Year: 2024

Cel Aproape, Care Răspunde…

 

Şi prin acest nobil verset ni se face nouă cunoscut Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul, ca fiind un Domn Mare şi Preamaret, total diferit de cei pe care îi iau drept domni şi adoraţi politeiştii, dintre pietre şi idoli şi foc, căci idolii politeiştilor nu aud rugile şi nici nu răspund rugăminţilor. Şi aceasta întrucât, cu adevărat, cei pe care aceştia îi iau ca şi obiecte ale adorării lor nu sunt, de fapt, demni de adorare şi sunt ei dumnezei nedrepţi şi mincinoşi – care nu aud ei pe cei care se roagă lor, şi nici nu îi văd pe ei, şi nici nu îi ştiu pe ei, şi nici nu răspund rugilor lor. Spune Allah Preaînaltul:

  1. Aceia pe care voi îi invocaţi în locul lui Allah sunt robi asemenea vouã. Invocaţi-i, aşadar, şi sã vã rãspundã, dacã voi sunteţi cu adevãrul!

(Surat Al-‘A’raf, 194)

Şi nici chiar atunci când cei care îi adoră se vor ruga lor în ziua judecăţii, nu le vor răspunde ei, aşa cum bine ne-a înştiinţa Allah Preaînaltul în Nobilul Coran:

  1. Şi într-o zi va zice El: “Chemaţi-i voi pe aceia care aţi pretins cã sunt asociaţii Mei!” Şi-i vor chema, însã ei nu le vor rãspunde şi vom pune între ei un loc de pierzare.

(Surat Al-Kahf, 52)

Şi, deasemenea:

  1. Şi se va spune [atunci]: “Chemaţi-i pe asociaţii voştri! Şi ei îi vor chema, dar nu le vor rãspunde. Şi ei vor vedea chinul şi atunci vor dori ei sã fi fost bine călăuziţi.

(Surat Al-Qasas, 64)

Aşadar, cu adevărat, au fost pierduţi într-o mare rătăcire cei care au adorat altceva în afara lui Allah, căci ceea ce ei au chemat în afara Acestuia, Preaînaltul, nu le poate fi lor de nici un folos, nici în această lume şi nici în lumea de apoi. Şi spune Allah Preaînaltul:

  1. Şi cine este mai rãtãcit decât acela care invocã în locul lui Allah pe cineva care nu-i va rãspunde lui pânã în Ziua Învierii, cãci ei nu bagã în seamã chemarea acestora!
  2. Iar când oamenii vor fi adunaţi [pentru judecatã], ei le vor fi duşmani şi vor tãgãdui adoraţia lor.

(Surat Al-‘Ahqaaf, 5-6)

  Şi Allah Preaînaltul, Unicul, este şi Cel care îl poate ajuta pe cel aflat la nevoie într-o situaţie critică.

Şi cele mai măreţe răspunsuri pe care Unicul Stăpânitor şi Domn – Allah – le da supuşilor Săi sunt cele ale rugilor în care, în nevoia lor, ei se întorc intru sinceritate şi adevăr la El, Preaînaltul, şi, şi mai mult, este vădit aceasta măreţie a răspunsului şi ajutotrului lui Allah atunci când, cu adevărat, s-au închis toate posibilităţile de ajutor ale creaţiilor (ale oamenilor) şi nu rămâne decât Allah Unul, Unicul, care să îi poată ajuta.

Şi aceasta este şi asemenea situaţiei acelora care s-a înverşunat împotriva lor Allah Dumnezeumarea şi i-a acoperit cu valurile ei înspumate, şi i-a azvârlit pe ei un val, şi de unde se aflau pe culmile lui, dintr-o dată au fost ei aruncaţi într-un fund adânc de mare, şi cu fiecare clipă ce se scurge cred ei ca acesta este sfârşitul lor şi că nu mai au ei nici o şansă de supravieţuire. Şi în aceste moment se îndreaptă ei către Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul rugându-l cu sinceritate şi devoţiune în credinţa lor, cum că dacă ne vei salva pe noi din aceasta vom fi noi dintre cei mulţumitori Ţie. Şi spune Allah Preaînaltul în Nobilul Coran:

  1. El este Cel care vã ajutã sã umblaţi pe uscat şi pe mare. Dar când sunt ei în corãbii, mânate de vânturi prielnice, bucurându-se de ele, asupra lor se abate vânt nãprasnic şi se nãpustesc peste ei talazuri din toate părţile şi îşi închipuie cã sunt ei cuprinşi, atunci Îl cheamã ei [numai] pe Allah, cu credinţa în religia Lui: “De ne vei mântui de aceasta, vom fi noi printre aceia care Îţi aduc mulţumire!”

(Surat Yunus, 22)

 

sursa: lumea islamicaSource Link

Views: 0

0Shares

CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ – 3

 

 

Probabil că cele mai importante motive ale atitudinii total antireligioase ale acestei civilizaţii, atât în ceea ce priveşte conceptele, cât şi metodele ei, se datorează moştenirii de către Europa a civilizaţiei romane, cu orientarea sa total materialistă raportat la viaţa umană şi la propria sa valoare, cu revolta naturii umane împotriva dispreţului creştinismului faţă de această lume şi împotriva reţinerii dorinţelor fireşti şi eforturilor legitime ale omului. Această revoltă a atins un astfel de succes încât a constrâns sectele şi bisericile creştine să adapteze treptat unele dogme la condiţiile sociale şi raţionale schimbătoare din Europa. În felul acesta, creştinismul, în loc să influenţeze viaţa socială a adepţilor săi şi să o schimbe – aşa cum cere prima îndatorire religioasă – a păstrat tăcerea în legătură cu ceea ce a impus cutuma şi s-a transformat într-un paravan pentru proiectele politice. Creştinismul are astăzi – după părerea marii majorităţi – doar un sens formal, aşa cum a fost şi situaţia zeilor romani, cărora nu li se îngăduia şi de la care nici nu se aştepta să aibă vreo influenţă reală asupra societăţii.        Fără îndoială că există în Occident numeroşi indivizi care simt şi gândesc într-o manieră religioasă şi depun eforturi disperate pentru a pune convingerile lor în acord cu spiritul civilizaţiei lor, dar aceştia sunt doar excepţii. Europeanul obişnuit cunoaşte o singură religie pozitivă: adorarea progresului material; adică acea convingere că viaţa nu are niciun alt ţel în afară de a deveni din ce în ce mai uşoară, sau, aşa cum se afirmă printr-o expresie uzuală ,,liberă de nedreptatea naturii“. Templele acestei religii sunt marile uzine, cinematografele, laboratoarele chimice, sălile de dans sau centralele electrice…, iar preoţii acestei religii sunt inginerii, stelele de cinema, conducătorii industriei şi eroii aviatori… Consecinţa inevitabilă în această situaţie este efortul de a dobândi putere şi plăcere, iar acest lucru creează grupări adverse, înarmate până în dinţi, hotărâte să se elimine una pe alta, atunci când interesele lor ajung să se ciocnească.

    rationalitate      În plan social, rezultatul acestei situaţii constă în crearea unui model uman a cărui filozofie morală se limitează la problemele avantajului practic şi pentru care progresul material reprezintă cel mai înalt criteriu al deosebirii dintre bine şi rău. În momentul de faţă, în schimbarea fundamentală de care depinde viaţa socială din Occident găsim acea filozofie morală clădită pe avantaj, devenind din ce în ce mai influentă, iar toate virtuţile considerate până astăzi strict morale – cum ar fi iubirea paternă şi castitatea – îşi pierd cu repeziciune valoarea, deoarece nu oferă societăţii un avantaj material concret“.

,,Ceea ce numim orientare religioasă în om este rezultatul firesc al situaţiei sale raţionale şi biologice. Omul nu poate descoperi enigmele vieţii, nici secretul naşterii şi morţii, nici secretul infinitului şi veşniciei. Gândirea sa se ciocneşte de nişte ziduri de nepătruns, dar omul poate cel puţin să facă două lucruri. Primul dintre acestea este evitarea oricărei încercări de a înţelege viaţa în ansamblul său şi, în acest caz, se bazează doar pe dovezile vieţii aparente şi limitează orice concluzie la propriul său cadru şi, în felul acesta, devine apt de a înţelege nişte frânturi dispersate din viaţă, al căror număr şi a căror claritate sporesc mai repede sau mai încet în funcţie de sporirea cunoaşterii naturii de către om. Dar această înţelegere se limitează în orice caz la nişte fărâme dintr-un ansamblu a cărui înţelegere continuă să rămână deasupra capacităţii raţiunii umane. Aceasta este calea pe care o urmează ştiinţele naturale.

          Cea de a doua opţiune, care poate să existe alături de varianta ştiinţifică, este calea religiei (credinţa). Ea îl călăuzeşte pe om de cele mai multe ori pe calea variantei afective a explicării complete a vieţii, construite în cea mai mare parte a sa pe ipoteza existenţei unei puteri creatoare care orânduieşte această lume după o poruncă predestinată, dar cunoaşterea ei este peste puterea de înţelegere a omului. Această opinie nu-l obligă pe om să se abţină de la căutarea adevărurilor vieţii şi a componentelor lor, atunci când acestea se descoperă  privirii, căci nu există o contradicţie între opinia aparent «ştiinţifică» şi opinia afectivă, «credinţa».Source Link

Views: 1

0Shares

SPIRITUL SI TRUPUL ÎN CREDINȚA MUSULMANULUI – 1

 

O, fii ai lui Adam! Puneţi-vă veşmintele voastre la toate locurile de rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-i iubeşte pe cei care întrec măsura! / Spune: «Cine a oprit podoaba orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire?». Spune: «Ele sunt pentru aceia care cred, în viaţa lumească şi numai pentru ei în Ziua Învierii. Astfel facem Noi versetele Noastre limpezi pentru nişte oameni care pricep» (Surat Al-A`raf 7:31-32).

spiritualitatea musulmanului          Există numeroase versete coranice şi tradiţii autentice vestite (hadith-uri) referitoare la acest subiect, printre care şi tradiţia următoare: „Domnul tău are un drept la tine, sufletul tău are un drept la tine, neamul tău are un drept la tine şi dă fiecăruia dreptul său!“. Unul dintre companionii Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) i-a spus lui: „Petrec nopţile în rugăciuni“. Un altul i-a spus: „Postesc tot  timpul“. Iar un al treilea a zis: „Eu stau departe de femei şi nu mă căsătoresc“. Atunci Trimisul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) le-a zis lor: „Jur pe Allah că eu sunt mai cu teamă şi mai cu frică de Allah, dar eu postesc şi mănânc, împlinesc rugăciunile şi dorm şi mă însoţesc cu femeile. Acela care fuge de rânduiala mea nu este cu mine“.  Când i s-a spus Trimisului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) că Abd Allah ben Amr posteşte ziua şi stă de veghe noaptea,  el a zis: „Nu face lucrul acesta! Posteşte şi mănâncă, dormi şi stai de veghe! Trupul tău are un drept de la tine, ochiul tău are un drept de la tine, soaţa ta are un drept de la tine şi gâtul tău are un drept de la tine“. Şi a mai zis Trimisul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!): „Cu fiecare slăvire (tasbiha) a lui Allah se face o pomană (sadaqa), cu fiecare preamărire (takbira) a lui Allah se face o pomană, cu fiecare laudă (tahmida) se face o pomană, cu fiecare rostire a expresiei  «La ilaha illa Allah» / «Nu există altă divinitate în afară de Allah» se face o pomană, fiecare poruncire a unei fapte bune este pomană, cu fiecare oprire de la lucrurile reprobabile faceţi pomană şi împreunarea cu soţiile voastre este pomană“. Atunci l-au întrebat: „O, Trimis al lui Allah! Şi, dacă unul dintre noi răspunde poftei sale, are pentru aceasta o răsplată?“. El le-a răspuns: „Aşa după cum dacă ea ar fi plasată între lucrurile oprite (haram), este socotită păcat, tot la fel dacă ea este plasată între lucrurile îngăduite (halal), există pentru ea o răsplată“. „Nu există monahism în Islam“. „Îmi sunt dragi din lumea voastră femeile şi parfumul şi mi-am făcut o bucurie din rugăciune“.

Source Link

Views: 5

0Shares