Istoria teoriei evoluționismului

Adnan Oktar   Acum aproape 5.000 de ani, pe fertilele pământuri ale Orientului Mijlociu, religiile păgâne au apărut în Mesopotamia. Acestea au dat naştere unei serii de mituri şi superstiţii referitoare la originea vieţii şi a  Universului. Una dintre acestea era credinţa în evoluţie. Potrivit scrierii sumeriene epice − Anuma Harish, viaţa a apărut pentru prima […]

evolutionism istorie

Adnan Oktar

 

Acum aproape 5.000 de ani, pe fertilele pământuri ale Orientului Mijlociu, religiile păgâne au apărut în Mesopotamia.

Acestea au dat naştere unei serii de mituri şi superstiţii referitoare la originea vieţii şi a  Universului. Una dintre acestea era credinţa în evoluţie.

Potrivit scrierii sumeriene epice − Anuma Harish, viaţa a apărut pentru prima oară în apă, în mod spontan, speciile evoluând una din cealaltă.

Mulţi ani mai târziu, mitul evoluţionismului a găsit teren propice în cadrul altei civilizaţii păgâne − Grecia antică. Unii dintre filosofii Greciei antice, care se autointitulau materialişti, acceptau doar existenţa materiei, considerând-o sursa vieţii. Prin urmare au recurs la mitul evoluţionismului, moştenit de la sumerieni, pentru a-şi explica modul în care fiinţele au luat viaţă. Astfel, Grecia antică a devenit punctul de intersecţie al filosofiei materialiste cu mitul evoluţionismului.

Mai tîrziu, păgânii romani se vor strădui să menţină acest patrimoniu.

Aceste două  concepte, provenind din culturi centrate pe adorarea idolilor, au fost introduse în lumea modernă în secolul al XVIII-lea.

Unii intelectuali europeni, influenţaţi de surse antice greceşti, au adoptat materialismul, îmbrăţişând o credinţă comună: nu erau de acord cu ideea unei religii monoteiste.

Cartea „Sistemul naturii”, scrisă de faimosul materialist Baron d’Holbach, a fost considerată principala sursă a ateismului. În acest context, biologul francez Jean Baptiste Lamarck a fost prima persoană care a caracterizat în detaliu teoria evoluţionismului.

Teoria lui Lamarck, care ulterior va fi respinsă, susţinea că fiinţele vii au evoluat de la individ la individ, prin mici diferenţieri, de-a lungul timpului. Charles Darwin a fost cel care a repetat şi promovat ideile lui Lamarck, dar într-o formă uşor schimbată.  El şi-a prezentat ideile în Anglia, în anul 1859, prin publicarea cărţii „Originea speciilor”. Cartea lui Darwin era de fapt o versiune detaliată a mitului evoluţionismului, introdus iniţial de sumerieni.

În teoria sa se susţinea că toate speciile diferite proveneau dintr-un singur strămoş comun, apărut în apă, din întâmplare, din care, mai apoi, au evoluat toate celelalte specii, tot la întâmplare. Această aserţiune a lui Darwin nu era formulată pe baze ştiinţifice şi de aici şi refuzul oamenilor de ştiinţă ai vremii de a se alătura ideii sale. În special paleontologii erau conştienţi că întreaga teorie era, în mare parte, rodul imaginaţiei lui Darwin. Fosilele au demonstrat că fiinţele vii nu au suportat un proces de evoluţie, de la primitiv la complex.

Chiar şi organismele vii care au trăit acum sute de milioane de ani prezentau aceleaşi caracteristici anatomice complexe precum corespondentele lor din zilele noastre.

Nu s-au găsit urme ale formelor de tranziţie presupuse de teoria lui Darwin şi care ar fi trebuit să unească speciile între ele. În anii următori, alte premise ale teoriei au fost respinse, rând pe rând.

Biochimia a demonstrat că viaţa este mult prea complexă pentru a apărea în mod întâmplător, aşa cum a susţinut Darwin. S-a constatat că până şi formarea în mod întâmplător a celei mai simple molecule de proteină este imposibilă, … ce să mai spunem de celulă? Anatomia, pe de altă parte, arată că organismele au o alcătuire proprie şi au fost create separat.

Pe scurt, teoria lui Darwin nu avea un fundament ştiinţific, dar, totuşi, a obţinut rapid sprijin politic, deoarece oferea aşa-numitele „baze ştiinţifice” pentru marile puteri ale secolului al XIX-lea.

 

 

Sursa: amr.ro

Soucre Link

Visits: 2

0Shares