Tensiunea spirituală – 3

 

F. Gulen

Menținerea tensiunii spirituale este mai grea decât obținerea ei. De aceea este nevoie de perseverență și hotărâre pentru a o câștiga. Tensiunea încetează treptat din cauza obișnuinței și familiarizării. Credincioșii se pot obișnui cu acel lucru pentru care ei luptă și deci se plictisesc de el. Uneori egoismul, pasiunea, ambiția, invidia, lăcomia, avariția, iubirea de putere și de poziție socială, comoditatea și letargia le înnăbușesc entuziasmul și dorința de a servi căii lui Dumnezeu. O asemenea dezvoltare poate duce la pierderea calităților spirituale deja acumulate și la o voință blocată. Fără tensiune spirituală activă, credincioșii nu Îi pot servi lui Dumnezeu, Islamului și celorlalți oameni.

Din fericire, există oameni în jurul nostru care ar trebui lăudați pentru că sunt bune exemple în acest sens. De exemplu,nu voi uita niciodată răspunsul unei asemenea persoane atunci când am întrebat-o dintr-un anume motiv dacă a stat acasă pentru câteva zile: ” Nu stau niciodată acasă dacă am de îndeplinit o sarcină.”

Doctorii prescriu medicamente și vaccinuri pentru diferite boli și ne sfătuiesc să le urmăm îndeaproape, chiar dacă vrem sau nu. Noi urmăm aceste sfaturi medicale pentru a ne rezolva problemele fizice. Nu ar trebui să fim mai atenți la ceea ce ne este prescris pentru afecțiunile noastre spirituale? Cum am putea noi conserva această tensiune spirituală și a ajunge la rangul Profetului (s.a.a.w.s) și cel al Companionilor săi dacă nu ne îndreptăm atenția spre aceste lucruri?

Am câteva recomandări:

Nu sta singur, căci “lupul va devora oaia ce stă departe de turmă.” Cei ce stau separați de prieteni sau de congregația lor, sunt ușor de acaparat de către Satan. Declinul lor începe atunci când aceștia se lamentează asupra a ceea ce nu au putut realiza. Oricum, la scurt timp ei vor critica faptele prietenilor lor, o atitudine ce înrăutățește totul treptat până când ei ajung să nege scopul și idealurile cauzei și spun că ceea ce se întâmplă este neadecvat sau nu este necesar. Când este atins acest punct, asemenea oameni se află în pericolul de a se pierde pe ei înșiși.

Caută mereu căi noi de a-ți extinde cunoașterea și înțelegerea, mai ales cunoașterea spirituală, și continuă să cauți mereu și să afli lucruri noi. Dumnezeu ne-a deschis Universul precum o carte și a trimis Profeții și Cărți Divine care să ne învețe despre el. Nenumărați învățați și erudiți au trudit în a căuta cunoașterea și înțelepciunea, în a înțelege și a explica aceste cărți ale Legilor (Shari’a) și cartea creației. Precum albinele colecteză mierea din mii de flori, așa și ei au contribuit la producerea mierii în stupii cunoașterii. Totul trebuie studiat cu atenție și evaluat ca întâmplări ce se petrec în concordanță cu cererile și scopul Înțelepciunii Divine. Dacă am fi capabili să facem acest lucru, am putea considera că acționăm în armonie cu Divinitatea. Cei ce nu pot face asta își pierd vitalitatea căzând în corupție, devenind ineficaci.

Contemplarea morții este un factor important. A muri înainte de timpul care îți este prescris reprezintă un mod de a descoperi adevărata viață. Stoparea ambițiilor lumești ce ne obosesc la maxim este posibilă doar prin moarte, prin a înțelege că adevărații noștri prieteni ne așteaptă acolo și că adevărata fericire există dincolo de mormânt.

spiritualitateIdealul nostru cel mai mare nu este să ajungem la prietenul nostru drag (Profetul), la Paradis și la Frumusețea Divină? Ar trebui să facem tot posibilul să nu renunțăm niciodată la a lupta pentru asta. Îmi plac foarte mult caii și folosesc comparația cu caii pentru a descrie oamenii care urmează calea lui Dumnezeu. Un cal nu spune niciodată că este obosit și nu oferă scuze pentru a nu mai alerga; aleargă până când inima i se oprește și apoi moare. Moartea este scuza lui de a nu mai alerga. Toți cei dintre noi care luptăm pentru Cauza Lui ar trebui să fim precum caii- să alergăm spre calea lui Dumnezeu, fără pauză, fără scuză, până la moarte.

Alege-ți un prieten care te va ridica atunci când vei fi jos și te va preveni în momentele grele. Asemenea prieteni vor observa moleșirea noastră și ne vor ridica prin sfaturi și avertismente. Deși ar fi puțin incomodă la început, această sugestie te va ajuta foarte mult.

În momentul în care simți o moleșire, o suferință în inima ta, o lipsă de entuziasm, vorbește cu prietenul tău și spune-i ceea ce ți se întâmplă deoarece el te va ajuta să îți revii, salvându-te de la situații chiar mai dureroase și înlocuindu-ți durerea cu plăcerea spirituală. Am apelat adesea la o asemenea persoană, mai tânără decât mine, o persoană care a fost studentul meu, iar sugestiile lui întotdeauna mi-au fost de folos. Oricine poate forma o astfel de legătură, dacă este gratuită și în numele lui Dumnezeu.

Există un proverb ce spune: “Bate fierul cât e cald.” Acest proverb se aplică celor ce Îi servesc lui Dumnezeu. Este un criteriu psihologic acela că suntem mai mult interesați de afacerile noastre decât ale celor din jur, căci chiar dacă acestea sunt importante în principiu, ne afectează doar pe plan secundar și indirect. Toți ar trebui să ne asumăm răspundere și sarcini, mai mari sau mai mici asupra sarcinilor ce le avem de îndeplinit.

Atâta timp cât urmăm aceste sugestii cu adevărat, in sha Allah ne vom conserva și ne vom întări tensiunea spirituală.Source Link

Views: 0

Totul despre I’tikaf – partea 1

 Totul despre I’tikaf – partea 1

itikafDefinitia sa: I’tikaf inseamna a (se) tine de ceva, fie bun sau rau, si a nu mai tine cont de nimic altceva. Allah Preainaltul spune in Coran: “Ce sunt aceste chipuri la care voi va inchinati [akifun] ?” (Al-Anbiyaa’:52) – ceea ce inseamna ca ei s-au dedicat adorarii. In cazul nostru aceasta reflecta izolarea si ramanerea in moschee cu intentia de a te apropia si mai mult de Allah Preainaltul.

Legimitatea sa:
Toti savantii sunt de acord in ceea ce priveste legitimitatea sa. Profetul se izola timp de 10 zile in fiecare Ramadan. In anul mortii sale a petrecut in izolare 20 de zile. Aceasta este relatat de al-Bukhari, Abu Dawud si ibn-Majah. Companionii Profetului si sotiile se izolau impreuna cu el si au continuat si dupa moartea sa. Chiar daca este o activitate facuta pentru apropierea de Allah Preainaltul, nu exista nicio relatare autentica referitoare la virtutiile sale. Abu Dawud a declarat: “L-am intrebat pe Ahmad, ‘Ai stiinta de ceva legat de virtutiile izolarii ?’ El mi-a raspuns: ‘Nimic, cu exceptia catorva [relatari] slabe.’ ”

Tipurile diferite de izolare: Exista doua categorii de izolare: optionala (sunnah) si obligatorie. Izolarea sunnah este aceea pe care musulmanul o face dorind sa se apropie de Allah Preainaltul, urmand calea Profetului (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!), in mod particular in ceea ce priveste ultimele zece zile din Ramadan.

Izolarea obligatorie este cea pe care o persoana si-o impune. Ea se poate face ca urmare a unui legamant, de exemplu: “Pentru Allah, ma voi izola” sau: “Daca Allah ma va vindeca, ma voi izola”, in cel din urma caz fiind ceva conditionat. In Sahihul lui al-Bukhari s-a relatat ca Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!) a spus: “Acela care face un legamant de a-I da ascultare Lui Allah, trebuie sa I se supuna.” ‘Umar a spus: “Mesager al lui Allah, am promis ca ma voi izola o noapte in moschee la Mekka.” Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!) i-a raspuns: “Indeplineste-ti promisiunea.”

Durata izolarii: Izolarea obligatorie trebuie sa fie dureze atat cat s-a precizat in legamant. Daca o persoana a promis sa se izoleze pentru o zi sau mai mult, atunci trebuie sa o faca atat cat a promis.

Izolarea optionala (preferabila) nu are o anumita limita de timp. Ea se poate efectua stand in moschee cu intentia de izolare pentru o perioada mai lunga sau scurta de timp. Rasplata va fi conforma duratei de sedere in moschee. Daca se paraseste moscheea si apoi se revine, respectiva persoana trebuie sa-si reinnoiasca intentia de izolare. Ya’la ibn Umayyah a spus: “M-am izolat in moschee pentru un timp.” ‘Ata i-a raspuns: “Cat timp te-ai izolat acolo inseamna i’tikaf. Daca stai in moschee cu speranta de [a obtine ceva] benefic, inseamna i’tikaf. Altfel, nu.” Acela care efectueaza izolarea optionala, poate sa o intrerupa oricand. Chiar daca aceasta se petrece inainte de sfarsitul perioadei pentru care a intentionat.

‘Aishah a relatat ca daca Profetul intentiona sa se izoleze, isi facea rugaciunea de dimineata si incepea izolarea. Odata a dorit sa se izoleze in ultimele zece zile din Ramadan si a ordonat sa i se ridice cortul sau. ‘Aishah a mai spus: “Cand l-am vazut, am dispus ca si cortul meu sa fie ridicat, fiind urmata de unele din sotiile Profetului. Dupa ce [Profetul] si-a terminat rugaciunea de dimineata si a zarit toate aceste corturi, a intrebat: ‘Ce inseamna aceasta ?’ Ele au raspuns: ‘Noi cautam supunere [fata de Allah si Mesagerul Sau].’ A ordonat ca atat cortul sau, cat si cele ale sotiilor sale sa fie desfacute, amanandu-si izolarea pentru primele zece zile [din luna Shawwal].”

Faptul ca Mesagerul lui Allah a ordonat coborarea corturilor sotiilor sale si le-a cerut sa iasa din izolare dupa ce ele si-au manifestat intentia arata ca ele au facut aceasta dupa ce au inceput-o. De asemenea, relaterea ne mai invata ca barbatul poate sa-si opreasca sotia de la izolare, daca ea nu a obtinut permisiunea sa. In ceea ce priveste acordarea, in prima faza, urmata de retragerea permisiunii de izolare a sotiei exista mai multe opinii. Conform lui ash-Shaf’i, Ahmad si Dawud, sotul poate sa procedeze astfel, caz in care sotia trebuie sa iasa din izolare.

Conditiile izolarii: Acela care se izoleaza poate fie un musulman adult, un copil cu discernamant curat din punct de vedere al organelor sexuale sau un adolescent fara menstruatie sau sangerare in legatura cu nasterea. Izolarea nu este primita de la un necredincios, de la un copil lipsit de judecata, de la o persoana necuratata sub aspect sexual, de la o femeie aflata la menstruatie sau care sangereaza dupa nastere.

 

 

islamulazi.ro/forumSource Link

Views: 1

Totul despre I’tikaf – 3

 Totul despre I’tikaf  – 3

muslim-man-prays-in-mosqueCe este bine sa faca si sa nu faca persoana care se izoleaza : Este preferabil pentru cel care se izoleaza sa efectueze de la sine multe acte de adorare si sa stea angajat in rugaciuni, recitarea Coranului, slavirea lui Allah Preainaltul, preamarirea Unicitatii si Maretiei Sale, cererea iertarii, trimiterea de saluturi Profetului (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) si in implorarea lui Allah – toate acestea fiind lucruri care apropie de Allah Preainaltul. Intre aceste activitati se include si studierea si citirea cartilor de tafsir si hadis, carti despre vietile profetilor (Pacea lui Allah sa fie asupra lor !), de jurisprudenta (fiqh) etc. De asemenea, este preferabil sa se ridice un mic cort in curtea interioara a moscheii, asa cum a facut Profetul.

Este neplacut pentru cineva sa se angajeze in lucruri care nu-l privesc. At-Tirmidhi si Ibn Majah au inregistrat sub autoritatea lui Abu Basrah ca Profetul a spus : “Evitarea lucrurilor care nu-l privesc face parte din bunul obicei islamic al unui barbat.”

In orice caz, este nepotrivit pentru cineva sa creada ca se poate apropia de Allah Preainaltul fara sa vorbeasca. Al-Bukhari, Abu Dawud si Ibn Majah au inregistrat de la Ibn ‘Abbas ca, in timp ce Profetul era angajat intro discutie, a zarit un om in picioare si s-a interesat despre el. Oamenii l-au informat : “El este Abu Israel. A facut legamant sa stea in picioare, nu jos, sa nu vorbeasca si sa posteasca.” Profetul a spus : “Indemnati-l sa vorbeasca, sa se adaposteasca la umbra, sa ia loc si sa-si completeze postul.” Abu Dawud a relatat de la ‘Ali ca Profetul a spus : “Nu exista orfan dupa ce s-a trecut de varsta maturitatii si niciun mut pentru o [intreaga] zi pana la caderea noptii.”

Postul in timpul izolarii :
Este bine pentru o persoana care s-a izolat sa posteasca, insa nu este obligat sa faca acest lucru. Al-Bukhari a inregistrat de la Ibn ‘Umar ca ‘Umar a spus : “Mesager al lui Allah, in zilele ignorantei am jurat sa ma izolez o noapte in moscheea din Mekka.” Profetul i-a raspuns : “Tine-ti legamantul.”

Acest indemn al Profetului (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) ne arata ca postul nu este o conditie a izolarii; altminteri izolarea din timpul noptii nu ar mai fi valida.

Sa’id ibn Mansur a inregistrat ca Abu Sahl a spus : “Una dintre sotiile mele era in pragul izolarii, iar eu l-am intrebat pe ‘Umar ibn ‘Abdulaziz despre acest lucru. El mi-a raspuns : ‘Ea trebuie sa nu posteasca, decat daca si-a stabilit sa faca acest lucru.’ Az-Zuhri a spus : ‘Nu exista izolare fara post.’ ‘Umar l-a intrebat : ‘Aceasta este de la Profet ?’ Az-Zuhri a raspuns, ‘Nu.’ ‘Umar l-a intrebat [din nou], ‘[Atunci este de la] ‘Umar [ibn al-Khattab] ?’ Az-Zuhri a raspuns, ‘Nu.’ ‘Umar a continuat : ‘Sa-mi imaginez ca este de la ‘Uthman ?’ Az-Zuhri a raspuns, ‘Nu.’ Eu [Abu Sahl] am plecat si i-am intalnit pe ‘Ata si Tawus, intrebandu-i in legatura cu acest lucru. Tawus a spus : ‘O persoana nu va avea motive sa posteasca decat daca si-a impus acest lucru.’ ”

Al-Khattabi admite [diferentele privind acest subiect] : “Exista mai multe opinii intre oameni in ceea ce priveste aceasta problema.”

Al-Hassan al-Basri subliniaza : “Este suficient pentru cineva sa se izoleze fara sa si posteasca. Aceasta este si opinia lui ash-Shaf’i.”

‘Ali si Ibn Mas’ud sustin : “Daca se doreste sa se tina post, se poate face acest lucru, iar cine nu doreste, nu posteste.”

Al-Auza’i si Malik afirma : “Nu exista izolare fara post, iar aceasta este concluzia celor iscusiti in [sinteza] opiniilor [en. “people of opinion”]. Aceasta s-a relatat de la Ibn ‘Umar, Ibn ‘Abbas si ‘Aishah, fiind opinia lui Sa’id ibn al-Musayyeb, ‘Urwah ibn az-Zubair si az-Zuhri.”

 

 

islamulazi.ro/forumSource Link

Views: 1