Cutremurele

Adnan Ash-Sharif     Oare nu văd ei că Noi venim [cu porunca Noastră] pe pământ şi că Noi îl restrângem dintre marginile sale? Următoarele versete se referă la cutremure:  Spune : El este în stare să trimită împotriva voastră pedeapsă, fie de deasupra voastră, fie de sub picioarele voastre  (Al-An’am: 65). Sunteţi voi siguri […]

Adnan Ash-Sharif

 

 

Oare nu văd ei că Noi venim [cu porunca Noastră] pe pământ şi că Noi îl restrângem dintre marginile sale?

Următoarele versete se referă la cutremure: convergentBoundary

Spune : El este în stare să trimită împotriva voastră pedeapsă, fie de deasupra voastră, fie de sub picioarele voastre  (Al-An’am: 65).

Sunteţi voi siguri că El nu va face să se scufunde cu voi o bucată de uscat?  (Al- Isra’: 68).

 Oare nu văd ei că Noi venim [cu porunca Noastră] pe pământ şi că Noi îl restrângem dintre marginile sale? Allah judecă şi nimeni nu poate împiedica judecata Sa şi El este repede la socotire  ( Ar-Ra’d:41).

Marginile unui lucru sunt părţile lui şi, ţinând cont că pământul este oval, marginea lui este scoarţa terestră exterioară.

Dar, oare, nu văd ei că Noi venim pe pământ, pe care îl îngustăm din toate părţile? Şi, oare, ei vor fi biruitori?  

Sunteţi siguri că Cel din cer nu va lăsa să vă înghită pământul, când iată că el se zgâlţâie?! (Al- Mulk: 16).

Cutremurele sunt provocate de scufundările unor părţi din scoarţa terestră care urmează faliile, astfel încât acestea coboară spre interiorul pământului.

Lumea a fost martoră la dispariţia unor sate şi oraşe întregi de pe faţa pământului. Datorită cutremurelor, Domnul restrânge pământul dinspre marginile sale, scufundă o parte din el şi trimite spaima printre oameni şi comunităţile care au dreptate să spună:

… iată că el se zgâlţâie! (Al- Mulk: 16).

Cutremurele sunt rezultatul presiunii termice uriaşe din interiorul pământului, care găseşte orificii de evacuare prin crăpăturile existente în straturile lui. Domnul s-a referit prin cuvântul “se zgâlţâie”, la scurgerea lavei din interiorul pământului, ceea ce provoacă erupţii de vulcani şi cutremure .

Domnul a ales cuvântul “se zgâlţâie” pentru că el descrie în modul cel mai sugestiv, succint, corect şi profund scurgerea şi rotirea lavei din interiorul părţii lichide a pământului, fenomen cunoscut geologilor astăzi. Aceasta pentru că în interiorul pământului este un lichid aprins şi rece la suprafaţă, semănând cu un cuptor. Interesant este că Ibn Abbas a afirmat că în următorul verset al lui Allah Preaînaltul, prin cuvântul “cuptorul” se are în vedere pământul:

Iar, când a venit porunca Noastră şi s-a învolburat cuptorul, am spus Noi: Adu pe el, din fiecare [seminţie], câte doi soţi şi familia ta afară de cei împotriva cărora hotărârea a fost luată  (Hud: 40).

Slavă Aceluia care a răspuns chemării Trimisului Său, care L-a implorat pentru Ibn Abbas, cu vorbele devenite celebre: “Doamne, învăţă-l pe el tălmăcirea (Coranului) şi fă-l pe el învăţat într-ale religiei”.

Printre ei se află acela, pe care Noi l-am făcut să-l înghită pământul  (AlAnkabut :40).

Pe lângă rolul lor în echilibrul mediului, cutremurele sunt, însă, şi un semn de la Allah cu care îi înspăimântă pe oameni, pentru ca ei să revină şi, de asemenea, reprezintă o pedeapsă pentru comunităţi şi pentru indivizi. Următoarele exemple de cutremure ne dau o imagine despre “groaza cea mare” şi despre cutremurul din Ceasul de Apoi.

Pământul este expus în fiecare an la un million de cutremure, dintre care cam o sută sunt puternice, iar câteva sunt devastatoare. Dintre toate dezastrele naturale, doar cutremurele ucid, în câteva secunde sau minute, sute de mii de fiinţe:

În anul 1556, un cutremur devastator a lovit Nordul Chinei provocând, în câteva zeci de secunde, 430.000 de victime. La 20 decembrie 1703, au murit, într-un cutremur ce s-a produs la Tokio, 200.000 de persoane. În anul 1755, un cutremur a distrus oraşul Lisabona, capitala Portugaliei, provocând moartea a 600.000 de persoane, iar oamenii au simţit pământul zgâlţâinduse sub picioarele lor pe o suprafaţă de milioane de kilometri pătraţi. În anul 1988, un cutremur a secerat 150.000 de vieţi în Armenia.

Cutremurele sunt uneori însoţite de erupţii ale vulcanilor. Cea mai puternică dintre cele care au fost înregistrate până astăzi a avut loc la 27 iulie 1883, când a erupt vulcanul Krakatoa, din Oceanul Indian. Explozia s-a auzit până la distanţa de 5000 de kilometri şi a fost înregistrată de aparatele de supraveghere din întreaga lume. În câteva secunde, o insulă cu un volum de 20 kilometri cubi s-a transformat în bucăţi pe care explozia le-a risipit pe o suprafaţă de un milion de kilometri pătraţi. Coloanele de fum şi cenuşă s-au ridicat în văzduh până la înălţimea de 35 kilometri şi au întunecat cerul pe o suprafaţă de sute de kilometri pătraţi, voalând lumina soarelui timp de doi ani, iar valurile mării au atins înălţimea de 30 de metri şi au înecat 36.000 de locuitori ai insulelor Jawa şi Sumatra.

Să fie blestemat omul! Cât de necredincios este el!  (‘Abasa: 17).

De fiecare dată când am verificat datele statistice referitoare la dezastrele naturale, cum sunt cutremurele, vulcanii, ciclonii, epidemiile şi altele care seceră mii de vieţi an de an şi costă milioane şi milioane de dolari, de fiecare dată când reflectez la nedreptatea omului şi la îndepărtarea lui de învăţăturile Creatorului, mă trezesc repetând:

Şi nu-l va nedreptăţi Domnul tău pe nici unul !  (Al-Kahf: 49);

Dacă neamurile acestor cetăţi ar fi crezut şi ar fi avut frică, atunci Noi leam fi dăruit binecuvântări din cer şi de pre pământ. Însă ei i-au socotit mincinoşi şi, din această pricină, Noi i-am apucat pentru ceea ce au agonisit.  (Al-A’raf: 96).

Dacă ne-am fi îndurat de ei şi am fi îndepărtat răul de la ei, s-ar fi îndârjit în nelegiuirea lor şi ar fi rătăcit [mai departe în ea]/ I-am apucat Noi cu pedeapsă, însă ei nu s-au supus Domnului lor şi nu s-au rugat [Lui] cu umilinţă.  (Al-Mu’minun: 75-76).

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 3

Foloasele munţilor

Adnan Ash-Sharif   Şi munţii i-a fixat,…  (Coran) Munţii reprezintă factorul principal în acumularea apei dulci şi în fixarea solului. Dacă nu ar fi munţii, cea mai mare parte a apei căzute din cer s-ar scurge în mare fără să se adune în pământ şi ar purta solul cu ea. Acest adevăr ştiinţific pare astăzi […]

Adnan Ash-Sharif

 

Şi munţii i-a fixat,…  (Coran)Lake-in-the-mountains

Munţii reprezintă factorul principal în acumularea apei dulci şi în fixarea solului. Dacă nu ar fi munţii, cea mai mare parte a apei căzute din cer s-ar scurge în mare fără să se adune în pământ şi ar purta solul cu ea. Acest adevăr ştiinţific pare astăzi axiomatic, dar ştiinţa nu l-a cunoscut decât în urmă cu ceva mai bine de o sută de ani. Cei mai mulţi hidrologi credeau până la mijlocul secolului XIX că sursele apelor dulci şi izvoarele subterane se află în apa de mare, care s-ar infiltra în straturile pământului, unde s-ar purifica de sarea din ea şi apoi ar izbucni sub forma râurilor, pentru a se întoarce din nou în mare. Dar Revelaţia a arătat că sursa apei dulci se află în cer şi nu în mare, după cum a arătat care este rolul munţilor înalţi în acumularea apei şi în formarea râurilor cu apă dulce:

Şi Noi trimitem vânturile care fecundează şi trimitem apă din cer, pe care v-o dăm de băut, însă voi nu o puteţi strânge. (Al-Hijr: 22).

Sursele apelor Nilului nu au fost cunoscute în secolul XIX (1862), când descoperitorii Speke si Grant au confirmat că apele Nilului Alb provin din impactul dintre vaporii de apă, care se ridică din Oceanul Indian şi munţii înalţi din Kenya, unde se condensează la impactul cu vârfurile reci ale munţilor şi se transformă în cascadele ce constituie izvoarele acestui afluent al Nilului. Aproximativ asemănător stau lucrurile şi în cazul fluviului Congo. Constatăm legătura dintre munţii înalţi şi apele dulci şi în cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Şi nu am făcut pe el munţi trainici, semeţi şi nu v-am dat vouă să beţi apă dulce? (Al-Mursalat :27).

Munţii joacă rolul unui filtru pentru zăpezile care le acoperă vârfurile şi apele care cad peste ei, întrucât apa se scurge foarte încet către straturile lor interioare si pământul din vecinătatea lor, unde se  acumulează apele freatice. Dacă nu ar exista munţii, cea mai mare parte a apei căzute din cer s-ar scurge în mare, adeverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul:

 Şi Noi am pogorât apă din cer cu măsură. Apoi, Noi am făcut să stea în pământ, cu toate că avem puterea să o facem să dispară.   (Al-Mu`minun: 18).

Munţii bogaţi care se reînnoiesc

În munţi sunt dâre albe şi roşii, cu felurite culori, şi stânci foarte negre?!  (Fatir: 27).

Ne-am oprit îndelung asupra cuvântului judad “dâre”, pe care cele mai multe comentarii ale Coranului l-au explicat ca însemnând “cărări” şi prin aceasta s-a limitat sensul versetului sfânt la următoarele: “A creat munţii pe care sunt dâre de diferite culori”. Dar se ştie că acest cuvânt are mai multe sensuri, aşa după cum aflăm din „Lisan al-Arab”: judad este plural de judda, cu sensul de “cărări”. Dar judad este şi plural de jadda, cu sensul de lucru care se reînnoieşte. Iar jadd înseamnă “bogat”, ca în ruga Trimisului cel generos : “Doamne, nu poate nimeni împiedica ceea ce ai dat şi nu poate nimeni să dea ceea ce ai oprit, şi nu este de folos măreţia celor măreţi, în faţa Ta!”. Un alt sens al cuvântului judad, în afară de “cărări “, este acela de “lucruri bogate, care se reînnoiesc”.

Pornind de la aceasta, constatăm dar – Allah ştie cel mai bine ! – că versetul lui Allah Preaînaltul “A creat munţii pe care sunt dâre de diferite culori” are şi un alt sens, adică Domnul a făcut ca unii munţi să se reînnoiască şi să dispună de bogăţii. Oare a descoperit stiinţa despre munţi ceva de acest fel?

Explorarea Polului Sud a început în anul 1820 şi s-a descoperit că este vorba de un continent acoperit de zăpezi îngheţate care se ridică până la înălţimea de 1500 metri şi că acest munte uriaş de gheaţă care se reînnoieşte de milioane de ani reprezintă 90% din rezervele de apă dulce pe care Creatorul le-a depus în pământ.

Munţii care conţin fier, cupru, aur, pietre preţioase, marmură de diverse culori sunt, de asemenea, o sursă de bogăţie, care doar rareori se epuizează.

Dimpotrivă, această bogăţie se reînnoieşte încet, cu trecerea timpului, în ciuda ameninţării cu epuizarea venită din partea omului şi a factorilor naturali, aşa cum sunt aerul, soarele şi apa, şi aceasta pentru că munţii au rădăcini adânci în straturile pământului şi, pe măsură ce vârfurile şi platourile lor se uzează, se ridică rădăcinile din adâncul pământului şi reînnoiesc ceea ce au consumat omul şi natura. Munţii Apalaşi din America de Nord, de pildă, în ciuda vârstei lor estimate la mii de milioane de ani şi a factorilor de eroziune, continuă să fie semeţi şi înalţi însă ei nu mai au rădăcini în adâncul pământului.

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 2