Scopul creatiei 

Scopul creatiei    Scopul creaţiei este un subiect asupra căruia meditează fiecare fiinţă umană la un moment dat, pe parcursul vieţii sale. Toată lumea, într-un moment sau altul, îşi pune aceeaşi întrebare: „De ce exist?” sau „Care este scopul existenţei mele pe pământ?” Varietatea şi complexitatea materiei din care sunt alcătuite fiinţele umane, cât şi […]

Scopul creatiei 

 

tumblr lw1sardJ8b1qebpdk Scopul creatiei Scopul creaţiei este un subiect asupra căruia meditează fiecare fiinţă umană la un moment dat, pe parcursul vieţii sale. Toată lumea, într-un moment sau altul, îşi pune aceeaşi întrebare: „De ce exist?” sau „Care este scopul existenţei mele pe pământ?”

Varietatea şi complexitatea materiei din care sunt alcătuite fiinţele umane, cât şi lumea în care ele există indică faptul că trebuie să fie o fiinţă supremă care le-a creat. Creaţia presupune un creator. Când cineva dă peste urme de picior pe o plajă, înţelege imediat că o fiinţă umană a trecut pe acolo la un moment dat.

Nimeni nu se gândeşte că valurile mării s-au revărsat pe nisip şi din întâmplare au produs o depresiune care a luat forma piciorului uman. Nici oamenii nu cred în mod instinctiv că au venit pe lume fără niciun scop. De vreme ce acţiunea mijlocită de un scop este produsul natural al inteligenţei umane, oamenii concluzionează că o Fiinţă Supremă Inteligentă trebuie să fi făcut totul cu un anumit scop. Prin urmare, fiinţele umane trebuie să cunoască scopul existenţei lor pentru a conştientiza sensul acestei vieţi şi pentru a face ceea ce este benefic pentru ele.

De-a lungul timpului, printre fiinţele umane a existat o minoritate care a negat existenţa lui Dumnezeu. Materia, în opinia lor, este eternă şi omenirea este pur şi simplu un produs întâmplător al unei combinaţii accidentale a elementelor sale. În consecinţă, pentru ei întrebarea: „De ce a creat Dumnezeu omul?” nu a avut şi încă nu are răspuns. Potrivit lor pur şi simplu nu există niciun scop al existenţei.

Majoritatea omenirii însă, de-a lungul timpului, a crezut şi continuă să creadă în existenţa unei Fiinţe Supreme care a creat această lume cu un scop. Pentru ei a fost şi încă este important să cunoască Creatorul şi scopul pentru care El a creat totul.

Source Link

Views: 1

Scopul crearii lumii

Scopul crearii lumii   Fără cunoaşterea scopului creaţiei, fiinţele umane rătăcesc fără direcţie prin viaţă precum navele pe mare fără cârme. Obiectivele lor sunt greşite din cauza învăţăturilor religioase incorecte sau materialiste, limitate la această lume. Este, prin urmare, esenţial pentru propriul bine ca omul să ştie de ce l-a creat Dumnezeu. În mod fundamental, […]

Scopul crearii lumii

 

cosmos1 Scopul crearii lumiiFără cunoaşterea scopului creaţiei, fiinţele umane rătăcesc fără direcţie prin viaţă precum navele pe mare fără cârme. Obiectivele lor sunt greşite din cauza învăţăturilor religioase incorecte sau materialiste, limitate la această lume. Este, prin urmare, esenţial pentru propriul bine ca omul să ştie de ce l-a creat Dumnezeu.

În mod fundamental, Allah a creat lumea pentru a-Și manifesta atributele. Creaţia există pentru că El este Creatorul; paradisul manifestă Îndurarea şi Graţia Sa, iadul manifestă Dreptatea Sa, greşelile omenirii exprimă Iertarea Sa, fiinţele vii şi nevii constituie Generozitatea Sa etc. Însemnătatea cunoaşterii faptului că această creaţie este un mijloc prin care Allah Îşi manifestă atributele este aceea că fiinţele umane Îl pot recunoaşte în mod corect pe Dumnezeu, Îi pot accepta legile şi își pot accepta destinul. Este de mai mare importanţă ca fiinţele umane să cunoască scopul pentru care au fost create. Revelaţia finală ne învaţă că Dumnezeu trebuie adorat pentru ca omenirea să atingă dreptatea şi statutul spiritual necesar pentru a intra în paradis. Semnificaţia acestei cunoaşteri este aceea că fiinţele umane înţeleg că adorarea reprezintă o necesitate la fel de importantă precum mâncatul şi respiratul şi nu o favoare pe care I-o fac lui Dumnezeu.

Este de asemenea important ca fiinţele umane să înţeleagă importanţa recompenselor şi a încercărilor acestei lumi. Fără cunoaşterea scopului creaţiei, oamenii au tendinţa să privească această lume ca fiindu-le ostilă. Dumnezeu a creat-o în primul rând pentru beneficiul lor. Testele de bine şi rău sunt concepute pentru a dezvolta în fiinţa umană calităţile spirituale cele mai înalte. Oamenii nu pot beneficia de teste decât dacă manifestă credinţă deplină în Dumnezeu şi au răbdare în ceea ce El le-a predestinat. Pentru aceia care Îl resping pe Dumnezeu, încercările aceastei vieţi devin o pedeapsă în această viaţă şi în cea următoare.

Cunoaşterea scopului lumii îl face pe credincios conştient de mediul din jurul său. Omenirea este responsabilă de utilizarea recompenselor acestei vieţi în mod corect. Creaturile pământului şi ale mărilor, vegetaţia şi atmosfera au fost lăsate în grija sa. În consecinţă, oamenii trebuie să protejeze mediul înconjurător şi creaturile vii din el pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu.

Cu o conştiinţă atât de comprehensivă a scopului, fiinţele umane devin un tot. Ele sunt transformate în îndrumători pentru omenire, arătând calea dreptăţii. Prin urmare, Allah le descrie astfel în revelaţia finală:

 „Sunteţi cea mai bună comunitate care s-a ivit pentru oameni. Voi porunciţi ceea ce este drept şi opriţi ceea ce este nedrept şi credeţi în Allah.” (Coran 3: 110).

Source Link

Views: 2

Nici eu nu am crezut la inceput

Nici eu nu am crezut la inceput “In prezent, tot mai multi teologi si cercetatori deopotriva sunt de acord ca preceptele invechite atat ale religiei cat si ale stiintei trebuie reanalizate. Poate cea mai elocventa descriere a acestui aspect a adus-o castigatorul Premiului Nobel pentru Medicina in 1974, britanicul Christian Rene de Duve: „Universul nu reprezinta acel cosmos […]

Nici eu nu am crezut la inceput

Nici eu nu am crezut la inceput

“In prezent, tot mai multi teologi si cercetatori deopotriva sunt de acord ca preceptele invechite atat ale religiei cat si ale stiintei trebuie reanalizate. Poate cea mai elocventa descriere a acestui aspect a adus-o castigatorul Premiului Nobel pentru Medicina in 1974, britanicul Christian Rene de Duve: „Universul nu reprezinta acel cosmos inert din teoriile fizicienilor sau ale clericilor. Universul inseamna viata, si toata infrastructura necesara ei este prezenta in jurul nostru. Cu siguranta exista miliarde de biosfere generate si sustinute de restul Universului”.

O parere asemanatoare impartaseste si fizicianul si astrobiologul american Paul Davies care, in cadrul unei conferinte de presa la Washington, afirma: „Problema care apare in momentul in care spui ca Dumnezeu este Creatorul, este aceea ca Dumnezeu nu poate fi explicat. In felul acesta, facem trimitere catre un Creator inexplicabil si asta nu demonstreaza nimic. Dar sa spui ca legile fizicii au permis aparitia vietii inteligente asa cum o cunoastem astazi, ei bine, nici asta nu este o explicatie”. 

Inca de mic simteam cum ma deranjeaza atitutidinea atat de radicala alor mei impotriva religiei in general, impotriva ideii de existenta a lui Dumnezeu, ideii de existenta a unui Creator al Universului, de existenta a unei vieti dupa moarte, a unei zile in care toti vom da socoteala pentru faptele noastre… Pretindeau ca sunt adepți ai logicii, ai argumentelor științifice, insa nu găseau răspunsuri la cele mai elementare întrebări despre acest Univers .

Pana la o vârstă am mers pe ceea ce ei m-au învățat, de fapt nici nu eram genul de persoana prea meditatoare. Însă, cu cat am crescut, mi-am pus întrebări din ce în ce mai profunde despre originea Universului și legile pe care acesta le urmează, despre sensul acestei vieți, despre cursul ei… Am intrat în multe polemici cu parintii mei… Mereu îmi spuneau ca degeaba învăț la un liceu prestigios dacă am aceste concepții “din Evul Mediu”.

Am absolvit printre primii, iar pe listele de admitere la facultate am fost printre primii.

Călătoria mea spirituala a continuat și la facultate. Aveam în minte întrebările la care nu găsisem încă raspuns și cautam răspunsuri în tot felul de locuri, de tradiții sau culte religioase. Observam pe zi ce trecea ca ma apropiam din ce în ce mai mult de Islam.

Luna aceasta se vor împlini sase ani de când am hotărât sa fiu musulman. E adevărat ca a durat aproximativ un an de la convingerea mea și pana la marturisirea de credință, timp în care am citit, am cercetat, am întrebat.  Și totuși, calea spre Creatorul meu, spre adevăr, răspunsurile pe care le cautam erau atât de aproape de mine! M-am convertit la İslam cu toate nelămuririle deslușite și cu cheia spre cunoaștere în mâinile mele. Cred cu tărie ca ambele extreme sunt dăunătoare, iar poziționarea radicala de-o parte sau alta nu va face decât sa întunece mințile și constiinta, îndepărtându-ne  de esența elevarii  spirituale și de scopul existentei noastre pe pământ.  

Source Link

Views: 4