Un har de la Allah

Un har de la Allah   Un har de la Allah şi o îndurare. Iar Allah este Atoateştiutor [şi] Înţelept [‘Alim, Hakim].  (Al-Hujurat 49:8) Despre ce har (binecuvântare) și despre ce îndurare este vorba? În lecțiile anterioare am spus că Allah subhanahu wa ta’ala a pogorât primele versete ale acestei sure în contextul unor întâmplări […]

Un har de la Allah

 

Un har de la Allah şi o îndurare. Iar Allah este Atoateştiutor [şi] Înţelept [‘Alim, Hakim]. 

(Al-Hujurat 49:8)

Despre ce har (binecuvântare) și despre ce îndurare este vorba?

În lecțiile anterioare am spus că Allah subhanahu wa ta’ala a pogorât primele versete ale acestei sure în contextul unor întâmplări petrecute în viața Profetului (ﷺ) legate de comportamentul neadecvat al unor oameni față de Mesagerul lui Allah (ﷺ), versete ce aveau drept  scop corectarea și învățarea manierelor pe care orice credincios trebuie să le pună în practică în societatea în care trăiește, și, în mod special, în fața lui Allah subhanahu wa ta’ala și a Trimisului Său (ﷺ).

Faptul că exemplul Profetului (ﷺ) este prezent astăzi printre noi prin hadisuri și relatări despre Viața Nobilului Profet(ﷺ), reprezintă o نِعْمَةًۚo îndurare, un har, o  binecuvântare de la Allah subhanahu wa ta’ala.

Allah subhanahu wa ta’ala îndeamnă omul să mediteze și să ia aminte la toate binecuvântările cu care a fost înzestrat prin Bunătatea și  Generozitatea Lui PreaÎnaltul.  Acest lucru nu înseamnă că Allah subhanahu wa ta’ala înzestrează pe oricine, la întâmplare. De unde aflăm acest lucru? Din continuarea versetului care spune: „Allah este Atoateştiutor [şi] Înţelept”, ceea ce înseamnă că Allah subhanahu wa ta’ala dăruiește aceste binecuvântări în baza Cunoașterii  și Înțelepciunii pe care doar El PreaÎnaltul o posedă. Când vorbim despre Cunoașterea lui Allah, vorbim despre o Cunoaștere nemărginită: Allah subhanahu wa ta’ala  cunoaște absolut tot ceea ce s-a întâmplat în trecut, ceea ce se va întâmpla în viitor și tot ceea ce încă nu s-a întâmplat, deoarece Allah subhanahu wa ta’ala este Creatorul tuturor oamenilor și  lucrurilor și știe totul despre acestea dinainte să le fi creat.

Un har de la Allah

Când un om care păcătuia a fost sfătuit de un înțelept să nu mai facă păcate,  acesta a promis să nu mai păcătuiască,  însă a spus că de un singur păcat nu se poate  delăsa.  Înțeleptul i-a spus: „Bine! Dar să împlinești acel păcat pe un pământ care nu îi aparține lui Allah, sub un cer care nu îi aparține lui Allah și într-un loc în care să nu te vadă Allah subhanahu wa ta’ala!”  Cel păcătos și-a dat seama că nu are nicio șansă să împlinească păcatul în aceste condiții și a spus: „Dar nu există pământ sau cer care să nu fie al lui Allah și nici un loc în care să mă ascund și Allah subhanahu wa ta’ala să nu mă vadă.”

Așadar, când ești ispitit să faci un păcat, să vorbești urât sau să comiți o nedreptate, întreabă-te: Allah subhanahu wa ta’ala vede tot ce face omul pe pământ, aude tot, Allah cunoaște gândurile omului?

Cu siguranță Allah aude, vede și știe tot, nu există loc pe pământ care să nu fie al lui Allah și nu ne putem ascunde nicăieri de Allah subhanahu wa ta’ala.

photo 1514477917009 389c76a86b68 Un har de la AllahDespre legătura dintre Alim și Hakim am mai vorbit în lecțiile anterioare și am explicat atunci de ce Allah subhanahu wa ta’ala a ales să ne facă cunoscute două dintre aceste epitete minunate în această ordine și să ne vorbească întâi despre  cunoaștere și mai apoi despre înțelepciune. Cunoașterea nu este îndeajuns, dacă nu există și înțelepciune.  Cel mai elocvent exemplu în zilele noastre este internetul, cea mai mare, cea mai la îndemână și  rapidă sursă de răspândire a informațiilor.

Un har de la Allah si o indurare

Găsim în mediul online numeroase surse de informație, însă,  cum procesăm această informație dacă, deși avem un nivel de cunoaștere superior acestor informații,  nu avem înțelepciune? Primele versete ale acestei sure ne-au învățat deja acest lucru: Nu credem orbește și nu acționăm în conformitate cu această gândire,  fără a verifica cu atenție sursa, mijloacele și veridicitatea informației. Iar pentru acest lucru ne trebuie, alături de cunoaștere, înțelepciune.

De fapt, ce înseamnă înțelepciunea? Din punct de vedere lingvistic, rădăcina حكم înseamnă a hotărî, a judeca, a așeza dreptatea pe locul cuvenit; într-un sens mai vast al cuvântului, Hakim – înțeleptul este cel care găsește fiecărui lucru, locul potrivit și fiecărei situații, vorba potrivită.

Așadar, dacă avem un anumit nivel de cunoaștere și pentru a ne fi de folos această știință, trebuie să îi cerem lui Allah subhanahu wa ta’ala și înțelepciune.

 

____________________

Din seria întâlnirilor săptămânale la Centrul cultural islamic  „Islamul azi”, „Lecția de vineri” – Să medităm la sensul versetelor din Sfântul Coran, cu profesor Demirel Gemaledin, fragment redactat si editat prin bunavointa doamnei Camelia Hejou. 

Source Link

Views: 3

Allah este Cel cu Har Nemărginit

Allah este Cel cu Har Nemărginit  Șeitan vă amenință cu sărăcia și vă poruncește lucruri urâte, în vreme ce Allah vă făgăduiește iertare și har, căci Allah este Cel cu Har Nemărginit, Atoateștiutor [Wasi’, ‘Alim]. (Al-Baqarah 2:268) Șeitan ispitește oamenii, îi îndeamnă la fapte rele și le creează iluzia că vor ajunge săraci dacă vor […]

Allah este Cel cu Har Nemărginit

 Șeitan vă amenință cu sărăcia și vă poruncește lucruri urâte, în vreme ce Allah vă făgăduiește iertare și har, căci Allah este Cel cu Har Nemărginit, Atoateștiutor [Wasi’, ‘Alim]. (Al-Baqarah 2:268)

Șeitan ispitește oamenii, îi îndeamnă la fapte rele și le creează iluzia că vor ajunge săraci dacă vor dărui și altora din bunurile lor. Profetul Muhammedﷺ a spus că nicio o avere nu scade atunci când omul oferă  sadaka pentru Allah, dimpotrivă,  Allah îi va da mai mult. În timp ce Șeitan amenință cu sărăcia și poruncește oamenilor lucruri rele, Allah promite  iertare și har, iar har înseamnă tot ceeea este bun de la Allah, toate binecuvântările oferite  omului (sănătatea, rațiunea,  auzul, văzul, o zi din viață etc), iar cel mai special har pe care Allah îl oferă omului este apropierea de El PreaÎnaltul – Allah îl lasă pe om să se apropie de El permițându-i să Îl conștientizeze atât de mult  și să împlinească atât de multe fapte bune, încât omul se apropie singur de Allah, fiind răsplătit în Ziua de Apoi cu Mulțumirea Lui PreaÎnaltul.

Allah este Cel cu Har Nemărginit

1380507 608976 34 Allah este Cel cu Har NemărginitAllah este Cel cu Har Nemărginit, Atoateștiutor [Wasi’, ‘Alim]. – Wasi’ înseamnă larg – Allah este larg în orice  – în  Iertare,  în Milă,  în Bunătate,  Înțelegere,  iar acest har este Nemărginit. Însă, Allah este Atoateștiutor și cunoaște intenția omului; de exemplu, dacă omul păcătuiește conștient pentru ca mai apoi să se căiască știind că Allah este Iertător, nu va fi iertat până ce nu va înapoia drepturile celor pe care i-a nedreptățit (sau nu va îndrepta păcatul pe care l-a făcut conștient.

Allah este Cel cu Har Nemărginit

El dăruiește înțelepciune cui voiește El, iar cel care a fost dăruit cu înțelepciune, acela a fost dăruit cu un mare bine, dar [acest lucru] nu-l pricep decât cei ageri la minte. (Al-Baqarah 2:269)

Hikma  înseamnă înțelepciune. Savanții teologi au spus că hikma înseamnă a pune fiecare lucru la locul potrivit. Înțelepciunea nu ține strict de cunoaștere, deși sunt în strânsă legătură, căci Allah spune că dăruiește înțelepciune cui voiește El.

…cel care a fost dăruit cu înțelepciune, acela a fost dăruit cu un mare bine… binele dăruit de Allah prin înzestrarea omului cu înțelepciune este acel bine din viața lumească, deoarece prin înțelepciunea dăruită în această lume, omul își câștigă  Viața de Apoi, iar acest lucru îl pricep doar cei ageri la minte. „A pricepe”  înseamnă a conștientiza că această viață trecătoare nu înseamnă decât pregătirea și efortul depus pentru a câștiga Viața de Apoi.

 

Editare si redactare facute de doamna Camelia H. din lecțiile domnului profesor Demirel Gemaledin, Tafsir Al-Quran.

 

Source Link

Views: 1