Dogma si credinta islamica Musulmanii consideră că Dumnezeu (în arabă اﷲ) a revelat în mod direct cuvântul Său către omenire prin Muhammad (circa 570–632) și alți profeți, printre care Adam, Avraam, Moise și Iisus. Baza credinței islamice se găsește în shahādatān (“două mărturii”): lā ilāhā illā-llāhu; muhammadur-rasūlu-llāhi — “Nu există (dumne)zeu în afară de Dumnezeu; […]
0Shares
Dogma si credinta islamica
Musulmanii consideră că Dumnezeu (în arabă اﷲ) a revelat în mod direct cuvântul Său către omenire prin Muhammad (circa 570–632) și alți profeți, printre care Adam, Avraam, Moise și Iisus. Baza credinței islamice se găsește în shahādatān (“două mărturii”): lā ilāhā illā-llāhu; muhammadur-rasūlu-llāhi — “Nu există (dumne)zeu în afară de Dumnezeu; iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu”. Pentru a deveni musulman, o persoană trebuie să recite și să creadă aceste cuvinte. Sunniții privesc această formulă ca pe unul din cei Cinci stâlpi ai islamului.
Musulmanii consideră că principala înregistrare scrisă a revelației către omenire este Coranul, pe care îl consideră perfect, reprezentând revelația finală a lui Dumnezeu. Musulmanii cred că părți ale Bibliei și ale Torei au fost pierdute, interpretate greșit sau distorsionate de credincioși. Din această perspectivă, Coranul este văzut ca o corectură adusă cărților sfinte iudaice și creștine.
Musulmanii susțin că islamul conține în esență aceeași credință ca a tuturor trimișilor lui Dumnezeu omenirii de la Adam, Coranul codificând revelația finală a lui Dumnezeu. Învățătura islamică vede iudaismul și creștinismul ca derivând din învățăturile unora din acești profeți – în special Avraam – și recunoaște rădăcinile lor avraamice, în timp ce Coranul îi numește Oameni ai Cărții.
Există șase credințe elementare împărtășite de toți musulmanii:
Credința în Dumnezeu, singurul demn de venerație;
Credința în toți profeții și trimișii lui Dumnezeu;
Credința în cărțile trimise de Dumnezeu;
Credința în îngeri;
Credința în Ziua Judecății (Al-din) și în înviere (Al-Qiyama);
Credința în destin (Qadaa și Qadar în arabă). (Aceasta nu înseamnă că un om este predeterminat în acțiuni sau să trăiască o anumită viață. Dumnezeu i-a dat liberul arbitru pentru a-i permite să ia decizii.)
Crezul musulman (traducere aproximativă):
“Cred în Dumnezeu; și în Îngerii Săi; și în Scripturile Sale; și în trimișii Săi; și în Ziua de Apoi; și în Soartă, că Binele și Răul sunt de la Dumnezeu, și în Înviere după moarte. Mărturisesc că nu există nimic demn de venerație în afară de Dumnezeu; după cum mărturisesc că Muhammad este trimisul Său.”
Eliberarea de prejudecati – partea 1 Majoritatea oamenilor acceptă tot ceea ce aud de la oamenii de ştiinţă ca fiind perfect adevărat. Nici măcar nu le trece prin minte că aceşti oameni de ştiinţă ar putea avea, la rândul lor, unele prejudecăţi filozofice sau ideologice. Problema care se pune aici este faptul că oamenii […]
0Shares
Eliberarea de prejudecati – partea 1
Majoritatea oamenilor acceptă tot ceea ce aud de la oamenii de ştiinţă ca fiind perfect adevărat. Nici măcar nu le trece prin minte că aceşti oameni de ştiinţă ar putea avea, la rândul lor, unele prejudecăţi filozofice sau ideologice. Problema care se pune aici este faptul că oamenii de ştiinţă evoluţionişti îşi impun propriile lor prejudecăţi şi viziuni filozofice asupra publicului, sub pretextul ştiinţei. Spre exemplu, deşi ei sunt perfect conştienţi de faptul că evenimentele întâmplătoare nu generează decât iregularitate şi confuzie, cu toate acestea, ei susţin că această extraordinară ordine, cât şi planificarea şi structura ce sunt vizibile în univers şi în organismele vii, au apărut ca rezultat al întâmplării.
Spre exemplu, un asemenea biolog observă cu uşurinţă că există o copleşitoare armonie în molecula unei proteine, cărămida vieţii, şi că nu există nicio probabilitate ca aceasta să fi apărut la întâmplare. Cu toate acestea, el pretinde că această proteină a apărut la întâmplare, în urmă cu milioane de ani, în condiţiile primitive ce ar fi existat atunci pe pământ. Şi el nu se opreşte aici; mai susţine de asemenea, fără nicio ezitare, că milioane de proteine s-au format la întâmplare şi că acestea, într-un mod uluitor, s-au adunat pentru a crea prima celulă vie. Mai mult decât atât, el îşi apără propria viziune cu o încăpăţânare oarbă. Iar această persoană este un om de ştiinţă „evoluţionist“.
Dacă acelaşi om de ştiinţă ar găsi, în timp ce s-ar plimba de-a lungul unui drum drept, trei cărămizi aşezate una deasupra celeilalte, cu siguranţă nu s-ar gândi niciodată că acele cărămizi au ajuns în acelaşi loc din pură întâmplare şi că apoi s-au urcat una deasupra celeilalte din nou, din pură întâmplare. Şi într-adevăr, orice om care ar face o asemenea presupunere ar fi considerat nebun.
Atunci, cum este oare posibil ca oameni care sunt capabili să evalueze raţional evenimente obişnuite, să adopte o asemenea atitudine iraţională atunci când este vorba de evaluarea propriei lor existenţe?
Nu este posibil să pretinzi că ai adoptat această atitudine în numele ştiinţei: o abordare ştiinţifică necesită ca oricând există două alternative cu şanse egale în ceea ce priveşte un anumit caz, să se ia în considerare ambele alternative. Iar dacă probabilitatea uneia dintre cele două alternative este mult inferioară, spre exemplu, de doar un procent, atunci, ceea ce trebuie făcut din punct de vedere ştiinţific şi raţional este să se ia în considerare cealaltă alternativă, a cărei probabilitate este de 99 de procente, ca fiind cea validă.
Eliberarea de prejudecati – partea 2 Haideţi să mergem acum mai departe, păstrând în minte acest fundament ştiinţific. Există două viziuni general răspândite şi acceptate despre modul în care a apărut viaţa pe Pământ. Prima este aceea că Dumnezeu a creat toate vieţuitoarele, în întreaga complexitate a structurii lor actuale. Cea de-a doua este […]
0Shares
Eliberarea de prejudecati – partea 2
Haideţi să mergem acum mai departe, păstrând în minte acest fundament ştiinţific. Există două viziuni general răspândite şi acceptate despre modul în care a apărut viaţa pe Pământ. Prima este aceea că Dumnezeu a creat toate vieţuitoarele, în întreaga complexitate a structurii lor actuale. Cea de-a doua este aceea că viaţa s-a format în urma unor coincidenţe inconştiente şi aleatorii. Cea din urmă este, de altfel şi viziunea susţinută de teoria evoluţionistă.
Atunci când studiem datele ştiinţifice, cum ar fi spre exemplu cele ale biologiei moleculare, putem să observăm că nu există nici cea mai mică şansă pentru ca o celulă individuală – sau chiar şi una dintre milioanele de proteine prezente în această celulă – să fi apărut la întâmplare, aşa cum susţine evoluţionismul. Aşa cum vom explica în capitolele următoare, calculele probabilistice confirmă şi mai mult acest lucru. Prin urmare, viziunea evoluţionistă asupra apariţiei formelor de viaţă are o rată zero de probabilitate a veridicităţii.
Aceasta înseamnă că prima viziune are „sută la sută“ probabilitatea de a fi adevărată. Aceasta înseamnă că viaţa a apărut dintr-o dată. Cu alte cuvinte, a fost „creată“. Toate formele de viaţă au apărut prin actul de creaţie al lui Dumnezeu, graţie puterii, înţelepciunii şi cunoaşterii Sale superioare. Acest lucru nu ţine doar de credinţă; este o concluzie firească pe care înţelepciunea, logica şi ştiinţa ne-o conferă.
Date fiind aceste circumstanţe, oamenii noştri de ştiinţă „evoluţionişti“ ar trebui să-şi retragă pretenţiile şi să adere la ceea ce este atât evident, cât şi dovedit. Cine face opusul demonstrează că este mai degrabă o persoană care exploatează ştiinţa pentru a-şi susţine filozofiile, ideologia şi dogma, decât un adevărat om de ştiinţă.
Mânia, încăpăţânarea şi prejudecăţile unui asemenea „om de ştiinţă“ cresc tot mai mult, de fiecare dată când el se confruntă cu realitatea. Atitudinea sa poate fi explicată printr-un singur cuvânt: „credinţă“. Cu toate acestea, aici este vorba despre o credinţă oarbă şi plină de superstiţii, întrucât nu găsim o altă explicaţie pentru lipsa de interes pe care un asemenea om o manifestă faţă de faptele obiective şi nici pentru faptul că este capabil să se dedice întreaga viaţă unui scenariu absurd pe care l-a construit în propria imaginaţie.
Manage cookie consents/Administrează consimțămintele pentru cookie-uri.
To provide the best experience, we use technologies such as cookies to store and/or access device information. Consent to these technologies allows us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not giving your consent or withdrawing your consent may negatively affect certain functionalities and features.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale/Functional
Always active
Technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by a subscriber or user or for the sole purpose of executing the transmission of a communication over an electronic communications network. Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici/Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Technical storage or access is necessary to create user profiles to which we send advertising or to track the user on a website or across multiple websites for similar marketing purposes. . Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.