Etichetă: exprimare

EXPRIMAREA ADEVĂRULUI

EXPRIMAREA ADEVĂRULUI   O altă caracteristică prevalentă în exprimarea drept-credinciosului o reprezintă rostirea adevărului, indiferent de circumstanţe. Ni se spune în Coran că este inacceptabil ca unui credincios să-i fie teamă să spună adevărul, pentru că îi e frică de ceilalţi. Din acest motiv, când vorbeşte, credinciosul ascultă de vocea conştiinţei sale. Credincioşii întotdeauna vorbesc […]

EXPRIMAREA ADEVĂRULUI

 

O altă caracteristică prevalentă în exprimarea drept-credinciosului o reprezintă rostirea adevărului, indiferent de circumstanţe. Ni se spune în Coran că este inacceptabil ca unui credincios să-i fie teamă să spună adevărul, pentru că îi e frică de ceilalţi. Din acest motiv, când vorbeşte, credinciosul ascultă de vocea conştiinţei sale. Credincioşii întotdeauna vorbesc cu cele mai bune şi mai potrivite cuvinte, dar, în acelaşi timp, spun adevărul fără a le fi teamă că ar dezamăgi sau supăra pe cineva, ori pentru a-i convinge pe oameni. Ei nu evită să spună adevărul de teamă că răspunsul ar putea avea repercusiuni negative pentru ei sau pentru prietenii lor. De altfel, nici nu mint pentru a obţine avantaje pentru ei sau pentru rudele sau prietenii lor, deoarece Allah îi învaţă în Coran să spună numai adevărul:

O, voi cei care credeţi! Fiţi cu frică de Allah şi spuneţi vorbe adevărate… (Al-Ahzab 33:70);

… şi feriţi-vă de vorbele mincinoase. (Al-Hajj 22:30).

Minciuna este des întâlnită acolo unde etica Coranului nu este urmată. Unii cred că minciunile nu fac rău. Unii spun că în timp ce unele minciuni sunt interzise, altele sunt permise. Ei consideră că minciunile mici spuse cu scopul de a evita suferinţa sau cu scopul de a oferi protecţie fie morală, fie materială, sunt o necesitate a vieţii. Ei încearcă să îşi liniştească conştiinţa afirmând: „Spun minciuni, dar nu fac nimănui niciun rău” sau „Prin faptul că mint, acţionez bine”. Invocând aceste scuze, ei spun zeci de minciuni de-a lungul unei zile, deşi susţin că nu sunt minciuni. De exemplu, ei pot spune cuiva care îi caută la telefon: „Sunt foarte ocupat. Nu pot vorbi cu tine în acest moment”, în timp ce în acea clipă, de fapt, nu este deloc ocupat. Sau dacă pierd un dosar la serviciu, atunci când sunt întrebaţi, ei afirmă că nu ştiu nimic despre el sau încearcă să arunce vina asupra altcuiva. Când se întâlnesc cu şefii lor, deşi au o părere complet diferită, ei afirmă lucruri precum: „Ai mare dreptate”, „Îţi conduci afacerea foarte bine”, fiind de fapt cu două feţe. Ei îi spun unui prieten care cere un împrumut: „Am probleme în momentul de faţă, nu am bani nici pentru mine”, deşi în realitate au bani suficienţi. Când una dintre rude le cere ajutorul, ei se scuză spunând: „Sunt foarte bolnav, nu pot în acest moment”, când de fapt este sănătos.

Este posibil să oferim un număr mare de astfel de exemple, deoarece unii oameni au făcut din minciună un stil de viaţă. Cât despre musulmani, ei vorbesc conştienţi fiind de faptul că Allah îi vede, în toate situaţiile şi în toate momentele, şi aude fiecare cuvânt pe care îl rostesc, şi că vor fi chemaţi în Ziua Judecăţii să dea socoteală. Deoarece se tem de Allah, ei evită să rostească minciuni sau să se folosească de cea mai mică scuză, să ascundă informaţii, să vorbească urât sau să bârfească. Ei caută refugiu la Allah pentru a nu rosti un cuvânt pe care El nu îl aprobă şi pentru a vorbi cinstit în toate circumstanţele. Ei sunt conştienţi că minciunile şi vorbele urâte pot cauza unei persoane pierderi în viaţa de după moarte, aşa cum ni se spune în acest verset:

Şi cine este mai nelegiuit decât acela care născoceşte minciuni pe seama lui Allah sau socoteşte mincinoase versetele Lui? Iar cei nelegiuiţi nu vor izbândi!(Al-An’am 6:21).

În cadrul acelor comunităţi în care îşi îndeplineau misiunea, profeţii erau cunoscuţi pentru respectul lor faţă de adevăr, aşa cum se înţelege din modul în care ei se adresau oamenilor din jurul lor. Coranul ne vorbeşte despre un om care a fost aruncat pe nedrept în închisoare, din cauza acuzaţiilor false, şi care a venit la profetul Yusuf (Pacea fie asupra sa!), spunând:

… O, Iosif, iubitorule de adevăr! (Yusuf 12:46).

Musulmanii credincioşi niciodată nu îşi încalcă jurământul. Allah îi avertizează pe credincioşi să evite acest fapt în următorul verset din Coran:

Ei şi-au luat jurămintele lor drept pavăză şi astfel împiedică de la calea lui Allah. Cât de rău este ceea ce fac ei! (Al-Munafiqun 63:2).

De fapt, jurămintele false sunt cele mai frecvent folosite metode de a înşela, metode folosite de cei care se află departe de preceptele Coranului. Chiar şi atunci când cunosc faptul că nimeni nu are frică de Allah, iar jurămintele sunt folosite pentru a înşela, oamenii încă iau în considerare vorbele mincinoşilor. Acest comportament este blestemat de Profetul nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care a spus: „Cei care au obţinut un câştig mic prin legământul lui Allah şi jurămintele lor nu vor avea nicio parte din el în Viaţa de Apoi.” (Bukhari şi Muslim).

În alt verset citat în susţinerea rostirii adevărului, Allah ne spune că, atunci când o persoană face o promisiune, trebuie să o îndeplinească:

O, voi cei care credeţi! De ce spuneţi voi ceea ce nu faceţi? Este [o pricină de] mare mânie pentru Allah să spuneţi ceea ce nu faceţi. (As-Saff 61:2-3).

Din acest motiv, credinciosul nu face promisiuni pe care nu le poate respecta. Credincioşii ştiu că vor răspunde pentru aceasta în faţa lui Allah. Totuşi, printre cei ce se află departe de principiile morale ale Coranului, aceste fapte sunt des întâlnite. Acest fel de oameni se pot folosi de asemenea căi pentru a obţine avantaje nedrepte care să îi conducă pe cei din jurul lor în direcţia în care ei doresc sau pentru a-şi acoperi defectele. Cât despre credincioşi, când îşi dau cuvântul nu îl încalcă, deoarece ştiu că vor comite o greşeală faţă de oameni, dar şi faţă de Allah. Deoarece se tem de Allah, ei evită să îşi încalce promisiunile. Allah îi descrie astfel pe credincioşi în Coran:

Aceia, care-şi împlinesc făgăduinţa faţă de Allah şi nu încalcă legământul făcut…(Ar-Ra’d 13:20).

Un drept-credincios nu depune mărturie mincinoasă niciodată. Coranul face referire la această caracteristică a drept-credinciosului:

Aceia care nu fac mărturie mincinoasă şi dacă trec pe lângă clevetiri, trec cu vrednicie.(Al-Furqan 25:72);

Şi aceia care sunt drepţi în mărturiile lor… (Al-Ma’arij 70:33).

Încălcarea promisiunii poate provoca daune; credincioşii sunt martori la ceea ce văd sau aud şi ei ştiu că Allah le porunceşte să spună adevărul atunci când depun mărturie. Într-un verset se spune:

O, voi cei care credeţi! Fiţi făptuitori neclintiţi ai dreptăţii, martori înaintea lui Allah, chiar împotriva voastră, împotriva părinţilor şi rudelor voastre − fie avuţi sau săraci – căci Allah cunoaşte cel mai bine ce este spre binele lor! Nu urmaţi pofte, ca să nu vă abateţi [de la dreptate]! Iar dacă voi faceţi o mărturie mincinoasă sau vă sustrageţi, [să ştiţi că] Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi! (An-Nisaa’ 4:135).

Ştiind că Profetul nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a avertizat pe credincioşi asupra acestei chestiuni după cum urmează: „Vă avertizez în privinţa falselor declaraţii şi a rostirii mărturisirilor false.” (Bukhari şi Muslim), ei niciodată nu îi protejează pe cei vinovaţi şi caută întotdeauna să respecte adevărul. Ei spun adevărul chiar şi atunci când acest lucru nu este în favoarea lor. Allah spune în Coran:

O, voi cei care credeţi! Fiţi statornici [în îndatoririle voastre] faţă de Allah şi [fiţi] martori drepţi! Să nu vă împingă ura împotriva unui neam să nu fiţi drepţi! Fiţi drepţi, căci aceasta este mai aproape de evlavie! Şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi! (Al-Ma’idah 5:8);

ei se tem de Allah şi caută refugiu la El. Aceste vorbe ale drept-credinciosului sunt de asemenea evidente în chemarea adresată celorlalţi la adevăr. Pe de altă parte, cei care nu respectă principiile morale ale Coranului încearcă, prin afirmaţii neîntemeiate, să sădească îndoieli în ce priveşte existenţa lui Allah şi Viaţa de Apoi. Coranul ne atrage atenţia asupra lipsei de validitate a afirmaţiilor lor:

Printre oameni sunt unii care se ceartă în privinţa lui Allah, fără de ştiinţă, şi care îl urmează pe orice şeitan răzvrătit. (Al-Hajj 22:3).

Aceşti oameni se încurajează unii pe alţii să nu creadă în Allah, să fie ataşaţi de această viaţă, să trăiască imoral şi să neglijeze Viaţa de Apoi. Una dintre cele mai frecvent întâlnite scuze este: „Voi căra eu povara păcatelor tale”, în timp ce se încurajează unul pe altul să se comporte într-o manieră greşită. Allah explică în acest verset:

Şi nu va purta niciun [suflet] păcătos povara altuia. Apoi la Domnul vostru este întoarcerea voastră şi El vă dă veşti despre ceea ce faceţi, căci El ştie ceea ce se află înlăuntrul piepturilor. (Az-Zumar 39:7)

că un asemenea lucru nu este posibil. Astfel, cei care vin cu asemenea sugestii mint. Credincioşii, cu toate acestea, întotdeauna îi cheamă pe cei din jurul lor la adevăr şi la ceea ce este drept. Ei preamăresc gloria lui Allah, amintindu-le şi altora că Viaţa de Apoi este o realitate sigură, iar Ziua Judecăţii este aproape; ei îi cheamă să trăiască conform legilor lui Allah. În Coran ni se spune că profeţii lui Allah erau cunoscuţi în comunităţile la care au fost trimişi, pentru că întotdeauna rosteau adevărul şi vorbeau sincer şi cinstit. Cât despre cei care încă nu cred în vorbele profeţilor, în pofida sincerităţii acestora, şi se întorc împotriva lor, atunci când se vor afla faţă în faţă cu adevărul în Viaţa de Apoi, vor mărturisi această realitate spunând: „Profeţii au rostit adevărul!”:

Şi se va sufla în trâmbiţă şi iată-i pe ei grăbindu-se din gropi către Domnul lor şi zicând: «Vai nouă! Cine ne-a sculat pe noi din culcuşul nostru?» Aceasta este ceea ce a făgăduit Cel Milostiv [Ar-Rahman], iar trimişii au spus adevărul. (Ya-Sin 36:51-52).

 

Soucre Link

Visits: 2

EFECTELE LIMBAJULUI ISLAMIC

EFECTELE LIMBAJULUI ISLAMIC   Modul de exprimare islamic reprezintă o caracteristică importantă a credinţei şi constituie cel mai influent mod de a ne adresa. El izvorăşte din sinceritatea şi credinţa celor care îl adoptă. Musulmanii îşi demonstrează unul altuia modul lor de viaţă şi prin stilul de adresare, dezvăluind ceea ce cred şi simt cu […]

EFECTELE LIMBAJULUI ISLAMIC

 

Modul de exprimare islamic reprezintă o caracteristică importantă a credinţei şi constituie cel mai influent mod de a ne adresa. El izvorăşte din sinceritatea şi credinţa celor care îl adoptă. Musulmanii îşi demonstrează unul altuia modul lor de viaţă şi prin stilul de adresare, dezvăluind ceea ce cred şi simt cu adevărat prin cuvinte bine alese. În general, cei care se adresează în acest mod îi impresionează pe interlocutori; datorită faptului că, în cea mai mare parte a timpului, suntem expuşi unor conversaţii ce nu reflectă moralitatea coranică, sinceritatea musulmanului oferă un contrast izbitor, impresionând profund audienţa. Se întâmplă însă ca musulmanii să întâlnească oameni pe care să încerce să îi convingă de necesitatea perfecţiunii morale şi a devoţiunii religioase sincere, însă ei înşişi nu reuşesc să pună în practică ceea ce predică; în consecinţă, nu au niciun efect pozitiv asupra celor care îi ascultă. Deoarece astfel de situaţii sunt atât de frecvente, atunci când întâlnim un om sincer, care aplică învăţăturile pe care le oferă altora, trebuie să ascultăm ceea ce are de spus, cu voia lui Allah, cu mult interes şi sinceritate.

Acesta este unul dintre cele mai importante rezultate ale modului corect de exprimare: capacitatea de a modela inimile oamenilor şi de a le aduce pe calea cea bună, cu voia lui Allah, făcându-le să iubească credinţa. Cel care se adresează celorlalţi în mod islamic este capabil să le explice moralitatea expusă în Coran în cel mai bun şi eficient mod. De exemplu, atunci când explică însemnătatea conştientizării existenţei lui Allah, aceasta se reflectă de asemenea în limbajul lor şi, cu voia lui Allah, le permite celor cărora li se adresează să înţeleagă subiectul respectiv mult mai uşor. Dacă vorbitorul încearcă să explice acest subiect fără a avea el însuşi această conştientizare în inima sa, chiar dacă repetă aceleaşi argumente, în acelaşi mod, cel mai probabil cei care îl ascultă nu vor fi impresionaţi de cuvintele sale, deoarece nu au fost dublate de sinceritate. Însă cel care vorbeşte islamic va reuşi să explice sinceritatea tocmai pentru că e sincer, supunerea – prin a arăta supunere, optimismul – prin a fi optimist şi compasiunea – prin a demonstra compasiune etc; cu voia lui Allah, credinciosul va influenţa inimile ascultătorilor.     Un alt efect pe care limbajul islamic îl are este acea stare de linişte, uşurare şi pace care este resimţită în inimă, deoarece, aşa cum Allah ne spune:

… numai prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile. (Ar-Ra’d 13:28).

Fiecare cuvânt, rostit cu gândul la Allah şi în conformitate cu dorinţa Sa, aduce pace şi bucurie în inimile oamenilor. Cei care se adresează în acest mod pot să nu facă referire directă la Allah amintind numele Sale sau vorbind pe o temă religioasă, însă prin maniera de a discuta, ce reflectă credinţa lor şi moralitatea coranică, toate acestea le vor aminti oamenilor de Allah. Musulmanii îi pot influenţa pe cei din jurul lor; datorită acestui instrument, limbajul, ceilalţi încep să se gândească la aspectul temporar al acestei lumi, la apropierea morţii, la adevărul Vieţii de Apoi şi la importanţa câştigării mulţumirii lui Allah. Astfel, unul dintre efectele ascultării discursului unui musulman este acela că oamenii ajung să îşi examineze propria conştiinţă şi să gândească sincer. Ei pot reuşi să-şi abandoneze modul greşit de a vorbi, chiar dacă acesta se transformase într-un obicei şi nu vedeau nimic greşit în discursul lor. Contrastul puternic dintre cele două modalităţi de adresare îi determină să se simtă ruşinaţi de modul greşit de exprimare pe care, astfel, îl abandonează. De fapt, acolo unde predomină limbajul urât, oamenii nu văd nimic greşit în a vorbi astfel, întrucât ei au uitat de moarte, de Viaţa de Apoi şi de lipsa lor de putere în faţa lui Allah. Mai mult, atunci când un musulman li se adresează, ei pot pune capăt vechii lor atitudini, schimbându-se. Sinceritatea credinciosului trezeşte conştiinţa lor înăbuşită şi, chiar dacă pentru scurt timp, reuşeşte să îi facă să gândească şi să acţioneze cu sinceritate.

De asemenea, limbajul islamic permite dezvoltarea unei prietenii profunde şi a încrederii în oameni. Cei care îşi demonstrează devotamentul şi iubirea faţă de Allah prin modul lor de exprimare inspiră afecţiune şi respect în sufletul celor cu care vorbesc. Astfel este asigurată şi o bună cooperare între musulmani. De fapt, Allah îi sfătuieşte pe musulmani:

Ci aliaţii voştri sunt numai Allah, Trimisul Lui şi cei care cred, cei care plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] şi se înclină adânc [înaintea lui Allah]. Iar cei care-i iau drept aliaţi pe Allah, pe Trimisul Lui şi pe cei care cred [vor izbândi, căci aceasta este] tabăra lui Allah care va fi biruitoare! (Al-Ma’idah 5:55-56).

Aşa cum se înţelege din aceste versete, credinciosul trebuie să Îl considere pe Allah şi pe mesagerii Săi drept prietenii lui. Atunci când întâlneşte alţi credincioşi ce vorbesc în aceeaşi manieră islamică, cuvintele lor reflectându-le credinţa sinceră, între ei se va dezvolta o încredere deplină şi o legătură puternică. Astfel, Allah uneşte inimile lor în înţelegere. Baza acestei legături nu poate fi realizată decât în acest mod, aşa cum Allah ne spune în următorul verset:

Şi care a unit inimile lor. De ai fi cheltuit tu tot ceea ce se află pe pământ, tot nu ai fi unit inimile lor, însă Allah i-a unit, căci El este Puternic [şi] Înţelept [‘Aziz, Hakim]. (Al-Anfal 8:63).

Alte efecte al acestui mod de a vorbi sunt speranţa şi entuziasmul pe care credincioşii le capătă. În mod continuu, cei care ascultă sunt inspiraţi de binele şi de etica coranică. Deoarece îşi amintesc constant unul altuia că încrederea în Allah este o sursă de speranţă pentru cei credincioşi, chiar şi în momentele cele mai dificile, mai ales în astfel de momente aspectele morale vor fi revigorate.

Stilul de adresare al unui musulman, în orice moment şi în orice loc, cauzează disconfort ipocriţilor. Precum idolatrii şi necredincioşii, ipocriţii nu se simt în largul lor în prezenţa celor care discută în mod islamic. În acelaşi mod, Satana nu poate fi liniştit atunci când oamenii se adresează în mod islamic, corect, deoarece în astfel de situaţii ipocriţii nu pot genera un dezastru, iar Satana nu îşi poate duce la îndeplinire scopurile. Fiecare cuvânt al ipocriţilor şi fiecare şoaptă a Satanei îşi pierde efectul prin limbajul islamic. Din acest motiv, atunci când ne adresăm în mod islamic, un personaj cu un caracter îndoielnic fie îşi poate reforma atitudinea învăţând din discursul celui drept, sau ajunge într-un punct în care nu mai poate suporta şi se retrage din prezenţa celor credincioşi; în acest fel, musulmanii îi îndepărtează pe ipocriţii care altfel ar încerca să îşi găsească un loc printre ei, ascunzându-şi adevărata lor faţă.

Pe scurt, modul islamic de exprimare este o sursă continuă de binecuvântări pentru cei din jur; el reprezintă o formă de adorare importantă nu doar din punctul de vedere al Vieţii de Apoi, ci şi pentru că ne afectează pe noi toţi în această viaţă. De fapt, Allah ne explică în Coran faptul că cele mai frumoase cuvinte sunt o sursă permanentă de binecuvântări:

Nu vezi ce pildă a dat Allah pentru cuvântul bun? El este ca un pom bun, cu rădăcina neclintită şi cu ramuri [ce se înalţă] în cer! El dă fructe tot timpul – cu voia Domnului său. Şi Allah dă pilde oamenilor pentru ca ei să-şi aducă aminte. Iar pilda unui cuvânt rău este ca un pom rău care a fost smuls de pe faţa pământului şi care nu mai are pic de statornicie. (Ibrahim 14:24-26).

 

sursa: Asociația Surori Musulmane

Soucre Link

Visits: 1

Evitarea unui mod de exprimare care ridică îndoieli

  O altă modalitate de exprimare pe care musulmanii trebuie să o evite este aceea specifică ipocriţilor – plină de îndoieli şi care provoacă bănuieli. Deoarece ipocriţii se îndoiesc serios de existenţa lui Allah, de viaţa de după moarte şi de promisiunile lui Allah, exprimarea lor reflectă aceste dubii şi temeri. Ei nu sunt niciodată […]

 

O altă modalitate de exprimare pe care musulmanii trebuie să o evite este aceea specifică ipocriţilor – plină de îndoieli şi care provoacă bănuieli. Deoarece ipocriţii se îndoiesc serios de existenţa lui Allah, de viaţa de după moarte şi de promisiunile lui Allah, exprimarea lor reflectă aceste dubii şi temeri. Ei nu sunt niciodată capabili să explice moralitatea coranică la fel de deschis, clar şi definit precum reuşesc credincioşii. Aceste îndoieli adânc implementate se reflectă în exprimarea lor; de asemenea, ei încearcă să implementeze îndoieli în inima celor care îi ascultă. Totuşi credincioşii ce deţin o credinţă sinceră şi plină de încredere nu sunt afectaţi de discursul lor, deoarece sunt convinşi că real este doar Cuvântul lui Allah. Dacă există cineva care vorbeşte într-o modalitate care să reflecte aceste îndoieli, ei ştiu că este un rezultat al nesincerităţii şi al modului lor corupt de gândire.

Asemenea greşeli nu sunt niciodată întâlnite în modul de exprimare a musulmanilor, deoarece nu există îndoieli în inimile lor, iar cuvintele lor sunt bine definite şi lipsite de ambiguitate. Ei au grijă să nu vorbească într-o manieră care să ridice unele neînţelegeri între ascultători, deoarece uneori, chiar şi cu cele mai bune intenţii, câteva propoziţii aşezate împreună sau două subiecte menţionate succesiv pot genera diferite interpretări. Chiar dacă nu se intenţionează aceasta, exprimarea poate genera nesiguranţă între ascultători. Astfel, modul de exprimare a musulmanilor necesită folosirea unei maniere de exprimare ce nu va crea confuzii prin luarea în considerare a fiecărui cuvânt, unul câte unul; interpretările, tipurile de conotaţii care pot apărea şi contextul situaţiei sunt atent verificate. Interpretarea opusă poate reflecta înclinaţia specifică a ipocriţilor către „caracterul dubios, ascuns”. Din acest motiv, grija de a nu ne exprima într-o modalitate specifică ipocriţilor, chiar şi fără intenţia de a face acest lucru, reprezintă o cerinţă a credinţei. În plus, prin folosirea expresiilor: „Dacă nu s-ar fi întâmplat asta…”, „Fir-ar să fie! Suntem pierduţi.”, „O, ce păcat…”, ce nu demonstrează acceptarea voinţei lui Allah, se reflectă încă o dată modalitatea de exprimare a ipocriţilor.

Ni se precizează în Coran că ipocriţii aflaţi în mijlocul credincioşilor încearcă să zdruncine fermitatea acestora, aducând permanent doar veştile rele:

Spune: «Eu caut adăpost la Domnul oamenilor, Stăpânul oamenilor, Dumnezeul oamenilor, împotriva răului ademenitorului fugar care şopteşte în piepturile oamenilor, dintre djinni şi oameni.» (An-Nas 114:1-6).

Allah ne avertizează în legătură cu această manieră de a vorbi şi îi sfătuieşte pe oameni să nu asculte şoaptele diavolilor ce sunt precum cel:

… care şopteşte în piepturile oamenilor… (An-Nas 114:5).

Allah ne avertizează în ceea ce priveşte comportamentul vulgar şi ne sfătuieşte să-i evităm pe khannas – cei care şoptesc în piepturile oamenilor.

Ipocriţii sunt cei care îşi asumă rolul de şoptitori în faţa drept-credincioşilor; din cauza metodelor secrete, rău intenţionate şi ascunse, ei acţionează ca purtători de cuvânt ai lui Satana şi încearcă să planteze seminţe de îndoială în inimile oamenilor. Cât despre credincioşi, ei evită cu atenţie modul de exprimare ce poate reflecta o asemenea rătăcire şi caută refugiu la Allah de orice discurs care ridică îndoieli.

 

Soucre Link

Visits: 1