Cuvântul Islam provine din limba arabă şi înseamnă supunere şi dăruire, din proprie voinţă, în fața unicului Dumnezeu adevărat, cunoscut în limba arabă sub numele de Allah. Cel care se supune voinţei lui Dumnezeu este numit în limba arabă musulman. Religia Islamului nu poartă numele unei persoane sau al unui popor, nici nu a […]
Cuvântul Islam provine din limba arabă şi înseamnă supunere şi dăruire, din proprie voinţă, în fața unicului Dumnezeu adevărat, cunoscut în limba arabă sub numele de Allah. Cel care se supune voinţei lui Dumnezeu este numit în limba arabă musulman. Religia Islamului nu poartă numele unei persoane sau al unui popor, nici nu a fost dată de o generaţie de oameni, ca în cazul creştinismului, care a fost numit după Iisus Hristos, sau al budismului, care a fost numit după Gautama Buddha, al confucianismului, care poartă numele lui Confucius, al marxismului, numit după Karl Marx, al Iudaismului, care a preluat numele tribului lui Iuda, sau al hinduismului, care provine de la hindus. Islamul (supunerea în faţa voinţei lui Dumnezeu) este religia care i-a fost dată lui Adam, primul om şi primul profet al lui Dumnezeu, şi a fost religia tuturor profeţilor trimişi de către Allah omenirii. Mai mult decât atât, numele său a fost ales de către Însuşi Dumnezeu, fiind clar menţionat în ultima Scriptură pe care El a revelat-o omului. În această ultimă revelaţie, numită în limba arabă Coran, Allah spune următoarele:
„În ziua aceasta am desăvârșit religia voastră și am împlinit harul Meu asupra voastră și am încuviințat Islamul ca religie pentru voi!” (Coran 5: 3);
„Acela care dorește o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată…” (Coran 3: 85).
Prin urmare Islamul nu pretinde că este o nouă religie adusă de către profetul Muhammad în Arabia în secolul al şaptelea, ci mai degrabă o reexprimare în forma finală a adevăratei religii a Celui Atotputernic, Allah, aşa cum a fost iniţial revelată ea lui Adam şi profeţilor care i-au urmat.
Acum am putea comenta pe scurt alte două religii care susţin că reprezintă calea adevărată. Nicăieri în Biblie nu vei găsi nimic cu privire la faptul că Dumnezeu i-ar fi revelat poporului profetului Moise sau descendenţilor săi faptul că religia lor sau a descendenţilor lor este numită Iudaism, sau urmaşilor lui Hristos, faptul că religia este numită Creştinism. Cu alte cuvinte, numele de Iudaism și Creştinism nu au vreo origine sau aprobare divină. Nu cu mult timp înainte de plecarea sa, numele de Creştinism i-a fost dat religiei lui Iisus.
Care, atunci, a fost religia lui Iisus în fapt, independent de numele său? (Atât numele Iisus, cât şi numele Hristos sunt derivate din cuvinte din limba ebraică prin greacă şi latină. Jesus este forma din limba engleză şi latină a cuvântului din greacă Iesous, care în ebraică este Yesua sau Yehoshua (Joshua). Cuvântul din limba greacă, Hristos, este o traducere a evreiescului Messiah, un titlu care are semnificaţia de „cel uns”. Religia sa a fost reflectată în învăţăturile sale; Iisus i-a îndemnat pe adepţi să le accepte ca principii primordiale în relaţia cu Dumnezeu.
În Islam, Iisus este un profet trimis de Allah, numele său din limba arabă fiind Eesa. Asemeni profeţilor anteriori lui, el i-a îndemnat pe oameni să aibă încredere în voinţa lui Dumnezeu (principiu pentru care militează Islamul). Spre exemplu, în Noul Testament este enunţat faptul că Iisus i-a învăţat pe adepţii săi să se roage lui Dumnezeu după cum urmează: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.” (Luca 11: 2; Matei 6: 9-10).
Acest concept a fost evidenţiat de către Iisus în câteva dintre predicile sale cuprinse în Evanghelii. El considera, de exemplu, că doar cei care se supun ar urma să moştenească Paradisul. Iisus a subliniat, de asemenea, că el însuşi se supune voinţei lui Dumnezeu: „Niciunul dintre cei care mă numesc «Doamne» nu va intra în regatul lui Dumnezeu, ci doar cel care îndeplineşte voinţa Tatălui meu în ceruri.” (Matei 7: 21); „Nu pot face nimic după voia mea. Eu judec după cum aud, iar judecata mea este sinceră, pentru că eu nu mă supun voinţei mele, ci a Celui care m-a trimis.” (Ioan 5: 30).
Există numeroase relatări în Evanghelii care evidenţiază faptul că Iisus a subliniat în mod clar faptul că el nu era Dumnezeu cel adevărat. Spre exemplu, când a vorbit despre Ziua Judecăţii, el a spus: „Nimeni nu ştie despre ziua sau ora, nici măcar îngerii din rai, nici soarele, ci doar Tatăl.” (Marcu 13: 32).
Aşadar Iisus, asemeni profeţilor anteriori lui şi celui care a venit după el, a propovăduit religia Islamului: supunere faţă de voia lui Dumnezeu cel adevărat.
Source Link
Views: 1
Vomatul intenţionat
