Ibn Sina (Avicenna)

Ibn Sina (Avicenna)

Abu Ali al-Husain ibn Abdullah ibn Sina (980-1037 E.N.) Abū ‘Alī al-Husayn ibn ‘Abd Allāh ibn Sīnā al-Balkhī (persană ابوعلى سينا/پورسينا Abu Ali Sina sau numele arab: أبو علي الحسين بن عبد الله بن سينا; deseori numit Ibn Sina sau latinizat Avicenna) (n. 980, d. 1037) a fost filosof, medic şi cercetător al naturii tadjic-persan, născut lîngă Buhara în Persia (acum în Uzbekistan).

Era denumit de arabi, „al treilea Aristotel”. Ibn Sina s-a nascut in 980 E.N., in satul Afshana langa Bukhara, care astazi este situat in Uzbekistan. Tatal sau, Abdullah, apartinand sectei Ismaelitilor, a fost din Balkh iar mama sa, dintr-un sat de langa Bukhara.

In orice timp ar fi trait Ibn Sina, cunoscut in Occident ca Avicenna, ar fi fost un urias printre giganti. El a dat dovada de o capacitate intelectuala extraorinara inca de mic copil, la varsta de numai zece ani fiind déjà expert in Coran si in lectiile de limba araba. In timpul urmatorilor 6 ani s-a dedicat jurisprudentei islamice, filosofiei si stiintelor naturii, a studiat logica, geometria euclidiana si cartea Almagest, (ce cuprindea tratate de matematica si astronomie).

Si-a indreptat atentia spre medicina la varsta de 17 ani, si a considerat-o ca fiind “usoara”, asa cum insusi a marturisit. Totusi era preocupat foarte mult de problemele metafizicii si in special de lucrarile lui Aristotel. Din intamplare, a facut rost de un manual pe aceasta tema, intocmit de ilustrul filosof al-Farabi, care avea sa-i raspunda la intrebari.

La varsta de 18 ani, déjà isi construise o reputatie de doctor si a fost chemat de catre conducatorul samanit, Nuh ibn Mansur (a domnit intre 976-997 E.N.), care, din recunostinta pentru serviciile lui Ibn Sina i-a permis acestuia sa foloseasca in mod liber biblioteca regala, care continea foarte multe carti rare sau chiar unice. Dotat cu o teribila capacitate de a absorbi si retine cunostintele, acest savant musulman a devorat continutul bibliotecii si la varsta de 21 de ani s-a aflat in pozitia de a scrie prima lui carte.

Cam tot atunci si-a pierdut si tatal si la putin timp dupa aceea a parasit Bukhara si a calarorit spre Vest. A intrat in serviciile lui Ali ibn Ma’mun, conducatorul Khivei, pentru un timp, dar in cele din urma a fugit pentru a evita sa fie rapit de sultanul Mahmud din Ghazna. Dupa multe pribegii a ajuns la Jurjan, langa Marea Caspica, atras de faima conducatorului de acolo, Qabus, de a fi protectorul invataturii. Din pacate, sosirea lui Ibn Sina aproape ca a coincis cu detronarea si uciderea acestui conducator. La Jurjan, Ibn Sina a predat cursuri de logica si astronomie si a scris prima parte din cartea sa Qanun, cea mai mare lucrare a sa.

S-a mutat apoi la Ray, langa Teheranul de astazi, stabilindu-si aici practica medicala foarte activa. Cand Ray-ul a fost asediat, Ibn Sina a fugit la Hamadan unde l-a vindecat pe Amir Shamsud-Dawala de colici si a fost facut prim ministru. O razvratire a soldatilor impotriva sa, a cauzat demiterea si incarcerarea sa, dar in cele din urma, emirul l-a rechemat, datorita atacurilor de colici suferite de acesta, si-a cerut scuze si l-a repus in functia sa. La acest moment viata sa era foarte intensa: in timpul zilei era ocupat cu serviciile pentru emir, in timp ce o mare parte din noapte era petrecuta predand sau dictand notite pentru cartile sale. Studentii se strangeau in casa lui si citeau parti din cele doua mari carti ale sale, Aş-Şifa si Qanun, care erau déjà gata.
Dupa moartea emirului, Ibn Sina a fugit la Isfahan dupa cateva incaierari cu legea, incluzand o perioada petrecuta in inchisoare. Si-a petrecut ultimii ani din viata in serviciile guvernatorului orasului, Ala al-Daula, pe care l-a sfatuit in probleme stiintifice si literare sip e care l-a insotit in campanile militare.

Prietenii l-au sfatuit sa se potoleasca si sa duca o viata mai moderata, dar acest lucru nu-i statea in fire. “Prefer o viata scurta si cuprinzatoare, decat una lunga, dar marginita, replica. Coplesit de munca asidua si de viata grea, Ibn Sina a murit in 1036/1, la o varsta relativ timpurie de 58 de ani. A fost inmormantat in Hamadan, unde mormantul inca i se mai vede.

Al-Qifti afirma ca Ibn Sina a terminat 21 de lucrari mari si 24 de lucrari mai mici in filosofie, medicina, teologie, geometrie, astronomie. O alta sursa, (Brockelmann), ii atribuie 99 de carti lui Ibn Sina, constand in 16 carti de medicina, 68 de teologie si metafizica, 11 de astronomie si 4 de poezie. Majoritatea erau in araba, dar in limba sa natala, persana, a scris un manual cuprinzator de stiinte filosofice intitulat Danish-naama-i-Alai si un mic tratat asupra pulsului.

Cel mai celebru poem in araba descrie coborarea sufletului in trup din inaltele sfere. Intre lucrarile sale stiintifice, cele mai importante sunt doua: Kitab al-Shifa (Cartea vindecarii), o enciclopedie filosofica bazata pe traditiile lui Aristotel si al-Qanun al-Tibb, care reprezinta o clasificare definitiva a cunostintelor medicale greco-arabe. Din cele 16 lucrari de medicina ale lui Ibn Sina, 8 sunt tratate in versuri despre probleme precum: cele 25 de semne care indica faza terminala a bolilor, preceptele referitoare la igiena, remediile testate, memoriile de anatomie. Intre lucrarile in proza, dupa marele Qanun, tratatul despre medicamentele pentru inima, din care British Museum are in posesia sa cateva manuscrise, este probabil cel mai important, dar ramane nepublicat.

Qanun este, desigur, de departe cea mai complexa, cea mai renumita si mai importanta lucrare a lui Ibn Sina. Lucrarea contine aproape un million de cuvinte si ca majoritatea cartilor in limba araba, este in mod elaborat divizata si subdivizata. Este impartita in principal in 5 carti, dintre care prima trateaza principiile generale, a doua trateaza medicamentele simple aranjate dupa alphabet, a treia cu bolile diferitelor organe si parti ale trupului de la cap pana la picioare, a patra, cu bolile care desi incep intr-un anume loc, se raspandesc in alte parti ale corpului, precum ar fi febrele, si a cincea despre combinatiile de medicamente.

Qanun face deosebirea intre mediastinita si pleurezie si recunoaste natura contagioasa a ftiziei (tuberculoza plamanilor) si faptul ca aceasta boala se poate transmite prin apa si pamant. Da un diagnostic stiintific cu privire la anchilostomiaza si atribuie aceasta conditie existentei unui vierme intestinal. Qanun arata importanta nutritionismului si a influentei climei si mediului inconjurator asupra sanatatii si utilitatea chirurgicala a anestezicelor orale. Ibn Sina a indemnat chirurgii sa trateze cancerul in fazele de inceput ale acestuia, asigurand indepartarea intregului tesut afectat. Capitolul intitulat materia medica are in vedere 760 de medicamente, cu comentarii asupra aplicarii si eficientei lor. El a recomandat ca testarea unui medicament nou sa fie efectuata pe animale si oameni inainte de a se da in folosinta generala.

Ibn Sina a observat relatia stransa dintre emotii si conditia fizica si a simtit ca muzica are un rol fizic si psihologic précis asupra pacientilor. Dintre multele tulburari psihologice descrise in Qanun, una este de un interes deosebit: boala dragostei! Ibn Sina are reputatia de e fi diagnosticat aceasta conditie la un print din Jurjan, care a cazut bolnav si a carui boala a derutat medicii locali. Ibn Sina a observat o schimbare a pulsului printului atunci cand adresa si numele iubitei sale erau mentionate. Marele doctor a avut un singur remediu: unirea suferindului cu iubita sa.

Textul arab al Qanun-ului a fost publicat la Roma in 1593 si a fost din acest motiv una dintre primele carti arabe care a vazut tiparul. A fost tradusa in latina de Gerard din Cremona in secolul al-XII-lea. Acest ‘Canon’, cu continutul sau enciclopedic, cu aranjarea lui sistematica si cu planul sau filosofic, a ajuns in curand la o pozitie superioara in literatura medicala a epocii, inlocuind lucrarile lui Galen, al-Razi si al-Majusi, devenind manualul scolilor medicale din Europa. In ultimii 30 de ani ai secolului al-XV-lea, a cunoscut 15 editii in latina si una in ebraica. In ultimii ani, a fost tradus partial si in engleza. Din secolul al-XII-lea, pana in secolul al XVII-lea, Qanun-ul a servit drept ghid principal in stiinta medicala in occident, si se spune ca l-ar fi influentat si pe Leonardo da Vinci. Dupa cum afirma Dr. William Osler, Qanun-ul a ramas “o biblie medicala pentru o perioada mai lunga de timp decat orice alta lucrare”.

In ciuda acestor omagii glorioase aduse lucrarii sale, Ibn Sina este rar amintit in occident astazi si contributiile sale fundamentale in domeniul medicinei si al redesteptarii europene, nu sunt in general recunoscute. Totusi in muzeul din Bukhara, exista expuneri care arata multe dintre scrierile sale, instrumentele chirurgicale din acea perioada si picturi in care sunt infatisati pacienti supusi tratamentului. Un monument impunator al vietii si operelor celui ce a fost cunoscut ca “doctorul doctorilor”, inca mai sta in curtea muzeului din Bukhara si portretul sau atarna in holul facultatii de medicina din cadrul universitatii din Paris. Operatie in stilul secolului al-X-lea – Ibn Sina este cunoscut pentru interventia chirurgicala asupra vezicii biliare a unui prieten.

Bibliografie selectiva:
1. Edward G. Browne (1921) Arabian Medicine, London, Cambridge University Press. 2. Ynez Viole O’Neill (1973) in Mcgraw-Hill Encyclopaedia of World Biography vol I: Aalto to Bizet.
3. Philip K. Hitti (1970) History of the Arabs, 10th ed, London, Macmillan, pp 367-368 4. M.A. Martin (1983) in The Genius of Arab Civilisation, 2nd ed, Edited by J.R. Hayes, London, Eurabia Puplishing, pp 196-7

 

 

 

Sursa: femeiamusulmana.blogspot.comSource Link

Views: 6

Educatia prin ochii lui Al-Farabi

Educatia prin ochii lui Al-Farabi

 

Al Farabi a fost un eminent fondator al unui sistem filosofic care s-a devotat in intregime contemplatiei si speculatiei si s-a tinut departe de tulburarile politice si sociale. El a lasat o cantitate considerabila de texte si o scoala de gandire inedita. Filosofia lui a fost un etalon pentru speculatia scolastica atat in Orient cat si in Occident mult timp dupa disparitia autorului.

 

Al-Farabi consideră că metodele de instruire trebuie să fie potrivite nivelului elevilor, depinzând dacă oamenii aparțin populației obișnuite sau elitei.

Educația, așa cum o vede el, este necesară pentru fiecare individ, din moment ce fără ea nimeni nu ar fi în stare să atingă perfecțiunea și fericirea. Astfel dacă educația trebuie să fie accesibilă tuturor, metoda de învățare trebuie să fie adaptată conform grupului căruia îi este destinată. Sunt două metode principale: calea oamenilor obișnuiți, bazată pe convingere; calea elitei, bazată pe demonstrație. Mai departe, metoda instruirii poate varia de asemenea conform materialului de predare. Astfel, predarea virtuților teoretice intelectuale este realizată prin demonstrație, pe când predarea artelor practice și meșteșugurilor este prin metoda convingerii.

Calea demonstrativă este obținută prin discurs. Instruirea auditivă, conform lui Al-Farabi, este „aceea în care profesorul folosește discursul” pentru chestiuni care pot fi predate în acest fel. Duce la obținerea virtuților teoretice. Metoda convingerii este condusă prin discurs și activitate împreună, și este potrivită pentru învățarea artelor aplicate și virtuților morale.

Al-FarabiUrmând modelul lui Platon, Al-Farabi a folosit metoda dialogului sau dezbaterii, deși nu o consideră ca unica metodă de a scăpa din lumea percepției senzoriale pentru a ajunge la lumea inteligenței – începând cu idei contradictorii pentru a ajunge la unitate. El a subliniat importanța discuției și dialogului în instruire, și a indicat două metode: metoda argumentului și metoda discursului; ambele „pot fi folosite oral sau în scris”. Când se adresează oamenilor obișnuiți, metodele folosite trebuie să fie cele mai apropiate de puterea lor de pricepere, permițându-le să rețină ceea ce sunt capabili să înțeleagă.

Al-Farabi definește discursul de convingere ca: „convingând ascultătorul cu ceea ce îi va satisface mintea, fără a ajunge la certitudine”, opus discursului demonstrativ „prin care se caută învățarea adevărului și explicarea lui în așa manieră încât să determine cunoașterea exactă”. Convingerea își atinge scopul când „ascultătorul face lucruri de care el este convins că sunt adevărate”. În mod similar, abilitatea de a produce o impresie imaginară are efect asupra poeziei și altor arte, precum muzica, astfel că „sufletul ascultătorului se va ridica să vadă lucrul imaginat, sau să fugă de el; să fie atras sau dezgustat de el”. Pentru a rezuma, obiectivul metodei discursului este ușor de convins fără a ajunge la certitudine, care va necesita o dovadă precisă; pe când obiectivul metodei demonstrative este de a câștiga cunoaștere exactă bazată pe dovezi fiabile. Cât despre metoda dezbaterii, este folosită pentru a prevala asupra unui adversar, pentru a face să triumfe o idee particulară, a duce o opinie la cel mai departe punct, încât și oponentul să creadă că este adevărat, fără a fi așa în mod necesar. Acesată metodă este folosită contra oamenilor încăpățânați.

Mai există încă un tip de discurs folosit de Al-Farabi pe care îl numește „discursul științific”; „prin care este obținută cunoașterea unui lucru, fie prin întrebări despre lucrul respectiv sau din răspunsurile primite sau, în final, prin rezolvarea unei probleme științifice.

Al-Farabi sumarizează toate acestea în cartea sa Al-Alfaz, afirmând că instruirea are două aspecte: calea audiției sau învățarea bazată pe discurs și calea imitării care este bazată pe observarea acțiunilor altor persoane pentru a-i imita sau acționa la fel. Ibn Rușd a fost de acord cu el când a afirmat că „există două tipuri de învățare: prin discurs și prin imitare”, fiind subînțeles că cel din urmă înseamnă adoptarea unui model și aplicarea lui.

Source Link

Views: 2

Educația copilului în Islam – 1

Educația copilului în Islam – 1 de Alina   Viata unui copil este ca o foaie de hartie pe care isi lasa amprenta toate persoanele ce intra in contact cu el. Indatoririle parintilor fata de copii incep inca de la venirea acestora pe lume, lucru ce este de o foarte mare importanta. Un copil se […]

Educația copilului în Islam – 1

de Alina

 

atvViata unui copil este ca o foaie de hartie pe care isi lasa amprenta toate persoanele ce intra in contact cu el. Indatoririle parintilor fata de copii incep inca de la venirea acestora pe lume, lucru ce este de o foarte mare importanta. Un copil se formeaza si devine adult in urma atentiei si grijii pe care pe parintii i-o arata. Astfel educatia copiilor incepe la nastere prin citirea „Adhan-ului” la urechea dreapta si „Iqamah” la urechea stanga imediat dupa nastere. Profetul Muhammed (salleAllahu aleihi we sellem) a spus: „Cititi „Adhan” in urechea dreapta si „Iqamah” in urechea stanga a copilului nou-nascut”. In acest fel, primele cuvinte pe care le va auzi copilul vor fi cele care cheama la maretia lui Allah Preainaltul, ceea ce ii va influenta sufletul chiar daca acesta nu simte, iar citirea Azan-ului determina indepartarea Satanei care asteapta venirea micutului pe lume.

O alta indatorire a parintelui la nastere este introducerea in gura nou nascutului a unei bucatele dintr-o curmala mestecata (iar in caz ca nu sunt la indemana curmale se pot folosi si alte fructe), una dintre intelepciunile acestui lucru facut de Profet este ca ii pregateste gurita micutului pentru alaptare. Se recomanda ca acest obicei sa-1 faca unul dintre cei recunoscuti ca fiind evlaviosi.

Abi Musa ne relateaza: „Cand mi-a nascut sotia am dus copilul la Profet, iar el mi-a pus numele Ibrahim, apoi a mestecat o curmala, a pus putin din ea pe deget si i-a introdus-o in gurita dupa care s-a rugat la Allah pentru binecuvantarea lui.” Anas (Allah sa-l aiba in mila Sa!) a relatat: Unul dintre fiii lui Abu Talha era suferind. El a iesit afara si in lipsa lui baiatul a murit. Cand s-a intors a intrebat: Cum se simte baiatul? Umm Sullaim, mama baiatului, a raspuns: Mai bine ca inainte. Apoi i-a adus cina si el a mancat, apoi s-a culcat cu ea. L-a sfarsit ea a zis: Fa pregatirile pentru ingropaciunea baiatului. Dimineata, Abu Talha a mers la Trimisul lui Allah si i-a relatat intamplarea. El a intrebat: Erati impreuna noaptea trecuta? Abu Talha a raspuns ca da, la care Profetul s-a rugat: Allah sa va binecuvanteze pe amandoi. Mai tarziu ea a nascut un baiat. Abu Talha i-a zis: Ia baiatul in brate sa-l ducem la Profetul; iar el a luat cu el si niste curmale. Profetul a intrebat: Ati adus ceva cu el? Abu Talha a raspuns: Da, niste curmale. Profetul a luat o curmala, si, dupa ce a mestecat-o, a pus-o in gura copilului si l-a numit ‘Abdullah’.( Riyad as-Salihin- nr. 44)

In ziua a 7-a de la nastere, parintii trebuie sa rada capul noului-nascut, sa ii cantaresca parului si sa ofere o milostenie, echivalentul greutatii parului in argint, celor nevoiasi. Acest lucru se face din doua motive: radacina parului devine mai puternica si se dezvolta auzul si vazul, iar oferirea acestei milostenii ii va bucura pe sarmani.

Profetul Muhammed (salleAllahu aleihi we sellem) a poruncit raderea parului nepotilor lui, Hassan si Husseiyn in ziua a saptea, iar dupa ce au fost rasi s-a cantarit parul si s-a dat milostenie echivalentul greutatii parului in argint. Este de evidentiat faptul ca in islam este interzisa raderea partiala a parului, de exemplu doar pe o jumatate de cap.

O alta etapa foarte importanta este alegerea numelui copilului. Conform spuselor Profetului Muhammed (salleAllahu aleihi we sellem) numele copilului se pune in momentul venirii pe lume sau in ziua a saptea, ceea ce ne arata ca alegerea numelui copilului poate fi facuta atat in primele zile cat si in celelalte.

Unul dintre drepturile pe care il au copii asupra parintilor este alegerea unui nume frumos. De asemenea, nu se recomanda ca musulmanii sa le puna porecle urate sau care contrazic invataturile islamului.

In opinia majoritatii teologilor musulmani, aducerea de sacrificiu la nastere pentru copil este Sunna conform faptelor Profetului, care a sacrificat si a indrumat pe ceilalti sa faca acest lucru. S-a spus ca timpul sacrificarii ar fi in ziua a saptea dar se poate sacrifica si dupa aceea in functie de posibilitatea parintilor.Acest sacrificiu este multumirea aratata de parinti fata de Allah Preainaltul ca i-a inzestrat cu un copil, nou nascutul se apropie prin acest ritual de Allah Preainaltul si aceasta fapta il scapa pe copil de unele nenorociri care aveau sa-1 loveasca.

Un alt aspect important este legat de circumcizia noilor-nascuti de sex masculin. Circumcizia este un simbol al islamului care-l deosebeste pe musulman de ceilalti si de asemenea, este o masura de igiena. Acesta trebuie realizata in ziua a saptea sau cand copilul ajunge la varsta pubertatii.

Importanta ce trebuie data copiilor si educatiei acestora este evidentiata si de urmatorul hadis relatat de Abu Huraira (Allah sa-l aiba in mila sa) in care Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea fie asupra sa) a spus: Cand moare omul, faptele lui se intrerup, cu exceptia a trei: milostenia continua, stiinta de care se folosesc oamenii si copilul dreptcredincios care se roaga pentru el.(Riyad as-Salihin)

Ibn ‘Abbas (Allah sa-l aiba in mila Sa!) a relatat ca Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a dat peste o caravana la Rauha si a intrebat cine sunt ei. Ei au raspuns ca sunt musulmani. Apoi l-au intrebat: Dar tu cine esti? El a zis: Sunt Trimisul lui Allah. Atunci o femeie a ridicat spre el un baiat si a intrebat: I se va socoti acestui copil ca a facut pelerinajul? La care, el a zis: Da, si tu vei avea parte de rasplata. (Muslim)(Riyad as-Salihin, nr. 1287)

Intotdeauna trebuie sa tinem seama de varsta, de nevoile copiilor si de capacitatea lor de intelegere a problemelor din viata de zi cu zi. Abu Huraira (Allah sa-l aiba in mila Sa!) relateaza ca Trimisul lui Allah si-a sarutat nepotul, Hasan ibn ‘Ali (Allah sa-l aiba in mila Sa!),in prezenta lui Aqra’ ibn Habis. La care, acesta a remarcat: Eu am zece copii si n-am sarutat niciodata pe nici unul dintre ei. Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) i-a aruncat o privire si a zis: Cel care nu arata mila fata de altii, nu va avea parte de mila. (Bukhari si Muslim)( Riyad as-Salihin, nr. 227)

‘Amr ibn ªu’aib (Allah sa-l aiba in mila Sa!) si tatal sau relateaza ca bunicul sau l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) spunand: Porunciti copiilor vostri sa faca rugaciunea cand implinesc sapte ani si sa-i bateti (daca nu o fac) cand implinesc zece ani si nu lasati (baietii si fetele) sa doarma impreuna. (Abu Dawud)( Riyad as-Salihin, nr. 303)

De asemenea, pentru a oferi o crestere si o educatie buna copiilor, trebuie sa le oferim lucrurile necesare unei vieti normale si sanatoase, in ceea ce priveste alimentatia, vestimentatia. Umm al mo’minin ‘A’isa (Allah sa o aiba in mila Sa!) a relatat: Hind, sotia lui Abu Sufyan, a zis Trimisului lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!): Abu Sufyan este un om tare zgarcit si nu ne da nici mie, nici copiilor mei, destul ca sa ne intretinem decat daca iau eu din ce are, fara stirea lui. Am facut oare un pacat? Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Ia din bunurile lui cat sa nu bata la ochi si sa-ti ajunga tie si copiilor tai.(Convenit) (Riyad as-Salihin, nr. 1540)

Copiii sunt lumina ochilor unui barbat, izvor de mare bucurie si tovarasie. Ei fac viata mai frumoasa si, dupa Allah, ei sunt cei in care el isi spune sperantele. Binecuvantarea lor aduce noroc, indurare si rasplata din belsug.

Pentru aceasta insa copiii trebuie sa aiba o educatie buna, solida, care sa ii faca respectuosi, blanzi si o sursa de fericire. Daca parintii neglijeaza insa educatia copiilor, rezultatele vor fi dezastruoase. Copiii lor vor fi o sursa de necazuri si griji constante, ca sa nu mai vorbim de nopti nedormite si zile pline de griji. Mai intai de toate, parintii au responsabilitatea de a le asigura copiilor o puternica educatie islamica, bazata pe trasaturile nobile despre care Profetul – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! – a marturisit ca a fost trimis sa le desavarseasca si sa le raspandeasca printre oameni: „Am fost trimis numai sa desavarsesc purtarea drept-credincioasa.”

Nimic nu arata mai mult insemnatatea responsabilitatii pe care parintii o au fata de copii si indatorirea lor de a le asigura o educatie islamica potrivita decat parerea invatatilor ca fiecare familie trebuie sa ia aminte la vorbele Profetului: „Invatati-va copiii sa se roage atunci cand au sapte ani si obligati-i, daca nu fac asta, atunci cand au zece ani.”

Familia care cunoaste acest hadis, insa nu isi invata copiii sa se roage atunci cand ating varsta de sapte ani sau nu ezita chiar sa-i loveasca daca nu fac acest lucru atunci cand ajung la zece ani, este o famile care nu a reusit sa isi implineasca datoria si si-a neglijat copiii. Acesti parinti sunt niste pacatosi care vor raspunde inaintea lui Allah pentru esecul si neglijenta lor. Caminul parintesc este primul mediu in care cresc acesti micuti: este mediul in care se formeaza inclinatiile, gesturile si personalitatile lor. Acest lucru explica cat de important este rolul pe care il au parintii in cresterea micutilor lor si arata faptul ca ei trebuie sa acorde in egala masura atentie sanatatii lor fizice, mentale si spirituale. Adevaratul parinte musulman – fie tata, fie mama – cunoaste psihologia copiilor lui si stie cum sa se poarte cu ei, folosind cele mai bune si mai eficiente metode in ceea ce priveste cresterea si educatia. El se face placut lor prin tot felul de metode si se apropie de ei, tinand cont de varsta si de nivelul lor intelectual, asa ca se joaca cu ei, ii lauda, glumeste cu ei si le spune cuvinte pline de iubire si grija, cuvinte care ii fac fericiti.

Astfel ei il vor iubi si vor accepta cu nerabdare indicatiile lui. Atunci cand il asculta, il asculta din toata inima, caci exista o mare diferenta intre ascultarea care este intemeiata pe iubire, respect si incredere si cea care este intemeiata pe violenta si cruzime. Primul tip de ascultare este cel care dureaza, in timp ce ultimul este superficial, nu are nici o baza si se evapora repede atunci cand violenta si cruzimea ating un nivel extrem.

 

 

– finalul părții întâi –

Source Link

Views: 3