Avicenna – Partea 1

 

Acum mai bine de o mie de ani, în imensitatea Asiei Centrale se năştea unul dintre cele mai impresionante genii din istoria umanităţii. Considerat drept cel mai mare savant al întregii civilizaţii musulmane, Avicenna a strălucit fără egal în toate domeniile în care a activat. A fost un filosof cu o cunoaştere enciclopedică, om de ştiinţă şi deschizător de drumuri în medicină, practician şi teoretician în egală măsură şi, nu în ultimul rând, poet şi muzician. El este autorul unei opere grandioase care cuprinde aproape toate aspectele cunoaşterii umane din perioada sa. Cel ce s-a numit Abu Ali al-Husayn ibn Abd Allah ibn Sina (Avicenna pentru Europa latină) a încarnat, prin itinerarul său enciclopedic şi imensa sa cultură, prototipul intelectualului universal medieval .

Discipolul lui Aristotel învăţase complet Coranul la doar 10 ani

Cel mai strălucit spirit al civilizaţiei musulmane s-a născut în anul 980 în satul Qishlak Afshona de lângă Buhara (astăzi în Uzbekistan), pe atunci capitala dinastiei persane a Samanizilor care au domnit în Asia Centrală şi provincia Khorasan.
Din fericire pentru el, Avicenna s-a născut într-o familie de înalţi funcţionari iranieni de origine turcă, astfel încât a beneficiat încă din fragedă pruncie de o educaţie aleasă şi de atenţia unor părinţi care au sesizat devreme potenţialul intelectual al copilului.
Spiritul independent al copilului era încununat de o inteligenţă şi o memorie uluitoare, care i-a permis ca la vârsta de doar 14 ani să-şi întreacă profesorii. După cum nota în autobiografia sa, Avicenna învăţase deja tot ce exista la acea vreme în lume sub formă de cunoştinţe scrise, până să împlinească 18 ani.
Tratatul de medicină al lui Avicenna, ediţia în limba persană    Tratatul de medicină al lui Avicenna, ediţia în limba persană
De fapt, conform aceleiaşi autobiografii, copilul supradotat memorase deja toate surele Coranului până să împlinească 10 ani.
Educaţia şi cercetările sale ulterioare au fost marcate de un enciclopedism debordant.
  „Devorează” complet toate scrierile despre gramatica arabă, geometria, fizica, dreptul islamic, teologia şi medicina.
Devine foarte atras de unul dintre geniile date de Grecia Antică, şi anume Aristotel. Se avântă cu un patos nemaivăzut în studierea operei marelui gânditor grec. Citeşte cu nesaţ de patruzeci de ori Metafizica lui Aristotel, până când memorează fiecare cuvânt, dar conştientizează cu tristeţe că nu reuşeşte să înţeleagă sensurile şi tainele din spatele cuvintelor.
Eşecul nu-l face decât să se ambiţioneze mai mult. Timp de peste un an şi jumătate îşi petrece timpul citind, studiind şi rugându-se la moschee pentru iluminare. Aceasta vine  doar după ce, într-un moment de inspiraţie, cumpără pe o sumă derizorie, dintr-o piaţă, comentariile şi tratatul filozofului musulman Al-Farabi asupra Metafizicii.
Astfel, fericit, la doar 16 ani înţelege pe deplin spiritul şi viziunea ilustrului său maestru din Grecia Antică, pe care, evident, nu l-a întâlnit niciodată în viaţă. Fire sensibilă la suferinţele şi bolile semenilor, Avicenna se ataşează şi de ştiinţa medicinei. La vârsta de doar 18 descoperise deja că:
Medicina nu este o ştiinţă grea şi aspră precum matematicile şi metafizica, deci am făcut progrese mari. Am devenit un medic iscusit şi am început să-mi tratez primii pacienţi cu ajutorul unor leacuri aprobate ”. Tânărul ajunge în scurt timp faimos, nu doar datorită succesului tratării pacienţilor, ci şi datorită faptului că, asemenea sfinţilor fără de arginţi din universul creştin, Avicenna îşi trata pacienţii fără să le ceară bani..
Când el avea 22 de ani, tatăl său moare brusc. Evenimentul traumatizant s-a suprapus peste tulburările politice şi sociale ale vremii, astfel încât tânărul se vede prins într-un adevărat carusel al unor peregrinări constante.
scrisă de Nicu Pârlog
sursa: descopera.ro
Source Link

Views: 1

Cercetarea profesorului Moore – partea 1

Abdullah M. Al-Rehailli

 

Oamenii de ştiinţă contemporani, profesori la  diverse universităţi care sunt lideri în domeniile lor au avut posobilitatea să examineze informaţiile ştiinţifice existente în Coran .În acest secol oamenii au excelat în exploararea universului şi a naturii umane.

Keith Moore, unul dintre oamenii de ştiinţă remarcabili în domeniul anatomiei şi al embriologiei a fost rugat să vorbească despre analiza ştiinţifică a anumitor versete din Coran şi a unor tradiţii profetice, hadith-uri, care au tangenţă cu specializarea sa.

Profesorul Moore este autorul unei cărţi numite ,,Dezvoltarea umană”. Domnia sa este profesor emerit de anatomie şi biologie celulară la Universitatea din Toronto, Canada, unde a fost pro-decan la Facultatea de Medicină, iar timp de 8 ani a fost director al Departamentului de Anatomie. Moore a mai predat înainte şi la Universitatea din Winnipeg, Canada, timp de 11 ani. A condus mai multe asociaţii ale anatomiştilor şi Consiliul Uniunii Ştiinţelor Biologice.Prof. Moore a fost de asemenea ales ca membru al Asociaţiei Academiei Regale din Canada, al Academiei internaţionale de Citologie a Uniunii Anatomiştilor Americani şi al  Uniunii Anatomişilor nord şi sud americani iar în 1984 domnia sa a primit premiul J.C.B care este cea mai înaltă distincţie din Canada în domeniul său. A fost premiat de către Asociaţia  Canadiană a Anatomişilor. Domnia sa a publicat numeroase cărţi de  anatomie clinică şi embriologie, 8 dintre acestea sunt considerate lucrări de referinţă în domeniu, în învăţământul medical şi sunt traduse în 6 limbi.

Profesorul a fost uimit de faptul că profetul Muhammad în urmă cu 14 secole a fost capabil să descrie embrionul şi stadiile sale de dezvoltare oferind detalii pe care oamenii de ştiinţă le-au descoperit doar în urma cu 30 de ani. Oricum, foarte repede profesorul Moore şi-a arătat admiraţia pentru această revelaţie.

El a introdus aceste puncte de vedere în cercurile intelectuale şi ştiinţifice. Chiar a citit un articol despre compatibilitatea embriologiei moderne, cu Coranul şi Sunnah. Cu această ocazie a spus: „A fost o mare plăcere pentru mine să ajut la clarificarea afirmaţiilor din Coran despre dezvoltarea umană. Este clar pentru mine că aceste afirmaţii trebuie să-i fi parvenit Profetului Muhammad de la Dumnezeu, pentru că cea mai mare parte a acestor cunoştinţe nu au fost descoperite decât cu multe secole mai târziu. Aceasta îmi dovedeşte că Muhammad trebuie să fi fost un trimis al lui Allah Preaînaltul. Să reflectăm asupra declaraţiei acestui binecunoscut şi  respectat savant în domeniul embriologiei, asupra versetelor din Coran referitoare la domeniul său şi asupra concluziei acestuia, conform căreia Muhammad trebuie să fi fost un trimis al lui Allah Preaînaltul.

În legătură cu stadiile creaţiei omului, Allah spune în Coran:

Noi l-am creat pe om din apa aleasă venită din lut. Apoi l-am făcut noi picătură într-un loc sigur. Apoi am făcut din picătură o alaqah şi am făcut din bucata de carne, oase şi am îmbrăcat oasele cu carne. Apoi l-am scos la iveală ca o altă făptură. Binecuvântat fie Allah Preaînaltul, Făcătorul, Cel bun! (Al-Mu’minun:12-14) leech-like

Cuvântul din limba arabă ,,alaqah” are 3 înţelesuri ·

  • Lipitoare
  • Obiect suspendat
  • Cheag de sânge închegat

Comparând lipitoarea de apă proaspătă cu embrionul în stadiul de ,,alaqah”, profesorul Moore a găsit o mare asemănare între cele două. Profesorul Moore a alăturat imaginea unei lipitori cu cea a unui embrion şi a prezentat aceste imagini oamenilor de ştiinţă prezenţi la Conferinţă.

Al doilea sens al cuvântului ,,alaqah” este de ,,obiect suspendat”. Acest lucru devine vizibil în momentul în care embrionul se prinde de uterul mamei.

Al treilea sens este cel de ,,cheag de sânge”. E important de notat, a afirmat reputatul profesor, că embrionul trece prin aceste faze. În timpul perioadei „alaqah”, embrionul se fixează de peretele uterin şi se hrăneşte prin intermediul unor minuscule vase de sânge.

Ambele descrieri sunt realizate în mod miraculos doar utilizând un singur cuvânt. Cum putea Muhammad să ştie toate acestea de la el însuşi?

Profesorul Moore a studiat embrionul şi în stadiul de ,, mudghah ,,Acest cuvânt înseamnă în traducere ,,bucată de carne” sau ,,substanţă mestecată”.

El a luat o bucată de argilă şi a mestecat-o apoi a comparat-o cu imaginea unui embrion fotografiat în stadiul „mudghah”. Profesorul a concluzionat că ele au exact acelaşi aspect. Mai multe periodice din Canada au publicat afirmaţiile profesorului Moore. În plus el a fost prezent în trei programe de televiziune în care a vorbit despre compatibilitatea dintre ştiinţa modernă şi conţinutul Coranului.

Prin urmare prof. Moore i-a fost pusă următoarea întrebare: ,,Aceasta înseamnă că dumneavoastră consideraţi Coranul ca fiind cuvântul lui Allah Preaînaltul?”

Profesorul a răspuns astfel: “nu găsesc nici o dificultate în a accepta acest lucru”. Următoarea întrebare adresata lui a fost ,,Cum puteţi să credeţi în Muhammad când dumnevoastră credeţi în Isus?”

El a spus : ,,Cred că ambii au venit de la aceeaşi şcoala”. Toţi oamenii de ştiinţă contemporani pot veni să afle că Allah ne-a trimis cunoştinţele sale când ne-a revelat Coranul. Allah Preaînaltul ne spune în Coran:

Allah Preaînaltul va fi martor la ceea ce ţi-a pogorât, căci a pogorât Coranul în deplină cunoştinţă. (An-Nisaa 4:166)

 

 

_________________________

Centrul Cultural Islamic IslamulAziSource Link

Views: 1

Cercetarea profesorului Moore – partea 2

Abdullah M. Al-Rehailli

 

Cartea ,,Dezvoltarea umană” scrisă de profesorul Keith Moore a fost tradusă în 8 limbi. Această carte este Cconsiderată a fi o carte de referinţă şi a fost aleasă de un comitet special din Statele Unite ca fiind cea mai bună carte scrisă în domeniu. Ne-am întâlnit cu autorul ei şi i-am prezentat numeroase versete coranice şi hadith-uri. Acestea făceau referire la domeniul de cercetare al domniei sale: embriologia. Profesorul Moore a fost convins de dovezile noastre aşa că l-am întrebat: ,,Aţi menţionat în cartea dumneavoastră că în evul mediu nu se cunoşteau foarte multe date în domeniul embriologiei. În acel timp exista şi Coranul care a fost revelat pentru a fi un ghid pentru omenire. În Sfântul Coran există şi o descriere foarte detaliată a creării omului. Şi de asemenea sunt descrise şi stadiile pe care le parcurge embrionul până când devine un nou-născut. De ce nu aţi scris nimic despre toate acestea în cartea dumneavoastră?” El a răspuns: ,,Dumneavoastră aveţi dovada, dar eu nu o am. Aşadar, de ce nu ne-o prezentaţi dumneavoastră?”

După ce am discutat cu el despre aceste dovezi din Coran, prof.Moore s-a dovedit a fi un om de ştiinţă extraordinar şi a introdus în a treia ediţie a cărţii sale aceste dovezi.
În Coran se mai afirmă că embrionul se dezvoltă în trei întunericuri. Primul întuneric este cel din faza fecundării, mai precis cel  din cavităţile tubului uterin. Al doilea întuneric este cel din cavitatea uterină, întunericul din faza de „alaqah”. Al treilea întuneric este al membranelor care acoperă fătul precum şi al lichidului amniotic.Cartea a fost tradusă după cum am mai spus în 8 limbi, printre care rusă, chineză, japoneză, germană, portugheză şi iugoslavă. Această carte are suces pe plan internaţional și mulţi savanţi au citit-o. Profesorul Moore afirmă în cartea sa despre perioada evului mediu: ,,Ştiinţa era foarte involuată în această epocă”. Se ştiau foarte puţine despre embrionul uman. În Coran în schimb este scris că fiinţele umane sunt produsul combinării a două celule, masculine şi feminine. Se fac referiri în Coran la crearea fiinţei umane dintr-o picătură de spermă şi mai este relatat cum organismul rezultat se aşează în corpul femeii asemeni unei seminţe. Blastomerul se implantează în uter după 6 zile de la fertilizare. În Coran sunt descrise toate transformările pe care le suferă pe timpul sarcinii embrionul uman. Se consideră că embrionul este o fiinţă umană când are vârsta de 40- 42 de zile. Din această fază el are aspect uman.

Din păcate, nu avem suficient spaţiu pentru a discuta pe larg aceste subiecte. Doctorul Moore a scris despre toate acestea în cartea sa. El a ajuns la concluzia că actuala clasificare a fazelor dezvoltării embrionare validă astăzi în întreaga lume nu este una uşoară şi nici cuprinzătoare. Mai mult, nu ajută la întelegerea acestora .Spre deosebire de ştiinţă, care foloseşte numere pentru a le clasifica, Sfântul Coran le clasifică după forme sau întruchipări distincte, uşor de memorat.

 

Coranul clasifică fazele dezvoltării embrionare astfel: nutfah, faza picăturii ,alaqah care are cele trei sensuri amintite anterior,mudgha care înseamnă ceva asemănător cu o bucată de carne, idhaan care înseamnă oase sau schelete, kisaa al idhaan bi laham înseamnă a îmbrăca oasele cu carne şi an-nasha care înseamnă formarea fătului.

Prof.Moore a recunoscut că aceste diviziuni coranice sunt bazate de fapt pe diferitele faze ale dezvoltării prenatale. El a notat că aceste diviziuni furnizează descrieri ştiinţifice elegante care sunt cuprinzătoare şi practice . Într-una din conferinţele sale el a afirmat: ,,embrionul se dezvoltă în pântecele sau în uterul mamei protejat de 3 văluri sau straturi după cum se arată în această fotografie. Deoarece împărţirea pe stadii de dezvoltare a embrionului uman e complexă din cauza procesului de schimbare continuă, se impune adoptarea unui nou sistem de clasificare utilizând termenii menţionaţi în Coran şi în Sunnah.

Sistemul propus este simplu , cuprinzător şi concordă cu ceea ce ştim astăzi despre embrionul uman. În ultimii 4 ani Coranul a fost studiat în mod intensiv şi este clar că există în el un sistem de clasificare a embrionilor umani, uluitor, pentru că el a fost realizat în secolul al 7-lea d.Ch..  Aristotel este considerat întemeietorul Embriologiei ca ştiinţă, deşi el nu a făcut altceva decât să studieze embrionii din ouăle de găină. El nu a oferit nici un detaliu despre fazele dezvoltării acestor embrioni.

Ştim din istoria embriologiei că mult timp s-a cunoscut foarte puţin despre aceste stadii. Un motiv în plus pentru care putem afirma că ceea ce este scris în Coran nu se bazează pe ceea ce se ştia în secolul 7 despre embrionul uman.

Cea mai rezonabilă concluzie este că aceste informaţii i-au fost revelate lui Muhammad de la Dumnezeu. El nu avea de unde să cunoască aceste lucruri întrucât era analfabet.

I-am spus dr.Moore: ,, Ceea ce aţi spus dumnevoastră este adevărat dar este mult mai puţin decât adevărul şi dovada pe care v-am prezentat-o noi din Coran şi din Sunnah în legătură cu embriologia. Aşadar, de ce nu faceţi dreptate şi nu aduceţi complet la lumină toate versetele Coranice şi hadithurile, care au legătură cu domeniul dumneavoastră de cercetare”?moore

Prof.Moore a spus că a inclus toate acestea într-o lucrare ştiinţifică de specialitate. Oricum, profesorul ne-a invitat să aducem şi alte informaţii de provenienţă islamică. De asemenea, el a citat toate versetele coranice şi hadith-urile care au legătură cu embriologia. A spus că le va include pe toate în viitoarea sa carte. Profesorul Moore a scris o introducere despre embriologie şi despre informaţiile din Coran şi din hadith, referitor la dezvoltarea embrionilor. Textul pe care l-aţi citit este o parte a acestei introduceri. Au fost citate şi versetele coranice şi hadith-urile. Ceea ce dovedim noi astăzi este că islamul se contureză pe un tărîm nou cu minţi luminate şi lipsite  de prejudecăţi.

 

 

___________

Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 1