Primii ani de profetie

Primii ani de profetie   Logica şi raţiunea erau, şi încă sunt, cea mai bună dovadă a adevărului afirmației lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) când a spus: „Eu sunt Profetul lui Allah.” Nu se susţine prin logică deplină sau prin raţionare corectă ca un om care a dus o viaţă […]

Primii ani de profetie

 

Logica şi raţiunea erau, şi încă sunt, cea mai bună dovadă a adevărului afirmației lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) când a spus: „Eu sunt Profetul lui Allah.” Nu se susţine prin logică deplină sau prin raţionare corectă ca un om care a dus o viaţă atât de bună să mintă în ceea ce-L priveşte pe Allah. Primii credincioşi care s-au grăbit să creadă în mesajul său, despre care suntem onoraţi să relatăm prin intermediul paginilor acestei cărţi, au avut o astfel de relaţie cu el după călăuzirea lui Allah, relaţie care constituie cea mai bună dovadă a logicii şi a raţiunii.

 

Îl vedem pe Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) înainte de a primi mesajul şi îl vedem după primirea mesajului. Îl vedem în leagănul său şi îl vedem pe patul de moarte. Dar am văzut vreo contradicţie sau vreo incoerenţă de-a lungul întregii sale vieţi? Niciodată!

 

Să analizăm primii ani ai mesajului său. Aceia au fost anii pentru care cu greu poate fi găsit un echivalent în analele istoriei în privinţa statorniciei, adevărului şi gloriei. Aceia au fost anii care au dezvăluit, mai mult decât oricare alţii, toate trăsăturile învăţătorului şi ale îndrumătorului întregii omeniri. Aceia au fost anii care au deschis cartea luminoasă a vieţii şi a eroismului Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi, mai mult decât oricare alţi ani, au reprezentat leagănul miracolelor sale.

 

De-a lungul acelor ani Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost singur. A lăsat tot ceea ce deţinea în materie de confort, siguranţă şi viaţă stabilă. El s-a apropiat de oameni cu ceea ce nu le era familiar sau, mai degrabă, cu ceea ce ei au detestat. S-a apropiat de ei şi s-a adresat raţiunii lor, ceea ce a reprezentat o sarcină dificilă pentru cel care şi-a direcţionat discursul către minţile oamenilor şi nu către sentimentele lor. Profetul lui Allah, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a făcut mai mult decât atât, de vreme ce consecinţa apelului la raţiune poate fi admisă dacă împărtășești convenţii şi aspiraţii comune. Dar când îi chemi către un viitor îndepărtat pe care tu îl percepi, iar ei nu, în care tu trăieşti, iar ei nu, sarcina este una dificilă. Într-adevăr, a te adresa minţii lor şi a distruge esenţa vieţii lor din temelii, deşi procedezi astfel într-o manieră sinceră, onestă şi nu determinat de un anumit scop sau de mândrie, reprezintă un risc care nu poate fi asumat decât de către conducătorii oamenilor drepţi şi de către profeţi.

 

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost eroul şi marele maestru al acelei situaţii. Forma de adorare a acelei ere era reprezentată de venerarea idolilor ale căror ritualuri erau practicate ca religie. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu s-a abătut din drumul său în urma niciunei manevre sau intrigi. Drumul neumblat şi dificila povară ar fi constituit scuze bune dacă şi-ar fi folosit mintea pentru a pregăti lumea pentru „monoteism” în loc să o surprindă cu el. Îi era cu putinţă şi era dreptul său de a se pregăti să izoleze comunitatea de idolii a căror adorare a fost o practică transmisă din generaţie în generaţie, vreme de secole. Ar fi putut începe prin a evita pe cât posibil o confruntare directă, ştiind că va atrage toată ura oamenilor săi, şi ar fi putut să îndrepte asupra lor toate armele pe care ei urmau a le aţinti spre el.

 

Totuşi, nu a făcut astfel. Acest lucru ilustrează faptul că el a fost un Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). El a auzit o voce divină în sufletul său spunându-i să se înalţe… şi a făcut astfel, spunându-i să transmită mesajul… şi a făcut astfel, fără a utiliza forţa armelor şi fără a-şi abandona misiunea! I-a înfruntat din prima secundă prin esenţa mesajului său: „O, oameni, eu sunt Profetul lui Allah, pentru ca voi să-L adoraţi şi să nu-I atribuiţi parteneri. Aceşti idoli reprezintă deşertăciune. Ei nu vă fac rău şi nici nu vă aduc beneficii.”

 

Încă de la bun început, el i-a înfruntat prin cuvinte simple şi clare şi de la bun început s-a confruntat cu lupta severă pe care a trebuit să o ducă până la stingerea sa din viaţă.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1

Abulcasis

Abulcasis   Abulcasis (936-1013) al cărui nume întreg este Abol-Kasem al-Zahrawi, a fost un chirurg renumit al secolului XII, care este considerat tatăl chirurgiei arabe și europene. Cartea sa medicală „Al-Tasreef”, este prima referință clasică a vremii lui. Volumul său cu numărul 30 este dedicat chirurgiei generale în care chirurgia urechii, nasului și gâtului este […]

Abulcasis

 

220px Al Zahrawi cropped AbulcasisAbulcasis (936-1013) al cărui nume întreg este Abol-Kasem al-Zahrawi, a fost un chirurg renumit al secolului XII, care este considerat tatăl chirurgiei arabe și europene. Cartea sa medicală „Al-Tasreef”, este prima referință clasică a vremii lui. Volumul său cu numărul 30 este dedicat chirurgiei generale în care chirurgia urechii, nasului și gâtului este descrisă în detaliu.

Superioritatea sa ca și chirurg i-a făcut pe istorici să îl considere egal în reputație și nivel, ba chiar întrecându-l pe Hipocrate. Tehnicile sale chirurgicale au înflorit în toată lumea până în secolul XVIII și s-au menținut într-o formă modificată în chirurgia prezentă. El a inventat aproximativ 200 de instrumente chirurgicale noi, cum sunt cuțitele, chiurete, retractoare, linguri, histerometre, cârlige, tije și specule.[1]

În practica sa chirurgicală el a adoptat unele inovații de origine arabă cum ar fi folosirea buretelui anestezic pentru anestezia inhalatorie, folosirea locală a gheții pentru anestezia locală, sterilizarea instrumentelor în soluție proaspătă de bilă. Așa cum au procedat Avicenna și Ali Ibn Abbas, el obișnuia să închidă vasele de sînge la operații, ceea ce era o adăugire nouă de la arabi.

Abulcasis a revoluționat cauterizarea prin inventarea multor unelte de cauterizare pentru diferite scopuri și le-a folosit în tratamentul multor afecțiuni. Această folosire rațională și precaută a cauterizării i-a convins pe istorici să îl considere adevăratul inventator al cauterizării.[2]

Istoria islamică medicală cuprinde multe alte exemple de medici renumiți, care au adăugat noutăți importante și descoperiri la domeniul urechii, nasului și gâtului. Aceia care pot fi menționați cu respect sunt: Ali Ibn Abbas Al-Magoussy (…-994) și cartea sa „Al-Kitab AlMalaky”, Ibn Al-Gazzar (899-979) și cartea sa „Zad Al-Mosafer”, Abdel-Lateef al-Baghdady (1161-…) și „Compendiul de Medicină” și Ibn Al-Nafis (1210-1288) și cartea sa „Al-Shamel Fi Sinn-aat Al-Tibb”.

Medicina islamică este caracterizată de un nivel înalt de experiență personală și observare clinică critică, lăsând la o parte mitologiile și legendele. Urechea, nasul și gâtul exemplifică participarea medicinii islamice și contribuția marilor medici arabi la studiul anatomiei, fiziologiei și afecțiunilor acestor organe. Adăugirile arabe, descoperirile și invențiile au fost vitale în progresul medicinii. Acestea au fost toate preluate de medicii europeni și au ajutat în apariția rapidă a Renașterii Europene.

Medicul european De Boer a zis: „Medicina a fost inexistentă până ce Hipocrate a creat-o, moartă până ce Galen a reînviat-o, împrăștiată până ce Rhazes a adunat-o și incompletă până ce Avicenna a completat-o.”

Una dintre cele mai remarcabile opere clasice „Memoriul Oftalmologiei” scrisă de Ali Ibn Isa (1000 E.N.) a fost compilată din surse grecești, în special din „Cele zece tratate ale ochiului” de Galen, la care el a adăugat mai multe informații. În limba arabă, un oftalmolog este cunoscut sub numele de „al-kahhal” format din cuvântul „kuhl”.

Munca lui a fost considerată a fi una la fel de importantă ca și contribuția musulmanilor la Moscheea din Cordoba. În anul 1260 E.N. au fost listate 18 lucrări de oftalmologie.

În doar 250 de ani, musulmanii au realizat 18 lucrări scrise pe subiectul oftalmologiei pe când tradiția greacă, de la Hipocrate la Paul, acoperind 1000 de ani, au realizat doar 5 lucrări pe acest subiect. În toate, există aproximativ 30 de texte de oftalmologie ale musulmanilor. Cele mai importante dintre acestea au fost scrise de specialiști și 14 încă mai există și in zilele noastre.

[1] Khaled al-Hadidi, „Rolul învățaților musulmani în Oto-Rino-Laringologie “, Jurnalul Egiptean O.R.L., Vol. 4, No. 1, 1978, pp. 1-15.

[2] Abulcasis A.K.Z., El-Tassrif, El-Nami Press, El-Kinoue, Vol. 30, Biblioteca publică egipteană, Nr. 1035 Medicină, 1908.

Source Link

Views: 4