Tag: musulmanul

FAPTA MUSULMANULUI ŞI ÎNCREDEREA ÎN ALLAH – 3

  Există, de asemenea, numeroase versete şi tradiţii care îndeamnă şi la respectarea condiţiilor necesare împlinirii bune a faptei. Îndemnul la prudenţă se repetă de două ori într-un singur verset din Surat An-Nisa’: Să fie cu băgare de seamă şi să-şi ţină armele. Cei care nu cred voiesc ca voi să vă neglijaţi armele şi […]

Există, de asemenea, numeroase versete şi tradiţii care îndeamnă şi la respectarea condiţiilor necesare împlinirii bune a faptei. Îndemnul la prudenţă se repetă de două ori într-un singur verset din Surat An-Nisa’:

Să fie cu băgare de seamă şi să-şi ţină armele. Cei care nu cred voiesc ca voi să vă neglijaţi armele şi lucrurile voastre, pentru ca să se năpustească asupra voastră deodată. Nu săvârşiţi niciun păcat dacă, stânjeniţi de ploaie sau bolnavi, puneţi armele voastre jos, dar fiţi cu băgare de seamă! (An-Nisaa’ 4:102).

Este evident îndemnul versetului la echilibru şi moderaţie pentru o bună îndeplinire a lucrurilor. Culegerile de tradiţii conţin peste o sută de tradiţii autentice referitoare la împlinirea bună a lucrurilor şi la prudenţă.

Pe de altă parte, Islamul porunceşte bizuirea pe Allah, încrederea în voinţa Lui şi acceptarea predestinării Sale. Există nenumărate versete şi tradiţii în acest sens.

Îndemnul de a urma calea de mijloc şi de a respecta moderaţia este evident. Islamul nu cheamă la fatalism şi la abandonarea acţiunii prin argumentul predestinării şi al îndemnului de a te baza doar pe Allah. În acelaşi timp, stabileşte adevărul absolut prin care fiecare lucru este predestinat şi nu există altă putere şi forţă în afară de Allah, prin care omul nu poate împlini lucrurile singur – precum în concepţia occidentală, iar musulmanul este chemat să se încreadă în Allah şi să ceară ajutorul Lui. În Coran şi în tradiţia Profetului se atrage atenţia asupra faptului că încrederea în predestinare şi bizuirea pe Allah nu se opun una celeilalte şi nu se opun nici în viaţa musulmanului, care trebuie să se străduiască cu seriozitate să acţioneze şi să fie prudent în privinţa primejdiilor.

Există, de pildă, următorul verset:

O, fiii mei! Nu intraţi pe o singură poartă, ci intraţi pe porţi diferite! Eu nu vă pot fi de niciun folos împotriva lui Allah. Hotărârea nu este decât la Allah! Eu în El mă încred şi în El să se încreadă aceia care se încred! (An-Nisaa’ 4:67).

Indiferent de interpretările diferite pe care exegeţii le dau primejdiei la care se referă Iacob, care îi previne pe fiii săi să nu intre cu toţii în cetate printr-o singură poartă (învăţătura şi folosul nu se limitează la căutarea şi cunoaşterea ei), scopul urmărit este limpede: Profetul cel nobil Iacob le porunceşte fiilor săi să fie prudenţi şi să evite primejdia, intrând pe porţi diferite. Cuvintele sale „Nu intraţi pe o singură poartă, ci intraţi pe porţi diferite!“ reprezintă un îndemn la prudenţă, la evitarea primejdiei şi la respectarea uneia din normele împlinirii bune a oricărui lucru. Cuvintele sale „Eu nu vă pot fi de niciun folos împotriva lui Allah“ reprezintă îndemnul de a crede în predestinare şi de a te supune voinţei lui Allah, iar cuvintele „Eu în El mă încred şi în El să se încreadă aceia care se încred“ reprezintă un îndemn la a te baza doar pe Allah.

Şi când Profetul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a vorbit despre predestinare şi s-a temut că tovarăşii săi s-ar putea să interpreteze aceasta ca o justificare a reţinerii de la acţiune, el a zis: „Lucraţi, căci totul este cu putinţă pentru ceea ce a creat Allah”. Prima parte este un îndemn la acţiune, iar partea a doua este o recunoaştere a locului destinului. Şi a mai spus Trimisul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!): ,,Cere ajutorul lui Allah şi nu vei fi neputincios, iar dacă ceva te copleşeşte, spune: «Allah a orânduit şi ceea ce El a voit a şi făcut»“.

Profetul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) i-a învăţat pe tovarăşii săi următoarea rugă: ,,Doamne, eu caut ajutor la Tine împotriva neputinţei şi a lenei“. Cererea de ajutor la Allah înseamnă bizuirea pe El şi încrederea în voinţa Lui şi în hotărârea Lui, iar cererea de ajutor împotriva neputinţei şi lenei are ca rezultat cunoaşterea faptului că ele sunt două lucruri reprobabile, neacceptate de Legiuitor. Există şi o altă rugă asemănătoare cu aceasta: ,,Doamne, eu caut ajutor la Tine împotriva necredinţei şi a sărăciei“.

Source Link

Views: 1

FAPTA MUSULMANULUI ŞI ÎNCREDEREA ÎN ALLAH – 2

  Cunoaşterea virtuţilor – conform învăţăturilor Islamului – îi impune de la sine omului să acţioneze în conformitate cu acestea, în vreme ce separarea platonică între bine şi rău, fără a îndemna la sporirea binelui şi la ştergerea răului, este prin ea însăşi o nelegiuire. Virtuţile morale în Islam trăiesc şi mor odată cu strădania […]

Cunoaşterea virtuţilor – conform învăţăturilor Islamului – îi impune de la sine omului să acţioneze în conformitate cu acestea, în vreme ce separarea platonică între bine şi rău, fără a îndemna la sporirea binelui şi la ştergerea răului, este prin ea însăşi o nelegiuire. Virtuţile morale în Islam trăiesc şi mor odată cu strădania omenirii de a le face să izbândească pe pământ“.

Un aspect care trebuie discutat este asocierea faptei cu încrederea în Allah, între strădania de a aduce ceea ce este folositor şi de a preveni răul, între credinţă şi predestinare. Pe de o parte, Islamul îndeamnă la fapta religioasă şi lumească şi, mai mult decât atât, consideră fapta asociată cu intenţia bună – oricum ar fi ea denumită – drept adorare a lui Allah. Fapta pe care oamenii obişnuiesc să o califice drept lumească poate să fie o îndatorire individuală sau o îndatorire colectivă a cărei abandonare conduce la păcat. Musulmanul este chemat să se călăuzească după principiile faptei bune şi să fie prudent să nu săvârşească fapte rele. Respectarea acestui principiu variază între obligaţia legală şi considerarea de a fi agreabil din punct de vedere legal; cu cât răul este mai mare şi probabilitatea producerii lui este mai ridicată, judecarea este mai apropiată de necesitate şi, dimpotrivă, cu cât răul este mai neînsemnat şi probabilitatea producerii lui este mai redusă, cu atât judecarea este mai apropiată de agreabil.

Cuvântul „acţiune“ şi derivatele sale se repetă în Coran de trei sute şaizeci şi şapte de ori, iar cuvântul faptă şi derivatele sale se repetă de o sută opt ori. De asemenea, acţiunea este exprimată de mai multe ori şi prin cuvintele: câştig, venire, strădanie, trudă, căutare. Aceste cuvinte se repetă prin poruncirea acţiunii, îndemnarea la ea sau recunoaşterea faptului că răsplata este după faptă, în versetele:

Şi spune: «Lucraţi!» (Surat At-Tawbah 9:105)

Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce este în putinţa lui. El are ca răsplată ceea ce şi-a agonisit (din faptele bune) şi ca pedeapsă ceea ce a dobândit (din faptele rele) (Surat Al-Baqarah 2:286)

Ci caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnică! Şi nu uita partea ta din această viaţă! (Surat Al-Qasas 28:77)

Că niciun suflet nu va purta povara altuia / Şi că omul nu va dobândi decât rodul celor pe care le-a agonisit / Şi că agoniseala lui se va vedea / Iar apoi va primi pentru ea răsplata cuvenită? (Surat An-Najm 53:38-41)

Apoi, după ce Rugăciunea a fost împlinită, răspândiţi-vă pe pământ şi căutaţi harul lui Allah şi pomeniţi-L mult pe Allah, pentru ca voi să izbândiţi. (Surat Al-Jumu`ah 62:10)

El este Cel care v-a supus vouă pământul. Deci străbateţi întinderile sale şi mâncaţi din înzestrarea lui! (Al-Mulk 67:15).

De asemenea, există numeroase tradiţii şi date în biografia Trimisului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) şi în biografiile companionilor săi. Tradiţia (hadis) care porunceşte împlinirea bună a faptei „Allah voieşte ca robul Său, atunci când împlineşte o faptă, să o împlinească bine“ este repetată în cel puţin două ocazii, dintre care una are o semnificaţie deosebită. În timp ce era înmormântat Ibrahim, fiul Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!), groparul a zidit cărămizile gropii şi a astupat rosturile dintre ele, dar a omis să astupe unul din rosturi şi atunci Profetul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) i-a atras atenţia asupra acestui lucru şi după aceea a adăugat: „Lucrul acesta nu provoacă nici daune, nu aduce nici folos, însă Allah voieşte ca robul Său, atunci când împlineşte o faptă, să o împlinească bine.” Aceasta înseamnă că împlinirea unei fapte cu atenţie şi grijă este necesară, chiar şi în cazul lucrurilor neînsemnate, căci în felul acesta omul se obişnuieşte să fie meticulos şi îi va fi uşor să se comporte astfel în toate situaţiile.

Source Link

Views: 1

Musulmanul vs. ideologiile extremiste

Enghin Cherim Din păcate observăm că în urma masacrului uman din Franța, unii musulmani au un sentiment de inferioritate, de vinovăție sau se simt cu musca pe căciulă când conaționalii lor nemusulmani le amintesc de masacrele săvârșite în numele Islamului. Ba chiar, unii mai în glumă mai în serios, îi cataloghează drept complici ai teroriștilor. […]

Enghin Cherim
Din păcate observăm că în urma masacrului uman din Franța, unii musulmani au un sentiment de inferioritate, de vinovăție sau se simt cu musca pe căciulă când conaționalii lor nemusulmani le amintesc de masacrele săvârșite în numele Islamului. Ba chiar, unii mai în glumă mai în serios, îi cataloghează drept complici ai teroriștilor. Acesta este motivul pentru care am ținut să scriu aceste rânduri în care să abordez câteva aspecte cu privire la acest eveniment tragic din perspectiva celor doua constante ale Islamului – Coranul și practica profetului Muhammed.
În ceea ce privește Coranul,  acesta este foarte clar cu privire la ocărârea și batjocorirea celor de alte credințe:
„Nu-i ocărâți pe aceia care cred și se roagă la alceva/altcineva în afară de Allah/Dumnezeu, căci altminteri și aceștia îL vor ocărî pe Allah/Dumnezeu din ura pricinuită de ignoranță.” [6:108]
Vedem cum în acest verset, Allah / Dumnezeu ne oprește de la ocărârea celor care nu împărtășesc aceleași valori cu noi. 
De asemenea o altă valoare pe care ne-o implantează Coranul în mentalitatea și comportamentul nostru de musulman este prezentată în următorul verset:
„O, voi cei care credeți! Puneți în practică [religia] pentru Allah fiind reprezentanții dreptății și sã nu vã împingã ura împotriva unui neam sã nu fiți drepți!” [5:8]
Așadar conform Coranului, oricât de mare ar fi ura noastră față de un individ sau un grup de indivizi nu trebuie să depășim limitele și să fim nedrepți cu ei. Musulmanului i se cere să fie drept în orice situație și față de oricine, indiferent de cine sunt aceștia și indiferent de convingerile lor religioase.
O altă valoare pe care o stabilește Coranul este sacralitatea vieții umane. Mai mult, Coranul consideră uciderea unui suflet nevinovat ca fiind unul dintre cele mai mari păcate, ba chiar echivalează uciderea pe nedrept cu pieirea întregii omeniri.
Pe de altă parte, viața profetului Muhammed pune în practică și subliniază valorile și traiectoriile stabilite de Coran, arătându-ne astfel calea pe care ar trebui s-o urmeze un musulman în atitudinea și practica sa.
Știm foarte bine că Trimisul lui Allah a fost calomniat și batjocorit prin diferite moduri atât de politeiștii din Mecca cât și de evreii din Medina, însă Profetul a răbdat și a continuat să transmită mesajul divin fără a răspunde în vreun fel provocatorilor. De altfel Coranul ne transmite că scopul trimiterii lui Muhammed este de a fi îndurător cu toți oamenii și de a răspândi îndurarea pe pământ prin comportamentul său exemplar, instaurând pacea și bunăstarea. În acest context, Coranul îi cere Profetului să fie drept și să se comporte în cel mai bun și frumos mod cu cei care nu i-au alungat pe musulmani din căminele lor și nu s-au luptat cu ei din pricina crezului lor. În plus, în nici un caz, Coranul nu-i cere Profetului să se lupte cu cei care l-au ocorât și l-au blasfemiat, ani la rând, încă din primele zile ale profeției. 
Având în vedere că din perspectiva Islamului nu se permite sau nu se justifică în vreun fel masacrul terorist din Franța, totuși de ce au loc astfel de atrocități în numele acestei religii?
Dacă ar fi să aruncăm o privire asupra comunității musulmane pe plan mondial nu vom putea trece cu vederea fără să observăm unele practici care contravin învățăturilor coranice și ale practicii profetice. Este vorba de unele grupări extremiste, precum Al-Qaida, ISIS, Boko Haram, a căror percepție a Islamului diferă considerabil de percepția majorității musulmanilor. Pentru a înțelege mai bine natura acestor grupări vă invit să analizam regiunile în care aceste grupări își desfășoară acțiunile. Regimuri totalitare, colonizare cutural-economică, asuprire, opresiune, exploatare, nedreptate, lipsa de libertate, sărăcie și ignoranța sunt doar unele dintre particularitățile comune ale acestor zone de conflict. Din aceste motive, în ceea ce mă privește sunt convins că apariția acestor grupări nu au la bază nicidecum Coranul, ci pur și simplu sunt produsul acestei situații tragice în care încă mai supraviețuiesc. Trebuie să înțelegem că acești oameni disperați care și-ai pierdut nădejdea de la o viață liniștită caută să-și justifice, în orice chip, acțiunile și ca urmare ajung să perceapă Islamul într-un mod eronat și denaturat. 
Ca atare, cei care atacă Islamul și sursele lui și-l fac vinovat de acțiuni teroriste/violente ar trebui  să reanalizeze preconcepțiile cu privire la Islam, luând în considerare și conjunctura istorică/cauzele care stau la baza apariției acestor ideologii extremiste. De asemenea, cei care pretind obiectivitatea, n-ar trebui să generalizeze practici particulare. Așa cum nu toți creștinii sunt cruciați, așa cum nici toți norvegienii nu sunt precum Anders care a luat zeci de vieți, tot la fel, nu toți musulmanii sunt teroriști.
Din aceste considerente, cred că apariția ideologiilor cu tentă violentă este cauzată de problemele socio-politico-economice din aceste zone și nu au vreo legătură cu vreo religie, nicidecum cu Islamul. Din păcate crizele socio-politico-economice din lumea arabă s-au reflectat și în percepția Coranului și a practicii profetice, respectiv în verdictele diverșilor imami/șeiici/teolegi. De altfel, majoritatea celor care comit crime în numele Islamului, ucigând atât musulmani cât și nemusulmani, nu au studiat Islamul din Coran și din practica profetică, ci de pe internet sau de la diverși „imami” care interpretează textele divine ideologic, după bunul lor plac.
În concluzie, musulmanul nu are de ce să se simtă vinovat de aceste practici greșite căci ele nu sunt justificate nici de Coran și nici de practica profetică. Mai mult, această situație ar trebui să-l facă pe musulman să aprofundeze cunoașterea religiei astfel încât să fie convins de inocența Islamului cu privire la aceste acuzații. Pe de altă parte, ar trebui ca noi, oamenii secolului XXI, să ne cunoaștem reciproc culturile mai bine, căci numai așa ne vom respecta unii pe ceilalți, vom putea conviețui și așa vom putea contribui cu toții la clădirea unei lumi mai bune.
sursa: islamromania.ro
Source Link

Views: 2