Tag: verset

Versetul datoriei

Versetul datoriei   يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا إِذَا تَدَايَنْتُمْ بِدَيْنٍ إِلَىٰ أَجَلٍ مُسَمًّى فَاكْتُبُوهُ ۚ وَلْيَكْتُبْ بَيْنَكُمْ كَاتِبٌ بِالْعَدْلِ ۚ وَلَا يَأْبَ كَاتِبٌ أَنْ يَكْتُبَ كَمَا عَلَّمَهُ اللَّهُ ۚ فَلْيَكْتُبْ وَلْيُمْلِلِ الَّذِي عَلَيْهِ الْحَقُّ وَلْيَتَّقِ اللَّهَ رَبَّهُ وَلَا يَبْخَسْ مِنْهُ شَيْئًا ۚ فَإِنْ كَانَ الَّذِي عَلَيْهِ الْحَقُّ سَفِيهًا أَوْ ضَعِيفًا أَوْ لَا يَسْتَطِيعُ أَنْ يُمِلَّ […]

Versetul datoriei

يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا إِذَا تَدَايَنْتُمْ بِدَيْنٍ إِلَىٰ أَجَلٍ مُسَمًّى فَاكْتُبُوهُ ۚ وَلْيَكْتُبْ بَيْنَكُمْ كَاتِبٌ بِالْعَدْلِ ۚ وَلَا يَأْبَ كَاتِبٌ أَنْ يَكْتُبَ كَمَا عَلَّمَهُ اللَّهُ ۚ فَلْيَكْتُبْ وَلْيُمْلِلِ الَّذِي عَلَيْهِ الْحَقُّ وَلْيَتَّقِ اللَّهَ رَبَّهُ وَلَا يَبْخَسْ مِنْهُ شَيْئًا ۚ فَإِنْ كَانَ الَّذِي عَلَيْهِ الْحَقُّ سَفِيهًا أَوْ ضَعِيفًا أَوْ لَا يَسْتَطِيعُ أَنْ يُمِلَّ هُوَ فَلْيُمْلِلْ وَلِيُّهُ بِالْعَدْلِ ۚ وَاسْتَشْهِدُوا شَهِيدَيْنِ مِنْ رِجَالِكُمْ ۖ فَإِنْ لَمْ يَكُونَا رَجُلَيْنِ فَرَجُلٌ وَامْرَأَتَانِ مِمَّنْ تَرْضَوْنَ مِنَ الشُّهَدَاءِ أَنْ تَضِلَّ إِحْدَاهُمَا فَتُذَكِّرَ إِحْدَاهُمَا الْأُخْرَىٰ ۚ وَلَا يَأْبَ الشُّهَدَاءُ إِذَا مَا دُعُوا ۚ وَلَا تَسْأَمُوا أَنْ تَكْتُبُوهُ صَغِيرًا أَوْ كَبِيرًا إِلَىٰ أَجَلِهِ ۚ ذَٰلِكُمْ أَقْسَطُ عِنْدَ اللَّهِ وَأَقْوَمُ لِلشَّهَادَةِ وَأَدْنَىٰ أَلَّا تَرْتَابُوا ۖ إِلَّا أَنْ تَكُونَ تِجَارَةً حَاضِرَةً تُدِيرُونَهَا بَيْنَكُمْ فَلَيْسَ عَلَيْكُمْ جُنَاحٌ أَلَّا تَكْتُبُوهَا ۗ وَأَشْهِدُوا إِذَا تَبَايَعْتُمْ ۚ وَلَا يُضَارَّ كَاتِبٌ وَلَا شَهِيدٌ ۚ وَإِنْ تَفْعَلُوا فَإِنَّهُ فُسُوقٌ بِكُمْ ۗ وَاتَّقُوا اللَّهَ ۖ وَيُعَلِّمُكُمُ اللَّهُ ۗ وَاللَّهُ بِكُلِّ شَيْءٍ عَلِيمٌ

O, voi, cei care credeți! Dacă voi contactați o datorie pentru un anumit timp, atunci însemnați-o în scris! Și să o însemne, între voi, un scrib cu dreptate! Scribul nu are voie să refuze a scrie, așa cum l-a învățat Allah. Așadar, el trebuie să scrie așa cum îi dictează datornicul, care trebuie să fie cu frică de Allah, Stăpânul său, și să nu micșoreze [valoarea datoriei] cu nimic! Dar dacă datornicul este fără judecată sau slab sau nu poate dicta el, atunci să dicteze tutorelui său, cu dreptate.
Și luați drept martori doi dintre bărbații voștri, iar dacă nu sunt doi bărbați, [luați] un bărbat și două muieri, dintre aceia pe care îi acceptați ca martori, așa încât, dacă va greși una dintre ele, să-și aminteascã una celeilalte! Martorii nu au voie să se împotrivească, dacă sunt chemați. Și să nu vă fie urât să însemnați datoria, mică de va fi ori mare, împreună cu termenul ei! Așa este mai drept pentru voi față de Allah și mai de ajutor pentru mărturie și mai aproape de a vă ajuta să nu aveți bănuieli. Dar dacă este un negoț pentru ceva prezent, pe care îl conveniți între voi [pe
loc], atunci nu este nici un păcat dacă nu-l însemnați în scris, dar luați martori, atunci când faceți negoț între voi! Dar să nu fie păgubit nici un scrib sau martor, căci de veți face [asta] înseamnă că ticăloșia este în voi! Și fiți cu frică de Allah și Allah vă învață, căci Allah este Atoateștiutor [‘Alim].”  (Al-Baqarah 2:282)

Versetul datoriei

Versetul 282 din sura Al Baqara este cel mai lung verset din Coran și este cunoscut și sub numele de „versetul datoriei”.
Din câte am observat până acum, ultima parte din capitolul Al Baqara este dedicată sistemului economico-financiar, o economie bazată pe investirea banilor și nu pe camătă, ceea ce scoate în evidență faptul că islamul oferă o alternativă mult mai bună pentru orice faptă interzisă, comportamentul fiind indicat de regulile ce se ocupă de cheltuirea banilor, însemnarea datoriilor și interzicerea cametei.
Chemarea „O, voi, cei care credeți!” este aceeași chemare pe care o regăsim în numeroase versete din Sfântul Coran, în care Allah subhanahu wa ta’ala se adresează tuturor celor care cred, și nu unei anumite categorii de oameni care cred mai mult sau mai puțin, chemându-i de această dată să asculte și să se supună regulilor privind datoriile și împrumuturile dintre ei.
Dacă voi contactați o datorie pentru un anumit timp, atunci însemnați-o în scris!
مى فَٱكْتُبُوهُۚ ? مسَ ? جَلٍ

Source Link

Views: 1

Versetul fratiei

Versetul fratiei   Dreptcredincioşii sunt fraţi. Deci împăcaţi-i pe cei doi fraţi ai voştri şi fiţi cu frică de Allah! Poate că veţi afla îndurare! (Al-Hujurat 49:10) În limba arabă إِنَّمَا este folosit pentru a preciza cu exactitate calitatea sau cantitatea unui lucru sau condițiile ce trebuie a fi întrunite pentru a întregi acel lucru, […]

Versetul fratiei

Dreptcredincioşii sunt fraţi. Deci împăcaţi-i pe cei doi fraţi ai voştri şi fiţi cu frică de Allah! Poate că veţi afla îndurare! (Al-Hujurat 49:10)

În limba arabă إِنَّمَا este folosit pentru a preciza cu exactitate calitatea sau cantitatea unui lucru sau condițiile ce trebuie a fi întrunite pentru a întregi acel lucru, iar إِنَّ – care înseamnă  cu siguranță,  are rolul de a întări acțiunea ce-i urmează: إِنَّمَا ٱلْمُؤْمِنُونَ إِخْوَةٌ – Cu siguranță,  Dreptcredincioşii sunt fraţi.

Așadar,  Allah subhanahu wa ta’ala ne transmite prin intermediul acestui verset că nu poate să existe vreo altă calitate sau legătură de rudenie între dreptcredincioșii musulmani, decât aceea de fraternitate.

„Un Musulman îi este frate Musulmanului. El nu-i face rău și nici nu-l părăsește (la nevoie), nu-l minte și nu-l disprețuiește.”

(Muslim)

„Cei supuși sunt precum un trup întreg, dacă există o infecție undeva, întreg trupul va avea temperatură și va suferi.”  (Bukhari)

Sensul frăției în vremea Profetului Muhammed (ﷺ)

Profetul Muhammed ﷺ a stabilit această إِخْوَ (frăție) între musulmanii din Medina – „ajutoare” (Al-Ansar) și emigranți (Al-Muhajirun), după ce a construit moscheea din Medina, iar acest fapt  a fost într-adevăr  unic în istoria omenirii.

Astfel, cei din Medina au devenit frați cu cei din Meka, cei bogați au devenit frați cu cei săraci, daruindu-le acestora din urmă din averile sau proprietățile pe care la aveau în posesie.

Versetul fratiei

Moscheea nu era doar un loc unde se făceau rugăciuni, ci, mai mult, o ligă islamică unde musulmanii erau instruiți în spiritul islamului și al doctrinelor sale. Aceasta servea ca loc de adunare, unde se mediau curentele conflictuale preislamice, era sediul de unde se administrau toate afacerile musulmanilor și  se țineau consilii consultative și administrative.

“Frăția în credință”, așa cum spunea Muhammed Al-Ghazali, “subordona orice diferență de rasă și rudenie și  sprijinea preceptul islamic, conform căruia nici unul nu este superior celuilalt, decât în baza credinței și a fricii de Dumnezeu.”

Abu Huraira a relatat:

„Ansarii (ajutoarele)  l-au abordat odată pe Profet (ﷺ) întrebându-l dacă livezile lor de palmieri ar trebui împărțite în mod egal între musulmanii din Medina și frații lor din Meka. Profetul (ﷺ) s-a abținut să pună această grea povară pe umerii lor. S-a hotărât totuși ca emigranții să lucreze livezile împreună cu „ajutoarele” și recolta să fie împărțită în mod egal între ei.”

Asemenea exemple indică foarte clar spiritul de sacrificu, altruismul și cordialitatea din partea „ajutoarelor” și, de asemenea, sentimentul de apreciere, recunoștință și respect de sine pe care îl nutreau emigranții. Ei primeau doar atât cât le era necesar pentru a duce un trai rezonabil. Pe scurt, această politică de fraternitate și înțelegere reciprocă a fost atât de înțeleaptă și  oportună, încât multe probleme îndârjite erau rezolvate într-un mod minunat și  înțelept.

Versetul fratiei

Să reflectăm asupra acestor aspecte și să ne întrebăm: Mai există această frăție, precum în vremea Profetului Muhammed, (ﷺ) și acest spirit de sacrificiu în zilele noastre?

„…fiţi cu frică de Allah! , are la bază taqwa – teama, frica  de Allah, însă,  taqwa poate avea și sens de speranță. Uneori, oamenii se supăra când le spui: „Fii cu frică de Allah!”, însă acest lucru ar trebui să îi bucure, deoarece această expresie este, de fapt, o dua, o rugă, un îndemn către bine: „O, Allah, fă-ne pe noi dintre cei care să fim cu taqwa (evlavie, teamă, speranță)!”

Taqwa înseamnă și speranță: există o frică fără de nicio speranță și o teamă plină de speranță. Această teamă plină de speranță o putem asemui cu teama unui copil mic față de părinți, atunci când greșește și este mustrat,  însă această teamă este plină de iubire – când părintele îl ceartă pe copil, acesta nu încearcă să îl sperie, ci doar să corecteze un comportament greșit.

Prin urmare,  Allah subhanahu wa ta’ala nu trimite încercări asupra omului pentru a-l chinui sau pedepsi, ci pentru a-l testa și a-l determina să realizeze că este pe un drum greșit și trebuie să treacă „testul” prin corectarea comportamentului și revenirea pe un drum corect, iar aceste încercări pot fi individuale sau colective.

De aceea, taqwa nu trebuie să fie o frică exagerată și lipsită de orice speranță. Finalul acestui verset ne spune: Dacă veți fi dintre cei care au taqwa, Poate că veţi afla îndurare!,  prin urmare,  Allah subhanahu wa ta’ala lasă poarta speranței deschisă  pentru toți dreptcredincioșii.

_______________

Din seria întâlnirilor săptămânale la Centrul cultural islamic  „Islamul azi”, „Lecția de vineri” – Să medităm la sensul versetelor din Sfântul Coran, cu profesor Demirel Gemaledin. Acesta este un fragment din redactarea si editarea facute de doamna Camelia Hejou. 

Source Link

Views: 0

Ascunderea versetelor

Ascunderea versetelor În Sfântul Coran sunt numeroase versete prin care Allah subhanahu wa ta’ala ne  transmite clar care sunt  lucrurile permise și interzise cum ar fi cele din domeniul alimentației,  vestimentatiei, normelor de conduită morală, comerț  etc. În acest sens,  profetul Muhammedﷺ a spus: „Allah a hotărât îndatoriri pe care nu trebuie să le neglijaţi, […]

Ascunderea versetelor

În Sfântul Coran sunt numeroase versete prin care Allah subhanahu wa ta’ala ne  transmite clar care sunt  lucrurile permise și interzise cum ar fi cele din domeniul alimentației,  vestimentatiei, normelor de conduită morală, comerț  etc. În acest sens,  profetul Muhammedﷺ a spus: „Allah a hotărât îndatoriri pe care nu trebuie să le neglijaţi, a stabilit limite pe care nu trebuie să le depăşiţi, a oprit de la lucruri pe care nu trebuie să le săvârşiţi şi nu a pomenit nimic despre alte lucruri, din îndurare pentru voi şi nu pentru că ar fi uitat de ele, aşa că nu le căutaţi!”

Versetul următor abordează o altfel de temă din sfera lucrurilor interzise, de altfel destul de restrânsă, şi anume ascunderea versetelor:

Cei care ascund ceea ce a pogorât Allah din Scriptură şi obțin prin această [ascundere] un preț de nimic, aceia nu înghit în burțile lor decât focul. Şi Allah nu le va vorbi în Ziua Învierii şi nu-i va curăți şi ei vor avea [parte de] chin dureros. (Al-Baqara 2:174)

Ibn Abi Adna relatează că un bărbat a deschis o prăvălie în piaţă şi a jurat că va vinde un tip de marfă pe care alţi vânzători nu o aveau şi astfel va putea să-i înșele pe unii musulmani. Atunci aceste versete au fost revelate.

Motivul pentru care această categorie de oameni prezentată de Allah în acest verset „ascund ceea ce a pogorât Allah” este obținerea unui câștig lumesc. Metafora „nu înghit în burțile lor decât foc” exprimă faptul că omul ar trebui să se îndepărteze de acest păcat de a ascunde versetele divine; omului ar trebui să îi fie  atât de frică de acest păcat, încât să îşi imagineze cum ar fi dacă ar mânca un cărbune încins din foc, iar acest lucru scoate în evidență cât de gravă este situația celui care ascunde versetele lui Allah, încercând prin această faptă să obțină un câștig aparte. Mai mult decât atât, „Allah nu le va vorbi în Ziua Învierii” – după cum ştim prea bine, Allah ne va aduna în Ziua Judecății în fața Lui şi ne va cere socoteală individual. Profetul Muhammedﷺ a spus că „fiecare dintre noi se va înfățișa în fața lui Allah”, dar gândiți-vă, imaginați-vă cum se vor simți cei de care Allah va fi mulțumit şi le va vorbi frumos, şi cum se vor simți cei cărora Allah nu le va vorbi deloc.

Ascunderea versetelor

Cum ne simțim când cele mai dragi persoane (părinții, soțul sau soția, copiii) sunt supărate şi nu vorbesc cu noi? Nu este acest lucru un chin psihologic care provoacă durere?  Dacă simțim această durere în această lume, pe acest pământ, ce vom simți atunci când Creatorul nostru, Cel Dătător de dragoste, iubire, credință, pace, îşi va întoarce privirea de la noi şi nu va dori să ne vorbească?

Allah este Cel mai Drept şi vom în fața lui la Ziua Judecății plini de speranță că,  în sfârșit, ni se va face dreptate pentru toate lucrurile pe care le-am îndurat pe nedrept în această lume, dar vom pierde ocazia de a de putea cere această dreptate dacă vom fi dintre cei care ascund versetele Lui, fiindcă El PreaÎnaltul nu ne va răspunde, nu ne va vorbi; mai mult decât atât – „Şi nu îi va curăți…” – Allah poate trece cu vederea aproape orice formă de păcat al omului în Ziua Judecății,  dar nu îi va curăți de păcate pe cei care au ascuns și au schimbat intenționat versetele Sale pentru a câştiga anumite foloase, iar aceștia vor avea parte de „chin dureros”.

Din seria întâlnirilor săptămânale la Centrul cultural islamic  „Islamul azi” –  „Lecția de vineri” – „Să medităm la sensul versetelor din Sfântul Coran”, cu profesor Demirel Gemaledin. Text editat si redactat de doamna Camelia H. 

Source Link

Views: 2