Tag: evreu

Evreii si musulmanii – 3

  M. ‘Imarah   În cartea lui Israel Shahak intitulată “Religia iudaică şi atitudinea ei faţă de neevrei”, există o discuţie documentată despre interzicerea vărsării sângelui evreiesc şi permiterea vărsării sângelui altora şi a exterminării lor. “Evreul care ucide un neevreu este vinovat numai de păcatul împotriva rânduielilor cereşti, pentru care tribunalul nu condamnă, iar […]

 

M. ‘Imarah

 

israel_shahakÎn cartea lui Israel Shahak intitulată “Religia iudaică şi atitudinea ei faţă de neevrei”, există o discuţie documentată despre interzicerea vărsării sângelui evreiesc şi permiterea vărsării sângelui altora şi a exterminării lor.

“Evreul care ucide un neevreu este vinovat numai de păcatul împotriva rânduielilor cereşti, pentru care tribunalul nu condamnă, iar cauzarea morţii unui neevreu indirect nu este în nici un caz socotită păcat. Dacă ucigaşul neevreu cade sub influenţa legilor evreieşti, el trebuie ucis, indiferent dacă victima nu este evreu iar dacă ucigaşul adoptă iudaismul, el nu este pedepsit”.

Numeroşi hahami au comentat aceste afirmaţii şi au ajuns la concluzia logică a acestei angajări faţă de rânduială, adică posibilitatea uciderii tuturor neevreilor aparţinând unui  popor inamic sau chiar necesitatea uciderii lor, iar această idee este încurajată public începând din anul 1972 în îndrumarea soldaţilor israelieni habotnici.

Primul sfat oficial de acest fel apare într-o broşură publicată de comandamentul zonei centrale a armatei israeliene – sub a cărei autoritate se află Cisiordania. Hahamul responsabil, colonelul Fidan, afirmă în această broşură: “În cazul ciocnirii forţelor noastre cu civili în timp de război, în timpul urmăririi unei unităţi sau în timpul unei incursiuni, dacă nu există dovada că ei au provocat vreo pierdere forţelor noastre, există posibilitatea uciderii lor, ba chiar necesitatea săvârşirii acestui lucru, în conformitate cu rânduiala care îndeamnă chiar şi la uciderea civililor paşnici.”

Soldatul Moshe a adresat o scrisoare hahamului său Shimon Wiser, în care l-a întrebat: “În unitatea mea a avut loc o discuţie despre “puritatea  armei” şi despre posibilitatea uciderii arabului lipsit de armă, a femeilor şi a copiilor sau dacă trebuie să ne răzbunăm pe arabi. Fiecare a răspuns după cum l-a tăiat capul şi nu au ajuns la un răspuns categoric. Oare trebuie să-i ucidem pe arabi ca pe uriaşi, adică să-i omorâm până ce li se stinge amintirea pe pământ? “Şi să se şteargă amintirea uriaşilor sub cer.” (Deuteronomul: 25,9).

Sau să procedăm aşa cum se procedează în războiul drept, în care omul îi ucide doar pe soldaţi? Pot să ofer apă unui arab care se  predă?”

Hahamul Shimon Wiser i-a trimis soldatului Moshe o  scrisoare în care se spunea: “Am să-ţi transmit câteva vorbe ale înţelepţilor şi ţi le voi explica: Războiul la neevrei are reguli speciale, ca regulile jocului,  ale fotbalului, sau ale baschetului, dar războiul pentru noi – aşa după cum afirmă înţelepţii noştri – nu este un joc, ci este o necesitate vitală. Pornind de la aceste criterii, trebuie să ne gândim la modul purtării lui”. Hahamul Shimon obişnuia să spună: “Ucideţi-l pe cel mai bun dintre neevrei … celui mai bun dintre şerpi sfărâmaţi-i capul!” Aceasta este regula “purităţii armei” conform rânduielii şi nu conform concepţiei străine care a provocat numeroase pierderi  evreilor…”

Soldatul Moshe i-a răspuns hahamului astfel: “Am primit scrisoarea ta şi am înţeles-o astfel: Nu numai că îmi este permis în timp de război să ucid  orice arab şi orice femeie pe care o întâlnesc, dar este de datoria mea să procedez astfel… În ceea ce mă priveşte pe mine,  socotesc  că este de datoria mea să-i ucid, chiar dacă din aceasta  va rezulta o problemă din punctul de vedere al dreptului militar. Cred că această idee despre “puritatea armei” trebuie făcută cunoscută prin intermediul tuturor instituţiilor de învăţământ, pentru ca lumea să-şi formeze o părere în această privinţă şi să nu rătăcească prin labirintul “logicii”, îndeosebi în legătură cu o problemă ca aceasta. Trebuie explicată atât această idee, cât şi modul de îndeplinire a ei. De aceea, te rog să fii activ în privinţa acestei probleme, pentru ca soldaţii noştri să cunoască atitudinea strămoşilor noştri cu toată claritatea”.

Pornind de la această idee, în toate situaţiile în care evreii din armată sau din organizaţiile paramilitare au ucis arabi care nu luau parte la război, inclusiv situaţiile asasinatelor colective, aşa cum s-a întâmplat la Kafr Qasem în anul 1956, ucigaşii au fost  puşi în libertate sau au suferit condamnări extrem de neînsemnate şi au fost puşi în libertate înainte de executare, ceea ce face ca aceste condamnări să pară ca şi cum nici nu ar fi  existat”.

Aceasta este o prezentare a legii talmudice care îngăduie  vărsarea sângelui altora, al neevreilor, chiar şi al neparticipanţilor la război, chiar al femeilor şi al oamenilor buni. Logica acestui iudaism talmudic este un labirint şi o rătăcire care nu li se  potriveşte evreilor!

 

 

 

Source Link

Views: 3

Toleranța religioasă

  Mustafa Sibaee   Toleranta religioasa este un alt aspect al tendintei umaniste din civilizatia islamica eterna, ca si in istoria dogmelor si a religiilor si in istoria civilizatiilor vechi, intemeiate de o anumita religie sau de o anumita natiune. Islamul a intemeiat religia sa fara sa stanjeneasca religiile anterioare si nu a manifestat fanatism […]

 

Mustafa Sibaee

 

Toleranta religioasa este un alt aspect al tendintei umaniste din civilizatia islamica eterna, ca si in istoria dogmelor si a religiilor si in istoria civilizatiilor vechi, intemeiate de o anumita religie sau de o anumita natiune. Islamul a intemeiat religia sa fara sa stanjeneasca religiile anterioare si nu a manifestat fanatism fata de numeroasele opinii si doctrine, ci lozinca sa a fost: “Deci binevesteste robilor Mei, / Care asculta cuvantul si urmeaza ceea ce este cel mai bun in el!” Din acest motiv, printre principiile tolerantei religioase a civilizatiei islamice se numara:

1.  Faptul ca toate religiile divine provin dintr-un singur izvor:

El v-a oranduit voua religia pe care i-a prescris-o lui Noe, pe care tiam relevat-o tie si am prescris-o pentru Avraam si Moise si Isus: “Intemeiati religia si nu va despartiti intru ea!”

2. Faptul ca toti profetii sunt frati, fara nici o diferenta intre ei in ceea ce priveste mesajul, iar musulmanii trebuie sa creada in toti deopotriva:

Spuneti: “Noi credem in Allah si in ceea ce ne-a fost trimis noua si in ceea ce a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob si semintiilor; in ceea ce le-a fost daruit lui Moise si lui Isus si in ceea ce le-a fost dat (tuturor) profetilor de catre Domnul lor. Noi nu facem deosebire intre ei! Noi Lui ii suntem supusi!”

3. Lumea nu poate fi constransa la credinta in aceasta dogma, ci trebuie sa se convinga si sa o accepte: “Nu este (cu putinta) silirea la credinta!” “Si oare tu ii silesti pe oameni ca sa fie credinciosi?”

4. Faptul ca locurile de adorare ale religiilor divine sunt respectate si trebuie aparate si protejate la fel ca si moscheile musulmanilor: “Si de nu i-ar opri Allah pe oameni, pe unii prin altii, ar fi daramate chilii, biserici, temple si moschei in care numele lui Allah este pomenit atat de mult!”

5. Faptul ca deosebirile dintre religiile oamenilor nu trebuie sa-i impinga sa se ucida unii pe altii sau sa atace unii pe altii. Dimpotriva, ei trebuie sa coopereze in implinirea binelui si in lupta impotriva raului: “Intrajutorati-va in plinirea faptelor bune si in evlavie, dar nu va ajutati la pacat si la nedreptate!” Hotararea in legatura cu deosebirile dintre ei ii apartine numai lui Allah, caci El este Cel care judeca intre ei in Ziua de Apoi: <<Au zis iudeii: “Crestinii nu au nici un temei!” Si au zis crestinii: “Iudeii nu au nici un temei!” Si totusi ei citesc Scriptura. Si astfel au zis si cei care nu au stiinta, asemenea vorbelor lor. Dar Allah va judeca in Ziua de Apoi in cele asupra carora au pareri diferite.

6. Faptul ca oamenii se deosebesc in viata si sunt diferentiati de catre Allah dupa binele pe care il fac semenilor si dupa evlavia lor: “Toate fapturile se afla in grija lui Allah si cel mai drag Ii este acela care este mai folositor celor aflati in grija sa” “Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi”.

7. Faptul ca deosebirile intre religii nu impiedica binefacerea, legaturile dintre oameni si ospitalitatea: ”Astazi va sunt ingaduite voua cele bune. Mancarea celor carora li s-a daruit Scriptura va este ingaduita  si voua, iar mancarea voastra le este ingaduita si lor. (Va sunt ingaduite) femeile virtuoase, dreptcredincioase, dar si femeile virtuoase ale acelora carora le-a fost daruita Scriptura inaintea voastra.”

8. Faptul ca, chiar daca oamenii au opinii diferite in privinta religiilor lor, ei pot sa discute unii cu altii pe un ton frumos, in limitele bunei-cuviinte, aducand argumente si incercand sa se convinga:”Nu discutati cu oamenii Cartiii decat in felul cel mai frumos!” Nu sunt permise vulgaritatile in discutiile cu cei care au alte opinii, nici folosirea injuriilor la adresa credintei lor, chiar daca sunt pagani: “Nu-i ocarati pe aceia care sunt invocati afara de Allah , ca sa nu-L ocarascca si ei pe Allah, intru dusmanie si nepricepere!”

9. Daca este atacata credinta natiunii, trebuie respinsa agresiunea, protejata credinta si prevenita schisma: “Luptati-va cu ei pana ce nu va mai fi necredinta si credinta va fi numai in Allah!” ” “Insa Allah va opreste sa-i luati ca aliati pe aceia care au luptat impotriva voastra, din pricina religiei, si v-au alungat din caminele voastre.”

10. Cand comunitatea iese victorioasa asupra celor celor i-au atacat religia sau au vrut sa o lipseasca de libertate, nu este ingaduita razbunarea pe acestia prin constrangere ca sa renunte la religia lor si nici persecutarea pentru credinta lor, ci este suficient ca ei sa recunoasca autoritatea statului si sa manifeste loialitate fata de el, astfel incat ”ceea ce este in favoarea lor sa fie si in favoarea nostra si ceea ce este impotriva lor sa fie socotit si impotriva noastra.”

roz flAcestea sunt cateva din principiile tolerantei religioase ale Islamului, pe care s-a bazat si civilizatia islamica. Ele il obliga pe musulman sa creada in toti profetii si trimisii lui Dumnezeu, sa-i pomeneasca pe ei cu respect, sa nu le provoace nimic rau adeptilor lor, sa-i trateze frumos, sa fie amabili si prietenosi incat ei sa traiasca in buna intelegere cu acestia, sa accepte ospitalitatea lor, sa se uneasca prin casatorie cu ei, astfel incat famillile sa devina mixte si sa se amestece sangele. Religia islamica a obligat statul musulman sa protejeze locurile lor de adorare si sa nu se amestece in dogmele lor, sa nu fie nedrepti cu ei, ci sa-i socoteasca egali cu ei, respectiv cu musulmanii, in privinta drepturilor si obligatiilor, sa apere demnitatea, viata si viitorul musulmanilor.

Pe aceste principii s-a intemeiat civilizatia islamica si prin ea lumea a vazut pentru prima data o religie care a creat o civilizatie, fara sa manifeste fanatism fata de alte religii si fara sa-i alunge pe cei care nu au crezut in ea din domeniul activitatii sociale sau sa-i lipseasca de sansa de a dobandi anumite pozitii sociale. Aceasta toleranta a fost o lege pentru civilizatia islamica din momentul in care Muhammad (Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca!) a pus temeliile ei si pana cand a inceput decaderea ei, principiile au fost abandonate, poruncile au fost uitate, oamenii au devenit ignoranti in privinta religiei lor si s-au indepartat de aceasta toleranta religioasa generoasa.

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 4

MUHAMMAD ASAD

MUHAMMAD ASAD Muhammad Asad (născut cu numele de Leopold Weiss) (1900–1992), a fost un evreu austriac care s-a convertit la Islam, jurnalist al secolului XX, voiajor, scriitor, critic social, lingvist, reformator, gânditor, diplomat, teoretician politic, traducător și savant. Asad este unul dintre cei mai influenți musulmani europeni ai secolului XX. Muhammad Asad, nascut pe data […]

asad m MUHAMMAD ASADMUHAMMAD ASAD

Muhammad Asad (născut cu numele de Leopold Weiss) (1900–1992), a fost un evreu austriac care s-a convertit la Islam, jurnalist al secolului XX, voiajor, scriitor, critic social, lingvist, reformator, gânditor, diplomat, teoretician politic, traducător și savant. Asad este unul dintre cei mai influenți musulmani europeni ai secolului XX.

Muhammad Asad, nascut pe data de 2 iulie 1900, în oraşul Lvov din Estul Galiciei, din partea estica a Ucrainei de azi, aflată pe atunci sub stăpânirea Austro-Ungariei, a fost fiul mijlociu al unei familii de evrei cu trei copii.

Bunicul său din partea tatalui, Czemowitz, era expert în matematică şi fizică , dar aplecat spre astronomie si maestru in şah. În ciuda împotrivirii familiei, tatăl său a vrut să studieze ştiinţe. Dar din cauza posibilităţilor materiale limitate a studiat dreptul, devenind avocat, stabilindu-se in Lvov după căsătorie. Muhammad Asad, a trait aici viata de oras si viata de sat pe proprietatea bunicului din partea mamei, petrecand o copilărie fericită.

În incercarea de a uşura suferinţa neefectuarii studiului în domeniul ştiinţei, tatăl său colecţiona publicaţii ştiinţifice si isi dorea ca fiul său să realizeze ceea ce el nu a putut face. Din păcate, Muhammad Asad se plictisea de matematică şi ştiinţele exacte; bucurandu-se nelimitat de lectura romanelor istorice interesante ale lui Sienkiewicz, fantezii de Jules Verne, romanele americane de Fenimore Cooper şi Karl May şi de poeziile lui Rilke Jomes. Conform tradiţiei familiei, a urmat la domiciliu lectii de religie iudaică de la profesori speciali. La 13 ani era capabil sa citeasca in ebraica si vorbeasca fluent. Citea in ebraica Tora, Misnei, Gemara şi Talmudul. Spre sfârşitul anului 1914 a fugit de acasă din Vienna, părăsind școala și înrolându-se în armata austriacă cu un alt nume, bazându-se pe statura lui impunătoare, chiar dacă nu se încadra la vârsta necesară. Însă familia lui l-a găsit şi l-a adus înapoi. Patru ani mai târziu, revoluţia a izbucnit, Imperiul austriac s-a prăbuşit şi războiul s-a încheiat.

După război a studiat doi ani la la Universitatea din Vienna istoria artei şi filosofia. Dar instabilitatea orientarii sale, auto-depreciativ fiind, hotăreşte să nu mai participe la cursurile de la universitate şi decide să devină jurnalist. Fiind în dezacord cu tatăl său, la un an după moartea mamei sale, în 1920, părăseşte Vienna şi ajunge la Praga, după care la Berlin. A călătorit și a făcut parte din diferite cercuri literare și de arte în calitate de asistent regizor de film, fiind şi scenarist.

În toamna anului 1921, a început să lucreze ca asistent la corespondenţa agenţiei serviciului de comunicații din cadrul „United Telegraph”. După un timp, reuşeşte să facă un interviu cu Madame Gorki care venise din Berlin să colecteze în secret ajutoare pentru cei nevoiași din Rusia, reuşid sa-l publice; devine reporter adevărat.

În 1922, primeşte o invitaţie la Ierusalim de la unchiul său pe linie maternă, psihiatrul Dorian, și decide pe moment plecarea și părăsește agenţia, călătorind pe mare până în Alexandria şi de acolo cu trenul către Ierusalim. Acolo discută cu liderul sionist Chaim Weizmann şi se opune ideologiei sioniste. Considera idealurile sioniste imorale şi nefondate. A plecat la Amman, unde l-a întâlnit pe filosoful şi consilierul Amir Abdul Rahman Tawfiq. Intentionând să plece spre Istanbul, pierde toate actele oficiale, astfel că pleacă la Damasc pe jos. În călătoriile spre Berlin, o intalneste pe cea care avea sa-i devina sotie în viitor, o femeie intuitivă: pictorita, văduva Elsa. În acelaşi timp, prima carte de impresii de călătorie a lui fusese publicată sub numele „Unromantisches Morgenland”.

Spre sfârşitul iernii din 1926, părăseşte Heratul trecând prin Merv, Samarkand, Bukhara, Taşkent ajungând la Moscova, iar apoi revenind în Europa. Reușește în acest timp să o convingă pe Elsa să accepte cererea lui în căsătorie. Părăseşte Monitorul şi semnează contracte cu alte publicații, rămânând stabilit pentru un timp la Berlin. În tot acest timp el continuă seria de conferinte la Academia de Geopolitică.

În acel an, in timp ce călătoreau intr-o zi cu metroul , a observat ca toti oamenii fără excepţie, aveau chipurile incordate intr-o durere adâncă şi ascunsă. Cutremurat, îi spune acest lucru Elsei care stătea lângă el. Elsa răspunde uimită de acest peisaj: „Arată de parcă s-ar afla într-un iad … Mă întreb dacă ei sunt conştienţi de acest lucru…” Mă întreb dacă ei sunt conştienţi de acest lucru”. Asad a dedus că această stare are legătură cu agonia după bunăstare a oamenilor fără credinţă. Când s-a întors acasă a văzut traducerea Coranului rămasă deschisă pe masă. Privirea i s-a oprit la capitolul At-Takathur. S-a gândit că acele versete reprezintă un ecou al celor întâmplate în metrou, şi s-a gândit astfel: „… în toate perioadele oamenii au cunoscut poftele şi lăcomia, dar nicioadată acestea nu au fost atât de intense precum sunt azi… atât de intense încât îi determină să îşi dea viaţa… Demonul s-a agăţat de gâtul populaţiei… a înfipt biciul în centrul inimii lor gonindu-i spre obiective înşelătoare, privindu-i badjocoritor de departe. Nu conteaza cât de înţelept este omul secolului XX, omul nu poate percepe aceasta cursa dureroasă. Niciun alt limbaj nu ar putea avea un stil atât de clar de expunere a lucrurilor. Este vocea Coranului, mai puternică decât vocea lui Muhammad care reuşeşte să ajungă la urechea omului mereu … ”

La scurt timp după această întâmplare, Asad anunţă împreună cu Elsa că au devenit musulmani. Astfel se adeverise visul pe care l-a avut la 19 ani… În acest vis al său, Asad se afla într-un metrou, după aceea el ieșind la suprafaţă văzuse o cămilă care parcă îl aştepta împreună cu călăreţul ei care avea chipul acoperit şi o haină cu mânecă scurtă. El în vis s-a urcat pe cocoaşa cămilei, pornind într-o călătorie care parcă durase mai mult decât ore, zile sau luni, ieşind parcă din noţiunea timpului. A văzut o lumină albă, orbitoare, foarte sclipitoare dar care nu ardea. Iar o voce armoniasă de nedescris îi spunea: „Aici este extremitatea Vestică”…”. Ani mai târziu visul acela al său a fost interpretat astfel: cel care călărea  cămila era profetul Muhammad (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), iar lumina spre care ajunsese şi acea voce îl vesteau că viaţa lui din Vest va lua sfârşit.asad m a MUHAMMAD ASAD

„Deseori mi se adresează următoarea întrebare: De ce te-ai convertit la Islam și ce te-a atras la aceasta religie în mod deosebit?. Trebuie să recunosc că nu pot să dau un răspuns tranșant. Nu pot spune că m-a atras o anumită învățătură a sa, ci, mai degrabă, faptul că Islamul reprezintă un edificiu complet, minunat, compact, clădit pe învățături morale, pe lângă cele referitoare la viața practică. Nu pot să spun astăzi care dintre laturile lui m-au atras mai mult. Islamul, in opinia mea, este un edificiu perfect întocmit și fiecare dintre părțile sale a fost astfel orânduită încât toate să se completeze reciproc, neexistând nimic de prisos; din toate acestea a rezultat o armonie perfectă, solidă. Mai degrabă, înclin să cred că am fost impresionat cel mai puternic de ansamblul învățăturilor și indatoririlor „așezate la locurile cele mai potrivite”. M-am străduit să învăț tot ceea ce am putut din Islam. Am studiat Coranul cel Sfant și Traditia (Hadith) Trimisului (Allah să-l binecuvanteze și să-l miluiască!). Am studiat limba Islamului și multe lucrări scrise despre această religie sau ca reacție împotriva ei. Am petrecut peste cinci ani în Hejaz și Nejd cea mai mare parte din aceasta perioadă pentru a mă familiariza cu mediul inițial al religiei la care a chemat Profetul arab. Având în vedere că Hejazul este locul de întâlnire al musulmanilor din toate țările lumii, am putut să fac comparație între diversele puncte de vedere religioase și sociale din lumea musulmană actuală. Aceste studii și comparații mi-au creat convingerea ferma că Islamul, prin dimensiunea sa spirituală și socială, continuă să fie în pofida obstacolelor pe care le-a generat înapoierea musulmanilor „cea mai puernică forță marcată de ardoare pe care a cunoscut-o omenirea”.

În anul 1927, a fost corespondent al unor ziare din Zurich, Koln şi Amsterdam pe teme legate de conflictul din Orientul Mijlociu.

În ianuarie 1927, Asad a ieşit încă o dată la drum, dar de data aceasta împreună cu Elsa şi fiul lor de şase ani. Aşa cum simţise încă din acea zi, aceea fusese o călătorie fără întoarcere. Au mers pe mare la Jeddah iar de acolo au mers în pelerinaj la Mecca. La nouă zile după sosirea în Mecca, Elsa a murit de o boală necunoscută şi a fost înmormântata în cimitirul din orașul sfânt. În acelaşi an, el l-a întâlnit pe regele Abdul Aziz. După un timp l-a chemat alături de el pe celebrul ghid Zaid bin Ğanim. În acest timp, s-a recăsătorit şi s-a stabilit în Medina, începând să studieze istoria şi știința interpretării Coranului. Dar niciodată nu a stat acasa mult timp, a călătorit împreună cu Zaid în multe excursii prin Arabia Saudită în care a scris impresii politice şi sociale. L-a cunoscut pe Sheikh Sunusi. A ieşit la drum pentru a participa la războiul de independenţă al Libiei, însă nu a putut să ajungă la Omar al-Muhtar. Anul 1932 a fost ultimul petrecut de el în peninsula arabică.

Între anii 1937-1938, a fost redactor al revistei „Cultură Islamică” din Hyderabad. În 1942, tatăl şi sora lui au murit în lagărele de concentrare din Europa.asad m pak MUHAMMAD ASAD

A plecat spre Pakistan, unde i-a întâlnit pe Jinnah şi pe İqbal. În 1949 Asad a fost numit Președinte al Departamentului pentru Orientul Mijlociu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Pakistan, iar în 1952 a fost numit Ministru Plenipotențiar al Republicii Pakistan în cadrul Națiunilor Unite în New York. Piața de la intrarea spre Oficiul Națiunilor Unite din Vienna a fost numită în onoarea sa Muhammad Asad Platz și a fst prima piață din Austria numită după un musulman.

Muhammad Asad a captat atenţia prietenilor şi cunoscuţilor americani şi europeni prin povestea lui impresionantă de acceptare a islamului. La început, l-au considerat pe Asad ca fiind un reprezentant occidental al Orientului ales cu un scop special. Insă când prietenii occidenali au observat că s-a alăturat activităţilor ONU, nu doar functional, ci şi emoţional şi inelectual obiectivelor politice şi culturale ale lumii islamice, au rămas confuzi. Cei care doreau să cunoască istoria şi experienţele lui din trecut i-au cerut sa scrie o carte. Ca urmare a cerinţelor iubitorilor lui a apărut în 1954 „Drumul spre Mecca” memoriu, şi jurnal de călătorii.

În 1960, la Institutul de Relaţii Internaţinale din Londra, a susţinut o conferinţă despre principiile care stau la baza fundaţiei stabilirii unui stat Islamic. In 1980, a fost publicată interpretarea Coranului scrisă de el, care se remarcă prin stil și retorică.

După 5 ani petrecuți în Elveţia până în anul 1983, trăieşte până în 1992 în Spania şi Portugalia.

La data de 20 februarie 1992 în oraşul andaluzian Mijas – Granada obţine Mila lui Allah prin sfârşitul vieţii sale, martore a credinţei lui, fiind îngropat într-un cimitir musulman.

 

Publicaţii

Asad a scris mai multe cărţi. Autobiografia sa, Drumul către Mecca este o relatare a călătoriilor sale în Orientul Mijlociu şi a convertirii sale, precum şi a gândurilor lui asupra mişcării sioniste în creştere. De asemenea el a scris şi Mesajul Coranului, o traducere şi interpretare a versetelor Cărţii Sfinte a musulmanilor pe baza propriilor lui cunoştinte de limba araba clasică şi autoritatea comentariilor clasice. El a scris, de asemenea, şi o traducere însoțită de comentarii a culegerii Sahih Bukhari, una din cele mai importante colecţii de hadith. În plus, el a scris Această Lege a Noastră unde însumează propriile viziuni despre legea islamică şi respinge decisiv noţiunea de taqlid, sau jurisprundenţă strictă care a fost acceptată ca doctrină de mulți musulmani. El face de asemenea o pledoarie pentru raţionalism şi pluralitate în legea islamică, pe care o vede ca adevărata moştenire a salaf sau primelor generaţii de musulmani. În cartea sa, Islamul la Răscruce de Drumuri, el subliniează punctul său de vedere cum că lumea musulmană trebuie să aleagă între propriile sale valori şi moralitate sau să le accepte pe cele ale Vestului, caz în care, ea va rămâne mereu în urma Vestului care a avut timp să se adapteze la aceste valori şi moravuri, şi ar sfârşi prin a-şi compromite propria religie şi cultură. Există unele referinţe ludic criptice în legătura cu Muhammad Asad în recentul bestseller Orientalistul de Tom Reiss (editura Random House, 2005), şi altele în traducerile în engleză ale lui Sebald.

Lista publicaţiilor lui Muhammad Asad

Cărţi:

  • 1. Ierusalim în 1923: Impresiile unui tânăr european (1923)
  • 2. Sufletul Islamului (1934)
  • 3. Conceptul de religie în Occident şi în Islam (1934)
  • 4. Sufletul Occidentului (1934)
  • 5. Sahih Bukhāri (1935)
  • 6. Către o reînviere a gândirii (1937)
  • 7. Sahih al-Bukhāri (1938)
  • 8. Sahih Bukhāri (1938)
  • 9. Sahih Bukhāri (1938)
  • 10. Ce Arafat? (1946)
  • 11. Liniile Generale ale unei Probleme ( 1946)
  • 12. Este Religia un Lucru de Domeniul Trecutului? (1946)
  • 13. Această Lege a Noastră ( 1946, 1947)
  • 14. Clădire sau Distrugere? (1947)
  • 15. Afacerea Imitaţiei (1947)
  • 16. Ce vrem să spunem prin Pakistan? ( 1947)
  • 17. Note şi Comentarii (1947)
  • 18. Către o Constituţie Islamică (1947)
  • 19. Note şi Comentarii (1947)
  • 20. Chem Toţi Musulmanii (1947)
  • 21. Arafat—Jurnal Trimestrial de Reconstrucţie Islamică (1948)
  • 22. Reconstrucţie Islamică (1948)
  • 23. Realizarea Constituţiei Islamice (1948)
  • 24. Întâlnirea Islamului cu Vestul (1959)
  • 25. Islamul şi Spiritul Timpurilor Noastre (1960)
  • 26. Principiile de Stat şi Guvern în Islam (1961)
  • 27. Islamul şi Politica (1963)
  • 28. Ierusalim: Oraşul Deschis (1970)
  • 29. Hijrah – Înţeles şi Semnificaţie (1979)
  • 30. Mesajul Coranului (1980)
  • 31. Mesajul Coranului (1980)
  • 32. Principiile de Stat şi Guvern în Islam (1980)
  • 33. Sahih al-Bukhāri (1981)
  • 34. O Viziune a Ierusalimului (1982)
  • 35. Ierusalim: un oraş pentru toţi oamenii(1982)
  • 36. Un trib care şi-a păstrat numele (1985)


Jurnal:

  • Arafat: O Critică Lunară a Gândirii Musulmane (1946–47)

 

______________

islamulazi.ro

Source Link

Views: 1