Cum comentaţi separarea Bisericii de Stat ?
Jamal Badawi:
Separarea dintre religie şi Stat sau a dimensiunii seculare de cea religioase în Occident este ceva ce îşi are propriile rădăcini istorice. În principal are de a face cu modul în care este percepută Biserica de către oameni şi modul în care este percepută relaţia dintre Biserică şi Stat. Pentru o lungă perioadă de timp masele percepeau Biserica ca pe o instituţie care s-a aliniat cu elita aflată la conducere într-un mod în care nu servea neapărat interesele maselor. Până în sec. XVII a fost percepută de unii ca o instituţie cu o sete foarte mare de putere care se asocia întotdeauna cu elita aflată la conducere sau cu autorităţile de la acea vreme. Mulţi au considerat Biserica într-un fel sinonimă curţilor de inchiziţie, persecuţiei oamenilor de ştiinţă şi a celor care se opuneau gândirii libere. În felul acesta erau percepute lucrurile de către mase. Odată cu venirea perioadei Iluminismului, oamenii au reacţionat într-un mod foarte puternic mergând la extremă prin refuzul de a accepta orice venea din partea Bisericii sau a puterii reprezentanţilor ei. Chiar şi cei care au adoptat o poziţie moderată şi au fost mai puţini critici faţă de ea, au considerat că cea mai bună cale era aceea de a separa cele două funcţii prin păstrarea Bisericii exclusiv pentru aspectele spirituale şi morale ale vieţii şi lăsarea autorităţii temporale sau seculare în mâna celorlalţi oameni. Circumstanţele în care Biserica s-a înălţat şi istoria ei în lumea creştină nu ne determină să acceptăm că această separare este universală sau că ar trebui impusă Islamului. Islamul are propriul lui sistem şi întreaga noţiune nu se aplică acolo unde este aplicabilă în cazul Occidentului.
De ce această separare a religiei de Stat nu se aplică în Islam ?
Jamal Badawi:
De la început e necesar să subliniem faptul că în islam nu există Biserică. Nu vorbim despre Biserică drept clădire, pentru că în Islam există, bineînţeles, clădiri dedicate rugăciunilor numite moschei, ci mă refer la Biserică aşa cum este înţeleasă în lumea occidentală, ca o instituţie care are putere sau autoritate exclusivă de interpretare a chestiunilor legate de credinţă. Din acelaşi motiv Islamul nu are un sistem de preoţie sau cler. În Islam nu există noţiunea de om al religiei (responsabil al religiei); nu există terminologie în acest sens. In mod ideal în Islam, fiecare bărbat, femei şi persoană este o persoană a religiei. Fiecare persoană are o responsabilitate şi nu există un grup/segment de oameni care să fie considerat organismul exclusiv care să se declare pe chestiunile legate de credinţă. Din perspectivă istorică, nu găsim în Islam ceva asemănător curţilor de inchiziţie si persecutării oamenilor de ştiinţă, ba chiar vedem cum, persecutaţi în alte părţi ale lumii, ei au găsit refugiu în lumea musulmană. În acele cazuri din istoria musulmanilor în care au existat persecuţii, vedem că acestea nu au venit din partea învăţatilor religioşi, ci din partea elitei aflate la conducere care a căutat justificare şi consimţământ pentru acţiunile lor printre uni învăţaţi. Aşadar reversul este ceea ce a avut loc de-a lungul istoriei, învăţaţi religioşi nefiind cei care persecută, ci cei care au fost supuşi persecuţiilor conducătorilor tiranici sau nedrepţi. Mai mult decât atât, vorbim depre noţiunea de religie, din punct de vedere conceptual, în Islam lucrurile stau foarte diferit decât ceea ce este perceput în lumea occidentală sau creştină în general.
sursa: Interviuri cu Jamal Badawi
Source LinkViews: 1
