sfant - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

TRIMITEREA CORANULUI ÎN PĂRŢI SUCCESIVE

TRIMITEREA CORANULUI ÎN PĂRŢI SUCCESIVE Coranul cel Sfânt a fost pogorât tot, o dată, în întregime, de către Allah Preaînaltul în cerul cel mai de jos, iar după aceea i-a fost revelat în părţi profetului Muhammad pe parcursul a douăzeci şi trei de ani. Allah Preaînaltul a grăit în această privinţă: Luna Ramadan, în […]

TRIMITEREA CORANULUI ÎN PĂRŢI SUCCESIVE

Coranul cel Sfânt a fost pogorât tot, o dată, în întregime, de către Allah Preaînaltul în cerul cel mai de jos, iar după aceea i-a fost revelat în părţi profetului Muhammad pe parcursul a douăzeci şi trei de ani. Allah Preaînaltul a grăit în această privinţă:

Luna Ramadan, în care a fost trimis Coranul.(Al-Baqarah 2:185).

Și a mai grăit Allah Preaînaltul:

Noi am trimis-o într-o noapte binecuvântată.(Ad-Dukhan 44:3).

Și tot Allah Preaînaltul a mai grăit:

Noi am pogorât [Coranul] în noaptea al-Qadr. (Al-Qadr 97:1).

Iar Ibn Abbas a afirmat – şi această opinie a fost acceptată de cei mai mulţi teologi – că prin trimiterea lui, la care se face referire în cele trei versete, se are în vedere pogorârea lui în întregime în casa puterii din cerul cel mai de jos, iar după aceea a fost revelat profetului Muhammad sub formă de fragmente, în decursul a douăzeci şi trei de ani, prin intermediul arhanghelului Gavriil.

În schimb, celelalte scripturi, precum Tora, Evanghelia şi Psalmii, au fost trimise mesagerilor lor o singură dată în întregimea lor şi nu fragmentate.

Allah Binecuvântatul şi Preaînaltul a grăit:

[Noi l-am făcut] un Coran pe care l-a m împărţit [în sure şi în versete] pentru ca tu să-l citeşti oamenilor în răstimpuri. şi lam pogorât Noi rând pe rând.(Al-Israa’ 17:106).

Și a mai grăit Allah Preaînaltul:

«Si zic aceia care nu cred: “De ce nu i-a fost trimis Coranul dintr-o singură dată?” Aşa a fost pentru ca Noi să întărim cu el inima ta şi Noi l-am recitat treptat şi cu grijă» ( Al-Furqan 25:32)

Este un lucru confirmat indubitabil atât de Coran, cât şi de Tradiţia despre Profet şi de istorie, prin documente autentice, că trimiterea Coranului lui Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – nu s-a făcut o singură dată, adică nu a fost trimis integral o singură dată, aşa cum i-a fost trimisă Tora lui Moise – pacea asupra lui! -, ci a fost trimis treptat: odată a fost revelat un verset sau au fost revelate două versete sau trei, altă dată a fost revelată o sură în întregime – aşa cum s-a întâmplat cu Surat Al-Fatihah sau cu Surat Al-Muddathir. Aceasta înseamnă că el a fost revelat pe părţi, treptat, că versetele acestei Cărţi limpezi s-au succedat la intervale diferite de timp, ultimul verset fiind revelat cu nouă zile înainte de săvârşirea din viaţă a profetului Muhammad. Acesta este versetul:

Și fiţi cu frică de Ziua în care vă veţi întoarce la Allah, când fiecare suflet va fi răsplătit după ceea ce a agonisit, iar ei [oamenii] nu vor fi nedreptăţiţi!(Al-Baqarah 2:281).

Înţelepciunea trimiterii Coranului în părţi succesive

Există mai multe elemente avantajoase în revelarea Coranului în părţi succesive:

1. Rânduiala lui Allah Preaînaltul a impus ca profetul Muhammad să se confrunte cu numeroase împotriviri şi nedreptăţi din partea neamului său, din pricina faptului că s-a ridicat dintre ei pentru a le transmite mesajul Stăpânului său. Dificultăţile şi împotrivirea cu care a fost întâmpinat l-au făcut să fie multă vreme străin şi fără sprijinitori printre fiii neamului său, iar legătura lui cu revelaţia şi trimiterea versetelor în mod succesiv lui au avut o înrâurire, încurajându-l şi ajutându-l, îndemnându-l să rabde şi să persevereze, promiţându-i sprijin şi izbândă în cele din urmă.

2. Coranul conţine întregul corp al dreptului legislativ musulman, adică prescripţiile sale în ansamblul lor, atât cele referitoare la rânduielile cultului, cât şi cele referitoare la relaţiile civile, la starea personală, la sancţiuni, sisteme constituţionale şi financiare.

Înainte de apariţia Islamului, arabii nu erau constrânşi de nici un fel de restricţii, nu se supuneau nici unei legi şi nu erau legaţi prin nici o rânduială. De aceea, ar fi fost greu pentru ei să treacă de la această stare, printr-un salt, la respectarea tuturor prescripţiilor, reglementărilor şi legilor impuse de Islam. De aceea, Coranul a recurs la metoda educaţiei şi pregătirii lor treptate pentru o astfel de trecere, iar acest lucru s-a realizat prin trecerea graduală de la viaţa neorânduită la viaţa bazată pe un sistem cu restricţii, pe criteria necesare unei societăţi organizate. De aceea, au fost revelate mai întâi versetele referitoare la credinţă, iar după ce oamenii au crezut şi au venit la doctrina monoteismului, au fost revelate versetele referitoare la ceea ce este permis (halal) şi ceea ce este oprit, interzis (haram) şi la toate celelalte prescripţii, în mod gradual. În acest sens, Al-Bukhari relatează, preluând de la ‘A’işa – soţia Profetului: “Primul lucru revelat de Coran a fost o sură din cele scurte, în care s-a pomenit Raiul şi Iadul, iar după ce oamenii au trecut la Islam, s-au revelat prescripţiile referitoare la ceea ce este permis (halal) şi la ceea ce este oprit (haram). Dacă s-ar fi poruncit la început: “Nu beţi din vin!”, atunci s-ar fi spus: “Nu vom lăsa vinul niciodată!” şi dacă li s-ar fi poruncit lor: “Nu mai preacurviţi!”, ar fi răspuns ei: “Noi nu vom părăsi preacurvia!”.

3. Înţelepciunea lui Allah Preaînaltul a impus ca cele mai multe prescripţii şi prevederi pe care le conţine Coranul să fie răspunsuri la întrebări sau soluţii pentru problemele existente, astfel încât să aibă o înrâurire mai puternică asupra sufletelor şi să fie mai strâns legate de viaţă. Aceasta a fost o modalitate educativă vizibilă care nu are nevoie de alte clarificări, în afară de faptul că aceste prescripţii şi prevederi împreună cu versetele care le conţin au fost revelate treptat, aşteptându-se împrejurările şi condiţiile potrivite pentru trimiterea lor.

Constatăm că numeroase versete coranice au fost trimise ca răspuns la întrebări sau ca soluţii pentru anumite probleme. Astfel, Allah Preaînaltul a glăsuit:

«şi ei te întreabă despre orfani. Spune: “A le face bine este cel mai potrivit lucru!”» (Al-Baqarah 2:220).

Și a mai grăit Allah Preaînaltul:

«”Te întreabă despre [împreunarea] cu femeile în timpul menstruaţiei. Spune: “Acesta este un rău. Aşadar, staţi departe de femei în timpul menstruaţiei!”» (Al-Baqarah 2:222).

Și a mai grăit Allah Preaînaltul:

Noi ţi-am trimis Cartea cu Adevărul, ca să judeci între oameni aşa cum ţi-a arătat Allah. şi nu fi apărător al celor haini!(An-Nisaa’4:105).

Toate acestea au fost trimise ca soluţii pentru nişte probleme şi am putea vorbi îndelung despre povestea fiecăreia dintre ele.

4. Gradarea în pogorârea prescripţiilor cu caracter legislativ a avut ca rezultat şi apariţia unor situaţii în care unele dintre ele să le abroge pe altele anterioare lor, căci, în cazul unor prescripţii, interesul şi îndurarea faţă de oameni au impus tratarea chestiunilor respective treptat. Aşa s-a întâmplat în legătură cu prohibirea vinului, de pildă. La început, Coranul s-a limitat la atragerea atenţiei asupra faptului că daunele, decurgând din consumarea lui, sunt mai numeroase decât foloasele. Acest lucru se vede cu claritate în versetul următor:

«Ei te întreabă despre vin [khamr] şi despre maysir. Spune: “În amândouă este mare păcat şi sunt şi unele foloase pentru oameni, dar în amândouă păcatul este mai mare decât folosul”» (Al-Baqarah 2:219).

Când oamenii s-au convins de acest adevăr, a fost revelat un verset care îi oprea pe ei de la Rugăciune, dacă erau ameţiţi de băutură:

O, voi cei care credeţi! Nu vă apropiaţi de Rugăciune [As-Salat] atunci când sunteţi beţi, ca să ştiţi ce spuneţi [lui Allah]!(An-Nisaa’4:43).

Aşa după cum se poate observa, oprirea de la băutură s-a făcut treptat şi la intervale de timp. Când oamenii au înţeles acest lucru şi s-au obişnuit să se abţină de la consumarea ei, atunci a fost revelat versetul care a interzis-o definitiv:

Vinul, jocul de noroc, pietrele ridicate [idolii] şi săgeţile [pentru prezicere] sunt numai murdării din lucrătura lui şeitan. Deci feriţivă de ele ca să izbândiţi!(Al-Ma’idah 5:90).

Fiecare din aceste etape a abrogat ceea ce a fost înainte de ea şi i-a purtat pe oameni către o fază nouă, către întregirea legislaţiei şi definitivarea ei. Acest lucru s-a împlinit, aşadar, prin revelarea Coranului în părţi succesive, la anumite intervale de timp.

_______________

Traducerea sensurilor versetelor Coranului cel Sfant, Liga Islamica si Culturala din Romania

Source Link

Evitarea unui mod de exprimare care ridică îndoieli

O altă modalitate de exprimare pe care musulmanii trebuie să o evite este aceea specifică ipocriţilor – plină de îndoieli şi care provoacă bănuieli. Deoarece ipocriţii se îndoiesc serios de existenţa lui Allah, de viaţa de după moarte şi de promisiunile lui Allah, exprimarea lor reflectă aceste dubii şi temeri. Ei nu sunt niciodată capabili să explice moralitatea coranică la fel de deschis, clar şi definit precum reuşesc credincioşii. Aceste îndoieli adânc implementate se reflectă în exprimarea lor; de asemenea, ei încearcă să implementeze îndoieli în inima celor care îi ascultă. Totuşi credincioşii ce deţin o credinţă sinceră şi plină de încredere nu sunt afectaţi de discursul lor, deoarece sunt convinşi că real este doar Cuvântul lui Allah. Dacă există cineva care vorbeşte într-o modalitate care să reflecte aceste îndoieli, ei ştiu că este un rezultat al nesincerităţii şi al modului lor corupt de gândire.

Asemenea greşeli nu sunt niciodată întâlnite în modul de exprimare a musulmanilor, deoarece nu există îndoieli în inimile lor, iar cuvintele lor sunt bine definite şi lipsite de ambiguitate. Ei au grijă să nu vorbească într-o manieră care să ridice unele neînţelegeri între ascultători, deoarece uneori, chiar şi cu cele mai bune intenţii, câteva propoziţii aşezate împreună sau două subiecte menţionate succesiv pot genera diferite interpretări. Chiar dacă nu se intenţionează aceasta, exprimarea poate genera nesiguranţă între ascultători. Astfel, modul de exprimare a musulmanilor necesită folosirea unei maniere de exprimare ce nu va crea confuzii prin luarea în considerare a fiecărui cuvânt, unul câte unul; interpretările, tipurile de conotaţii care pot apărea şi contextul situaţiei sunt atent verificate. Interpretarea opusă poate reflecta înclinaţia specifică a ipocriţilor către „caracterul dubios, ascuns”. Din acest motiv, grija de a nu ne exprima într-o modalitate specifică ipocriţilor, chiar şi fără intenţia de a face acest lucru, reprezintă o cerinţă a credinţei. În plus, prin folosirea expresiilor: „Dacă nu s-ar fi întâmplat asta…”, „Fir-ar să fie! Suntem pierduţi.”, „O, ce păcat…”, ce nu demonstrează acceptarea voinţei lui Allah, se reflectă încă o dată modalitatea de exprimare a ipocriţilor.

Ni se precizează în Coran că ipocriţii aflaţi în mijlocul credincioşilor încearcă să zdruncine fermitatea acestora, aducând permanent doar veştile rele:

Spune: «Eu caut adăpost la Domnul oamenilor, Stăpânul oamenilor, Dumnezeul oamenilor, împotriva răului ademenitorului fugar care şopteşte în piepturile oamenilor, dintre djinni şi oameni.» (An-Nas 114:1-6).

Allah ne avertizează în legătură cu această manieră de a vorbi şi îi sfătuieşte pe oameni să nu asculte şoaptele diavolilor ce sunt precum cel:

… care şopteşte în piepturile oamenilor… (An-Nas 114:5).

Allah ne avertizează în ceea ce priveşte comportamentul vulgar şi ne sfătuieşte să-i evităm pe khannas – cei care şoptesc în piepturile oamenilor.

Ipocriţii sunt cei care îşi asumă rolul de şoptitori în faţa drept-credincioşilor; din cauza metodelor secrete, rău intenţionate şi ascunse, ei acţionează ca purtători de cuvânt ai lui Satana şi încearcă să planteze seminţe de îndoială în inimile oamenilor. Cât despre credincioşi, ei evită cu atenţie modul de exprimare ce poate reflecta o asemenea rătăcire şi caută refugiu la Allah de orice discurs care ridică îndoieli.

Source Link

Legislația qatabanică

Dan Michi Din poziția de centru al spiritualității, Mecca a atras invidia altor popoare, culminând cu invazia sa de către Abraha al-Habași al-Abram, înainte de nașterea profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). De asemenea, Mecca a devenit inviolabilă (haram) încă din timpul profetului Avraam (Pacea lui Allah […]

Dan Michi

Din poziția de centru al spiritualității, Mecca a atras invidia altor popoare, culminând cu invazia sa de către Abraha al-Habași al-Abram, înainte de nașterea profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). De asemenea, Mecca a devenit inviolabilă (haram) încă din timpul profetului Avraam (Pacea lui Allah să fie asupra sa !), după cum este menționat cu claritate în Nobilul Coran :

În ea¹ sunt semne limpezi, [printre care] locul² unde a stat Avraam, iar acela care intră în ea este în siguranță … (3 : 97)

Oare nu văd ei că Noi am făcut [locul în care trăiesc ei] un loc sacru (haram) și sigur, în vreme ce oamenii din jurul lor sunt răpiți ? (29 : 67)

Conform unor exegeți, cel de-al doilea verset se referă în mod direct la Mecca, privită ca templu sau zonă sacră (haram) înainte de afirmarea Islamului. Completând, Qatada ibn Di’ama, al-Tabarani și alți învățați au arătat că și primul verset indică existența inviolabilului (haram) doar în Mecca, în perioada preislamică. Conform lui ‘Abd Allah ibn ‘Abbas, dar și majorității primilor cercetători, în perioada preislamică Mecca era atât o zonă sacră (haram), cât și un loc al păcii și securității, oricine intra în ea fiind în siguranță și protejat de orice atac sau crimă.

Aceste dovezi, susținute de versetele Nobilului Coran, dar și de o parte a primilor învățați, istorici și exegeți, contrazic orice argument adus pentru a sugera că Mecca era un loc comun al Peninsulei Arabe înainte de afirmarea Islamului.

Există și unele informații care demonstrează că, în Mecca preislamică, oamenii de afaceri impuseseră un anumit cod comercial, asemenea celui din Europa. Acest sistem legislativ includea unele reglementări în privința contractelor agricole, valabile atât pentru Mecca, cât și pentru Medina, dar și pentru alte zone. De asemenea, se făceau referiri la procedurile aplicabile împrumuturilor cu dobândă. Și totuși, la arabii preislamici, nu regăsim nimic din reglementarea dreptului de proprietate, contractele și obligațiile adiacente. După toate probabilitățile, ambele orașe, Mecca și Medina, dețineau un corp de legi care, cu posibile influențe străine, era superior celui pus în aplicare de beduini. Mai mult decât atât, în sudul Peninsulei Arabe s-au descoperit unele indicii care ne conduc la concluzia că legislația comercială era chiar impusă de către anticul regat Qataban.³ Ea purta, sugestiv, numele de “legislație qatabanică” (al-Qauanin al-Qatabaniyya), fiind redactată în mai multe dialecte qatabanice antice și reglementa comerțul și tranzacțiile specifice pieței, trasând drepturile guvernului în domeniu, inclusiv la distribuirea profitului. Toate acestea ne arată nivelul avansat pe care îl atinseseră în timp qatabanii.

1. Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, p123 : “În această Casă, prin care se are în vedere templul Ka’aba“.

2. Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, p123 : “Piatra pe care a stat în picioare Avraam, pentru a completa părțile superioare ale zidurilor templului Ka’aba. Această piatră se află și în momentul de față în apropiere de Ka’aba“.

3. Istoricii au denumit acest regat diferit, Kittibaina, Kattabaina, Kastabaneis, Catabanes sau Catabani, inscripțiile vorbind, însă, de Qataban. Regatul era situat la extremitatea sud-vestică a Peninsulei, unde se forma ingusta intrare în mare, cunoscută sub numele de Bab al-Mandab. Pentru detalii suplimentare despre acest regat, se poate studia O’Leary, Arabia, p.96-98.

sursa: economia-islamica.blogspot.com

Source Link