Zainab Alwani Islamul, ca ultim mesaj de la Allah pentru omenire, a ieșit la lumină într-un mediu brutal și plin de cruzime. Violența era o practică obișnuită în Arabia și în jurul lumii la acel moment. Cei slabi și nevoiași, orfani și văduve, sclavi și servitori nu aveau nici un drept într-o asemenea lume. […]
Zainab Alwani
Islamul, ca ultim mesaj de la Allah pentru omenire, a ieșit la lumină într-un mediu brutal și plin de cruzime. Violența era o practică obișnuită în Arabia și în jurul lumii la acel moment. Cei slabi și nevoiași, orfani și văduve, sclavi și servitori nu aveau nici un drept într-o asemenea lume. Islamul a venit pentru a stabili dreptatea și mila în inima unei lumi crude și a interzis orice comportament asupritor. Coranul subliniază că toți oamenii sunt creați egali în materie de merite și valoare indiferent de rasă, etnie, sex sau clasă socială. A revoluționat statutul femeilor la acel moment prin analiza critică și reformarea diferitelor tradiții locale și globale referitoare la relațiile dintre sexe. În timp ce femeile nu erau considerate nici măcar ființe umane în Arabia preislamică, Islamul a recunoscut femeile ca ființe umane complete și egale bărbatului înaintea lui Allah. În Surat An-Nisa, versetul 1 din Coran citim:
„O, voi, oameni! Fiți cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură ființă și a făcut din aceasta și pe perechea ei și care a răspândit din cele două [ființe] mulți bărbați și femei! Fiți cu frică de Allah în numele căruia vă conjurați [unii pe alții] și [fiți cu frică de ruperea] legăturilor de rudenie, căci Allah este Veghetor peste voi [Raqib]!”
Unul dintre cele mai grotești abuzuri contra femeilor la acel moment era infanticidul femeiesc. Bărbații cărora le era rușine cu fiicele lor le îngropau de vii.[1] Coranul a abolit acest act oribil de violență. Mai mult, femeile erau considerate proprietatea bărbaților. Dacă, de exemplu, un bărbat murea, fratele său sau fiul adult putea să moștenească soția și să o ia pentru el fără aprobarea ei.[2]
Coranul a stabilit egalitatea inerentă a bărbaților și femeilor în fața lui Allah, astfel interzicând asemenea practici și ilustrând în schimb că femeile și bărbații sunt distinși și onorați nu de sex, rasă, etnie sau clasa socio-economică, ci doar de taqwa lor, sau conștiința de Allah.
„O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat și o femeie și v-am făcut pe voi popoare și triburi, pentru ca să vă cunoașteți. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateștiutor [și] Bineștiutor [‘Alim, Khabir].” (Surat Al-Hujurat: 13).
Mai departe, Coranul a considerat bărbații și femeile a fi parteneri unii altora. În Surat At-Tawba, versetul 71, Allah spune clar că atât bărbații cât și femeile au o obligație mutuală de a impune binele și a interzice răul. Bărbații nu au un nivel de autoritate morală asupra femeilor. Atât bărbații cât și femeile sunt obligați să se mențină pe calea cea dreaptă și să se prevină reciproc de a merge în rătăcire:
„Dreptcredincioșii și dreptcredincioasele își sunt aliați unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] și se supun lui Allah și Trimisului Său. Cu aceștia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [și] Înțelept [‘Aziz, Hakim].”.
Coranul nu doar a demontat practicile nedrepte și misogine, ci a oferit și alternative practice și sănătoase pentru fiecare tradiție. Mai mult, a oferit drepturi nevoiașilor, orfanilor, văduvelor și sclavilor. În consecință, cei mai mulți adepți ai Islamului erau dintre cei săraci, sclavi și femei. Curând, s-a dezvoltat o comunitate dreaptă și echilibrată, impunând binele și interzicând răul.
De exemplu, în Arabia preislamică faptul ca un bărbat să își ucidă soția dacă o suspecta de adulter era o pedeapsă socială acceptabilă[3]. Coranul a interzis acest act grotesc de violență contra femeilor și a introdus reforme pentru a proteja soția și pe acelea care erau acuzate de conduită imorală, introducând metode mai puțin destructive pentru a aborda problema. Capitolul 24 (An-Nur) din Coran stabilește procedurile legale pentru acuzația de adulter. Mărturia unui bărbat contra soției sale este echivalentă cu mărturia ei în apărarea proprie. Chiar dacă o femeie minte, mărturia ei pretinzând nevinovăția este de ajuns pentru a o scăpa de pedeapsă în Islam.[4] Mai mult, același capitol din Coran prescrie o pedeapsă severă pentru bărbații care acuză femei nevinovate de adulter, fără a aduce dovezi suficiente (patru martori de un caracter neprihănit care au văzut direct actul sexual). Prin stabilirea principiilor procedurale pentru acuzația de adulter și alte acuzații formulate adeseori asupra femeilor, Coranul a transmis că soții nu au dreptul de a lua legea în propriile mâini. Dacă martorii bărbați nu puteau aduce suficiente dovezi sau dacă soția nega acuzațiile aduse de soțul ei, nici o pedeapsă nu era stabilită.
[1] Coran, 16: 58 și 81: 8-9.
[2] Coran 4: 19
[3] Badawi, Jamal, Egalitatea sexelor în Islam: Principiile de bază, Editura American Trust, 1995
[4] Coran, 24: 8 „Însă osânda va fi îndepărtată de la ea, dacă ea face patru mărturii [cu jurământ] pe Allah că el este dintre cei care mint.”
Source Link
Views: 5
