Munca in Islam – partea 2

Munca in Islam – partea 2   Statutul unei persoane în societate nu este o scuză pentru a se sustrage de la muncă. Aşa cum a arătat profetul Muhammad (saws), fiecare musulman are obligativitatea de a-şi aduce contribuţia la societatea în care trăieşte. Aşa se face că mari lideri din istoria islamului nu au abuzat […]

Munca in Islam – partea 2

 

Statutul unei persoane în societate nu este o scuză pentru a se sustrage de la muncă. Aşa cum a arătat profetul Muhammad (saws), fiecare musulman are obligativitatea de a-şi aduce contribuţia la societatea în care trăieşte. Aşa se face că mari lideri din istoria islamului nu au abuzat de poziţia lor şi au muncit la fel ca supuşii lor. Sultanul Suleyman (cunoscut în Occident ca Soliman Magnificul – 1520-1566) a urmat exemplul profetului Muhammad (saws). Când el s-a aflat la conducere, Imperiului Otoman a atins maximul expansiunii teritoriale şi era o super-putere mondială. Chiar şi aşa sultanul nu a făcut din poziţia lui de lider al imperiului o meserie. Acesta a fost caligraf şi în timpul vieţii sale a executat o copie a Sfântului Coran. Soliman Magnificul nu este un caz izolat. Se ştie şi despre alţi califi că au fost caligrafi, cum este cazul califului Mustakfi (1301-1339), sau specialişti în tehnică, de exemplu califul Mustanjid (1160-1170) era specializat în executarea astrolabului şi a altor instrumente astronomice.

De asemenea există numeroase hadisuri în care Profetul Muhammad (saws) vorbeşte despre virtuţile muncii şi îi încurajează pe oameni să muncească:

 

„Al-Miqdaam (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a spus: Nimeni nu mănâncă o mâncare mai bună decât cea pe care a dobândit-o cu propriile sale mâini. Profetul David (as) a mâncat ceea ce el a dobândit cu propriile mâini.” { Al-Bukhari (1966)}

 

„Abu Huraira (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a zis: (Profetul) Zakariya (as) era tâmplar.” {Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.545, p.192.}

 

„Abu Huraira (ra) relatează că Trimisul lui Allah (saws) a zis: „Fiecare profet a îngrijit oi.” El a fost întrebat: „Şi tu?” El a încuviinţat şi a adăugat că a îngrijit oile celor din Mekka pentru câteva monede.” {Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.603, p.208.}

 

„Al-Zubair ibn al-Awwaam (ra) a relatat că Profetul (saws) a zis: Dacă unul din voi ar lua o funie şi ar aduce lemne de foc pe spinarea sa, iar (apoi) le-ar vinde, păstrându-şi astfel demnitatea, aceasta ar fi mai bine pentru el decât să ceară de la oameni care s-ar putea să-i dea sau să refuze să-i dea.” {Al-Bukhari (1402)}

 

Cerşitul este considerat dezagreabil, şi ca atare este descurajat:

 

„Abu Huraira (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a zis: Cel care cere ca să-şi sporească averea, cerşeşte cărbune aprins. Să cearã, atunci, după voia lui, puţin sau mult.”

{Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.535, p.190.}

 

„Thauban (ra) a relatat cã Trimisul lui Allah (saws) a zis: Cel care mă asigură că nu va cerşi nimic de la nimeni, pentru acela voi garanta Paradisul. Eu am zis: Eu îţi dau garanţia. De-atunci Thauban n-a mai cerut nimic de la nimeni.” {Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.538, p.190.}

 

Islamul îi încurajează pe ceilalţi să-i ajute pe cei săraci, dar pe cealaltă parte nu le permite celor săraci să se complacă în sărăcie şi să cerşească, ci îi încurajează să scape de sărăcie prin muncă cinstită. Munca cinstită, oricât de dificilă ar fi, este mai bună decât cerşitul, deoarece prin cerşit un individ este un parazit pentru societate, în timp ce o persoană care munceşte, oricât de neînsemnată ar fi munca sa, îşi aduce contribuţia la evoluţia societăţii sale. Un exemplu în acest sens îl întâlnim în hadisul următor:

 

Anas ibn Malik a relatat: Un bărbat dintre Ansari a venit la Profet (saws) şi a cerşit de la el. El (Profetul) a întrebat: „Nu ai nimic acasă?”. El a răspuns: „Da, o carpetă, serveşte drept cuvertură şi saltea, şi un pahar de lemn pentru băut apă.”. El (Profetul) a spus: „Adu-mi acestea mie!”. Atunci el i-a adus aceste lucruri, iar el (Profetul) le-a luat în mâinile sale şi a întrebat: „Cine va cumpăra aceste (lucruri)?”. Un om a spus: „Eu le voi cumpăra pentru un dirham”. El (Profetul) a spus de două sau de trei ori: „Cine dă mai mult de un dirham?”. Un om a spus: „Eu le voi cumpăra pentru doi dirhami”. El (Profetul) i-a dat acele (lucruri) şi a luat cei doi dirhami, iar apoi i-a dat aceştia (dirhamii) Ansarului şi a spus: „Cumpără mâncare cu unul din aceştia şi dă-o familiei tale şi cumpără un topor (cu celălalt dirham) şi adu-mi acesta mie. El i l-a adus. Trimisul lui Allah (saws) i-a pus un mâner (toporului) cu propriile sale mâini şi a spus: Du-te şi adună lemne de foc şi vinde-le, şi să nu te mai văd două săptămâni. Omul a mers să adune lemne de foc şi să le vândă. Când a câştigat zece dirhami, omul a venit la el (Profet) şi cumpărase o haină cu o parte din aceştia şi mâncare de ceilalţi. Trimisul lui Allah (saws)a spus atunci: „Acest lucru este mai bun pentru tine decât să vii în Ziua Învierii cu un semn negru pe chipul tău (pentru cerşit). Cerşitul se cuvine doar pentru trei (categorii de) oameni: cel care se află în sărăcie lucie, cel care este afundat în datorii, sau cel care are responsabilitatea de a da o despăgubire şi are greutăţi cu făcutul plăţii.” {Abu Dawud, Sunan AbuDawud, Kitab al Zakat (9), 1637.}

 

Munca in IslamO persoană care-şi câştigă existenţa cu munca propriilor mâini este o persoană independentă. Însă, o persoană care depinde de o alta nu va fi independentă, iar dacă cel care îi furnizează mijloacele de trai este o persoană imorală şi îi cere celui pe care îl întreţine să săvârşească o imoralitate, acesta din urmă va fi nevoit să facă acel lucru imoral deoarece în caz contrar nu va mai fi întreţinut. În acest mod se poate răspândi imoralitatea, iar islamul închide orice poartă către ceea ce este rău. Deci, independenţa unui om depinde de munca lui. Un exemplu în acest sens este imamul Abu Hanifa, unul dintre cei mai mari savanţi musulmani. El a refuzat postul de judecător suprem la curtea califului Al-Mansur. Abu Hanifa nu a vrut să plătit de acesta, deoarece ştia că Al-Mansur făcea abuz de funcţia de calif şi intervenea în verdictele judecătorilor pentru a-şi atinge propriile interese. Abu Hanifa a fost vânzător de stofe şi a câştigat mult de pe urma comerţului său, el fiind un om bogat.

Islamul este împotriva unei clase de oameni care parazitează societatea. Tocmai acesta este şi motivul pentru care în islam nu există cler. În islam imamii trebuie muncească deoarece în acest fel ei îşi aduc contribuţia la evoluţia comunităţii lor şi îşi menţin independenţa şi integritatea.

 

Sursa: economie-islamica.blogspot.ro

Source Link

Views: 4

Moralitatea in Islam

    In ceea ce priveste moralitatea in Islam si etica islamică, el reglementeaza foarte clar. Cartea sfântă a Islamului este Coranul care a fost revelat profetului Muhammad începând cu anul 610 d.H. în Mekka, acum un mare oraş în Arabia Saudită. Revelarea Coranului cel sfânt a continuat timp de douăzeci şi trei de ani până […]

 

 

In ceea ce priveste moralitatea in Islam si etica islamică, el reglementeaza foarte clar. Cartea sfântă a Islamului este Coranul care a fost revelat profetului Muhammad începând cu anul 610 d.H. în Mekka, acum un mare oraş în Arabia Saudită. Revelarea Coranului cel sfânt a continuat timp de douăzeci şi trei de ani până la moartea profetului Muhammad, survenită atunci când acesta avea vârsta de şaizeci şi trei de ani.

 

Coranul cel sfânt este considerat a fi cea dintâi sursă a Islamului. Cea de-a doua sursă o reprezintă spusele profetului Muhammad.

 

Profetul Muhammad este ultimul profet trimis de către Dumnezeu; niciun profet nu va mai veni după el. Coranul cel sfânt este ultima carte relevată; nicio carte nu va mai fi revelată după aceasta.

Islamul este o religie destinată tuturor oamenilor, indiferent de zonă, ţară sau rasă. Islamul este o religie completă care abordează toate aspectele benefice ale vieţii umane. În zilele noastre, comunitatea musulmană numără aproximativ 1,3 miliarde de persoane, religia islamică răspândindu-se rapid peste tot, inclusiv în Europa şi în America.

exposing connection between naturalistic evolutionary beliefs and morality Moralitatea in Islam  De fapt, etica este cel mai important aspect al oricărei religii: cum să-i tratezi pe alţii, cum să te comporţi, ce este corect, ce este greşit, ce este bine şi ce este rău.

Aceste probleme încă reprezintă puzzle-uri pentru om. Dar pentru musulman aceste chestiuni nu mai reprezintă aspecte problematice, pentru că Islamul oferă răspunsuri clare tuturor întrebărilor de acest tip.

Islamul include un sistem etic foarte bine integrat care evidenţiază modul în care individul ar trebui să-i trateze pe ceilalţi oameni, în aşa fel încât să fie dobândită fericirea maximă atât de către individ, cât şi de către comunitate. Islamul arată cum ar trebui un individ să-şi trateze părinţii, fiii, fiicele, soţia, oaspetele, gazda, vecinul, cât şi pe ceilalţi oameni. Islamul arată, de asemenea, virtuţile pe care fiecare musulman ar trebui să le cultive şi viciile pe care fiecare musulman ar trebui să le evite. Acest sistem etic este puternic conectat la credinţa islamică, adorarea, tranzacţiile şi la alte aspecte ale vieţii.

Source Link

Views: 1

Este religia demodată? – partea a patra

Religia islamică la care chemăm oamenii să o adopteze ca ghid în viață nu este același cu cel denumit de conducătorii musulmani al estul din zilele noastre. Ei nu au respect față de Legea Divină căci adesea ei o încalcă fără nicio ezitare ci de bunăvoie. Astfel, când iau o decizie legată de lucrurile proprii […]

Religia islamică la care chemăm oamenii să o adopteze ca ghid în viață nu este același cu cel denumit de conducătorii musulmani al estul din zilele noastre. Ei nu au respect față de Legea Divină căci adesea ei o încalcă fără nicio ezitare ci de bunăvoie. Astfel, când
iau o decizie legată de lucrurile proprii nu simt nevoia să îi fie supus, în schimb urmează o lege dată de oameni împrumutată de la unele țări europene și uneori Legea Divină atunci când se potrivește nevoilor și dorințelor lor. Ei sunt astfel vinovați de nedreptate față de amândouă, atât față de om cât și față de Dumnezeu, căci aleg din fiecare parte nu ceea ce este drept pentru ei, ci numai ce le-ar servi ambițiilor personale, poftelor sau lăcomiei lor.

Islamul pe care noi îl cunoaștem este mai degrabă cel care doboară regii aroganți și tiranii insolenți din pozițiile lor mândre de putere. Îi fac supuși Legei Divine, alături de alți bărbați sau femei sau îi doboară odată pentru totdeauna, deoarece:

…în ceea ce privește spuma ea se duce fără urmă, în vreme ce ceea ce le este oamenilor spre folos rămâne mereu pe pământ. (Ar-Ra`d 13:17)

În acest domeniu, islamul, și ca o consecință, nu va exista niciun tiran căci nu tolerează tirania, și nici nu va permite vreunui om să supună alți oameni sau să le impună voința lor, cu excepția lui Dumnezeu și a Trimisului său care au poruncit numai ceea ce este bun și drept. Conducătorul într-o asemenea comunitate, ca o parte a obligațiilor sale față de om și Dumnezeu, va fi îndatorat să aplice Legea Divină, iar mai departe el nu va fi învinovățit dacă oamenii pe care îi conduce i se vor supune sau nu. Ei ar putea într-o situație atât de legală să nu îi respecte poruncile. Acest lucru a fost clar explicat de primul calif, Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el) când a spus „Să mă urmați atâta timp cât eu mă supun lui Dumnezeu cu respect față de voi, și dacă s-ar întâmpla să mă rătăcesc de la supunerea față de Dumnezeu, atunci în acest caz nu sunteți obligați să mă urmați”. Astfel, un asemenea conducător în islam nu are drept mai mare să se atingă de finanțele publice sau de legislația statului decât cel mai umil dintre urmașii lui. Chiar mai mult, nimeni nu ar avea niciun drept într-un asemenea domeniu precum islamul, să-i conducă pe alții, după alegerea sa pe un post de conducere pe care restul membrilor l-ar fi ales de bună voie, într-o manieră liberă, dreaptă și imparțială fără o influență asupra votanților.

Un asemenea stat islamic nu numai va elibera cetățenii lui de toți tiranii dar va păzi libertarea lor de orice agresiune ce vine din exterior, fie sub forma unei exploatări imperialiste sau a unei amenințări. Acest lucru se datorează faptului că islamul este o religie de glorie și victorie și nu poate tolera ca oamenii să se prosternerze în fața falsului dumnezeu al imperialismului. Islamul prescrie un foarte simplu cod de viață pentru om. Îi cere să se străduiască să obțină mulțumirea lui Dumnezeu, să se supună Lui, să îi urmeze poruncile și să iasă în față cu toate sursele pe care le are la dispoziție pentru a lupta împotriva spectrului blestemat al imperialismului și tiraniei.

Atunci să permitem oamenilor să se întoarcă spre islam deoarece acum este momentul în care toți ar trebui să se adune sub steagul lui pentru a șterge de pe pământ toate urmele imperialismului. Aici se află singura speranță a omenirii pentru eliberarea sa de gheara acestui spectru care încă umbrește lumea. Aici este calea spre adevărata libertate care nu permite sclavia, permite oamenilor libertatea în gândire, acțiune, proprietate iar religia le păzește integritatea și onoarea. Din aceste motive ar trebui să devenim musulmani demni de Dumnezeu, Cel pe care îl adorăm – pe a Cărui cale o căutăm, calea pe care El a ales-o pentru noi:

În ziua aceasta, am desăvârșit religia voastră și am împlinit harul Meu asupra voastră asupra voastră și am încuviințat Islamul ca religie pentru voi! (Al-Ma’idah wallpapers-islam-hd-1920x12005:3)

O asemenea reformație radical influențată de islam nu este prin niciun mijloc una limitată îngrădită numai comunității musulmane, dar pe de altă parte prin propria natură universală prin caracterul său. Nu este nimic mai puțin decât o binecuvântare pentru lumea din ziua de azi care este atât de afectată de războaiele nimicitoare, cu un al treilea război mondial ce pare cât mai aproape la orizont.

Lumea din ziua de azi este împărțită în două mari blocuri de puteri – blocul capitalist și cel comunist, fiecare ducând împotriva celeilate o lupta crâncenă pentru capturarea pieții globale precum și a unor importante puncte strategice pe glob. Cu toate astea, ei, în ciuda tuturor diferențelor încă rămân unul și același lucru căci amândouă sunt imperialiste în perspectivă și caută să înrobească alți locuitori ai pământului. Ele ambele sunt nerăbdătoare să captureze maximul de resurse posibile, atât umane cât și materiale. Alte ființe umane sunt după părerea lor nu mai bune decât alte bunuri materiale.

O numesc puterea umană sau simple instrumente cu care să realizeze aranjamente vicioase.Dacă lumea islamică ar trebui ca un întreg să se ridice împotriva tiraniei barbare a puterii imperialiste moderne – cum este pe cale să realizeze – poate efectiv să încheie toate rivalitățile internaționale și neîntelegerile ce constituie o amenințare atât de mare pentru securitatea și pacea mondială. Țările musulmane pot cu ușurință să formeze un bloc de putere propriu. Datorită poziției geografice excelente un asemenea bloc de putere a națiunilor musulmane ar deține cheia unei balanțe de putere în comitetul națiunilor globului, situate ca și cum ar fi la mijloc de drum între noua și vechea lume. Apoi vor fi liberi să formeze alianțe pentru păstrarea intereselor comune decât să servească imperialismului estic sau vestic.

Islamul este singurul viitor al omenirii, iar ieșirea sa victorioasă din războiul ideologiei prezente este singura garanție a salvării omului. Dar important precum triumful islamului este pentru viitorul omenirii, realizarea ei nu este de asemenea doar o simplă iluzie.

Poate fi afectat, dacă oamenii care deja se află în mrejele lor și căreia le sunt loiali ar trebui în momentul de față să se angajeze pentru gloria și triumful său. Pentru acest scop, ei nu au nevoie de niciun ajutor din exterior. Un asemenea triumf al islamului, pentru omul modern, ar însemna desființarea umbrelor amenințătoare ale apariției conflagrației întregii lumi, ceea ce ar însemna nicio cădere nervoasă, nicio tensiune fizică sau psihologică, de fapt un cămin fericit și pace si liniște mondială.

Cu toate astea, există un alt aspect al acestei chestiuni. Vestul modern a obținut un succes imens în domeniul științei, cu toate astea, în privința omenirii rămâne la fel de sălbatic sau înapoiat ca întotdeauna. Sub dominația sa, știința a evoluat dar omul a rămas în urmă pierzându-și tot respectul față de valorile înalte ale vieții umane. Civilizația modernă a pus accent mai mult pe materie decât pe spirit, a acordat mai multă importanță senzualității decât spiritualității având ca rezultat faptul că oamenii au oferit mai multă atenție plăcerilor lor personale și propriului interes decât străduința pentru prosperitatea comună. De aceea, omul modern este tât de implicat în plăcerile lui senzuale. Un asemenea stadiu poate cu greu duce la progresul omenirii căci nu înseamnă numai progres material și evoluție ștințifică dar și eliberarea omului de dominația apetitului animalic. Aici intervine islamul, poate singur face omul sa progreseze și cu adevărat să avanseze.

Progresul nu înseamnă dezvoltarea căilor aeriene, bombe atomice, radiouri, lămpi electrice după cum unii oameni rătăciți pot crede.

Aceste lucruri nu oferă niciun criteriu pentru a judeca progresul în termeni umani. Criteriul său ar fi mai degrabă: dacă omul este dominat de poftele animalice sau el le controlează? Are el capacitatea de a se ridica deasupra acestor pasiuni oarbe sau este el doar simplă jucărie în mâinile pasiunilor sale scăpate de sub control? Dacă pentru ei el nu este mai bun decât un simplu sclav atunci el este departe de a fi obținut vreun progres real sau evoluție. El ar putea în asemenea caz să fie pe bună dreptate considerat ratat ca și om, în ciuda descoperilor sale uimitoare în domeniul științei și cunoașterii.

Acest criteriu, cu toate astea, nu este unul autoritar inventat de religie sau moralitate. Nu este o viziune ci o realitate, cu sinceritatea cu care istoria este martoră căci este foarte bine înrădăcinată în natura umană și realitatea fundamentală deoarece oamenii nu au reușit niciodată să își controleze puterea și gloria și să contribuie pentru bunăstarea și evoluția rasei umane odată ce au căzut pradă vieții extravagante și luxoase. Ce a doborât mândra Grecia antică? Dar Imperiul Roman? Cum se face că gloria Persiei antice și cea a lumii islamice față de sfârșitul perioadei abaside a dispărut treptat? În final, nu ne amintim totuși cum Republica Franceză cu oamenii săi în totalitate implicați în plăceri trupești au dispărut? Ei au cedat în fața inamicilor săi aproape imediat. Ei nu au putut rezista în fața lor căci ei erau mult mai preocupați de plăcerile lor personale decât erau de apărarea patriei lor. Erau mult mai preocupați de protejarea Parisului suprapopulat cu sălile sale pentru dans de mâinile inamice decât erau pentru răscumpărarea numelui și onoarei națiunii lor odată mândră și curajoasă.

Uneori, la America se face referire, de către unii oameni prost informați în Est, ca un exemplu a unei națiuni cufundate în plăceri lumești, dar cu toate astea, puternică și măreață cu cele mai ridicate realizări materiale din lume. Dar acești oameni uită că America este încă o națiune tânără în sensul spiritual și material.

 

–         Finalul părții a patra –

 

 

 

Grupul de discutii Islam Romania / Resurse Islamice

Source Link

Views: 1