Tag: credinciosi

Mileniul trei – partea I

 

 

În pragul unui nou mileniu

Fethullah G.

 

Precum fiecare apus, fiecare răsărit și fiecare primăvară ce vine semnifică un nou început și speranță, așa și un nou secol și un nou mileniu. De-a lungul roților timpului, care se scurge și asupra căruia noi nu avem nici un control, umanitatea a căutat întotdeauna o nouă scânteie de viață, un suflu la fel de proaspăt ca vântul apusului și a sperat și dorit să pătrundă în lumină din întuneric la fel de ușor ca trecerea unui prag.

Noi putem doar presupune momentul în care femeia și bărbatul au apărut pe Pământ, care este egalat cu Cerurile datorită artei divine de care dispune, a înțelesului său ontologic și a valorii sale ce provine în mare parte din cei ce îl populează: locuitorii, umanitatea. Conform calendarului pe care îl folosim astăzi, ne aflăm în pragul celui de-al treilea mileniu după nașterea lui Iisus ( Pacea fie asupra lui!). Oricum, din moment ce timpul se învârte și avansează cu o relativitate spiralată, în lume există diferite moduri de a măsura timpul. De exemplu, potrivit măsurării timpului (metodă acceptată la nivel global), lumea este pe punctul de a trece pragul unei noi perioade de o mie de ani. Potrivit calendarului evreu, ne aflăm deja în a doua jumătate a mileniului al optulea. În calendarul hindus, trăim în era Kali Yuga. Dacă urmăm calendarul islamic, ne apropiem de sfârșitul primei jumătăți al celui de-al doilea mileniu.

Sunset-Autumn-Maple-Fantasy-NatureSă ne amintim totuși că fiecare măsură de timp nu este decât o măsură relativă. În timp ce o perioadă de 100 de ani se presupune a fi măsura pentru un secol, ideea de un al 60-lea secol, bazată pe durata de viață a unei persoane medii, merită menționată. Din acest punct de vedere, ne aflăm deja în al patrulea mileniu după hijrah, care reprezintă punctul de început al calendarului musulman. Aduc în discuție această chestiune datorită comfortului spiritual pus în pericol de prezicerile înspăimântătoare asociate mileniului ce va urma, mai ales în vest.

Oamenii trăiesc cu o speranță continuă, și astfel sunt copiii speranței. În clipa în care își pierd speranța, ei își pierd de asemenea și “focul” vieții, chiar dacă existența lor fizică continuă. Speranța este direct proporțională cu a avea credință. Așa cum iarna reprezintă 1/4 dintr-un an, așa și perioadele din viața unei persoane sau a unei societăți, ce corespund iernii, sunt mici. Roțile faptelor divine se învârt împrejurul unei asemenea înțelepciuni cuprinzătoare și a unor scopuri iertătoare încât așa cum noaptea și ziua construiesc speranța cuiva și reînvie spiritul, și cum fiecare nou an vine cu așteptarea primăverii și verii, așa și perioadele destructive sunt scurte și urmate de perioade fericite, atât în viața individului cât și în istoria unei națiuni.

Această circulare a “Zilelor lui Dumnezeu”, care este centrată în Înțelepciunea Divină, nu reprezintă nici teamă, nici pesimism pentru cei care dețin credință și facultăți de percepție veritabile. Dimpotrivă, această circulare este o sursă de reflecție continuă, amintire, și recunoștință pentru cei ce au inimi deschise, percepție interioară și abilitatea de a auzi. Ziua se dezvoltă în inima nopții, iarna își croiește lăcașul în care primăvara va răsări, iar viața unui om este purificată, se maturizează și se bucură de fructele pe care le așteaptă în această circulare. Abilitățile umane devin talente și aptitudini, științele înfloresc precum trandafirii și țes tehnologie de-a lungul trecerii timpului, iar umanitatea se apropie treptat de finalul predestinat.

Această idee generală nu este subiectivă, ci mai degrabă reprezintă un fapt obiectiv al istoriei umanității; oamenii nu trebuie să creadă că evenimente ca iarna sau cele asemănătoare iernii sunt privite ca dezastre, regrete și îmbolnăviri. În ciuda faptului general știut că după îmbolnăvire crește rezistența organismului și imunitatea sistemului, boala este patologică și dăunătoare. Ea este asemănătoare dezastrelor terestre și cerești. Din punct de vedere teologic și moral, acestea sunt rezultatul păcatelor și oprimărilor noastre, care pot zgudui Cerurile și Pământul, și din cauza angrenărilor în fapte declarate interzise și disprețuite de lege și etică (religioasă sau seculară). Chiar dacă ele trezesc oamenii din greșelile pe care le fac și provoacă dezvoltări în geologie, arhitectură și inginerie;  chiar dacă ele ridică bunurile credincioșilor la nivelul de a fi oferite spre caritate, și pe credincioși la nivelul de martiri, aceste dezastre cauzează multe pagube și dăunează umanității.

Astfel citim în Coran: Dacă Dumnezeu nu i-ar fi împiedicat pe unii dintre voi, moscheile, mănăstirile și sinagogile în care Dumnezeu este venerat, ar fi devenit ruini (22:40).  Cu alte cuvinte, Dumnezeu ar fi fost atât de puțin cunoscut încât femeile și bărbații, care înclină în a nu recunoaște nimic superior lor și care cred că faptele lor nu vor fi analizate în Viața de Apoi, vor merge doar pe drumul greșit, făcând astfel Pământul nepotrivit pentru viața umană. Există de asemenea și decretul divin: tu vezi bunul ca pe un rău, deși este bine pentru tine; și vezi răul ca pe un bun, deși este rău pentru tine (2:126). De exemplu, războiul este permis. Deși războaiele bazate pe anumite principii cu intenția de a îmbunătăți situația existentă pot aduce beneficii, nu ar trebui comandate, deoarece produc rău; lasă în urma lor case ruinate, familii dezbinate și orfani și văduve cu lacrimi în ochi.

Cu toate acestea, nu putem ignora realitățile vieții. Ființele umane reprezintă oglinda Numelor și Atributelor lui Dumnezeu, și deci sunt deosebite de restul creației cu onoarea de a fi responsabili de aducerea prosperității pe Pământ, în Numele Lui. Dacă ei nu pot vedea înțelepciunea și scopurile ce se află în orice bine sau rău adus lor de către Creator, ei nu se pot lepăda de disperare și de pesimism. Pentru ei, așa cum este știut în literatura existențialistă, viața se transformă într-un proces fără sens, prostia într-un criteriu stabil, sinuciderea într-un fapt demn de laudă, pentru ca în final moartea să devină singura realitate inevitabilă.

 

sursa: ro.fgulen.comSource Link

Views: 2

Rugăciunile de sărbătoare (‘id)

Rugăciunile de sărbătoare (‘id)

Sayyid Sabiq

 

APTOPIX India Eid Al FitrRugaciunile celor doua sarbatori au fost instituite in primul an dupa emigrare. Ele sunt sunnah mu’kkadah, Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) facandu-le intotdeauna, cerand barbatilor si femeilor sa faca acelasi lucru.

Ingrijirea (curatenia) pentru cele doua sarbatori : Este preferabil sa se faca ghusl, sa se parfumeze si sa se poarte cele mai bune haine de cele doua sarbatori.

Ja’far ibn-Muhammed a relatat de la tatal sau, sub autoritatea bunicului, care a relatat ca Profetul obisnuia sa poarte o manta yemenita, de fiecare data cand sosea ziua de sarbatoare (relatat de ash-Shaf’i si al-Baghawi)

Al-Hassan as-Sibt a spus : “Mesagerul lui Allah ne-a poruncit ca, de cele doua sarbatori, sa purtam cele mai bune haine pe care le avem, sa folosim cel mai bun parfum si sa sacrificam cel mai bun animal.” (relatat de al-Hakim, in lantul sau gasindu-se si Ishaq ibn Barzakh, declarat slab de catre al-‘Azdi, in timp ce Ibn Hibban sustine ca este demn de incredere)

Ibn al-Qayyim a scris : “Profetul obisnuia sa poarte cele mai minunate haine, avand una speciala pe care o prefera de sarbatori si jumu’ah.”

Mancarea de cele doua sarbatori : De ‘id-ul fitr (sfarsitul Ramadanului) este bine sa se manance inainte de a merge la rugaciunea specifica, insa nu acelasi lucru se poate spune si despre ‘id-ul adha (comemorand sacrificiul profetului Avraam). Astfel, daca de ‘id-ul fitr este sunnah sa se manance un numar impar de curmale inainte de rugaciune, de ‘id-ul adha acest lucru trebuie amanat pana la revenirea de la rugaciune cand se poate manca din ceea ce a fost sacrificat (daca a fost sacrificat un animal).

Anas a relatat : “Profetul nu mergea la sarbatoarea intreruperii postului pana cand nu consuma un numar impar de curmale.” (relatat de Ahmad si al-Bukhari)

Buraidah a spus : “Profetul nu obisnuia sa participe la sarbatoarea de intrerupere a postului pana cand nu manca, iar in ziua sacrificiului (‘id-ul adha) nu servea nimic pana cand nu se intorcea [de la rugaciune].” (relatat de at-Tirmidhi si Ibn Majah, precum si de catre Ahmad care a adaugat : “Si obisnuia sa manance din ceea ce a sacrificat.”)

In al-Muwatta’ s-a retinut de la Sa’id ibn al-Musayyab ca oamenilor li s-a spus sa manance inainte ca iasa afara in ziua care marcheaza finalul postului.

Ibn-Qudamah a spus : “Nu cunosc sa existe vreo divergenta de opinie legata de grabirea mancarii [de dimineata devreme] in ziua care marcheaza terminarea postului.”

Mersul la locul de rugaciune (musalla) : Rugaciunea de sarbatoare poate sa fie facuta in moschee, insa este preferabil ca ea sa se desfasoare intrun loc situat in afara orasului, atat timp cat nu exista niciun motiv sau scuza sa se procedeze altfel (ex. : vremea urata etc.), deoarece Profetul se ruga de cele doua sarbatori la periferia Medinei, el niciodata nerugandu-se in moscheea sa, cu exceptia cazului in care ploua.

Abu Hurairah a relatat ca ploua in ziua de sarbatoare, ceea ce l-a determinat pe Profet sa-i conduca in rugaciunea specifica in moschee. (relatat de Abu Dawud, Ibn Majah si al-Hakim, lantul sau continand un relatator necunoscut; Al-Hafiz a spus in at-Talkhis : “Lantul sau [de relatatori] este slab”, iar adh-Dhahabi a subliniat : “Acest hadis este respins”).

Femeile si copii mergand afara pentru rugaciunea de sarbatoare : Shari’ah cere femeilor si copiilor sa mearga la rugaciunea de sarbatoare. In categoria femeilor se includ atat cele casatorite, cat si cele necasatorite, tinere sau varstnice, precum si cele aflate in perioada de menstruatie.

Umm ‘Atiyah a spus : “Ni s-a spus sa mergem de cele doua sarbatori impreuna cu femeile necasatorite si cele aflate in perioada de menstruatie pentru a asista la un lucru bun [n.t., placut lui Allah] si pentru a face dua’ pentru musulmani. Femeile care se aflau in perioada de menstruatie stateau separate de celelalte.” (relatat de al-Bukhari si Muslim)

Ibn ‘Abbas a spus ca Profetul obisnuia sa-si ia la cele doua sarbatori sotiile si fiicele sale. (relatat de Ibn Majah si al-Baihaqi)
Si el relateaza mai departe : “Am iesit afara impreuna cu Profetul in ziua de terminare a postului si in cea a sacrificiului, iar el s-a rugat si a tinut o predica (khutbah), dupa care a mers la femei si le-a reamintit de Allah Preainaltul, indemnandu-le sa ofere milostenie.” (relatat de al-Bukhari)

Alegand drumuri diferite pentru a merge si a se intoarce la (de la) musalla : Majoritatea savantilor sunt de parere ca este preferabil pentru cineva sa mearga la rugaciune pe o cale si sa se intoarca acasa pe o alta, indiferent ca este vorba de un imam sau de un membru din adunare. Jabir a relatat : “In ziua de sarbatoare Profetul obisnuia sa aleaga carari diferite.” (relatat de al-Bukhari)

Abu Hurairah a spus : “Dupa ce Profetul mergea la rugaciunea de sarbatoare, revenea pe un drum diferit.” (relatat de Ahmad, Muslim si at-Tirmidhi)

Este, insa, permisa revenirea pe acelasi drum. Bakr ibn Mubashir a spus : “In zilele de sarbatoare obisnuiam sa merg cu, companionii Profetului catre musalla, trecand printr-o anumita vale din Medina, ajungeam la locul de rugaciune, ne rugam impreuna cu Mesagerul lui Allah, iar la final reveneam la casele noastre prin aceeasi vale. (relatat de Abu Dawud, al-Hakim si al-Bukhari in al sau Tarikh; Ibn as-Sakin a spus ca lantul sau [de relatatori] este acceptabil)

Timpul rugaciunilor de ‘id : Incepe de cand Soarele s-a ridicat trei metri deasupra liniei orizontului si se termina cand ajunge la punctul sau cel mai inalt.

Ahmad ibn Hassan al-Bana’ a inregistrat ca Jundub a spus : “Profetul s-a rugat [n.t., ca limita de timp, in ziua de sarbatoare] de ‘id-ul fitr pana cand Soarele s-a ridicat [aproximativ] sase metri [n.t., doua rumah, fiecare avand aproximativ trei metri] deasupra orizontului, si trei metri in ziua sacrificiului.”

Ash-Shaukani a spus : “Aceasta relatare este cea mai buna in materie de rugaciune de sarbatoare, aratand ca este preferabil sa se grabeasca rugaciunea de ‘id adha si sa se intarzie cea de ‘id fitr.”

Ibn Qudamah a notat : “Este sunnah sa se faca rugaciunea de ‘id adha mai devreme pentru a oferi oamenilor posibilitatea sa sacrifice, iar salat-ul fitr sa se intarzie pentru a permite plata zakat al-Fitr. Nu cunosc sa existe vreo diferenta de opinie pe acest subiect.”

Adhan-ul si iqamah pentru rugaciunea de ‘id : Ibn al-Qayyim a scris : “Cand Mesagerul lui Allah a mers la musalla (locul rugaciunii), a facut rugaciunea fara niciun adhan sau iqamah si fara sa rosteasca ‘as-salatu jami’ah’ (rugaciunea cu grupul).”

Ibn ‘Abbas si Jabir au relatat ca nu exista niciun adhan in ziua de terminare a postului sau in ziua de sacrificiu. (relatat de al-Bukhari si Muslim). Muslim a inregistrat ca ‘Ata a spus : “Jabir mi-a adus la cunostinta ca nu s-a facut niciun adhan pentru sarbatoarea de terminare a postului, nici cand imamul a sosit si nici dupa aceasta. Si nicio iqamah sau alt fel de chemare.”

Sa’d ibn abi-Waqqas a relatat : “Profetul a facut rugaciunea de sarbatoare fara adhan sau iqamah. Obisnuia sa tina doua predici (khutba) stand in picioare si separandu-le printr-o asezare [n.t., asezandu-se intre cele doua].” (relatat de al-Bazzar).

 

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Traducere: Dan MichiSource Link

Views: 1

Rugăciunile de sărbătoare (‘id)

Rugăciunile de sărbătoare (‘id) Sayyid Sabiq   Rugaciunile celor doua sarbatori au fost instituite in primul an dupa emigrare. Ele sunt sunnah mu’kkadah, Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) facandu-le intotdeauna, cerand barbatilor si femeilor sa faca acelasi lucru. Ingrijirea (curatenia) pentru cele doua sarbatori : Este preferabil sa se […]

Rugăciunile de sărbătoare (‘id)

Sayyid Sabiq

 

APTOPIX India Eid Al FitrRugaciunile celor doua sarbatori au fost instituite in primul an dupa emigrare. Ele sunt sunnah mu’kkadah, Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) facandu-le intotdeauna, cerand barbatilor si femeilor sa faca acelasi lucru.

Ingrijirea (curatenia) pentru cele doua sarbatori : Este preferabil sa se faca ghusl, sa se parfumeze si sa se poarte cele mai bune haine de cele doua sarbatori.

Ja’far ibn-Muhammed a relatat de la tatal sau, sub autoritatea bunicului, care a relatat ca Profetul obisnuia sa poarte o manta yemenita, de fiecare data cand sosea ziua de sarbatoare (relatat de ash-Shaf’i si al-Baghawi)

Al-Hassan as-Sibt a spus : „Mesagerul lui Allah ne-a poruncit ca, de cele doua sarbatori, sa purtam cele mai bune haine pe care le avem, sa folosim cel mai bun parfum si sa sacrificam cel mai bun animal.” (relatat de al-Hakim, in lantul sau gasindu-se si Ishaq ibn Barzakh, declarat slab de catre al-‘Azdi, in timp ce Ibn Hibban sustine ca este demn de incredere)

Ibn al-Qayyim a scris : „Profetul obisnuia sa poarte cele mai minunate haine, avand una speciala pe care o prefera de sarbatori si jumu’ah.”

Mancarea de cele doua sarbatori : De ‘id-ul fitr (sfarsitul Ramadanului) este bine sa se manance inainte de a merge la rugaciunea specifica, insa nu acelasi lucru se poate spune si despre ‘id-ul adha (comemorand sacrificiul profetului Avraam). Astfel, daca de ‘id-ul fitr este sunnah sa se manance un numar impar de curmale inainte de rugaciune, de ‘id-ul adha acest lucru trebuie amanat pana la revenirea de la rugaciune cand se poate manca din ceea ce a fost sacrificat (daca a fost sacrificat un animal).

Anas a relatat : „Profetul nu mergea la sarbatoarea intreruperii postului pana cand nu consuma un numar impar de curmale.” (relatat de Ahmad si al-Bukhari)

Buraidah a spus : „Profetul nu obisnuia sa participe la sarbatoarea de intrerupere a postului pana cand nu manca, iar in ziua sacrificiului (‘id-ul adha) nu servea nimic pana cand nu se intorcea [de la rugaciune].” (relatat de at-Tirmidhi si Ibn Majah, precum si de catre Ahmad care a adaugat : „Si obisnuia sa manance din ceea ce a sacrificat.”)

In al-Muwatta’ s-a retinut de la Sa’id ibn al-Musayyab ca oamenilor li s-a spus sa manance inainte ca iasa afara in ziua care marcheaza finalul postului.

Ibn-Qudamah a spus : „Nu cunosc sa existe vreo divergenta de opinie legata de grabirea mancarii [de dimineata devreme] in ziua care marcheaza terminarea postului.”

Mersul la locul de rugaciune (musalla) : Rugaciunea de sarbatoare poate sa fie facuta in moschee, insa este preferabil ca ea sa se desfasoare intrun loc situat in afara orasului, atat timp cat nu exista niciun motiv sau scuza sa se procedeze altfel (ex. : vremea urata etc.), deoarece Profetul se ruga de cele doua sarbatori la periferia Medinei, el niciodata nerugandu-se in moscheea sa, cu exceptia cazului in care ploua.

Abu Hurairah a relatat ca ploua in ziua de sarbatoare, ceea ce l-a determinat pe Profet sa-i conduca in rugaciunea specifica in moschee. (relatat de Abu Dawud, Ibn Majah si al-Hakim, lantul sau continand un relatator necunoscut; Al-Hafiz a spus in at-Talkhis : „Lantul sau [de relatatori] este slab”, iar adh-Dhahabi a subliniat : „Acest hadis este respins”).

Femeile si copii mergand afara pentru rugaciunea de sarbatoare : Shari’ah cere femeilor si copiilor sa mearga la rugaciunea de sarbatoare. In categoria femeilor se includ atat cele casatorite, cat si cele necasatorite, tinere sau varstnice, precum si cele aflate in perioada de menstruatie.

Umm ‘Atiyah a spus : „Ni s-a spus sa mergem de cele doua sarbatori impreuna cu femeile necasatorite si cele aflate in perioada de menstruatie pentru a asista la un lucru bun [n.t., placut lui Allah] si pentru a face dua’ pentru musulmani. Femeile care se aflau in perioada de menstruatie stateau separate de celelalte.” (relatat de al-Bukhari si Muslim)

Ibn ‘Abbas a spus ca Profetul obisnuia sa-si ia la cele doua sarbatori sotiile si fiicele sale. (relatat de Ibn Majah si al-Baihaqi)
Si el relateaza mai departe : „Am iesit afara impreuna cu Profetul in ziua de terminare a postului si in cea a sacrificiului, iar el s-a rugat si a tinut o predica (khutbah), dupa care a mers la femei si le-a reamintit de Allah Preainaltul, indemnandu-le sa ofere milostenie.” (relatat de al-Bukhari)

Alegand drumuri diferite pentru a merge si a se intoarce la (de la) musalla : Majoritatea savantilor sunt de parere ca este preferabil pentru cineva sa mearga la rugaciune pe o cale si sa se intoarca acasa pe o alta, indiferent ca este vorba de un imam sau de un membru din adunare. Jabir a relatat : „In ziua de sarbatoare Profetul obisnuia sa aleaga carari diferite.” (relatat de al-Bukhari)

Abu Hurairah a spus : „Dupa ce Profetul mergea la rugaciunea de sarbatoare, revenea pe un drum diferit.” (relatat de Ahmad, Muslim si at-Tirmidhi)

Este, insa, permisa revenirea pe acelasi drum. Bakr ibn Mubashir a spus : „In zilele de sarbatoare obisnuiam sa merg cu, companionii Profetului catre musalla, trecand printr-o anumita vale din Medina, ajungeam la locul de rugaciune, ne rugam impreuna cu Mesagerul lui Allah, iar la final reveneam la casele noastre prin aceeasi vale. (relatat de Abu Dawud, al-Hakim si al-Bukhari in al sau Tarikh; Ibn as-Sakin a spus ca lantul sau [de relatatori] este acceptabil)

Timpul rugaciunilor de ‘id : Incepe de cand Soarele s-a ridicat trei metri deasupra liniei orizontului si se termina cand ajunge la punctul sau cel mai inalt.

Ahmad ibn Hassan al-Bana’ a inregistrat ca Jundub a spus : „Profetul s-a rugat [n.t., ca limita de timp, in ziua de sarbatoare] de ‘id-ul fitr pana cand Soarele s-a ridicat [aproximativ] sase metri [n.t., doua rumah, fiecare avand aproximativ trei metri] deasupra orizontului, si trei metri in ziua sacrificiului.”

Ash-Shaukani a spus : „Aceasta relatare este cea mai buna in materie de rugaciune de sarbatoare, aratand ca este preferabil sa se grabeasca rugaciunea de ‘id adha si sa se intarzie cea de ‘id fitr.”

Ibn Qudamah a notat : „Este sunnah sa se faca rugaciunea de ‘id adha mai devreme pentru a oferi oamenilor posibilitatea sa sacrifice, iar salat-ul fitr sa se intarzie pentru a permite plata zakat al-Fitr. Nu cunosc sa existe vreo diferenta de opinie pe acest subiect.”

Adhan-ul si iqamah pentru rugaciunea de ‘id : Ibn al-Qayyim a scris : „Cand Mesagerul lui Allah a mers la musalla (locul rugaciunii), a facut rugaciunea fara niciun adhan sau iqamah si fara sa rosteasca ‘as-salatu jami’ah’ (rugaciunea cu grupul).”

Ibn ‘Abbas si Jabir au relatat ca nu exista niciun adhan in ziua de terminare a postului sau in ziua de sacrificiu. (relatat de al-Bukhari si Muslim). Muslim a inregistrat ca ‘Ata a spus : „Jabir mi-a adus la cunostinta ca nu s-a facut niciun adhan pentru sarbatoarea de terminare a postului, nici cand imamul a sosit si nici dupa aceasta. Si nicio iqamah sau alt fel de chemare.”

Sa’d ibn abi-Waqqas a relatat : „Profetul a facut rugaciunea de sarbatoare fara adhan sau iqamah. Obisnuia sa tina doua predici (khutba) stand in picioare si separandu-le printr-o asezare [n.t., asezandu-se intre cele doua].” (relatat de al-Bazzar).

 

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Traducere: Dan Michi

Source Link

Views: 1