Tag: verset

Lumea furnicilor

  Adnan Ash-Shareef   Şi au fost adunate la Solomon oştile sale de djinni, de oameni şi de păsări şi au fost ele aranjate în cete./ Şi, când au sosit ele din Valea Furnicilor, a zis o furnică: “O,voi furnicilor! Intraţi în casele voastre, ca să nu vă strivească Solomon şi oştile sale, fără ca […]

 

Adnan Ash-Shareef

 

Şi au fost adunate la Solomon oştile sale de djinni, de oameni şi de păsări şi au fost ele aranjate în cete./ Şi, când au sosit ele din Valea Furnicilor, a zis o furnică: “O,voi furnicilor! Intraţi în casele voastre, ca să nu vă strivească Solomon şi oştile sale, fără ca ei să-şi dea seama!”/ El a surâs, veselindu-se de vorbele ei. (An-Naml: 17-19).

Stăpânul Atotputernic şi Preaînalt a dat câtorva sure din Cartea Sa cea Sfântă numele unor animale şi insecte, cum sunt vitele, albinele, furnicile şi păianjenul, pentru a atrage atenţia omului asupra  faptului că, în studierea firii făpturilor lui Allah, şi cu deosebire a acelora pe care le-a dat ca nume pentru surele sfinte, se află o cale ştiinţifică de natură să ne conducă la credinţă. Unul din credincioşii lui Allah a fost întrebat despre ghidul lui de credinţă care l-a condus la credinţa în Allah şi în cuvintele Lui şi el a răspuns: “Viaţa furnicilor şi activitatea lor”. Calea ideală pentru acela care voieşte să creadă în Allah şi în Cartea Sa este studierea tuturor făpturilor lui Allah şi apoi consultarea versetelor coranice care s-au referit la aceste făpturi şi popularizarea acestor studii prin intermediul mijloacelor de informare audiovizuale, după simplificarea, programarea, comentarea şi apropierea lor de minţile celor cu raţiune, de către propovăduitori specialişti, fiecare dintre ei în domeniul specialităţii sale. Aceasta este – în opinia noastră – calea ideală pentru a ajunge la mintea şi inima celui cu raţiune, căci Islamul este în esenţa sa ştiinţă, raţiune, logicăşi angajare, iar Coranul cel Sfânt se adresează raţiunii şi logicii prin intermediul ştiinţei. Trimisul iubit şi ales a subliniat acest lucru prin tradiţia cunoscută: “Prezenţa la locul de întâlnire a unui învăţat este mai bună decât rugăciunea alcătuită dintr-o mie de prosternări (rak’a) şi decât vizitarea a o mie de bolnavi şi decât asistarea la o mie de ceremonii funerare”. Şi decât citirea Coranului? L-au întrebat pe el. Iar el le-a răspuns: “Şi oare Coranul este de folos, fărăştiinţă?”

working-ants-ss_652974792Furnicile şi albinele sunt insecte sociale care trăiesc în comunităţi mari, fiecare dintre ele alcătuind un regat extrem de bine organizat. Furnica sau albina nu pot trăi singure, separate de restul indivizilor regatului, aşa cum se întâmplă cu păianjenul, bondarul, fluturele sau alte insecte. Ştiinţa comportamentului furnicilor şi albinelor a dovedit că, dacă o furnică sau albină este izolată de indivizii comunităţii, ea moare. Albinele şi furnicile sunt în comunităţile lor asemenea membrelor unui organism întreg şi ele nu au viaţă separată de el. Pornind de la aceasta, vom afla un prim miracol ştiinţific coranic: o întreagă sură din Cartea lui Allah a fost numită “Sura albinelor” şi nu ,,a albinei” şi tot astfel, o altă sură a fost numită “Sura furnicilor” şi nu ,,a furnicii”, în vreme ce o altă a fost numită “Sura păianjenului” şi nu ,,a păianjenilor “.

Începând de la mijlocul secolului al XX-lea, ştiinţa despre comportamentul animalelor a arătat că fiecare specie de vieţuitoare are un mijloc prin care se face cunoscutăşi, prin intermediul lui, îşi stabileşte relaţiile cu ceilalţi indivizi ai comunităţii. Fiecare vietate are o limbă prin intermediul căreia se înţelege cu ceilalţi indivizi ai comunităţii sale şi ele reprezintă comunităţi, ca şi noi, în organizarea vieţii lor sociale, confirmând cuvintele lui Allah Preaînaltul : “Nu este vită pe pământ, nici pasăre care zboară cu aripile ei, decât în neamuri, ca şi voi. Nu am lăsat nimic nepomenit în Carte. Apoi, la Domnul lor vor fi adunaţi” (Al-An’am: 38). În exemplele simple despre viaţa furnicilor şi a mijloacelor de comunicare între ele se află explicaţia miracolului ştiinţific existent în versetele sfinte de mai sus.

“A ZIS O FURNICĂ”

 Limbajul furnicilor

Allah a înzestrat furnicile cu un sistem dezvoltat de glande, dispuse pe toate părţile corpului. Ştiinţa a cunoscut de curând funcţia unora dintre ele: ele sunt surse de numeroase substanţe chimice folosite în procesul de comunicare şi schimb de informaţii şi de mesaje între diverşii indivizi ai coloniei, reprezentând prin urmare un limbaj chimic al furnicilor, alături de un limbaj sonor şi de un altul constând în mişcări ale picioarelor şi ale antenelor, cunoscut fiind că toate limbajele fiinţelor vii, inclusiv al omului, se bazează în modul de funcţionare pe substanţe chimice.

a – Substanţele traseului: Furnicile secretă pe pământ, îndeosebi cele lucrătoare, o substanţă chimică volatilă care le ajută să-şi sporească activitatea, să-şi stabilească direcţia şi să conducă celelalte lucrătoare  la locurile hranei şi construcţiei şi cu cât hrana sau prada este mai abundentă cu atât substanţa este mai concentrată.

Substanţele chimice folosite de diverse specii de furnici nu sunt identice. Indivizii unei specii nu sunt influentaţi de substanţele traseului secretate de indivizii unei alte specii de furnici.

Fiecare specie are limbajul său, cu ajutorul căruia comunicăşi conduce ceilalţi indivizi ai speciei acolo unde voieşte să-i conducăşi, de aceea, nu există nici o perturbaţie sau amestec între diversele specii de furnici atunci când se întretaie traseele lor, în căutarea hranei. Slavă Aceluia “care a dat fiecăruia firea sa şi apoi l-a călăuzit ” (Ta-Ha: 50).

b – Substanţele de avertizare: Pe lângă substanţele traseului, pe care le-a descoperit cercetătorul Mac Carthy în anul 1950, cercetătorul Winselson a descoperit în anul 1959 nişte substanţe chimice cu ajutorul cărora furnicile se avertizează unele pe altele asupra prezenţei unui duşman extern şi atunci se produce în mulţimile de furnici care alcătuiesc o comunitate o stare de agitaţie: fie că aleargă grăbite, fie că se adună şi atacă adversarul extern, fie că fug, în funcţie de tipul substanţei de avertizare. Există şi alte substanţe chimice cu ajutorul cărora comunitatea furnicilor în ansamblu poate să migreze sau să atace o altă comunitate sau să stabileasă existenţa unui duşman în apropiere sau la distanţă. Alături de limbajul chimic, pe care îl folosesc furnicile pentru a comunica, mai există şi limbajul atingerii cu antenele, limbajul stârnirii cu ajutorul picioarelor şi al mişcărilor abdomenului şi un limbaj sonor specific speciei de furnici (Atta) care emit frecvenţe sonore, cum este ţârâitul, recepţionate de celule auditive existente în picioarele lor. În felul acesta, cercetătorii au descoperit în a doua jumătate a secolului al-XX-lea faptul că furnica îşi avertizează semenele de la iminenţa unei primejdii cu ajutorul câtorva limbaje, confirmându-se cuvintele  lui Allah PreaÎnaltul:

Şi când au sosit ele în Valea Furnicilor, a zis o furnică: “O, voi furnicilor! Intraţi în casele voastre, ca să nu vă strivească Solomon şi oştile sale, fără ca ei să-şi dea  seama!”/ El a surâs, veselindu-se de vorbele ei. (An-Naml: 18-19).

“Neamuri ca şi voi”

Nu este vietate pe pământ, nici pasăre care zboară cu aripile ei, decât în neamuri, ca şi voi. Nu  am lăsat nimic nepomenit în Carte. Apoi, la Domnul lor vor fi adunaţi. (Al-An’am: 38).

Neamul furnicilor este o lume minunată. Ne vom referi în continuare la câteva aspecte legate de viaţa lor, pentru a face să sporeascăşi mai mult credinţa credinciosului în Cel care se află în spatele acestei întocmiri perfecte a vieţii acestor insecte, al căror nume îl poartă una din surele Cărţii Sfinte a lui Allah:

Studiul ştiinţific al furnicilor a început în secolul al XVIII-lea, dar în ciuda existenţei a circa treizeci şi cinci de mii de studii care le-au fost consacrate până acum, multe lucruri care ţin de viaţa acestor fiinţe ciudate rămân încă necunoscute.

– În zona ecuatorială există un milion şi jumătate de furnici pe hectar şi tot cam atâtea şi în celelalte zone. O misiune ştiinţifică italiană a întreprins un studiu în urma căruia a inventariat aproximativ  un milion de muşuroaie de furnici în Alpii italieni, în care trăiesc circa trei sute de miliarde de furnici, distrugând în fiecare an paisprezece mii de tone de alte insecte dăunătoare ce ar putea nimici majoritatea pădurilor.

– Furnicile prezintă o serie de foloase: ele aerisesc solul, îl îngraşă, îl alimentează, polenizează florile, transportă seminţele la mari distanţe şi totodată constituie hrana altor făpturi, fiind o verigă importantă în menţinerea echilibrului mediului.

– Există optsprezece mii de specii de furnici, fiecare dintre acestea cu particularităţile sale biologice şi cu organizarea sa socială diferită de a celorlalte şi până în prezent au fost studiate şase mii de specii dintre ele.

– Furnicile au cimitire colective în care îşi îngroapă morţii, asemenea oamenilor. Când moare, furnica secretă o substanţă chimică specifică pentru a-şi semnaliza moartea şi semenele vin la ea şi o scot în afara regatului îngropând-o în cimitirul coloniei.

– Unele specii de furnici, cum este atta, cultivă ciuperci şi-şi apără culturile de microbii care le distrug, secretând nişte substanţe chimice antibiotice, iar o altă specie, numită furnica roşie, stăpâneşte turme de insecte din specia păduchelui-de-frunze, care sunt, pentru furnici, ca nişte turme de vite: le conduc la păşune, le apară împotriva altor insecte, le asigură locuinţa, mâncarea şi protecţia, iar acestea le oferă în schimb laptele lor – o substanţă zaharoasă pe care o mulg cu antenele lor, aşa cum omul mulge laptele vitelor.

– Există o specie de furnici care practică luarea în sclavie; ele poartă războaie împotriva altor soiuri de furnici, le ucid pe lucrătoare şi pe apărătoare, iar apoi cară larvele acestora în regatul lor şi se ocupă de întreţinerea şi creşterea acestora – până la faza maturităţii, când le constrâng să le slujeascăşi să muncescă pentru ele.

– Există între furnici o categorie numită lucrătoare magazionere, care stau agăţate de plafonul magaziei muşuroiului de furnici în zilele secetoase şi când lipseşte apa ele distribuie semenelor lor lucrătoare, nectar de miere pe care îl înmagazinează în abdomenul lor pentru zilele dificile.

Cine le-a învăţat acest lucru? Logica naturii, nevoia sau evoluţia? Nicidecum! Ci numai Stăpânul tuturor vieţuitoarelor care le călăuzeşte pe toate.

– Există circa şase sute de specii de insecte parazitare care trăiesc pe seama furnicilor. Cea mai ciudată dintre acestea este o insectă mică din familia coleopterelor care pătrunde în muşuroiul furnicilor roşii şi încearcă să le alunge şi să le ucidă, însă aceste coleoptere secretă imediat un lichid al cărui miros le atrage pe furnici, găsind gustul lui foarte plăcut. Lucrătoarele şi apărătoarele coloniei de furnici nu mai au altă treabă decât să savureze lichidul plăcut dar narcotic, secretat de invadatoarele ce folosesc această ocazie pentru a-şi depune ouăle în muşuroiul furnicilor. Larvele lor se dezvoltă rapid şi se hrănesc cu larvele furnicilor, fără ca furnicile îngrijitoare să poată lua nici un fel de măsuri de apărare, căci toate sunt preocupate să sugă nectarul narcotic al coleopterelor  care au folosit cuibul furnicilor pentru a-şi depune ouăle şi pentru a-şi creşte larvele pe seama furnicilor roşii, cu toate că acestea sunt considerate printre cele mai înverşunate specii de furnici în atacarea oricărui străin care pătrunde în regatul lor. Cine le-a învăţat pe micile coleoptere acest  truc şi cine le-a înzestrat cu această substanţă narcotică ? Natura? Şi cum explică Darwin şi adepţii săi prin prisma teoriei evoluţioniste acest comportament numai al unei anumite specii de coleoptere şi numai al unei anumite specii de furnici din miile de specii, de vreme ce factorii naturali prin care au încercat să explice comportamentul animalelor sunt aceeaşi pentru toate speciile de coleoptere şi de furnici?

Există o altă specie ciudată de paraziţi, pe care Domnul i-a îndreptat împotriva furnicilor, pentru menţinerea echilibrului mediului în ceea ce priveşte numărul făpturilor. Este vorba de gândacii  aurii care nu se înmulţesc decât pe seama unei anumite specii de furnici şi în felul acesta limitează răspândirea şi dominaţia lor. Gândacii aurii caută o specie anumită de furnici roşii, considerate dintre cele mai crude specii, apoi secretă o substanţă chimică ce le face pe furnicile roşii prădătoare să nu le dea nici o atenţie, apoi îşi depun ouăle pe care le învelesc cu o substanţă gelatinoasă cu un miros care le atrage pe furnici şi le face să transporte ouăle în muşuroi, socotind că ele sunt o hrană, iar după câteva săptămâni, ies larvele lacome ale gândacilor şi devorează o nouă cantitate din larvele furnicilor. În felul acesta, Stăpânul a limitat numărul furnicilor, menţinând  echilibrul natural. Ne întrebăm şi noi, la fel cum s-a întrebat şi cercetătorul de la care am luat  acest exemplu ciudat referitor la lumea animalelor, cine se află în spatele acestei minuni?

Logica naturii, evoluţia, hazardul sau ce? Nicidecum! Numai Cel Veşnic, Prealăudatul şi Preaînaltul, care a spus în Cartea Lui bine întocmită:

Şi nu este vietate pe care El să nu o ţină de chica ei. Domnul meu este pe drumul cel drept. (Hud: 56);

Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite. (Al Qamar: 49);

A creat lucrurile şi le-a orânduit cu bună rânduială” (Al-Furqan: 2); ”Şi am lăsat să crească pe el de toate, cu măsură cumpănită. (Al-Hijr: 19).

O altă specie de furnici africane numite „cophylle” îşi construieşte cuibul într-un mod foarte ciudat, din frunzele copacilor pe care le cos cu fire de mătase lipicioase, secretate de larvele sale purtate între maxilare de lucrătoare. Acestea trec firele de mătase pe marginile frunzelor, pe care le unesc, întocmai cum procedează un ţesător. Cine le-a învăţat acest lucru? Nevoia, hazardul, natura sau evoluţia? Nicidecum! Ci Preaputernicul, Acela care a spus:

Şi în propria voastră făpturăşi în vietăţile pe care El le-a risipit, se află semne pentru un neam de oameni care crede cu tărie. (Al-Jathiyah: 4).

Unele specii de furnici vânează într-un mod ”inteligent”; acestea se împart în două grupuri – unul dintre ele ia poziţie pe pământ, în apropierea tulpinii unui pom, în vreme ce celălalt se caţără pe tulpina lui pentru a ataca insectele din el. În felul acesta, încercuiesc toate insectele care nu pot să zboare, fiindcă acelea care scapă de furnicile de pe tulpină cad în capcana furnicilor care stau la pândă la baza tulpinii. În timpul acestei operaţiuni de vânătoare, furnicile sunt însoţite de păsările dintr-o specie numită vrăbiile furnicilor, care prind unele insecte ce fug de furnicile atacatoare, înainte de a ajunge la furnicile care au luat poziţie lângă tulpina pomului. De asemenea, grupul de furnici şi păsări atacatoare este însoţit de o specie de fluturi viu coloraţi care se hrănesc cu găinaţii vrăbiilor de furnici, în care găsesc substanţe azotoase necesare pentru creşterea ouălor proprii. Totodată, este demn de reţinut faptul că vrăbiile nu atacă furnicile şi nici fluturii care au un gust respingător. Cine se află în spatele tuturor acestor lucruri? Logica evoluţiei, selecţia naturală, natura, hazardul sau evoluţia? Nimic din toate astea! Ci numai Creatorul, Dătătorul de chipuri, Cel Viu, Cel Veşnic, Dăruitorul, Deschizătorul, Atoateştiutorul, care a zis în Cartea Sa bine întocmită, cu mult înainte ca omul să fi descoperit acele ciudăţenii din lumea insectelor şi a păsărilor: “Şi nu este vieţuitoare pe pământ a cărei hrană să nu fie în grija lui Allah. El ştie locul ei de sălaşşi locul în care ea va muri. Totul este într-o Carte desluşită” (Hud: 6);

Şi câte vietăţi sunt care nu poartă hrana lor! Allah le hrăneşte şi pe ele [şi vă hrăneşte] şi pe voi! El este Cel care Aude Totul şi Atoateştiutor. (Al-‘Ankabut: 60).

În sfârşit, larvele unor specii de fluturi apelează la ajutorul furnicilor pentru a se apăra împotriva  adversarilor lor, aşa cum sunt viespiile şi alţii, într-un mod ciudat, descoperit recent de  cercetătorul Phillip Doffry de la Universitatea din Texas: larvele emit nişte sunete pe care furnicile le percep şi aceasta prin nişte dansuri care produc anumite oscilaţii pe care furnicile le înţeleg şi se îndreaptă spre sursa sunetelor. Acolo, larvele secretă nişte substanţe zaharoase şi proteice pe care furnicile le găsesc foarte plăcute şi, în schimb, apără larvele de alte insecte adversare.

 

Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 4

LUMEA ALBINELOR

Adnan Ash-Shareef     Studiile ştiinţifice serioase despre albine au început la mijlocul secolului al XVII-lea şi până în momentul de faţă au apărut aproximativ douăzeci de mii de studii despre această insectă minunată şi folositoare care constituie cea mai mare dovadă a falsităţii teoriei evoluţionismului, după cum afirmă astăzi unii cercetători ai comportamentului animalelor. […]

Adnan Ash-Shareef

 

 

honey-bee-cell-phoneStudiile ştiinţifice serioase despre albine au început la mijlocul secolului al XVII-lea şi până în momentul de faţă au apărut aproximativ douăzeci de mii de studii despre această insectă minunată şi folositoare care constituie cea mai mare dovadă a falsităţii teoriei evoluţionismului, după cum afirmă astăzi unii cercetători ai comportamentului animalelor. Din puţinele informaţii de mai jos, musulmanii vor înţelege de ce Stăpânul a dat uneia din surele Cărţii Sale Sfinte numele “Albinele”, mai ales că denumirile surelor şi ordinea versetelor au fost poruncite din cer.

1. “Şi Domnul tău le-a revelat albinelor: “Făceţi-vă case în munţi, în pomi şi în ceea ce ei făuresc!”

Libertatea alegerii locului pentru stup: spre deosebire de multe alte insecte, care au nevoie de întrunirea unor condiţii precise pentru alegerea unui loc în care să se reproducă, ceea ce în ştiinţa referitoare la comportamentul animalelor se numeşte “insistenţă în alegerea locuinţei”, roiul de albine face din orice loc pe care îl găseşte în natură sau pe care i-l oferă omul locuinţă pentru construirea stupului, fie că este vorba de o scorbură în stânci, în munţi sau în pomi, fie că este vorba de un stup artificial oferit de om. Geometria stupului: alegerea formei hexagonale pentru ochiurile discurilor de ceară, exactitatea aritmetică şi tehnica deosebită a construcţiei lor sunt lucruri care au stârnit nedumerirea cercetătorilor din domeniile apiculturii, geometriei şi aritmeticii, deopotrivă. În ceea ce priveşte o suprafaţă delimitată, formele hexagonale, aşa cum sunt ochii discurilor albinelor, pot să conţină cea mai mare cantitate de miere. Formele triunghiulare, pătrate, rotunde şi altele conţin o cantitate mai mică, chiar dacă au aceeaşi suprafaţă. Diferenţa între grosimea pereţilor stupului este de circa 2 %. Cum de au ajuns albinele la această realizare uimitoare?

Care sunt instrumentele de măsură care le-au permis să ajungă la această lucrare geometrică precisă?

Probabil tentaculele şi maxilarele cu care natura a înzestrat albinele, ca să folosim expresia biologului Werner Nachtigall, din care am selectat aceste informaţii. Ciudată este logica unor învăţcei – şi nu învăţaţi care se ascund în spatele unor vorbe goale, cum sunt natura, evoluţia sau hazardul, ori de câte ori se trezesc în faţa unei minuni a făpturilor şi ori de câte ori se întreabă despre primul motiv existent în spatele unei astfel de situaţii: Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul.

Entomologul Remy Chauvin, profesor de psihologia animalelor la Universitatea Sorbona din Paris, care declară deschis în cărţile sale că în spatele oricărui lucru minunat şi uimitor din lumea insectelor şi naturii se află Dumnezeu afirmă că viaţa albinelor şi construcţia stupului vin în contradicţie cu teoria evoluţionismului, căci albinele nu au evoluat de la apariţia lor pe faţa pământului cu o sută cincizeci de milioane de ani în urmăşi până astăzi.

2. “Apoi, mâncaţi din toate roadele!”

Creatorul i-a poruncit albinei să mănânce din toate roadele din natură, spre deosebire de multe insecte care se hrănesc doar cu un anumit soi de hranăşi de aceea le-a înzestrat cu tot ceea ce le face apte pentru această sarcină.

În cele două antene ale albinei se află pori şi perişori nervoşi fini, într-un număr variind între câteva  mii şi treizeci de mii, în funcţie de funcţia albinei, şi care alcătuiesc în ansamblu simţurile mirosului şi ale pipăitului. Antenele acţionează ca un radar, îndeosebi în întunericul stupului.

Albina are mai mulţi ochi şi nu doar doi. În zona capului are doi ochi mari, fiecare dintre ei fiind alcătuit la rândul lui din mii de ochi mici aşezaţi unul alături de altul, fiecare dintre aceştia fiind independent în ceea ce priveşte structura şi anatomia, dar completându-i pe ceilalţi în ceea ce priveşte funcţia lor. Albina mai are doi ochi în partea superioară a capului, iar sub ei un al treilea ochi. Aceşti cinci ochi îi permit albinei să aibă un câmp vizual foarte larg. Ea vede până în zare la dreapta şi la stânga, aproape şi departe în acelaşi timp. Vederea ei este mai cuprinzătoare decât vederea omului şi este suficient ca ea să vadă puţină lumină pentru a cunoaşte direcţia soarelui şi poziţia lui exactă, ştiindu-se că ochii albinei nu se mişcă.

Minunile Creatorului în privinţa gurii albinei constau în faptul că ea este dotată cu tot ceea ce îi este necesar pentru îndeplinirea tuturor funcţiilor cerute: ea roade din florile tuturor plantelor, linge, mestecă, suge şi înghite.

Simţul gustului albinei este deosebit de sensibil la tot ceea ce are gust dulce, cu condiţia să nu fie preparate fabricate chimic, pe acestea din urmă evitându-le, fără să coboare pe ele, ca şi cum ar fi inexistente (albinei i s-a poruncit să mănânce din roadele naturale). Ea nu evită însă substanţele  amare, cufundându-le în zahărul dizolvat cu apă de chinină foarte amară.

În ceea ce priveşte simţul auzului, cu toate căştiinţa nu i-a descoperit încă un centru special în organismul albinei, este cert că ea este afectată de sunete cu oscilaţii pe care nu le percepe urechea omului. Unele experimente au înregistrat oscilaţii sonore, care probabil că erau sunete de cerere de ajutor sau semne care indicau direcţia, trimise de albina care pleca spre locul cu flori de unde aduna nectarul.

Albina are patru aripi fără muşchi în ele, însă Domnul le-a înzestrat cu puterea de a purta în zbor o greutate de două ori mai mare decât cea a corpului lor, putând atinge viteza maximă în zbor de 50 km pe orăşi o frecvenţă de 400 de bătăi din aripi pe secundă!

Albina are trei perechi de picioare minunat întocmite, pe care le foloseşte pentru prinderea hranei, pentru gustarea ei, pentru culegerea nectarului, pentru cărarea greutăţilor, pentru extragerea cerii, pentru construirea caselor şi pentru curăţarea corpului. Studierea anatomiei lor şi a modului de folosire a lor, constituie un deliciu pentru acela care voieşte să cunoască ştiinţific şi în mod concret sensul cuvintelor lui Allah:

Laudă numele Domnului tău Cel Preaînalt/ Care a creat şi a plămădit. (Al-‘A’la: 1-2);

Şi în propria voastră făpturăşi în dobitoacele pe care El le-a risipit, se află semne pentru un neam de oameni care crede cu tărie. (Al-Jathiyah: 4);

Nu vezi nici o nepotrivire în creaţia Celui Milostiv. Întoarce-ţi privirea! Oare vezi tu vreo crăpătură?/ Întoarce-ţi iarăşi privirea, de două ori! Privirea se va întoarce la tine umilităşi slabă!  (Al-Mulk : 3-4).

3 – “Şi urmaţi căile uşoare ale Domnului vostru!”

Domnul a făcut căile albinelor uşoare, pentru a le conduce la felurite roade existente în natură prin întocmirea minunată a făpturii ei, aşa după cum am arătat mai sus şi datorită limbii prin care comunică albinele lucrătoare în culegerea nectarului şi prelucrarea lui. Cercetătorul austriac Karl Von Freish a reuşit după zece ani de studiu, să descifreze simbolurile “dansului albinelor”,  primind pentru aceasta premiul Nobel în anul 1973. În cele ce urmează, ne vom referi la unele  secrete ştiinţifice ale “dansului albinelor” care le ajută să urmeze căile ce le conduc la roadele  plantelor.

Dansul circular:

Dacă sursa de hrană se află la o distanţă mai mică de cincizeci de metri, albina care o descoperă dansează la întoarcerea la stup deasupra unuia din discuri un dans circular, în sensul acelor  ceasornicului, care durează de obicei treizeci de secunde , apoi schimbă direcţia în sens invers  mişcării acelor de ceasornicului şi aşa mai departe, iar albinele lucrătoare, culegătoare de nectar  înţeleg că sursa hranei se află la o distanţă mai mică de cincizeci de metri de stup. Albina  descoperitoare secretă, de asemenea, o substanţă chimică, cu un miros pătrunzător, pe sursa de hrană, care ajută albinele lucrătoare s-o descopere şi apoi să o adune şi să o aducă la stup. Apoi şi alte albine conduc la sursa hranei prin acelaşi ritual al “dansului circular”.

Dacă sursa de hrană se află la o distanţă mai mare de cincizeci de metri, albina descoperitoare le ghidează pe celelalte către ea, întorcându-se la stup şi executând pe unul din discurile de ceară un dans în forma cifrei opt aşezate în poziţie orizontală: 8 . Albina merge pe unul din discuri în linie verticală sau înclinată pe o distanţă mică, de sus în jos sau invers, şi în timpul mersului îşi tremură burta. Apoi schimbă direcţia spre stânga cu o mişcare semicirculară în sensul opus mişcării acelor ceasornicului, pentru a ajunge la începutul primei sale linii. Apoi merge din nou pe linia anterioară, iar când ajunge la capătul ei schimbă direcţia spre dreapta într-o mişcare semicirculară, în sensul acelor ceasornicului, revenind pentru a doua oară la începutul liniei, pentru a relua dansul şi rotirea, o dată la stânga, apoi o dată la dreapta (Vezi desenul explicativ). Cu cât dansul ei este mai rapid, cu atât mai aproape de stup se află hrana şi cu cât dansul ei este mai lent, cu atât mai departe de stup se află sursa hranei. Dacă hrana se află la o distanţă de cincizeci de metri, albina face patruzeci de cercuri pe minut, dacă este la o distanţă de cinci sute de metri, face douăzeci şi patru de rotiri pe minut, dacă este la o distanţă de o mie de metri, face optsprezece rotiri pe minut şi aşa mai departe.

Capul albinei care dansează indică întotdeauna direcţia în care se află sursa de hrană. Axa dansului  albinei descoperitoare formează cu linia verticală pe discul pe care dansează acelaşi unghi pe  care îl formează linia dreaptă care se întinde între stup şi sursa hranei cu linia ce se întinde între stup şi soare şi acesta este unghiul solar unde se află hrana.

Pe scurt, forma dansului şi durata lui precizează distanţa, mişcările burţii stabilesc durata zborului şi cantitatea de provizii necesare pentru el, viteza mişcărilor stabileşte abundenţa resurselor, iar desenul unghiului solar stabileşte direcţia. Şi toate acestea se produc în interiorul stupului, iar albinele nu văd în întuneric şi totuşi ele reuşesc, cu ajutorul antenelor, cu care ating burta albinei descoperitoare dansatoare, să transforme mişcările dansului şi mirosul nectarului florilor lipit de aripile şi de burta ei într-un limbaj care ajută să cunoască distanţa locului în care se află rodul pe care îl culeg, direcţia şi unghiul lui şi aceasta graţie unui creier a cărui greutate nu depăşeşte un miligram (Albina are o greutate de aproximativ 95 – 200 miligrame, iar greutatea creierului albinei lucrătoare reprezintă 1/ 174 din greutatea corpului ei). Marja de eroare nu depăşeşte trei grade ale unghiului în privinţa ghidării şi douăzeci de metri în privinţa distanţei. Pornind de la toate aceste considerente, înţelegem mai bine sensul provocării coranice exprimate prin cuvintele lui Allah Preaînaltul: “Aceasta este înfăptuirea lui Allah! Arătaţi-mi mie ce au creat aceia pe care [iaţi luat] în locul Lui!”(Luqman: 11). Toată lumea ştie ce a putut omul să creeze! Nimic! Exact nimic! Iar “Allah este Creatorul tuturor lucrurilor!” Şi unde este măiestria lucrului făcut de om, din materiile prime pe care i le-a dăruit Stăpânul, în comparaţie cu măiestria Creatorului?

4 – “Iese din burţile lor o băutură de diferite culori”

Ştiinţa apiculturii a descoperit nu cu mult timp în urmă că mierea se fabrică în burţile albinelor.

Culegătoarele predau nectarul şi polenul albinelor “făcătoare de miere” care le înghit şi le transformă în burţile lor în miere adevărată, în urma unui proces care implică numeroase modificări chimice, iar acestea, la rândul lor, predau mierea “magazionerelor” care o depozitează în ochiurile discului de ceară.

Dorim să atragem atenţia cititorilor asupra unor realităţi ştiinţifice miraculoase pe care ştiinţa nu lea descoperit decât recent: mierea care iese aparent din gura albinelor este în realitate fabricată în burţile lor şi de aici cuvintele lui Allah Preaînaltul : “iese din burţile lor” şi nu iese din gurile lor.

Masculii nu participă la producerea mierii şi nici la construirea stupului. Constatăm că Domnul s-a adresat albinelor, folosind forma de feminin, pentru a sublinia acest adevăr ştiinţific, descoperit de ştiinţă de curând.

Mierea are diferite culori, în funcţie de nectarul şi polenul cules de albine: există mierea alba apoasă, albă strălucitoare, albă chihlimbarie, chihlimbarie deschisă, chihlimbarie închisă şi de nenumărate alte nuanţe.

5 – “În ea se află tămăduire pentru oameni”

Studiile ştiinţifice recente precum şi experienţa de mii de ani au confirmat efectele terapeutice ale mierii în diverse domenii ale medicinii: în bolile aparatului digestiv, nervos, respirator, în bolile pielii, în geriatrie şi în numeroase alte maladii. Şi nu trebuie să ne mirăm de acest lucru, căci Domnul a înzestrat această insectă folositoare cu calitatea culegerii nectarului florilor şi a altor substanţe utile, aşa cum sunt polenul florilor, răşini dulci secretate de diverşi pomi, secreţiile zaharoase ale diverselor insecte depuse pe tulpinele şi frunzele plantelor, sucul fructelor, zaharurile risipite, şi transformării lor în burtă într-o băutură curativă pentru om. Dacă omul ar exploata aşa cum trebuie acest laborator divin minunat, existent în burta albinei şi ar extrage substanţele alimentare şi terapeutice existente în toate roadele, ar descoperi o miere diferită în privinţa calităţilor sale curative, în funcţie de calitatea florei. Capitolul cercetărilor ştiinţifice în privinţa albinelor rămâne deschis pentru numeroase alte experimente. Dacă s-ar efectua experienţe ştiinţifice programate, constând, de exemplu, în specializarea fiecărei comunităţi de albine în culegerea hranei dintr-un anumit soi de plante, anual ar obţine o miere specială în care se află calităţile curative existente în planta respectivă: calităţile curative ale mierii extrase din florile de lămâi, sunt diferite de cele ale mierii extrase din florile de lucernă, de ceapă etc. În aceasta constă unul din miracolele ştiinţifice ale cuvintelor lui Allah Preaînaltul: “Apoi, mâncaţi  din toate roadele” (An- Nahl: 69), pentru ca albinele să extragă, din toate roadele vegetale, băutura de diferite culori şi cu diverse efecte terapeutice. Tocmai de aceea, noi le recomandăm atât bolnavilor cât şi oamenilor sănătoşi să înghită în fiecare zi o lingură de miere, în a cărei compoziţie intră peste şaptezeci de substanţe diferite: cincisprezece soiuri de zaharuri, nouă sau chiar mai multe soiuri de enzime, douăsprezece feluri de acizi organici care trec în miere din sângele şi din glandele albinei, peste douăzeci de feluri de săruri minerale, între şapte şi cincisprezece feluri de aminoacizi, cel puţin şase soiuri de vitamine, în afară de apă. Fiecare kilogram de miere conţine 3 500 calorii, adică tot atâtea câte conţin 2,5 kilograme de carne de vacă sau 7 litri de lapte sau 10 kilograme de legume proaspete. Mierea are aşadar şi o putere nutritivă înaltă, pe lângă calităţile profilactice şi curative.

6 – “În aceasta, este un semn pentru aceia care cugetă”

Regina albinelor depune între o mie şi trei mii de ouă în fiecare zi. Ea este slujită de o “suită regală ” care o însoţeşte şi o protejează în permanenţă, aşezată într-un “dispozitiv circular” în jurul ei.

Membrele acestei brigăzi de protecţie împart celorlalte albine parfumul regal, o slujesc şi o curăţ pe regină.

Cercetătorii Pain şi Butlet au descoperit în anul 1971 că regina albinelor secretă câteva substanţe chimice cu valoare de reglare, între care o substanţă care atrofiazăşi sterilizează ovarele celorlalte  albine şi o substanţă care porunceşte “brigăzii constructoarelor” de ochiuri de ceară să construiască “ochiuri regale” de albine în care regina depune ouă din care vor ieşi “larve regale” de albine.

Regina secretă, de asemenea, o substanţă care atrage celelalte albine şi le adună strâns în jurul ei,  îndeosebi când familia de albine se scindeazăşi se formează un roi nou, după cum secretă o substanţă care atrage masculii albinelor în timpul fecundării.

Albinele lucrătoare secretă substanţe chimice cu un miros care se răspândeşte rapid din glandele  dispuse pe corpul lor, printre care o substanţă de avertizare, în cazul unui pericol neaşteptat, şi o substanţă care călăuzeşte către sursa de hrană.

Unii cercetători au estimat că albina lucrătoare poate parcurge în fiecare zi o distanţă de 45 kilometri între stup şi zona florilor, ştiut fiind că greutatea ei nu depăşeşte o sută de miligrame.

Culegătoarele de nectar adună un singur soi de nectar dintr-un singur soi de floare până când îl  terminăşi numai după aceea se mută să culeagă un alt fel de nectar. Acest comportament reprezintă unul din secretele şi una din minunile creaţiei pe care le-a descoperit ştiinţa. Prin acest comportament aduce o contribuţie deosebită la polenizarea florilor, prin transmiterea polenului de tip masculin la organele feminine de reproducere ale aceluiaşi fel de flori. Dacă s-ar culege nectar de la flori de soiuri diferite în aceeaşi zi sau în aceeaşi oră, s-ar dezechilibra sistemul polenizării florilor.

Călăuzele, când găsesc o sursă de hrană, secretă o substanţă chimică, care le conduce pe celelalte culegătoare de nectar, iar când această sursă de nectar se epuizează, atât culegătoarele cât şi călăuzele secretă substanţe pentru a se respinge de la ele, iar după aceea se mută la alt soi. Cine le-a învăţat acest lucru? Nevoia, hazardul sau evoluţia? De bună seamă că nimic din toate astea, ci Acela  care a spus în Cartea Sa bine întocmită:

Şi nu există vieţuitoare pe pământ a cărei hrană să nu fie în grija lui Allah.  (Hud: 6);

Şi nu este vietate pe care El să nu o ţină de chica ei. (Hud : 56).

Albinele care lucrează în afara stupului pot să se întoarcă la el şi să-l recunoască din zeci de stupi, chiar dacă s-au îndepărtat câţiva kilometri de el. Dar lucrul cel mai minunat, deşi nu trebuie să ne mirăm de puterea pe care Creatorul o are asupra făpturilor Sale, este faptul că “paznicii” stupului pot să deosebească albinele străine intruse şi le alungă afară sau le ucid, cu toate că numărul indivizilor dintr-un stup poate să ajungă uneori la optzeci de mii de albine.

Lucrătoarea culegătoare poate să transporte în sacul ei 70 miligrame de nectar, cu toate că greutatea ei este de numai 100 miligrame, iar producţia unui stup poate ajunge la 70 kilograme de miere. Reflectaţi la munca uluitoare pe care o execută comunităţile de albine pentru a fabrica mierea, pe care cei mai mulţi dintre noi o consumă fără să-I aducă mulţumiri  Creatorului Darnic, Celui care a făcut ca aceste vietăţi să fie în slujba noastră. Albinele sigilează ochiurile de ceară pe care le-au umplut cu miere şi în felul acesta o protejează de microbi şi ciuperci şi împiedică modificarea gustului şi a calităţilor ei pentru ani de zile.

Acest miracol al naturii albinei, al activităţii diverşilor indivizi ai grupului – călăuze,  descoperitoare, culegătoare, observatoare, lucrătoare, magazionere, educatoare, constructoare,  curăţitoare, păzitoare, alături de reginăşi de masculii care fecundează – în care toţi lucrează pentru toţi  şi individul nu poate trăi fără comunitate – i-a uimit şi continuă să-i uimească pe cercetători. Acest  lucru reprezintă, în opinia celor mai mulţi dintre ei, o lovitură fatală pentru teoriile slabe ce  trebuie să intre în lumea uitării, aşa cum sunt hazardul, natura, nevoia, evoluţia şi altele.

 

 

Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 4

Inteligenţa animalelor

  Laudă numele Domnului tău Cel Preaînalt/ Care a creat şi a plămădit/ Şi care a orânduit şi a călăuzit. (Al-‘A’ala: 1-3). Oricât va încerca omul să imite măiestria divină, el se va vedea nevoit să accepte că Domnul este “Cel mai Înalt” în întreaga creaţie din acest Univers. Omul nu va fi capabil să […]

 

Laudă numele Domnului tău Cel Preaînalt/ Care a creat şi a plămădit/ Şi care a orânduit şi a călăuzit. (Al-‘A’ala: 1-3).

Oricât va încerca omul să imite măiestria divină, el se va vedea nevoit să accepte că Domnul este “Cel mai Înalt” în întreaga creaţie din acest Univers. Omul nu va fi capabil să creeze nici un lucru din neant şi nici să imite măiestria divină, lucru pe care l-a încercat în numeroase invenţii ale sale, adeverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul: “Aceasta este creaţia lui Allah ! Arătaţi-mi mie ce au creat aceia pe care i-aţi luat în locul Lui! ”(Luqman: 11); “Oare nu au fost ei creaţi de nimeni sau ei sunt creatorii?” (At-Tur: 35).

Inteligenţa animalului

animal-intelligenceM-am oprit îndelung asupra sensurilor expresiei „a călăuzit” din cuvintele lui Allah Preaînaltul „Domnul nostru este Acela care a dat fiecăruia firea sa şi, apoi, l-a călăuzit” (Ta-ha: 50) şi „Care a orânduit şi a călăuzit” (Al-‘A’la: 3) şi m-am întrebat ce înseamnă călăuzirea aici, de vreme ce Allah  Măreţul şi Preaînaltul a dat totul tuturor făpturilor Sale. Dacă răspunsul este simplu, în cazul fiinţelor care au capacitatea de a opta – aşa cum sunt oamenii şi djinnii pe care i-a călăuzit pe calea cea dreaptă cu ajutorul profeţilor şi a misiunilor cereşti după ce le-a înzestrat cu totul şi în mod deosebit cu raţiunea care îi fac responsabili – răspunsul nu este deloc uşor în legătură cu fiinţele lipsite de raţiune, pe care le călăuzesc instinctele, aşa după cum afirmă biologii! Răspunsul lam putea afla – dar Allah ştie cel mai bine! – în descoperirile recente ale ştiinţei despre comportamentul animalelor. Până de curând, cei mai mulţi cercetători din domeniul ştiinţelor  naturii credeau că fiinţele, cu excepţia omului, sunt conduse de instinctele lor, adică de  comportamentele care nu necesită o învăţare prealabilă, programate de zestrea genetică de care  dispune fiecare specie şi ele nu ar avea nimic din comportamentul inteligent, impus de condiţii  noi, neprevăzute, dacă acest comportament nu este programat de zestrea sa genetică. Dar cei care se ocupă astăzi de studiul comportamentului animalelor rămân deconcertaţi în faţa multora din  actele lor de comportament, pe care nu le pot explica prin raportarea la instinct, căci ele nu sunt acte care ţin de inteligenţă, neinstinctive, ci sunt rezultat al momentului, al unor condiţii noi şi se limitează doar la câţiva indivizi ai speciei, nu sunt proprii tuturor indivizilor ei, aşa cum este cazul cu atitudinile instinctive.

Următoarele exemple, selectate din ştiinţa despre comportamentul animalelor, referitoare la comportamente inteligente, neinstinctive ale animalelor, aruncă o oarecare lumină asupra unuia din sensurile cuvintelor lui Allah Preaînaltul: „apoi, l-a călăuzit” şi „a orânduit şi a călăuzit” (Al-A’la: 3).

– Unii indivizi din speciile de maimuţe, însă nu toţi, când nu pot ajunge la mierea dintr-un stup, rup o creangă dintr-un copac şi o folosesc în chip de lingură pentru a-şi atinge scopul, iar alţii se înarmează cu beţe, când sunt atacaţi de tigri. Aceste gesturi neinstinctive, limitate doar la unii indivizi ai speciei, se numesc comportamente inteligente ale animalelor.

– Piciorul unei rândunici s-a agăţat de un fir şi ea a rămas suspendată în aer, dar a fost salvată din capcană cu ajutorul semenelor ei, care au răspuns cu zecile strigătelor ei de ajutor şi prin loviturile succesive cu ciocul în firul capcană au reuşit să-l reteze, în faţa ochilor acelora cărora  nu le venea să creadă ceea ce văd.

– Femela unui rozător, asemănător hamsterului, a adoptat şi a alăptat un pui orfan, a cărui mama murise, lăsându-l singur. La fel, o pisică a adoptat şi a alăptat şapte pui mici de iepure rămaşi fără mamă.

Şi există numeroase astfel de exemple uimitoare de adoptare a puilor slabi şi abandonaţi ai unor  specii de către femelele altor specii. Cercetătorii din domeniul comportamentului animalului  nu găsesc altă explicaţie pentru aceste acte neinstinctuale, însă noi cei care credem în cuvintele  lui Allah repetăm cu sfioşenie:

Şi nu este vietate pe care El să nu o ţină de chica ei. Domnul meu este pe drumul cel drept. (Hud: 56).

– Cei interesaţi de ştiinţa comportamentului animalelor nu pot să explice ştiinţific incidentul unui îmblânzitor de lei de la circul din Paris. În timpul unui spectacol, leii nu i-au mai dat ascultare dresorului şi au fost pe punctul de a-l sfâşia, după ce mai înainte îi fuseseră docile, dacă nu i-ar fi sărit în ajutor şi nu l-ar fi apărat un exemplar dintre ei, care a luptat cu dârzenie împotriva  semenilor săi, în faţa spectatorilor înmărmuriţi, care aveau impresia că asistă la un număr de circ excelent pregătit. Realitatea este că leii l-ar fi sfâşiat pe dresorul lor în noaptea aceea, dacă nu lar fi salvat din ghearele lor acel individ din specia lor, căruia i-a poruncit Domnul,  călăuzindu-l, să-l salveze.

– Un om demn de încredere ne-a relatat că un medic a întâlnit pe drum un câine cu un picior  fracturat şi l-a luat la cabinetul lui, unde l-a îngrijit până ce s-a vindecat complet, iar după aceea i-a dat drumul. La câtva timp după aceea, medicul a auzit o bătaie uşoară în uşa cabinetului  lui şi când a deschis a găsit acelaşi câine însoţit de un altul cu piciorul fracturat, pe care-l adusese  pentru a-l trata.

– Şi mai ciudată este povestea unui motan care se obişnuise să găsească mâncare în faţa unei locuinţe.

Într-o zi, stăpânul casei a constatat că mâncarea pe care i-o dădea nu-i mai este de ajuns şi urmărindu-l a aflat că el cară o parte din mâncare şi o pune dinaintea unui alt motan ce era orb.

– S-a relatat că Ahmad Ben Tulun, emirul statului Tulunizilor, într-o zi, când a intrat la el unul din robii lui Allah evlavioşi, i-a zis: – Fii cu frică de Allah, Ahmad! Atunci, el l-a întemniţat alături de un leu înfometat. După câteva ceasuri, când l-au vizitat paznicii, au găsit leul stând liniştit  într-un colţşi pe credincios continuându-şi smerit rugăciunea. L-au scos şi l-au introdus la Ahmad  ben Tulun care s-a oprit dinaintea lui, căindu-se şi cerându-şi iertare. Apoi, l-a întrebat despre  sentimentul care l-a cuprins când s-a trezit faţă în faţă cu leul înfometat şi credinciosul i-a răspuns: „Mi-a fost frică să nu-mi murdărească leul veşmintele cu urina lui şi să nu mai pot împlini rugăciunea pentru a mă întâlni cu Domnul meu, fiind curat”.

Animalele – farmacişti:

Asociaţia Americană pentru Progresul Ştiinţelor a consacrat, recent o reuniune a farmacologiei la animale. Zoologii şi chimiştii au constatat că unele animale cunosc caracteristicile curative existente în naturăşi aleg dintre acestea pe cele care le ajută pentru a se vindeca. Participanţii la reuniune au prezentat câteva exemple, din care le menţionăm pe următoarele: – zoologii din Tanzania au urmărit o maimuţă din specia “guenon” epuizată de boală, care-şi  pierduse puterile şi pofta de mâncare şi au observat cum ea şi a adunat ultimele forţe pentru a căuta frunzele copacului Vernonia-Amygdalina ale cărui frunze nu sunt mâncate de maimuţe, în mod obişnuit – şi a început să mestece lăstarii, fără să-i înghită, extrăgând sucul din ei şi după câteva zile şia redobândit puterile şi pofta de mâncare. Zoologii şi botaniştii au luat frunze din acel copac şi au constatat că sucul lor conţine o substanţă chimică ce ucide viermii şi paraziţii din aparatul digestiv al maimuţelor, precum şi substanţe care vindecă unele tulburări digestive. S-a aflat, după aceea că unele triburi africane cunosc caracteristicile curative ale acestui copac şi le folosesc pentru a se vindeca de paraziţi şi de tulburările aparatului digestiv.

– maimuţele din specia cimpanzeului, atunci când au tulburări ale aparatului digestiv aleg un alt  soi de copac – numit Aspilia -, însă în condiţii normale ele nu găsesc frunzele acestui copac  plăcute şi nu le consumă decât atunci când sunt constrânse de boală. Analiza chimică a confirmat că sucul din frunzele acestui copac conţine o substanţă care curăţă intestinele – tiarubrina A.

– în insula Costa Rica din America de Sud trăieşte o specie de maimuţe zgomotoase “Alouate” – ale căror femele stabilesc sexul puilor lor, în funcţie de raportul dintre masculii şi femelele din colonie, prin alegerea tipului de alimentaţie care are proprietăţile chimice masculine sau feminine.

– urşii din Alaska recurg în situaţiile când sunt afectaţi de paraziţi, de infecţii sau de dureri ale aparatului digestiv, la planta Liqusticum, iar indienii şi eschimoşii au învăţat de la ei să folosească această plantă în scopuri terapeutice.

Cercetătorii din domeniul comportamentului animalelor afirmă că omul a învăţat şi va mai învăţa încă multe de la animale , în privinţa calităţilor plantelor medicinale. Comentând cele prezentate,  noi nu putem decât să repetăm cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Şi nu este vietate pe care El să nu o ţină de chica ei. Domnul meu este pe drumul cel drept. (Hud: 56).

Încheiem aceste exemple selectate din ştiinţa despre comportamentul animalelor cu relatarea de la Trimisul iubit şi ales – binecuvântarea şi pacea asupra lui!- care a zis, cu referire la cămila sa Al-Qaswa’, care a ales locul pentru construirea casei şi a moscheii din Medina, în urma disputei dintre Ansari, în această privinţă, „Lăsaţi-o liberă, căci ei i s-a poruncit!”.

Din cele prezentate mai sus, putem trage următoarele concluzii:

– unele manifestări de comportament ale animalelor numite inteligente, pentru că nu există o explicaţie ştiinţifică a lor, prin conceptul instinctului, căci ele se limitează doar la un număr de indivizi din specie, se pot schimba în funcţie de condiţii sau pot fi irepetabile, chiar dacă se repetă aceleaşi condiţii, nu sunt în realitate decât călăuzirea Celui Viu şi Etern, care orânduieşte  lucrurile pentru toate creaturile Sale. Expresia „şi, apoi, le-a călăuzit”, din vorbele lui Allah Preaînaltul „Domnul este Acela care a dat fiecăruia firea sa şi apoi le-a călăuzit” (Ta-Ha: 50)  înseamnă „apoi, l-a învăţat şi l-a îndrumat”. Iar, cuvintele Lui „Şi care a orânduit şi a călăuzit” (AlA’la: 3), înseamnă „care a orânduit ce li se va întâmpla făpturilor Sale şi le-a călăuzit să se adapteze la noile condiţii şi să se comporte în funcţie de ele”. Următorul verset sfânt, care este un dublet al celor despre care am vorbit mai înainte, ne explică toate aceste lucruri: „Aceştia sunt asemenea dobitoacelor, ba ei sunt chiar şi mai rătăciţi, aceştia sunt nepăsători” (Al-A’raf: 179). În concepţia coranică, este dotat cu raţiune acela care crede în Allah şi în învăţturile Sale şi le respectă, aşa după cum se afirmă în tradiţia nobilă: „Fiu al lui Adam, fii supus Domnului tău, ca să fii numit cu minte şi nu fii neascultător faţă de El, ca să fi numit fără minte!”.

Animalele ascultă de Domnul lor şi-I aduc Lui laudăşi îndeplinesc ceea ce le-a fost hotărât, pentru a-l sluji pe om, „dar cei mai mulţi dintre oameni nu cred. (Hud: 17).

 

 

Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 6