Citește despre viata Profetului!
Când un arab de pe vremea Profetului vedea ceva, vorbea precum un expert. Arabii erau oameni ai percepţiei şi ai intuiţiei. Dacă unul dintre ei vedea urme de paşi pe drum, spunea: „Acestea sunt urmele de paşi ale persoanei cutare.” Mirosea respiraţia celui cu care vorbea şi realiza dacă spunea adevărul sau minţea.
Aceşti bărbaţi au fost contemporani cu Muhammad şi i-au fost alături încă de la venirea lui pe lume. Nu le-a fost ascuns nimic din viaţa sa. Perioada copilăriei, care nu este observată de către alţii în afară de oamenii din jurul copilului şi de către rudele apropiate, în cazul lui Muhammad a fost văzută şi observată de către toţi oamenii din Mekka. Aceasta s-a întâmplat întrucât copilăria lui nu a fost ca oricare alta. A atras atenţia asupra sa datorită semnelor timpurii de maturitate şi iniţiativă şi datorită respingerii jocurilor obişnuite ale copiilor în favoarea seriozităţii bărbaţilor.
De exemplu, oamenii din Quraish obişnuiau să spună despre nepotul lui ’Abd Al-Muttalib că stătea departe de locurile de joacă ale copiilor şi de petrecerile lor şi obişnuia să le răspundă ori de câte ori era invitat să participe: „Eu nu am fost creat pentru asta.”
Mai mult decât atât, când doica sa Haliimah l-a dus înapoi la familia sa, ea le-a împărtăşit observaţiile, experienţele sale cu copilul şi ceea ce văzuse la el pentru a-i convinge că nu era un copil obişnuit. Ea credea că există un secret ascuns în el, cunoscut doar lui Allah, care ar putea fi dezvăluit într-o zi.
Cât despre tinereţea sa, câtă inocenţă! Era lucid şi rafinat. Preocuparea rudelor sale în ceea ce-l priveşte a sporit, vorbind despre el mai des şi lăudându-l mai mult. Maturitatea sa a fost pe deplin observată de fiecare ochi, ureche şi inimă. Mai presus de toate se afla conștiința comunităţii sale, conduita şi comportamentul său oferind un criteriu asupra adevărului, bunătăţii şi a frumuseţii.
La acea vreme, viaţa era una limpede şi luminoasă, din leagăn până în mormânt. Toate viziunile, paşii, cuvintele, mişcările, chiar şi visele, speranţele şi amintirile sale constituiau dreptul tuturor oamenilor din prima zi în care s-a născut. Ca şi cum Allah Cel Milostiv dorea să le spună oamenilor: „Acesta este Profetul Meu trimis vouă. Calea sa este una a raţiunii şi a intelectului şi aceasta constituie întreaga sa viaţă, încă de pe vremea când era în faşă.”
De aceea analizează-i viaţa şi judecă cu raţiunea şi intelectul pe care îl deţii. Percepi vreun motiv de suspiciune? Simţi că există vreun neadevăr? A spus vreodată o minciună sau a trădat pe cineva? A judecat pe cineva nedrept? A manifestat vreodată vreun defect? A abandonat vreodată relaţiile sale de rudenie? A neglijat vreodată o îndatorire sau a lăsat deoparte o acţiune nobilă? A insultat vreodată pe cineva sau a adorat un idol? Citeşte cu atenţie şi cu meticulozitate, investighează, pentru că nu există niciun stadiu al vieţii sale care să fie ascuns sau voalat.
Dacă viaţa sa, după cum vezi şi observi, nu constituie nimic decât puritate, adevăr şi glorie, este raţional şi logic ca un om cu astfel de trăsături să spună minciuni la vârsta de patruzeci de ani? În legătură cu ce ar minţi? Despre Allah, pretinzând că el este Profetul Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ales, preferat şi inspirat de către El?
Nu, acesta este răspunsul oferit de simţuri şi intuiţie. Care este modul tău de gândire şi ce drept ai să spui minciuni?
Source Link
Views: 3
