Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

CLASIFICAREA FAPTELOR ÎN ISLAM

CLASIFICAREA FAPTELOR ÎN ISLAM Demirel Gemaledin Poruncile (obligaţiile) şi prohibiţiile (interzicerile) promovate de islam nu sunt toate pe acelaşi nivel. Acestea sunt în număr de opt: ○1 Fard, ○2 Wagib, ○3 Sunnah Muakkada, ○4 Sunnah Ghayr Muakkada, ○5 Mubah, ○6 Makruh Tenzih, ○7 Makruh Tahrim, ○8 Haram ○1 Fard (obligatoriu, impus). Se numesc fard acele […]

CLASIFICAREA FAPTELOR ÎN ISLAM

Demirel Gemaledin

Poruncile (obligaţiile) şi prohibiţiile (interzicerile) promovate de islam nu sunt toate pe acelaşi nivel. Acestea sunt în număr de opt: ○1 Fard, ○2 Wagib, ○3 Sunnah Muakkada, ○4 Sunnah Ghayr Muakkada, ○5 Mubah, ○6 Makruh Tenzih, ○7 Makruh Tahrim, ○8 Haram

○1 Fard (obligatoriu, impus). Se numesc fard acele lucruri şi fapte ale căror înfăptuire Allah Preaînaltul le-a poruncit, în mod clar şi categoric, prin intermediul unor versete sfinte sau pe care Muhammad :s: le-a poruncit ca fiind obligatorii. Abandonarea, neîndeplinirea unui fard este haram. Cei care nu cred în fard şi cei care nu acordă importanţa cuvenită acestuia sunt kafir (necredincioşi).

Fard-ul este de două feluri:

a) Fard Ain (obligaţia personală). Acesta este un tip de fard pe care fiecare musulman major, responsabil trebuie să-l ducă la îndeplinire singur, personal. Mărturisirea de credinţă, abluţiunea parţială sau generală, efectuarea rugăciunii de cinci ori pe zi, postul în luna Ramadan, darea zekat-ului (danie), de către cei avuţi şi efectuarea pelerinajului reprezintă fard ain (obligaţia personală).

b) Fard Kifaia (obligaţia compensatorie). Aceasta este situaţia când unul sau mai mulţi musulmani îndeplinesc un fard oarecare în numele celorlalţi, absolvindu-i pe aceştia de această obligaţie. Acest lucru are loc în următoarele situaţii: când unul singur dintr-un grup de musulmani răspunde la salut, când un musulman spală mortul, când unul săvârşeşte rugăciunea de înmormântare, când cineva devine hafiz, memorând în întregime Coranul cel Sfânt, când unul dintr-o comunitate participă la jihad, când cineva învaţă religia şi ştiinţele mai mult decât îi este necesar în meseria sa sau în afacerile sale.

○2 Wagib (necesar, indispensabil). Acestea sunt porunci care sunt tot atât de categorice ca şi fard-ul. Argumentele, condiţionările acestei obligaţii nu sunt chiar atât de clar descrise în Coranul cel sfânt şi pot fi interpretabile. Argumentarea acestei obligaţii este neclară. Din această categorie de obligaţii fac parte următoarele: rugăciunea uitr şi rugăciunea de sărbătoare, sacrificarea animalului). Ca importanţă nu se deosebeşte de fard. Abandonarea Wagib-ului este interzisă, cu unele rezerve. Neîndeplinirea unui lucru Wagib nu atrage după sine şi pierderea credinţei. Însă cel care nu îndeplineşte o îndatorire Wagib este vrednic de a da socoteală.

Sunnah (preferabil). Sensul cuvântului sunnah se referă la acele situaţii despre care Allah Preaînaltul nu a vestit ceva precis, dar pe ale căror îndeplinire Profetul nostru a încurajat şi a lăudat sau acele lucruri şi fapte pe care le-a îndeplinit personal Trimisul lui Allah Preaînaltul, de asemenea şi acele lucruri şi fapte pe care le vedea îndeplinite de alţii, dar nu se opunea, le îngăduia tacit. Cei care nu agreează, nu recunosc sunnah-ul comit o blasfemie. În acelaşi timp, nu este prevăzută nici o osândă împotriva celor care, deşi văd cu ochi buni sunnah-ul, nu-l practică. Însă cei care abandonează nemotivat şi în permanenţă sunnah-ul, aceia vor primi reproşuri şi mustrare şi, în acelaşi timp, vor fi lipsiţi de răsplata cuvenită pentru sunnah. Exemple de sunnah sunt: Azan (Chemarea la rugăciune), ikamat (Chemarea la începerea rugăciunii), rugăciunea în grup, folosirea de miswak (periuţă de dinţi confecţionată din ramurile sau rădăcinile unui copac ce poate ţine locul periuţei de azi)) în timpul abluţiunii, să ofere altora o masă festivă cu ocazia căsătoriei şi efectuarea circumciziei la băieţi.

Sunnah-ul este de două feluri:

○3 Sunnah Muakkada (sunnah-ul accentuat). Acesta se referă la acel sunnah îndeplinit cu multă rigurozitate de Trimisul lui Allah Preaînaltul şi neefectuat în cazuri excepţionale de acesta. De exemplu, aşa stau lucrurile cu sunnah-urile de la începutul şi sfârşitul rugăciunii de dimineaţă, sunnah-urile de la începutul şi sfârşitul rugăciunii de prânz, sunnah-ul rugăciunii de seară şi ultimele două rekat de sunnah al rugăciunii de noapte. Aceste sunnah-uri nu pot fi părăsite fără un motiv bine întemeiat. Cel care neagă cu bună ştiinţă aceste sunnah-uri este kafir (nelegiuit, necredincios).

○4 Sunnah Ghayr Muakkada (Sunnah-ul neaccentuat). Este vorba de acele sunnah-uri pe care Profetul nostru le îndeplinea din când în când. Aşa sunt de exemplu cele patru rekat-uri ale rugăciunii de după amiază şi de noapte. Acestea chiar dacă sunt părăsite de mai multe ori, nu au urmări grave. Dar dacă sunt abandonate definitiv, atunci se pierde plusul de bunăvoinţă şi afecţiune din partea lui Allah Preaînaltul.
Este de asemenea sunnah să spunem “bismillah” adică: În numele lui Allah cel Milostiv, Îndurător, când ne aşezăm la masă, când bem apă şi în general, când începem o treabă de la care aşteptăm un rezultat favorabil, fericit.

○5 Mubah (permis). Este vorba despre acele fapte şi lucruri ale căror îndeplinire nu a fost nici impusă si nici interzisă. Altfel spus, este vorba despre fapte şi lucruri despre care nu s-a vestit precum că neîndeplinirea lor ar însemna păcat sau necredinţă. Dacă cineva le îndeplineşte cu intenţie bună atunci obţine o răsplată, iar în caz de le îndeplineşte cu intenţii necurate, atunci face păcat.

144278623 640 CLASIFICAREA FAPTELOR ÎN ISLAMÎn categoria faptelor mubah intră somnul, consumarea diferitelor feluri de mâncare permise (halal), îmbrăcarea cu diferite obiecte de îmbrăcăminte, de asemenea, permise etc. Dacă toate acestea sunt îndeplinite cu scopul de a se ataşa, de a se apropia şi mai mult de islam, atunci, într-adevăr, ele sunt fapte bune. Astfel, tot o faptă mubah este atunci când cineva sănătos mănâncă şi bea cu intenţia declarată de a face un act de adorare.

Makruh (condamnabil). Acest cuvânt denumeşte acele fapte si lucruri pe care nici Allah Preaînaltul şi nici Muhammad -Allah săl binecuvânteze şi să-l miluiască! – nu le agreează şi care şterg, anulează răsplata obţinută prin rugăciuni.
Makruh-ul este de două feluri :

○6 Makruh Tenzih (nerecomandabil neaccentuat). Este vorba despre fapte şi lucruri apropiate de halal sau, altfel spus, este vorba despre acele fapte pe care este de preferat să nu le înfăptuim, decât să le înfăptuim. Aşa sunt de exemplu omiterea intenţionată a sunnah-ului neaccentuat etc.

○7 Makruh Tahrim (interdicţie urmată de sancţiuni severe, nerecomandabil accentuat). Părăsirea Wagib-ului este un astfel de Makruh. Acest fel de Makruh se apropie, din punct de vedere al consecinţelor sale, foarte mult de haram. Încălcarea acestei interdicţii atrage după sine, automat, sancţiuni aspre. Sunt considerate Makruh tahrim următoarele situaţii: săvârşirea rugăciunii de dimineaţă exact în momentul răsăritului soarelui; săvârşirea rugăciunii de prânz atunci când soarele se găseşte perpendicular deasupra creştetului şi de asemenea, săvârşirea rugăciunii de seară atunci când soarele este pe punctul de a apune. Cel care încalcă cu bună-ştiinţă aceste interdicţii este un răzvrătit şi păcătos. O rugăciune Wagib omisă în anumite condiţii poate fi recuperată. Dacă la rugăciune, un Wagib a fost uitat pur şi simplu, se recurge la o “prosternare de uitare” (sajdat-us sahu), în cadrul rugăciunii respective, înainte de terminarea rugăciunii.

○8 Haram (neîngăduit, interzis). Aici este vorba despre acele lucruri pe care Allah Preaînaltul în Coranul cel Sfânt, le-a interzis, fără echivoc, zicând: „Nu faceţi!”, nelăsând loc interpretărilor. Săvârşirea şi folosirea haram-ului sunt cu desăvârşire interzise. Cine crede, neagă şi declară că un haram este halal sau un halal este haram îşi pierde automat credinţa, devine kafir (necredincios). Abandonarea definitivă a tot ce este haram şi a se păzi de ele reprezintă o poruncă, o obligaţie impusă (fard) şi răsplata este foarte mare.

Haram-ul este de două feluri:

a) Haram li-ainihi (interzis prin natura acelei fapte, acelui lucru). În această categorie de haram intră următoarele fapte: omuciderea, adulterul, perversiunea sexuală între bărbaţi sau femei, practicarea jocurilor de noroc, consumarea băuturilor alcoolice, minciuna, hoţia, consumul de carne de porc, consumul de sânge şi leşuri, ieşirea neacoperită a femeilor şi a fetelor pe stradă. Toate aceste fapte atrag după sine păcate foarte mari. Devine kafir când cineva, înainte de a comite una din aceste fapte, fie crede că acea faptă a lui este halal, fie nu vrea să ţină cont de faptul că Allah Preaînaltul a interzis cu desăvârşire comiterea acelei fapte. Dar dacă cineva săvârşeşte una din faptele arătate, fiind conştient de faptul că ceea ce face el este haram, atunci acesta nu devine kafir, însă „pedeapsa” lui pentru fapta sa va fi focul iadului. În caz că cineva perseverează în a săvârşi haram şi moare într-o bună zi fără să facă tauba (căinţă) înseamnă că părăseşte această lume ca păcătos.

b) Haram li-Ghayrhi (interzis prin fapte, lucruri externe ce îl fac să fie interzis). Aici este vorba de acele fapte şi lucruri care, în realitate sunt halal doar din cauză că acestea aduc sustragerea drepturilor altora. Astfel, este haram să intri fără voie în via cuiva şi să mănânci struguri de acolo, să furi obiectele sau banii cuiva şi să le foloseşti în interesul propriu, să nu fii demn de încrederea acordată, să câştigi bani şi avere prin corupţie, camătă şi jocuri de noroc. Avem parte de mult mai multă răsplată, când evităm haramul, decât atunci când facem rugăciuni. Tocmai de aceea trebuie să cunoaştem dinainte ce este haram şi ce nu, ca să putem să ne ferim de acesta.

Dacă am dori să ordonăm clasificarea faptelor pe procente*, atunci ar arăta astfel:

1 Fard +100 %
2 Wagib +75 %
3 Sunnah Muakkada +50 %
4 Sunnah Ghayr Muakkada +25 %
5 Mubah 0 %
6 Makruh Tenzih -50 %
7 Makruh Tahrim -75%
8 Haram -100%

*Acest procentaj nu ne indică în exactitate procentul răsplăţii sau ale păcatelor şi a fost scris pentru a înţelege mai bine diferenţele dintre ele.

_________________________________________
Extras din Cartea Rugăciunii
Editura Islam, Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 2

Condițiile sacrificării animalelor

Condițiile sacrificării animalelor Yusuf Al-Qardawi   Sacrificarea legală a animalelor domestice este o condiţie necesară   Animalele de uscat a căror carne este îngăduită se împart în două categorii: 1.- Categoria celor aflate în stăpânirea omului, cum sunt cămilele, bovinele, ovinele şi alte animale domestice, precum şi păsările crescute în gospodărie şi cele asemenea lor. […]

Condițiile sacrificării animalelor

Yusuf Al-Qardawi

 

Sacrificarea legală a animalelor domestice este o condiţie necesară

 

Animalele de uscat a căror carne este îngăduită se împart în două categorii:

1.- Categoria celor aflate în stăpânirea omului, cum sunt cămilele, bovinele, ovinele şi alte animale domestice, precum şi păsările crescute în gospodărie şi cele asemenea lor.

2.- Categoria celor care nu se află în stăpânirea omului.

În privinţa acestei categorii, Islamul a condiţionat îngăduirea acestor animale şi păsări de sacrificarea lor legală.

 

 

 

Condiţiile sacrificării legale

Sacrificarea legală presupune întrunirea următoarelor condiţii:

 

qurban1. Animalul să fie junghiat cu un obiect ascuţit care să facă sângele să ţâşnească şi să despice venele jugulare, chiar dacă este vorba de piatră sau de lemn ascuţit. Se relatează că ’Udai bin Hatim at-Ta’i a spus: Am zis: “O, Trimis al lui Allah, noi prindem un vânat şi nu găsim niciun cuţit, afară de o piatră sau de o aşchie. Atunci, el a răspuns: ’’Fă să curgă sângele, cu ce voieşti şi pomeneşte numele lui Allah asupra lui ’’.

 

2. Animalul să fie junghiat printr-o tăietură la gât cauzatoare de moarte sau printr-o lovitură pătrunzătoare în gât cauzatoare de moarte.

Junghierea ideală constă în tăierea gâtlejului, împreună cu esofagul şi traheea, şi a celor două vene jugulare (cele două vene groase de pe cele două părţi ale gâtlejului ).

Această condiţie este anulată dacă nu este posibilă junghiarea animalului în locul indicat, ca urmare a prăbuşirii lui într-un puţ cu capul în jos, încât nu se poate ajunge la gâtul lui, sau ca urmare a scăpării animalului supus sacrificării. În asemenea cazuri el este tratat asemenea vânatului şi este suficientă tăierea lui cu un obiect ascuţit în orice zonă la care se poate ajunge.

În cele două Sahih-uri se relatează că Rafi’ bin Khadij a zis: Eram împreună cu Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- într-o călătorie şi a fugit o cămilă, iar ei nu aveau cai ca să o prindă. Atunci, un bărbat a slobozit o săgeată care a lovit-o şi a oprit-o. Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Aceste dobitoace se poartă uneori ca animalele sălbatice. Aceluia dintre ele care face aşa ceva, faceţi-i aşa!’’.

 

3. Să nu fie rostit asupra animalului care este junghiat decât numele lui Allah. Există un consens în această privinţă, întrucât în perioada anterioară Islamului, păgânii se apropiau de zeii sau idolii lor când le aduceau ofrande, fie rostind numele lor la sacrificarea animalelor, fie junghiindu-le pe altarele monumentelor, în vreme ce Coranul a interzis toate lucrurile acestea, aşa după cum am menţionat.

’’Cele asupra cărora a fost pomenit numele altcuiva decât al lui Allah (…) – ca şi vitele junghiate pe pietrele înălţate [ale idolilor] ’’ ( Al-Ma’ida 5:3 ).

 

4. Să fie folosit numele lui Allah asupra animalului sacrificat, acest lucru fiind exprimat explicit în textul Coranului:

’’Mâncaţi [numai] din cele peste care s-a pomenit numele lui Allah, dacă voi sunteţi încrezători în versetele Lui. ’’ ( Al-’An’am: 118 ).

 

Şi mai departe adaugă:

’’ Şi nu mâncaţi din cel peste care nu s-a pomenit numele lui Allah, căci aceasta este nelegiuire! ’’ ( Al-’An’am: 121 ).

 

Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: ’’Mâncaţi din cele din care a curs sângele şi asupra cărora a fost rostit numele lui Allah!’’

 

Hadisurile considerate atunci autentice referitoare la condiţia rostirii numelui lui Allah asupra vânatului, la slobozirea săgeţii sau la trimiterea câinelui dresat – aşa cum se va arăta – confirmă obligativitatea acestei condiţii.

 

Unii erudiţi au exprimat părerea că pomenirea numelui lui Allah este necesară, dar acest lucru nu trebuie să se întâmple în mod obligatoriu în momentul junghierii, ci se poate şi la consumarea cărnii. Dacă musulmanul rosteşte numele lui Allah asupra cărnii mâncate, în momentul în care se consumă carnea, atunci el nu va fi un consumator de carne asupra căreia nu a fost numele lui Allah. În Sahih-ul lui Al-Bukhari se relatează că ’A’işa a spus că nişte oameni de curând convertiţi la Islam i-au zis Profetului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – : „Nişte oameni ne aduc carne şi noi nu ştim dacă a rostit numele lui Allah asupra ei sau nu… Mâncăm din ea sau nu? Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- le-a răspuns: ’’ Rostiţi voi numele lui Allah şi mâncaţi! ’’.

 

 

____________________

(extract din cartea “Permis şi Interzis în Islam”, autor Dr. Yusuf Al-Qardawi, cap. II “Lucrurile permise si interzise in viata credinciosului musulman”, Editura Islam, 1999, Liga Islamică şi Culturală din România)

Source Link

Views: 2

De ce jertfim animalul în numele lui Allah?

  Explicaţia rostirii numelui lui Allah la junghierea animalului Yusuf Al-Qardawi   Cererea de a se rosti numele lui Allah la junghierea unui animal are o semnificaţie adâncă, ce merită toată atenţia. Pe de o parte, acest lucru este contrar practicii păgânilor din perioada anterioară Islamului, care pomeneau numele pretinselor lor divinităţi la sacrificarea animalelor. […]

Explicaţia rostirii numelui lui Allah la junghierea animalului

Yusuf Al-Qardawi

Cererea de a se rosti numele lui Allah la junghierea unui animal are o semnificaţie adâncă, ce merită toată atenţia. Pe de o parte, acest lucru este contrar practicii păgânilor din perioada anterioară Islamului, care pomeneau numele pretinselor lor divinităţi la sacrificarea animalelor. Dacă poleteistul rostea numele idolului său în acest loc, atunci cum să nu rostească dreptcredinciosul numele Domnului său?

Pe de altă parte, aceste animale au în comun împreună cu omul faptul că ele sunt create de Allah şi că sunt fiinţe vii care au suflet. De ce ar fi omul stăpânul lor absolut şi ar avea dreptul de a lua sufletele, dacă acest lucru nu i-ar fi îngăduit lui de Creatorul său şi Creatorul lor, care este Stăpân peste toate cele de pe pământ? Rostirea numelui lui Allah în această situaţie înseamnă anunţarea acestei îngăduinţe venite de la Allah şi este ca şi cum omul ar zice: Eu nu săvârşesc aceasta pentru a nedreptăţi aceste fiinţe, nici pentru că le-aş socoti pe ele slabe, ci junghii în numele lui Allah, vânez în numele lui Allah, mănânc în numele lui Allah.

(extract din cartea “Permis şi Interzis în Islam”, autor Dr. Yusuf Al-Qardawi, cap. II “Lucrurile permise si interzise in viata credinciosului musulman”, Editura Islam, 1999, Liga Islamică şi Culturală din România)

Source Link

Views: 0