Există, de asemenea, numeroase versete şi tradiţii care îndeamnă şi la respectarea condiţiilor necesare împlinirii bune a faptei. Îndemnul la prudenţă se repetă de două ori într-un singur verset din Surat An-Nisa’:
Să fie cu băgare de seamă şi să-şi ţină armele. Cei care nu cred voiesc ca voi să vă neglijaţi armele şi lucrurile voastre, pentru ca să se năpustească asupra voastră deodată. Nu săvârşiţi niciun păcat dacă, stânjeniţi de ploaie sau bolnavi, puneţi armele voastre jos, dar fiţi cu băgare de seamă! (An-Nisaa’ 4:102).
Este evident îndemnul versetului la echilibru şi moderaţie pentru o bună îndeplinire a lucrurilor. Culegerile de tradiţii conţin peste o sută de tradiţii autentice referitoare la împlinirea bună a lucrurilor şi la prudenţă.
Pe de altă parte, Islamul porunceşte bizuirea pe Allah, încrederea în voinţa Lui şi acceptarea predestinării Sale. Există nenumărate versete şi tradiţii în acest sens.
Îndemnul de a urma calea de mijloc şi de a respecta moderaţia este evident. Islamul nu cheamă la fatalism şi la abandonarea acţiunii prin argumentul predestinării şi al îndemnului de a te baza doar pe Allah. În acelaşi timp, stabileşte adevărul absolut prin care fiecare lucru este predestinat şi nu există altă putere şi forţă în afară de Allah, prin care omul nu poate împlini lucrurile singur – precum în concepţia occidentală, iar musulmanul este chemat să se încreadă în Allah şi să ceară ajutorul Lui. În Coran şi în tradiţia Profetului se atrage atenţia asupra faptului că încrederea în predestinare şi bizuirea pe Allah nu se opun una celeilalte şi nu se opun nici în viaţa musulmanului, care trebuie să se străduiască cu seriozitate să acţioneze şi să fie prudent în privinţa primejdiilor.
Există, de pildă, următorul verset:
O, fiii mei! Nu intraţi pe o singură poartă, ci intraţi pe porţi diferite! Eu nu vă pot fi de niciun folos împotriva lui Allah. Hotărârea nu este decât la Allah! Eu în El mă încred şi în El să se încreadă aceia care se încred! (An-Nisaa’ 4:67).
Indiferent de interpretările diferite pe care exegeţii le dau primejdiei la care se referă Iacob, care îi previne pe fiii săi să nu intre cu toţii în cetate printr-o singură poartă (învăţătura şi folosul nu se limitează la căutarea şi cunoaşterea ei), scopul urmărit este limpede: Profetul cel nobil Iacob le porunceşte fiilor săi să fie prudenţi şi să evite primejdia, intrând pe porţi diferite. Cuvintele sale „Nu intraţi pe o singură poartă, ci intraţi pe porţi diferite!“ reprezintă un îndemn la prudenţă, la evitarea primejdiei şi la respectarea uneia din normele împlinirii bune a oricărui lucru. Cuvintele sale „Eu nu vă pot fi de niciun folos împotriva lui Allah“ reprezintă îndemnul de a crede în predestinare şi de a te supune voinţei lui Allah, iar cuvintele „Eu în El mă încred şi în El să se încreadă aceia care se încred“ reprezintă un îndemn la a te baza doar pe Allah.
Şi când Profetul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a vorbit despre predestinare şi s-a temut că tovarăşii săi s-ar putea să interpreteze aceasta ca o justificare a reţinerii de la acţiune, el a zis: „Lucraţi, căci totul este cu putinţă pentru ceea ce a creat Allah”. Prima parte este un îndemn la acţiune, iar partea a doua este o recunoaştere a locului destinului. Şi a mai spus Trimisul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!): ,,Cere ajutorul lui Allah şi nu vei fi neputincios, iar dacă ceva te copleşeşte, spune: «Allah a orânduit şi ceea ce El a voit a şi făcut»“.
Profetul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) i-a învăţat pe tovarăşii săi următoarea rugă: ,,Doamne, eu caut ajutor la Tine împotriva neputinţei şi a lenei“. Cererea de ajutor la Allah înseamnă bizuirea pe El şi încrederea în voinţa Lui şi în hotărârea Lui, iar cererea de ajutor împotriva neputinţei şi lenei are ca rezultat cunoaşterea faptului că ele sunt două lucruri reprobabile, neacceptate de Legiuitor. Există şi o altă rugă asemănătoare cu aceasta: ,,Doamne, eu caut ajutor la Tine împotriva necredinţei şi a sărăciei“.
Source LinkViews: 2
