Khurram Murad
Prezentarea tendenţioasă a unor imagini dezvăluind un spate gol biciuit sau chipul unei femei acoperite de văl a determinat mulţi oameni să considere că Şaria, codul divin al legislaţiei islamice, nu reprezintă în realitate decât o colecţie de valori şi practici primitive, necivilizate şi barbare. Ceea ce pentru musulman constituie obiectul idealurilor şi străduinţelor sale a fost prezentat într-un mod foarte subtil drept o reminiscenţă a Evului Mediu prin care se perpetuează înrobirea femeii şi aplicarea de pedepse necruţătoare, inumane şi degradante răufăcătorilor.
Coranul prescrie într-adevăr pedepse corporale pentru diferite delicte şi infracţiuni sociale grave şi susţine legea talionului, qisas. De asemenea, Coranul subliniază rolul crucial al familiei în societatea umană şi insistă asupra repartizării diferite a unor roluri bine definite bărbaţilor şi femeilor. În cartea sacră a Islamului sunt menţionate multe alte prevederi şi legi, iar musulmanii sunt îndemnaţi să se supună prescripţiilor valabile în eternitate, revelate omenirii de către Allah prin Profetul Său (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa).
Dar toate acestea, plus alte prevederi similare ale Şariei, vor cufunda într-adevăr din nou societatea în întuneric? Sunt oare legile ei inumane şi barbare? Constituie prevederile Şariei un semn că Islamul este incapabil să ţină pasul cu noile cerinţe generate de progresul uman? Problema trebuie examinată cu seriozitate pentru a determina poziţia, valorile Şariei şi a prevederilor ei în contextul organizării şi bunăstării civilizaţiei umane. Această examinare se impune cu necesitate, în special din cauza poziţiei dogmatice adoptate de Occident ca reacţie la această problemă. Mulţi scriitori din Vest şi mass media continuă să insiste asupra aceleiaşi idei: dacă Islamul nu este pregătit să renunţe la acest gen de prescripţii legale din Şaria, nu poate să fie şi nu va fi nicio schimbare pozitivă, ci doar o continuă respingere a Islamului în spaţiul occidental. O asemenea atitudine vehementă te face să te întrebi dacă aceste voci, îndreptate împotriva Şariei şi a unora dintre prevederile sale privind femeile şi pedepsele, reprezintă în toate cazurile rezultatul unei neînţelegeri nevinovate sau al indignării morale, ori subiectul este manipulat de unii pentru a-şi regla conturile – mai vechi sau mai noi – cu Islamul.
Nu este necesar să ne cerem scuze, să ne justificăm sau să operăm modificări pentru a face acceptabil Occidentului ceea ce a fost foarte clar exprimat în Coran şi de către Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) cu referire la acest subiect şi care a fost acceptat şi adoptat constant de către toţi musulmanii. Nu ar trebui să apară în cadrul dialogului cu Vestul argumente complicate şi auto-denigratoare precum: „poligamia este permisã, dar condiţionarea ei de asigurarea dreptăţii o face practic imposibilă, interzisă“. Sau: „pedepsele corporale sunt prescrise, dar limitate de nişte condiţii de dovedire a vinovăţiei atât de exigente, încât devin practic imposibil de aplicat“. Sau nu pot fi aplicate decât în cadrul unei societăţi „ideale“, drepte, caz în care ar deveni oricum inutile.
De ce persoanele care promovează această logică înşelătoare nu se gândesc că Allah nu ar prescrie lucruri imposibil de aplicat, este un aspect încă neclarificat. E ca şi cum s-ar spune că EL nu ştie să transmită ceea ce doreşte!
Asemenea justificări, ilogice şi implauzibile, sunt nedrepte la adresa Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) şi a Coranului şi reprezintă un afront adus înţelepciunii lor.
Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link
Views: 1
