Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Fosilele index și teoria uniformității – 2

  Dar la cele doua teorii deja mentionate s-a adaugat inca una cu privire la fosile, iar unirea lor a produs o teorie fanatica, ametitoare, cu privire la crearea acestei lumi. Teoria aceasta, deoarece pretindea a fi “stiintifica” si ca “armonizeaza” stiinta cu religia, a inselat intreaga lume facand-o sa accepte in final, in schimb, […]

 

Dar la cele doua teorii deja mentionate s-a adaugat inca una cu privire la fosile, iar unirea lor a produs o teorie fanatica, ametitoare, cu privire la crearea acestei lumi. Teoria aceasta, deoarece pretindea a fi “stiintifica” si ca “armonizeaza” stiinta cu religia, a inselat intreaga lume facand-o sa accepte in final, in schimb, teoria evolutiei organice. Prin urmare, adevarata natura a acestei false teorii a creatiunii necesita cea mai serioasa atentie din partea noastra.

In primele zile ale secolului al XIX-lea, toate stiintele naturale se dezvoltau rapid. In America si Anglia, ca in alte tari, oamenii de stiinta descopereau roci in situatii care dovedeau concludent ca lui Werner nu i se daduse o cunoastere supranaturala a felului in care rocile vor fi gasite in afara Germaniei. Pornind de la aceasta, geologii se straduiau cu ravna sa creeze un sistem mai bun de a le clasifica.

Cuvier-1769-1832Pe vremea aceasta, Georges Cuvier (1769-1832), mai apoi renumitul baron Cuvier, uimea lumea cu descrierile sale extrem de exacte ale straniilor fosile animale descoperite in carierele de gips din jurul Parisului. El era un geniu in compararea scheletelor diferitelor mamifere de uscat, de fapt, el a devenit fondatorul acelei ramuri a stiintei cunoscuta sub numele de anatomie comparata. El era convins de veridicitatea teoriei foilor de ceapa a lui Werner pentru clasificarea mineralelor si rocilor. Rezultatul a fost ca a ajuns sa aiba ambitia de a extinde aceasta absurda teorie a foilor de ceapa la clasificarea animalelor si a plantelor.

“Ce extraordinar ar fi [scria el in vestita lui “Cuvantare Preliminara”] daca acum am putea aranja produsele organizate [animale si plante fosile] ale universului in ordinea lor cronologica, asa cum putem face deja cu substantele minerale mai importante” (citat de Karl von Zitell în History of Geology and Paleontology [Londra, 1901], p. 140).

Asa ca el a inceput sa-i dea teoriei foilor de ceapa inca o perioada de viata, precum si o dezvoltare care sa includa fosilele intregii lumi, pe temeiul a doua premise cu totul false:

a. Ca fosilele din toate celelalte parti ale lumii vor fi descoperite intotdeauna in aceeasi ordine in care au fost gasite de el in jurul Parisului.

b. Faptul ca aceasta ordine pe verticala dovedea un interval de timp original intre aceste forme de viata. Adica, ele nu au fost contemporane si nu au fost plasate in aceasta ordine verticala de diferitii curenti ai unui potop universal, care mai intai a adus o forma, si apoi alta, si le-a depozitat in felul acesta.

Prima din aceste premise este, desigur, forma biologica a teoriei foilor de ceapa, in timp ce a doua este o negare categorica a potopului, care atrage dupa sine prezenta mai multor forme de viata in acelasi moment.

Destul de trist, lui nu i-a fost dat sa vada greselile ratacitoare si nici semi-adevarurile izvorate din metodele sale de gandire si argumentare. El credea intr-o serie de catastrofe universale si gandea ca potopul lui Noe a fost, probabil, ultimul din multele care au lovit pamantul de la inceputurile lui. Dar insista ca fosilele din straturile inferioare reprezentau vietatile dintr-un stadiu mult mai timpuriu din istoria pamantului.

Fosilele din straturile imediat superioare reprezentau epoca urmatoare, si asa mai departe pana la straturile de deasupra. Intrucat sustinea ca in toate celelalte parti ale globului, fosilele vor fi intotdeauna aflate in aceeasi ordine relativa ca in jurul Parisului, de fapt, da nastere la o noua teorie a foilor de ceapa, in care fosile index luau locul mineralelor index folosite de adeptii lui Werner.

El nu-si dadea seama ce facea, deoarece era intotdeauna respectuos fata de religie si fata de ideile religioase. Dar moda stiintifica a datarii diferentiate a fosilelor implica ideea unei lungi serii de catastrofe mondiale succesive, iar aceasta necesita un numar similar de creatiuni succesive ale diferitelor forme de viata.

Metoda a fost intr-o voga extraordinara in perioada de inceput si de mijloc a secolului al XIX-lea, adica pana cand s-a combinat cu teoria evolutionista completata si a fost urmata de aceasta.

Hugh Miller si Louis Agassiz au fost doi dintre propovaduitorii mai bine cunoscuti ai acestei minunate “armonii”. Un alt sustinator proeminent al ei a fost W.E. Gladstone, de cinci ori prim-ministru al Marii Britanii. La punctul de culme al controversei cu privire la darwinism, Gladstone a sustinut aceasta metoda de “armonizare” intr-un duel literar cu Thomas Henry Huxley si, desigur, a fost facut sa para marunt si ridicol de dialectica isteata a omului pe care Darwin il numea agentul sau general si care s-a auto-denumit buldogul lui Darwin.

Un ecou intarziat al acestei metode de “armonizare”, de echivalare a geologiei si a Genezei, s-a auzit la “procesul maimutei” de la Dayton, Tennesee, in 1925, la care William Jennings Bryan a sustinut aceeasi idee, avand ca rezultat o zi plina de evenimente pentru necredinciosi, nu doar in aceasta tara, ci si peste hotare. Deoarece zi de zi amanuntele acestui proces erau telegrafiate in toata lumea, asa cum putine evenimente mai fusesera date publicitatii inainte.

 

Source Link

Views: 1

Metoda “încercare şi eroare”– Teoria echilibrului punctual

  Metoda “încercare şi eroare”– Teoria echilibrului punctual   Majoritatea oamenilor de ştiinţă care cred în evoluţionism acceptă teoria neo-darwinistă a unei evoluţii lente, gradate. În ultimii zeci de ani, totuşi, a fost propus un model diferit. Numit „teoria echilibrului punctual“, acest model susţine că speciile vii au apărut nu prin intermediul unei serii de […]

 

Metoda “încercare şi eroare”– Teoria echilibrului punctual
 
Majoritatea oamenilor de ştiinţă care cred în evoluţionism acceptă teoria neo-darwinistă a unei evoluţii lente, gradate. În ultimii zeci de ani, totuşi, a fost propus un model diferit. Numit „teoria echilibrului punctual“, acest model susţine că speciile vii au apărut nu prin intermediul unei serii de mici modificări, aşa cum susţinea Darwin, ci prin intermediul unor transformări bruşte şi de mari proporţii.
 
Primii suporteri gălăgioşi ai acestei idei au apărut la începutul anilor 1970. Doi paleontologi americani, Niles Eldredge şi Stephen Jay Gould erau foarte conştienţi de faptul că pretenţiile teoriei neo-darwiniste erau complet respinse de dovezile fosile. Fosilele au dovedit faptul că organismele vii nu îşi aveau originea într-o evoluţie gradată, ci că acestea au apărut dintr-o dată şi complet formate. Neo-darwiniştii trăiau însă cu speranţa deşartă – şi încă o mai fac – că formele tranziţionale aşa-zis pierdute vor fi găsite într-o bună zi. Înţelegând că această speranţă era complet nefondată, Eldredge şi Gould au fost totuşi incapabili să-şi abandoneze dogma lor evoluţionistă, prin urmare au venit cu ideea unui alt model: teoria echilibrului punctual. Aceasta afirmă că evoluţia nu a avut loc ca rezultat al unor variaţii minore, ci mai degrabă prin modificări bruşte şi radicale.
 
 
Singurul scop al acestui model a fost acela de a oferi o explicaţie lipsurilor din dovezile fosile pe care modelul neo-darwinist nu le putea explica. Cu toate acestea, este mult prea puţin raţional să încerci să explici lipsa fosilelor din evoluţia păsărilor, afirmând că „o pasăre a ieşit dintr-o dată dintr-un ou de reptilă“, deoarece, aşa cum au admis chiar evoluţioniştii, evoluţia speciilor spre alte specii necesită transformări de mari proporţii şi avantajoase în ceea ce priveşte informaţia genetică. Totuşi nicio mutaţie, indiferent de natura ei, nu îmbunătăţeşte informaţia genetică şi nici nu adaugă ceva acestei informaţii. Mutaţiile pot doar să afecteze negativ informaţia genetică. Astfel încât, „mutaţiile majore“ imaginate de teoria echilibrului punctual vor putea cauza doar degradări sau deteriorări „majore“, adică „mari“ ale informaţiei genetice.Acest model nu era altceva decât un model pentru fantezii. Spre exemplu, paleontologul european O. H. Shindewolf, cel care a deschis calea pentru Eldredge şi Gould, susţinea că prima pasăre a apărut dintr-un ou de reptilă, ca urmare a unei „mutaţii majore“, şi aceasta ca rezultat al unui accident „foarte mare“ care a avut loc în structura genetică.14 Conform aceleiaşi teorii, unele animale de uscat s-ar fi putut transforma în balene uriaşe, trecând printr-o transformare bruscă şi vastă. Aceste afirmaţii, contrazicând toate regulile geneticii, biofizicii şi biochimiei sunt la fel de ştiinţifice precum basmele în care broaştele se transformă în prinţi! Cu toate acestea, fiind afectaţi de criza în care se aflau revendicările neo-darwiniste, unii paleontologi evoluţionişti au îmbrăţişat această teorie, care are drept trăsătură specifică faptul că este mai bizară decât însuşi neo-darwinismul.
 
Punctuated equilibrium IT.svg Metoda “încercare şi eroare”– Teoria echilibrului punctualMai mult decât atât, modelul „echilibrului punctual“ colapsează încă de la primii paşi datorită incapacităţii de a aborda problema originii vieţii, aceeaşi problemă ce respinge încă de la început şi modelul neo-darwinist. Întrucât nici măcar o singură proteină nu a putut să apară la întâmplare, dezbaterea asupra faptului că un organism format din trilioane de asemenea proteine a suferit o evoluţie „punctuală“ sau „gradată“ este lipsită de sens.
 
În ciuda tuturor acestor aspecte, modelul care este luat în considerare atunci când se discută despre „evoluţie“ este tot cel al neo-darwinismului. În capitolele care vor urma, vom examina mai întâi două mecanisme imaginare ale modelului neo-darwinist, iar apoi vom arunca o privire asupra dovezilor fosile pentru a testa acest model. După aceea, vom insista asupra problematicii originii vieţii, care invalidează atât modelul neo-darwinist, cât şi toate celelalte modele evoluţioniste cum ar fi cel al „evoluţiei în salturi“.
 
Dar, înainte de a trece la aceasta, ar fi de folos să reamintim că realitatea cu care ne vom confrunta la fiecare stadiu este aceea că scenariul evoluţionist este un basm pentru copii, o mare mistificare, care este într-o totală contradicţie cu lumea reală. Acesta este un scenariu ce a fost folosit pentru inducerea în eroare a întregii lumi, în ultimii 140 de ani. Mulţumită ultimelor descoperiri ştiinţifice, continuarea apărării acestei teorii a devenit în sfârşit imposibilă.
sursa: Harun Yahya
Source Link

Views: 3