femeie - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

CONCEPŢII GREŞITE INFIRMATE – 2

Moştenirea

Diferenţa dintre bărbat şi femeie în ce priveşte părţile lor de moştenire este stabilită de către Allah astfel:
„Allah vă porunceşte în privinţa [moştenirii] copiilor voştri: un fiu are [o parte] cu partea a două fiice.” (An-Nisaa’ 4: 11)
şi se datorează în mod clar diferenţelor dintre datoriile şi cheltuielile la care fiecare trebuie să facă faţă conform învăţăturilor islamice.
De exemplu, dacă un bărbat care are un fiu şi o fiică moare, fiul se căsătoreşte şi plăteşte dota (zestrea) miresei şi imediat ce se mută împreună trebuie să asigure şi să plătească integral cheltuielile lor. Pe de altă parte, când sora lui se mărită, ea primeşte dota de la mire şi, atunci când locuiesc împreună, soţul ei are grijă de ea fără ca ea să plătească vreun ban, chiar dacă este una dintre cele mai bogate persoane. Săracă sau bogată, cheltuielile ei de trai sunt estimate în funcţie de înzestrarea financiară a soţului său. Qur’anul spune astfel:
„Cel care este înstărit să cheltuiască după averea sa.” (At-Talaq 65: 7).
Pentru a simplifica problema, dacă tatăl lasă o avere de 150.000 de dolari, fiul va lua 100.000, iar fiica va lua 50.000 de dolari. Apoi fiul plăteşte dota soţiei (zestrea), îi dăruieşte cadouri miresei şi mobilează un apartament care poate costa cel puţin 25.000 de dolari. Dacă fiica se căsătoreşte, are banii de nuntă şi cadourile; atunci va lua încă 25.000 de dolari. Astfel vor avea în mod egal.
Dar aceasta nu este tot; îndatoririle şi cheltuielile bărbatului cresc atunci când trebuie să aibă grijă din punct de vedere financiar de copii, în anumite cazuri, de părinţii lui care îmbătrânesc, de fraţii şi surorile lui, dacă nu au niciun venit sau pe cineva care să aibă grijă de ei, şi de alte rude care se află în circumstanţe asemănătoare – toate conform învăţăturilor islamice şi în anumite condiţii. Însă femeia nu este obligată din perspectiva legislaţiei islamice să ofere ajutor; ea poate face aceasta doar din proprie iniţiativă, la liberă alegere.
Aşadar nu există absolut nicio diferenţă. Uneori, partea femeii din moştenire este aceeaşi cu a bărbatului. De exemplu, când cei doi părinţi îi moştenesc pe copiii lor; Qur’anul ne spune că:
„… Cât despre părinţii lui, primeşte fiecare dintre ei a şasea parte din ceea ce a lăsat [defunctul], dacă el are un copil.” (An-Nisaa’ 4: 11).
Motivul în acest caz este că nevoile părinţilor sunt deseori similare. Pentru fraţi sau surori vitrege ce moştenesc de la un frate care nu are părinţi sau copii, Qur’anul stabileşte că:
„Dacă un bărbat sau o femeie moare fără a avea niciun moştenitor direct, dar are un frate sau o soră, fiecăruia dintre cei doi le revine a şasea parte. Dacă ei însă sunt mai mulţi de-atât, atunci ei toţi sunt părtaşi la o treime…” (An-Nisaa’ 4: 12).
Astfel, sora din partea mamei primeşte o şesime, parte ce este egală cu a fratelui din partea mamei. Dacă sunt mai mult de doi fraţi vitregi, ei moştenesc o treime pe care o vor împărţi în mod egal. Toate acestea confirmă că egalitatea în moştenire există în multe cazuri, cunoscute foarte bine de juriştii şi experţii din acest domeniu.
Mai mult, sunt cazuri în care femeia ia o parte mai mare decât a bărbatului. De exemplu: dacă o femeie moare lăsând în urma ei un soţ, o mamă, doi fraţi şi o soră din partea mamei ei, sora va primi o şesime şi doar o şesime va fi dată celor doi fraţi. De asemenea, dacă o femeie moare, lăsând în urmă un soţ, o soră din aceiaşi părinţi şi doi fraţi din partea tatălui, soţul primeşte o jumătate din moştenire, iar sora cealaltă jumătate, pe când fraţii vitregi nu primesc nimic, întrucât sunt doar rude. Dar dacă este vorba de o soră vitregă, aceasta va primi o şesime pentru întreţinere.
Încă un caz în care femeia primeşte mai mult decât bărbatul, conform interpretării lui Ibn ‘Abbas a versetului:
„Dacă însă nu are copil şi-l moştenesc părinţii lui, atunci mama sa are dreptul la o treime…” (An-Nisaa’ 4: 11).
Pentru Ibn ‘Abbas, aceasta înseamnă că dacă o femeie moare, lăsând un soţ şi pe cei doi părinţi ai ei, soţului i se cuvine o jumătate, mamei o treime, iar tatălui o şesime. Ibn Hazim le relatează această specificare lui Ibn ‘Abbas prin Abdul-Taziq, lui ‘Ali Ibn Abi Talib prin Abi Uwana şi lui Mu’az Ibn Gebel care erau companioni ai Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), cunoscuţi ca experţi în chestiuni de acest gen. Ibn Hazim îi relatează, de asemenea, lui Şuraih şi lui Dawud Al-Zahiry, în mijlocul juriştilor, şi citează axioma companionului Ibn Mas’ud pe această chestiune: „Lui Allah nu îi va plăcea să vadă că îl prefer pe tată în faţa mamei.” Alte persoane importante care au fost de acord sunt companioni precum ‘Omar, ‘Osman şi Zeid Ibn Sabit. Dintre adepţii lor sunt Al-Hasan, Ibn Sirin şi Al-Nakh’i. Printre jurişti se numără Abu Hanifah, Malik şi Aş-Şafi’yi – fie ca Allah să fie mulţumit de ei!

Source Link

Femeia musulmană – membră a societății

Yusuf Al-Qardawi

Anumiţi oameni influenţi, care sunt ghidaţi de interese personale, au propagat ideea că Islamul a forţat femeia să fie închisă în casă şi să nu iasă decât când e deja moartă. Oare acel verdict are vreo bază adevărată în Coran sau în Sunnah (tradiţiile profetice) sau în istoria femeilor musulmane din primele trei generaţii de după Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care sunt dintre cele mai bune femei? Cu siguranţă nu.
Coranul îi face pe bărbat şi pe femeie parteneri pentru a suporta cele mai grele responsabilităţi ale vieţii islamice şi anume responsabilitatea de a participa la ceea ce este corect şi de a interzice răul. Allah Atotputernicul spune:

Drept-credincioşii şi drept-credincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [şi] Înţelept (‘Aziz, Hakim). (At-Tawbah 9:71).

Un exemplu al aplicării acestui principiu: s-a întâmplat odată să fie o femeie în moschee care nu era de acord într-o anumită privinţă cu califul ‘Omar Al-Faruq (Faruq – Cel care distinge adevărul de minciună, adică ‘Omar Ibn Al-Khattab), în timp ce acesta se adresa enoriaşilor. El i-a acceptat părerea şi a renunţat la a lui, spunând deschis: „O femeie are dreptate şi ‘Omar a greşit.” (Menţionat de Ibn Kathir în Tafsir-ul său).
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Căutarea cunoaşterii este obligatorie pentru fiecare musulman.” Hadisul este relatat de Anas şi consemnat de Ibn Majah, partea întâi, (224), corectat de Al-Seyuti în vremurile vechi şi de Al-Albany în vremurile moderne.
Înţelepţii musulmani au fost de acord că şi femeia musulmană este inclusă în hadis; ea este obligată să ştie ceea ce îi corectează principiile, îi sporeşte credinţa şi îi controlează manierele conform moralităţii Islamului etc. Ea este obligată să cunoască învăţăturile lui Allah despre ceea ce este permis, interzis, despre drepturile şi îndatoririle sale. Ea poate ajunge la cel mai înalt grad de cunoaştere pentru a dobândi gradul ijtihad-ului (judecarea independentă asupra chestiunilor religioase).
Soţul ei nu are dreptul de a o împiedica să caute cunoaşterea, iar ea este obligată să se angajeze în acest proces, dacă el nu poate să o înveţe sau nu face aceasta cum trebuie. Soţiile companionilor Profetului obişnuiau să meargă la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îl întrebe despre problemele care le intrigau. Ele nu erau împiedicate de timiditate sau ruşine atunci când era vorba de a-şi cunoaşte bine religia.
Rugăciunea în grup nu este obligatorie pentru femeie, aşa cum este obligatorie pentru bărbat. Rugăciunea ei de acasă poate fi mai bună pentru mediul şi chemarea sa. Totuşi, soţul ei nu îi poate interzice să meargă, dacă îşi doreşte, la rugăciunea în grup într-o moschee. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nu interziceţi femeilor lui Allah să meargă la moscheile Lui!”. Hadisul este relatat de Ibn Omar şi consemnat de imam Muslim 1/327, (442).
O femeie poate ieşi din casă în interesul ei, al soţului sau al copiilor ei, aşa cum făcea Asma’a bint Abu Bakr That Al-Nitaqain / Cea cu două centuri. Ea a spus: „Obişnuiam să car sâmburi de curmale pe cap de pe pământul lui Al-Zubeir (pământul soţului meu), când trăiam în Medina, şi se afla la două treimi de leghe de Medina.”
O femeie putea să însoţească armata pentru a le oferi soldaţilor primul ajutor şi a face treburi potrivite naturii şi abilităţilor ei. Imamii Ahmad şi Bukhari au consemnat un hadis relatat de Al-Rubayyi’ bint Muaa, o femeie dintre ansari, care suna în felul următor: „Am mers la luptă cu Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), le-am oferit apă bărbaţilor, i-am îngrijit şi i-am dus pe cei ucişi şi răniţi la Medina”. (Hadis consemnat de Ahmed, 6/358).
Similar, imamii Ahmed şi Muslim au consemnat un hadis relatat de Umm ‘Atiyya: „Am mers la luptă cu Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de şapte ori, i-am urmat în expediţii, le-am pregătit mâncarea, i-am tratat pe cei răniţi şi i-am ajutat pe cei bolnavi.” (Hadis consemnat de Ahmed, 6/407 şi Muslim, 1812).
Aceasta este munca femeii, conformă abilităţilor ei naturale, dar să mânuiască o armă şi să lupte sau să conducă o armată nu face parte din treaba sa, decât dacă este o nevoie specială; atunci ea ar putea să participe alături de bărbaţi în războiul împotriva duşmanilor, cât de mult îi stă în putere. În ziua Hunain-ului, Umm Salim a luat un pumnal şi, când soţul ei a întrebat-o ce motiv a avut, ea a spus: „L-am luat ca, în cazul în care oricare dintre politeişti ar veni la mine să mă atace, să îl înjunghii.” (Hadis consemnat de Muslim, 1809).
Umm ‘Imarah, o femeie dintre ansari, a luptat atât de bine în bătălia de la Uhud, încât Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a lăudat-o; astfel, ea a asistat la războaiele care au urmat până când Musaylimah Al-Khadhab / Mincinosul a fost ucis. Ea s-a întors cu zece răni.
Dacă în anumite timpuri femeile erau private de cunoaştere, condamnate la o viaţă desfăşurată doar în casă, ca şi cum ar fi fost piese de mobilă, dacă nu erau învăţate de către soţi şi nu le era dată şansa de a învăţa (le era interzis chiar să meargă la moschee), dacă o asemenea viziune era răspândită, atunci ea este consecinţa ignoranţei, a exagerării şi devierii de la călăuzirea Islamului. Ea reprezintă o exagerare a stricteţii, interzisă de Allah. Islamul nu este responsabil pentru aceste obiceiuri absurde din trecut; de asemenea, nu este responsabil pentru alte convenţii exagerate create în prezent. Natura Islamului reprezintă echilibrul în orice aspect legiferat şi sugerat cu privire la reguli şi conduite morale. Islamul nu admite un lucru pentru a interzice altul, nici nu exagerează în privinţa unui lucru pe seama altuia. Nu exagerează în dăruirea drepturilor şi nici în atribuirea îndatoririlor.
Referindu-ne tot la acest aspect, nu a fost intenţia Islamului de a răsfăţa femeia pe cheltuiala bărbatului, nici de a satisface capriciile femeii sau de a-i diminua chemarea şi leza demnitatea. Vedem că punctul de vedere al Islamului în legătură cu femeia este ilustrat astfel:
Îi protejează, cum am menţionat deja, natura şi feminitatea, aşa cum a fost creată de Allah, o ţine departe de „lupii” care vor să o devoreze şi o ţine departe de lăcomia celor ce vor să îi exploateze feminitatea ca pe un obiect comercial şi pentru un profit clandestin;
Îi respectă rolul superior pentru care a fost înzestrată cu intuiţie, fiind aleasă de Creatorul ei care i-a oferit mai multă compasiune, afecţiune, sensibilitate şi receptivitate decât bărbatului, toate acestea pentru a-şi îndeplini vocaţia plină de compasiune de a fi mamă, ce reprezintă cea mai importantă „industrie” în lume, „industria generaţiilor viitoare”.
Islamul consideră căminul un mare regat pentru femeie. Ea este stăpâna, capul şi coloana lui. Este soţia bărbatului, partenera, o sursă de alinare a singurătăţii şi mama copiilor lor. Islamul consideră munca femeii de a se îngriji de casă, de a avea grijă de nevoile bărbatului şi de a-şi creşte copiii bine un act de adorare (‘ibaadah) şi un efort depus de dragul lui Allah (jihad). De aceea Islamul se împotriveşte oricărei metode sau oricărui sistem care nu îi permite să îşi îndeplinească sarcinile în cel mai bun mod, ori care îi distruge căminul.

Islamul vrea să formeze familii fericite pentru a constitui apoi baza unei societăţi fericite. Familiile fericite se întemeiază pe încredere şi nu pe îndoieli şi suspiciuni. Familia a cărei continuitate se bazează pe un cuplu în care există suspiciuni şi temeri este o familie aflată la marginea unei prăpăstii şi pentru care viaţa este un iad insuportabil.
Islamul îi permite femeii să lucreze în afara căminului, la un serviciu adecvat naturii, preocupărilor şi capacităţii sale şi care nu îi afectează feminitatea. Munca ei este legală, având anumite limite şi condiţii, în special când ea sau familia ei are nevoie de acest serviciu sau când societatea însăşi are nevoie de munca ei în mod special. Nevoia de a munci nu este limitată doar la aspectul financiar. Poate fi şi o nevoie psihologică, precum cea a unei femei inteligente, cu studii, care nu este măritată, sau a unei femei măritate care nu are copii sau are mult timp liber şi doreşte să fie utilă comunităţii sale.

_______

femeiamusulmana.blogspot.comSource Link

Femeia in Islam – partea a 2-a

Elementul nou în privinţa acestei istorisiri, aşa cum este prezentată în Qur’an, constă în faptul că nu este învinovăţită Eva pentru tentaţie, ci Satana:

Şeitan i-a ademenit [să mănânce] din el şi i-a scos pe ei de unde se aflau… (Al-Baqarah 2: 36)

fiind opusul versiunilor Vechiului Testament.

Astfel, Eva nu a fost singura care a mâncat din acel copac, nici cea care a iniţiat acest act. Mai degrabă, greşeala a fost a amândurora şi amândoi s-au căit şi au cerut iertare:

Şi au răspuns ei: «Doamne, am fost nedrepţi cu sufletele noastre şi dacă nu ne ierţi şi nu Te înduri de noi, vom fi printre cei pierduţi!» (Al-A`raf 7: 23).

Mai mult, unele versete încă atribuie vina lui Adam:

Noi am încheiat un legământ cu Adam mai înainte, însă el l-a uitat şi Noi nu am aflat în el tărie. (Ta-Ha 20: 115);
Şi l-a ispitit pe el Şeitan, zicându-i: «O, Adam, vrei tu să-ţi arăt pomul veşniciei şi împărăţia care nu piere?» (Ta-Ha 20: 120);
… Adam s-a revoltat, aşadar, împotriva Domnului său şi a ajuns în rătăcire. (Ta-Ha 20: 121).

Acest lucru ne sugerează că Adam a fost cel care a păcătuit primul şi a fost urmat de soţia sa. Oricare ar fi situaţia, chiar şi acceptând că Eva ar fi păcătuit prima, doar ea singură va fi responsabilă, nicio vină nu este transmisă fiicelor ei.
În privinţa egalităţii pedepsei, răsplăţii şi a eligibilităţii pentru Paradis, Allah Preaînaltul spune:

Acest neam a trecut. El are ceea ce şi-a agonisit, iar voi veţi avea ceea ce v-aţi agonisit. Voi nu veţi fi întrebaţi pentru ceea ce au făcut ei. (Al-Baqarah 2: 134; 2: 141).

În privinţa egalităţii bărbaţilor şi femeilor în ceea ce priveşte recompensele şi intrarea în Paradis, Dumnezeu spune:

Domnul lor le-a răspuns: «Eu nu las să se piardă nicio faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau muiere, deopotrivă unul cu altul!» (Aal `Imran 3: 195);

Pe cel ce face o faptă bună – bărbat ori femeie – şi este credincios îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după [faptele] cele mai bune pe care le-au săvârşit [adică cu Paradisul în Lumea de Apoi]. (An-Nahl 16: 97).

În privinţa chestiunilor financiare, Islamul a desfiinţat convenţiile predominante în cadrul multor naţiuni ce au privat femeia de dreptul ei la proprietate, moştenire sau care au creat obstacole împotriva exercitării controlului liber şi complet asupra proprietăţilor ei. Islamul admite că femeia are drepturi în ce priveşte toate tipurile de posesiune şi că are dreptul de a cheltui şi de a-şi investi banii. Islamul îi dă dreptul la moştenire şi acela de a realiza operaţii financiare precum vânzarea, cumpărarea, închirierea, donarea, împrumutarea, distribuirea proprietăţilor în scopuri religioase şi caritabile, transferurile legale şi ipoteca, dreptul de a face, precum şi dreptul de a se implica în multe alte forme de contracte şi acţiuni.
Dreptul femeii la educaţie sau de a învăţa este fundamental şi este garantat de asemenea de învăţăturile Islamului. Islamul, de fapt, îi dă femeii dreptul cuvenit de a căuta cunoaşterea; Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spune:„Dobândirea cunoştinţelor este datoria fiecărui musulman”, unde „fiecare musulman” implică în mod evident bărbaţi şi femei într-o manieră egală, aşa cum conchid toate autorităţile de jurisprudenţă.
De asemenea, femeii i se cere să îndeplinească ritualuri religioase şi forme de adorare precum i se cere şi bărbatului. Rugăciunea, postul, dania, pelerinajul şi toate celelalte obiceiuri fundamentale din Islam le sunt cerute musulmanilor în funcţie de capacitatea lor, atât bărbaţilor, cât şi femeilor, în calitate de oameni responsabili. Acţiunile femeii sunt recompensate de Allah la fel cum sunt şi cele ale bărbatului.
Femeia nu este exclusă din aria activităţilor sociale; Allah spune:

Drept-credincioşii şi drept-credincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea (As-Salat), aduc Dania (Az-Zakat) şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [şi] Înţelept (‘Aziz, Hakim). (At-Tawbah 9:71).

De exemplu, ea poate oferi adăpost celor ce îl caută. Dacă adăposteşte un refugiat, fapta ei este demnă de respect şi recompensată. Această regulă ne reaminteşte de Umm Hani bint Abi Talib care a oferit refugiu socrului său în ziua cuceririi Meccăi de către musulmani. Când fratele ei a vrut să îl omoare pentru că era păgân, ea s-a plâns Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), zicând: „Trimis al lui Allah, fiul mamei mele insistă să îl omoare pe refugiatul meu, Ibn Hubeyra”. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a răspuns: „Noi îi oferim azil celui pe care îl adăposteşti tu, Umm Hani”.

__________

Statutul femeii în Islam, Editura Femeia Musulmană, București, 2010Source Link