Mileniul trei – partea a II-a

 

Natura fundamentală a umanității

 

Nature-Animal-Babies-turtle-In-Stone-BeachDupă ce am prezentat chestiunile ce reprezintă baza acestui subiect ca pe o introducere, putem trece la studierea mileniului al treilea.

Istoria umană a început cu doi oameni care au constituit esența umanității și care s-au completat unul pe celălalt. Oamenii au trăit vieți liniștite în timpul acestei ere a mamei și tatălui originali și a familiilor ce au descins din ei. Aceștia erau o societate unită care avea aceleași viziuni și care împărțeau același mediu și vieți.

Din acea zi esența umanității a rămas neschimbată și așa va rămâne. Realitățile vieților lor, structura lor fizică, principalele caracteristici, nevoile de bază, locul și timpul nașterii, selectarea părinților, caracteristicile înnăscute, precum și mediul înconjurător natural, nu s-au schimbat. Deci, dezvoltarea și modificarea realităților secundare ale vieții ar trebui să se bazeze pe axa acestor valori și realități primare, pentru ca viața să continue ca un paradis lumesc umbrit de Rai.

Am menționat mai sus câteva caracteristici ce par a fi neplăcute și dăunătoare. În același fel, există câteva trăsături umane ce par dăunătoare la o primă vedere: ura, gelozia, dușmănia, dorința de a-i domina pe ceilalți, lăcomia, furia și egoismul. Ființa umană mai are de asemenea și alte dorințe înnăscute ce permit continuitatea vieții sale lumești, precum nevoia de a mânca sau de a bea, precum și lăcomia și mânia. Toate dorințele și nevoile umane ar trebui antrenate și ghidate spre valorile eterne, universale și invariable care se adresează aspectelor fundamentale ale umanității. Nevoia de a mânca și de a bea, precum și dorința asociată cu lăcomie și mânie, pot fi înfrânate și transformate în mijloace de bine absolut sau relativ.

Astfel pot deveni egoismul și ura surse de atribute bune. Gelozia și rivalitatea pot fi transformate în fapte bune și caritate. Dușmănia poate fi transformată în dușmănie împotriva lui Satana, cel mai mare dușman al umanității, și împotriva sentimentului de dușmănie și ură în sine. Lăcomia și furia pot forța omul să facă fapte bune fără a obosi însă. Egoismul poate sublinia aspectele neplăcute are sufletului carnal (nafs), căutând astfel să antreneze și să purifice sufletul, nescuzându-i faptele rele.

Toate sentimentele negative pot fi transformate în surse de bunătate prin antrenament și luptă. În acest mod atinge individul nivelul “celei mai bune Creații”, călătorind pe calea transformării dintr-o ființă umană potențială și perfectată, în cel mai bun model, simbol și reprezentat personal al creației și existenței.

În ciuda acestui fapt, realitățile vieții umane nu urmează întotdeauna aceste repere. Sentimentele negative și atributele lor înfrâng adesea oamenii, trăgându-i spre a fi dominați de ele într-un asemenea fel încât chiar și religiile care ghidează oamenii spre bunătate și blândețe sunt abuzate. Viața umană, la nivelul individului și al umanității ca întreg, este doar o însumare a internului, a luptelor personale și ale manifestărilor lor externe. Aceste maree fac din lumea personală a individului, din societate și istorie un ring de luptă, război, opresie și tiranie. Drept rezultat, ființele umane sunt cele care suferă consecințele.

Bărbații și femeile primesc întotdeauna fructele faptelor lor. În prima perioadă a acestei istorii, umanitatea a trăit o viață plăcută, fiind o societate unică ale cărei membri au împărțit bucurii și tristețe. Dar, mai apoi, și-au legat găturile și picioarele cu un jug ruginit compus din lanțuri de opresie, ca rezultat al geloziei și lăcomiei. Rezultatul a fost omorârea lui Abel de către Cain. Iată deci cum a pășit umanitatea pe calea dezbinării. Deși mileniile vin unul după altul ca zilele, anotimpurile și anii, acest “ciclu” încă mai continuă.

 

Mileniul doi

Mileniul al doilea a început cu cruciade și mai apoi cu invazii ale mongolilor asupra lumii islamice, care au fost precum inima Pământului și a istoriei în acele timpuri. În ciuda războaielor și a distrugerilor, a crimelor comise uneori în numele religiei și alteori în numele economiei, politicii și supremației militare, acest mileniu a văzut punctul culminant al civilizațiilor estice, bazate pe valori metafizice, universale, eterne și al civilizațiilor vestice, bazate pe științe fizice. Au avut loc multe descoperiri geografice însemnate și invenții științifice.

Oricum, civilizațiile estice și vestice au existat separat unele de celelalte. Această separare, care nu ar fi trebuit să se întâmple, a fost bazată pe retragerea celei din urmă din domeniul intelectual și din știință, în timp ce următoarea s-a retras din valorile metafizice, universale, eterne și invariabile. Din cauza aroganței și egoismului crescânde ale umanității, bărbații și femeile au trebuit să trăiască colonialismul mondial, masacre imense, revoluții ce au distrus milioane de vieți, războaie incredibil de destructive și sângeroase, discriminări sociale, nedreptăți economice și sociale și cortine de metal construite de regimuri ale căror ideologii și filozofii au căutat să nege esența, libertatea, meritul, și onoarea umanității. Din această cauză, dar și din cauza unor preziceri din Biblie, că mulți oameni din Vest se tem că lumea va fi din nou inundată de răuri de sânge și distrugeri. Ei sunt pesimiști și îngrijorați din cauza noului mileniu.

 

 

sursa: ro.fgulen.comSource Link

Views: 0

Biserica Înfrățirii Religiilor susține necondiționat drepturile LGBTQ.

Views: 57

Istoria teoriei evoluționismului

Adnan Oktar   Acum aproape 5.000 de ani, pe fertilele pământuri ale Orientului Mijlociu, religiile păgâne au apărut în Mesopotamia. Acestea au dat naştere unei serii de mituri şi superstiţii referitoare la originea vieţii şi a  Universului. Una dintre acestea era credinţa în evoluţie. Potrivit scrierii sumeriene epice − Anuma Harish, viaţa a apărut pentru prima […]

evolutionism istorie

Adnan Oktar

 

Acum aproape 5.000 de ani, pe fertilele pământuri ale Orientului Mijlociu, religiile păgâne au apărut în Mesopotamia.

Acestea au dat naştere unei serii de mituri şi superstiţii referitoare la originea vieţii şi a  Universului. Una dintre acestea era credinţa în evoluţie.

Potrivit scrierii sumeriene epice − Anuma Harish, viaţa a apărut pentru prima oară în apă, în mod spontan, speciile evoluând una din cealaltă.

Mulţi ani mai târziu, mitul evoluţionismului a găsit teren propice în cadrul altei civilizaţii păgâne − Grecia antică. Unii dintre filosofii Greciei antice, care se autointitulau materialişti, acceptau doar existenţa materiei, considerând-o sursa vieţii. Prin urmare au recurs la mitul evoluţionismului, moştenit de la sumerieni, pentru a-şi explica modul în care fiinţele au luat viaţă. Astfel, Grecia antică a devenit punctul de intersecţie al filosofiei materialiste cu mitul evoluţionismului.

Mai tîrziu, păgânii romani se vor strădui să menţină acest patrimoniu.

Aceste două  concepte, provenind din culturi centrate pe adorarea idolilor, au fost introduse în lumea modernă în secolul al XVIII-lea.

Unii intelectuali europeni, influenţaţi de surse antice greceşti, au adoptat materialismul, îmbrăţişând o credinţă comună: nu erau de acord cu ideea unei religii monoteiste.

Cartea „Sistemul naturii”, scrisă de faimosul materialist Baron d’Holbach, a fost considerată principala sursă a ateismului. În acest context, biologul francez Jean Baptiste Lamarck a fost prima persoană care a caracterizat în detaliu teoria evoluţionismului.

Teoria lui Lamarck, care ulterior va fi respinsă, susţinea că fiinţele vii au evoluat de la individ la individ, prin mici diferenţieri, de-a lungul timpului. Charles Darwin a fost cel care a repetat şi promovat ideile lui Lamarck, dar într-o formă uşor schimbată.  El şi-a prezentat ideile în Anglia, în anul 1859, prin publicarea cărţii „Originea speciilor”. Cartea lui Darwin era de fapt o versiune detaliată a mitului evoluţionismului, introdus iniţial de sumerieni.

În teoria sa se susţinea că toate speciile diferite proveneau dintr-un singur strămoş comun, apărut în apă, din întâmplare, din care, mai apoi, au evoluat toate celelalte specii, tot la întâmplare. Această aserţiune a lui Darwin nu era formulată pe baze ştiinţifice şi de aici şi refuzul oamenilor de ştiinţă ai vremii de a se alătura ideii sale. În special paleontologii erau conştienţi că întreaga teorie era, în mare parte, rodul imaginaţiei lui Darwin. Fosilele au demonstrat că fiinţele vii nu au suportat un proces de evoluţie, de la primitiv la complex.

Chiar şi organismele vii care au trăit acum sute de milioane de ani prezentau aceleaşi caracteristici anatomice complexe precum corespondentele lor din zilele noastre.

Nu s-au găsit urme ale formelor de tranziţie presupuse de teoria lui Darwin şi care ar fi trebuit să unească speciile între ele. În anii următori, alte premise ale teoriei au fost respinse, rând pe rând.

Biochimia a demonstrat că viaţa este mult prea complexă pentru a apărea în mod întâmplător, aşa cum a susţinut Darwin. S-a constatat că până şi formarea în mod întâmplător a celei mai simple molecule de proteină este imposibilă, … ce să mai spunem de celulă? Anatomia, pe de altă parte, arată că organismele au o alcătuire proprie şi au fost create separat.

Pe scurt, teoria lui Darwin nu avea un fundament ştiinţific, dar, totuşi, a obţinut rapid sprijin politic, deoarece oferea aşa-numitele „baze ştiinţifice” pentru marile puteri ale secolului al XIX-lea.

 

 

Sursa: amr.ro

Source Link

Views: 2