vorbire - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Evitarea unui mod de exprimare care ridică îndoieli

O altă modalitate de exprimare pe care musulmanii trebuie să o evite este aceea specifică ipocriţilor – plină de îndoieli şi care provoacă bănuieli. Deoarece ipocriţii se îndoiesc serios de existenţa lui Allah, de viaţa de după moarte şi de promisiunile lui Allah, exprimarea lor reflectă aceste dubii şi temeri. Ei nu sunt niciodată capabili să explice moralitatea coranică la fel de deschis, clar şi definit precum reuşesc credincioşii. Aceste îndoieli adânc implementate se reflectă în exprimarea lor; de asemenea, ei încearcă să implementeze îndoieli în inima celor care îi ascultă. Totuşi credincioşii ce deţin o credinţă sinceră şi plină de încredere nu sunt afectaţi de discursul lor, deoarece sunt convinşi că real este doar Cuvântul lui Allah. Dacă există cineva care vorbeşte într-o modalitate care să reflecte aceste îndoieli, ei ştiu că este un rezultat al nesincerităţii şi al modului lor corupt de gândire.

Asemenea greşeli nu sunt niciodată întâlnite în modul de exprimare a musulmanilor, deoarece nu există îndoieli în inimile lor, iar cuvintele lor sunt bine definite şi lipsite de ambiguitate. Ei au grijă să nu vorbească într-o manieră care să ridice unele neînţelegeri între ascultători, deoarece uneori, chiar şi cu cele mai bune intenţii, câteva propoziţii aşezate împreună sau două subiecte menţionate succesiv pot genera diferite interpretări. Chiar dacă nu se intenţionează aceasta, exprimarea poate genera nesiguranţă între ascultători. Astfel, modul de exprimare a musulmanilor necesită folosirea unei maniere de exprimare ce nu va crea confuzii prin luarea în considerare a fiecărui cuvânt, unul câte unul; interpretările, tipurile de conotaţii care pot apărea şi contextul situaţiei sunt atent verificate. Interpretarea opusă poate reflecta înclinaţia specifică a ipocriţilor către „caracterul dubios, ascuns”. Din acest motiv, grija de a nu ne exprima într-o modalitate specifică ipocriţilor, chiar şi fără intenţia de a face acest lucru, reprezintă o cerinţă a credinţei. În plus, prin folosirea expresiilor: „Dacă nu s-ar fi întâmplat asta…”, „Fir-ar să fie! Suntem pierduţi.”, „O, ce păcat…”, ce nu demonstrează acceptarea voinţei lui Allah, se reflectă încă o dată modalitatea de exprimare a ipocriţilor.

Ni se precizează în Coran că ipocriţii aflaţi în mijlocul credincioşilor încearcă să zdruncine fermitatea acestora, aducând permanent doar veştile rele:

Spune: «Eu caut adăpost la Domnul oamenilor, Stăpânul oamenilor, Dumnezeul oamenilor, împotriva răului ademenitorului fugar care şopteşte în piepturile oamenilor, dintre djinni şi oameni.» (An-Nas 114:1-6).

Allah ne avertizează în legătură cu această manieră de a vorbi şi îi sfătuieşte pe oameni să nu asculte şoaptele diavolilor ce sunt precum cel:

… care şopteşte în piepturile oamenilor… (An-Nas 114:5).

Allah ne avertizează în ceea ce priveşte comportamentul vulgar şi ne sfătuieşte să-i evităm pe khannas – cei care şoptesc în piepturile oamenilor.

Ipocriţii sunt cei care îşi asumă rolul de şoptitori în faţa drept-credincioşilor; din cauza metodelor secrete, rău intenţionate şi ascunse, ei acţionează ca purtători de cuvânt ai lui Satana şi încearcă să planteze seminţe de îndoială în inimile oamenilor. Cât despre credincioşi, ei evită cu atenţie modul de exprimare ce poate reflecta o asemenea rătăcire şi caută refugiu la Allah de orice discurs care ridică îndoieli.

Source Link

Exprimarea într-o manieră umilă

Umilinţa este un alt factor important în discursul drept-credinciosului. Ne este atrasă atenţia asupra problematicii moralităţii în acest verset coranic: Robii Celui Milostiv sunt aceia care merg pe pământ cu smerenie, iar atunci când cei proşti le vorbesc lor, ei le răspund: «Pace!» (Al-Furqan 25:63). Drept-credincioşii sunt umili, cunoscând faptul că oricâte calităţi ar […]

Umilinţa este un alt factor important în discursul drept-credinciosului. Ne este atrasă atenţia asupra problematicii moralităţii în acest verset coranic:

Robii Celui Milostiv sunt aceia care merg pe pământ cu smerenie, iar atunci când cei proşti le vorbesc lor, ei le răspund: «Pace!» (Al-Furqan 25:63).

Drept-credincioşii sunt umili, cunoscând faptul că oricâte calităţi ar avea, toate reprezintă binecuvântări de la Allah, iar El le poate lua înapoi oricând doreşte. Allah înştiinţează credinciosul de acest lucru în următorul verset:

Şi nu purcede pe pământ cu semeţie, căci tu nu vei [putea] despica pământul şi nici nu vei atinge înălţimea munţilor! (Al-Israa’ 17:37).

Oamenii sunt cu adevărat fără pic de putere în lumina măreţiei lui Allah. Cunoaşterea lui Allah cuprinde totul; El este Creatorul şi Posesorul tuturor. Din acest motiv, credincioşii se comportă conform cunoaşterii pe care o au în legătură cu degradarea morală pe care o vor suferi dacă vor deveni mândri de un anumit lucru care nu le aparţine, atunci când se vor afla în faţa lui Allah, în Ziua Judecăţii. Chiar şi în raport cu acel aspect prin care se fac remarcaţi, ei se umilesc, cunoscându-şi deficienţele, şi vorbesc recunoscând lipsa lor de putere. Chiar dacă aceia cu care vorbesc duc lipsă de unele calităţi, musulmanii nu devin niciodată aroganţi şi lăudăroşi, deoarece în următorul verset Allah i-a informat că El nu iubeşte oamenii plini de sine:

Nu te întoarce de la oameni şi nu păşi pe pământ cu semeţie, căci Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi mândru! (Luqman 31:18).

Când dezbat un anumit subiect, musulmanii nu se exprimă într-o manieră condescendentă; ei vorbesc fiind conştienţi că toate cele afirmate li se aplică şi lor. Aşa cum ni se indică în versetul:

Dar nu! Omul întrece măsura, când se vede el bogat! (Al-’Alaq 96:6-7),

credincioşii acţionează cunoscând faptul că, dacă alunecă în îngâmfare, calităţile lor bune vor fi în detrimentul lor şi vor face o mare greşeală. Când vorbesc despre un subiect pe care îl cunosc bine, ei nu devin îngâmfaţi şi nu încearcă să atragă atenţia asupra lor. Dimpotrivă, ei adoptă o manieră de exprimare care reflectă recunoaşterea faptului că este numai Allah Cel care oferă puterea exprimării şi că numai Allah posedă cunoaşterea tuturor lucrurilor.

În versetul:

Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-l iubeşte pe cel lăudăros! (An-Nisaa’ 4:36),

Allah le aminteşte oamenilor să se comporte bine şi să nu fie aroganţi faţă de cei cu care vorbesc. Allah ne-a învăţat să fim umili în faţa părinţilor, prietenilor apropiaţi şi a cunoştinţelor întâmplătoare, a orfanilor şi a celor nevoiaşi. A te comporta umil în faţa celor care îţi oferă o atenţie deosebită, dar arogant în faţa celor pe care îi consideri inferiori, nu reprezintă o atitudine aflată în conformitate cu moralitatea coranică. Oamenii au responsabilitatea de a respecta aceste reguli în toate circumstanţele. De asemenea, musulmanii ştiu că a vorbi cu îngâmfare atunci când se află în faţa unei persoane egocentrice, invocând scuza: „Nu contează, el este la fel de arogant”, nu este corect. Modul de exprimare al musulmanilor trebuie determinat de cunoaşterea faptului că, peste tot şi în toate momentele, Allah este martor la fiecare cuvânt, iar acest simţ al obligativităţii morale poate fi dezvoltat numai prin urmarea învăţăturilor Coranului.

Source Link

IMPORTANŢA EXPRIMĂRII FRUMOASE

IMPORTANŢA EXPRIMĂRII FRUMOASE Gândiţi-vă de cât timp avem această capacitate atât de importantă – vorbirea… De cât timp puteţi să vă exprimaţi liber, fără cel mai mic efort, sau să formulaţi propoziţia dorită. Fără îndoială, veţi răspunde: ,,De foarte mult timp”. Totuşi nu multă lume îşi pune această întrebare, deoarece ne naştem cu capacitatea amintită […]

IMPORTANŢA EXPRIMĂRII FRUMOASE

Gândiţi-vă de cât timp avem această capacitate atât de importantă – vorbirea… De cât timp puteţi să vă exprimaţi liber, fără cel mai mic efort, sau să formulaţi propoziţia dorită. Fără îndoială, veţi răspunde: ,,De foarte mult timp”. Totuşi nu multă lume îşi pune această întrebare, deoarece ne naştem cu capacitatea amintită şi astfel, de cele mai multe ori, considerăm că reprezintă un drept ce ni se cuvine în mod necondiţionat.

Cei mai mulţi dintre noi sunt capabili să vorbească oricât de mult sau de puţin îşi doresc numai datorită lui Allah, dar se pare că, în general, oamenii au devenit atât de obişnuiţi cu aceasta, încât nu mai realizează cât de importantă e exprimarea. De fapt, noi toţi ar trebui să îi recunoaştem importanţa; faptul că suntem capabili să ne exprimăm este o binecuvântare; Allah ne-a oferit această binecuvântare cu un scop: acela de a primi răsplată sau de a fi pedepsiţi în Ziua Judecăţii pentru fiecare cuvânt rostit. Allah a creat oamenii pentru a-L sluji. Ne-a înzestrat cu inteligenţă pentru a înţelege şi a crede în măreţia Sa; în acelaşi mod, ne-a dăruit văzul pentru a vedea şi a aprecia creaţia Sa sublimă, auzul pentru a asculta versetele Sale atunci când sunt recitate şi limbajul pentru a duce mai departe mesajul Său şi pentru a-L preaslăvi. Aşa cum se spune în Coran:

În niciun caz! Iar Noi vom scrie ceea ce spune şi-i vom spori Noi chinul. Noi vom lua de la el moştenire ceea ce spune el şi va veni la Noi singur. (Maryam 19:79-80),

fiecare cuvânt rostit de o persoană Îi este cunoscut lui Allah. Astfel, aşa cum toţi sunt responsabili pentru ce credinţă aleg, pentru faptele lor, tot aşa vor da socoteală pentru fiecare cuvânt rostit şi vor primi răsplata corespunzătoare în Ziua Judecăţii de Apoi. Totuşi cei mai mulţi nu consideră că vor fi chemaţi să se justifice pentru tot ceea ce au făcut, pentru fiecare cuvânt sau frază; ei sunt nepăsători în ceea ce priveşte limbajul lor, vorbesc fără să se gândească şi fără să îşi dea seama de responsabilitatea pe care o au. Însă promisiunea lui Allah, aşa cum se mărturiseşte în Coran, va fi cu siguranţă ţinută; atunci oamenii vor fi uitat de mult timp ceea ce au rostit, dar cuvintele lor le vor fi reamintite în Ziua Judecăţii. Prin acest verset din Coran:

Însă peste voi sunt veghetori cinstiţi, care scriu. Ei ştiu ce faceţi voi. (Al-Infitar 82:10-12),

Allah ne arată că îngerii notează tot ceea ce noi vorbim. Într-un alt verset, Allah ne spune că, aşa cum ne-a dat posibilitatea de a ne exprima singuri, în Ziua Judecăţii, la fel, îi va da posibilitatea pielii noastre de a depune mărturie pentru tot ceea ce am făcut:

Şi vor grăi ei către pieile lor: «De ce aţi făcut mărturie împotriva noastră?», iar ele le vor răspunde: «Ne-a făcut să grăim Allah, Cel care face să grăiască toate lucrurile. El v-a creat pe voi întâia oară şi la El veţi fi întorşi.» (Fussilat 41:21).

Astfel, indiferent cât de mult unii dintre noi ar dori să nu îşi asume responsabilitatea vorbelor lor sau cât de mult ar dori să evite mărturisirea lor, încercarea lor nu va fi de niciun folos. Chiar dacă ei nu vor dori să dea socoteală, pielea o va face în locul lor, depunând mărturie pentru fiecare faptă, una câte una. De aceea, în această viaţă, scopul nostru ar trebui să fie acela de a nu spune ceva ce am putea regreta mai târziu în faţa lui Allah, nici chiar o singură frază pentru care nu vom putea da socoteală şi care ne va umple de regrete. Sigur că aceia care înţeleg pe deplin aceste aspecte şi trăiesc în conformitate cu ele sunt adevăraţii credincioşi; deoarece credinţa lor este sinceră şi vorba lor întotdeauna va fi sinceră, ei rămânând mereu conştienţi de prezenţa lui Allah. În consecinţă, ei vor putea spune, aşa cum este scris şi în Coran:

În ce-l priveşte pe acela căruia i se va da cartea sa în dreapta lui, el va zice: «Ţineţi, citiţi cartea mea!» (Al-Haqqah 69:19),

având conştiinţa curată. Credincioşii sunt cei mereu conştienţi de prezenţa lui Allah, cei care trăiesc ca musulmani în această lume şi, prin urmare, vorbesc ca nişte musulmani.

În ceea ce-i priveşte pe oameni, în general, unul dintre cele mai importante aspecte din viaţa lor este limbajul. Prin acesta ei îşi exprimă părerile, credinţele, idealurile şi gândurile. În final, multe din ceea ce ei simt în inimile lor, gândurile pe care caută să le ascundă, dorinţele, idealurile sau temerile sunt de asemenea reflectate în limbaj. Indiferent de starea sufletească a unei persoane, stabilă sau nu, sau de nivelul de inteligenţă şi conştiinţă, toate aceste aspecte vor fi evidenţiate prin cuvintele pe care le folosesc. Din limbajul lor se poate înţelege dacă sunt sinceri, de încredere, rău intenţionaţi sau potenţiali mincinoşi. Este un adevăr cunoscut că una dintre caracteristicile definitorii ale unei persoane o reprezintă modul său de exprimare. Atunci când o persoană este judecată pentru o anume problemă, în general, ceea ce declară este luat în considerare pentru a i se stabili inocenţa sau vinovăţia. Interviul dat unui angajator, cu scopul de a obţine un loc de muncă, este un bun exemplu. Deoarece angajatorii nu consideră materialul scris, prezentat de cel care doreşte slujba respectivă, ca fiind suficient de clar, optează pentru o discuţie faţă la faţă; această formă de comunicare îi ajută să obţină informaţii despre angajaţi. Asemenea discuţii ajută angajatorul să îşi formeze o părere mai adecvată asupra personalităţii şi caracterului adevărat al solicitantului. Coranul, Cartea care ne oferă nouă cele mai bune informaţii în toate privinţele, ne informează că vorbirea este unul dintre cele mai importante mijloace de a aduce la lumină caracterul unei persoane. Într-un verset, Allah ne spune că modul în care ne exprimăm este un factor important în a-i distinge pe cei sinceri de cei nesinceri:

Dacă am voi Noi, ţi-i i-am arăta ţie şi tu i-ai recunoaşte pe ei după semnele lor. Dar o să-i cunoşti tu după tonul vorbei lor. Iar Allah cunoaşte faptele voastre. (Muhammad 47:30).

Aşa cum exprimarea poate dezvălui oameni rău intenţionaţi, ipocriţi sau cu suflet rău, la fel poate scoate în evidenţă credinţa, moralitatea şi bunătatea sufletului. În consecinţă, cel care are o credinţă sinceră în inimă vorbeşte ca un credincios, adică în stilul musulmanului. Modul de exprimare al unui musulman este una dintre cele mai clare manifestări ale dragostei faţă de Allah, ale ataşamentului faţă de El, ale respectului şi conştientizării prezenţei Lui. Din această cauză, vorbirea este una dintre caracteristicile care îi diferenţiază pe credincioşi de necredincioşi. Ca recompensă pentru credinţa lor sinceră, Allah îi ajută pe credincioşi să vorbească în modul cel mai nobil, mai potrivit şi mai sensibil. Un credincios, prin cunoaşterea acestui adevăr, I se supune şi are mai multă încredere în Allah. Cei care nu îşi trăiesc viaţa în completă credinţă sunt mai preocupaţi ca răul ascuns în inimile lor să nu răzbată şi prin cuvinte, însă indiferent câtă grijă ar avea, ei nu reuşesc să ascundă ceea ce sunt cu adevărat. Modul de a vorbi al unui musulman este o trăsătură câştigată nu prin acordarea unei atenţii speciale asupra modului în care ne folosim cuvintele, ci prin credinţă sinceră. Aceasta este o lege a lui Allah şi o calitate a credincioşilor.

Un alt aspect important al modului de exprimare este următorul: Allah le-a impus credincioşilor să-i informeze pe ceilalţi despre Islam, precum şi despre preceptele moralei islamice. Atunci când supuşii Săi, trăind conform valorilor religioase şi fiind permanent conştienţi de măreţia lui Allah, îşi exprimă sincer sentimentele şi gândurile în faţa celor ignoranţi, ei pot să îi ajute pe ceilalţi să se întoarcă la Islam, iar inimile lor sunt copleşite de prezenţa lui Allah. De asemenea, acesta este un act important de adorare. De aceea adevăraţii musulmani Îi cer întotdeauna lui Allah darul de a vorbi inteligent, cu înţelepciune şi adecvat. Atunci când vorbesc, ei fac referire la Allah prin cele mai bune cuvinte, prezentând moralitatea Islamului, bucurându-se de ceea ce este permis şi interzicând ceea ce este greşit. Astfel, pentru credincioşi exprimarea reprezintă o formă de adorare prin care pot câştiga răsplată de-a lungul întregii vieţi. Aşa cum reiese din următorul verset:

Şi cine spune vorbe mai frumoase decât acela care cheamă la Allah, săvârşeşte faptă bună şi zice: «Eu sunt dintre musulmani»? (Fussilat 41:33),

cei care vorbesc nobil sunt cei care-i cheamă pe ceilalţi să se supună moralităţii coranice; cu alte cuvinte – cei ce vorbesc în stil islamic. Adoptând acest mod de comunicare, credincioşii speră să câştige mulţumirea lui Allah, mila Sa şi Paradisul. Din acest motiv, toţi credincioşii care doresc cu sinceritate să se reîntoarcă la Allah trebuie să îndeplinească ceea ce este necesar pentru a vorbi ca un musulman şi să manifeste hotărâre în această privinţă, până la sfârşitul zilelor lor.

_________

Sursa: Modul de exprimare al musulmanului, Editura Femeia Musulmană, 2010

Source Link