De ce e interzisă dobânda?

  Dan Michi   Dobanda reprezinta surplusul pe care cel care ia cu imprumut este obligat sa-l plateasca creditorului sau si depinde de doi factori principali : suma imprumutata si perioada pentru care s-a imprumutat. Surplusul raportat la o unitate imprumuta pentru un an de zile se numeste rata dobanzii. Termenul de “dobanda” este utilizat […]

0Shares

 

Dan Michi

 

MAIN-UsuryTragic400__400x300Dobanda reprezinta surplusul pe care cel care ia cu imprumut este obligat sa-l plateasca creditorului sau si depinde de doi factori principali : suma imprumutata si perioada pentru care s-a imprumutat. Surplusul raportat la o unitate imprumuta pentru un an de zile se numeste rata dobanzii.

Termenul de “dobanda” este utilizat pentru a exprima diferite lucruri. Inainte sa vorbim de devalorizarea monedei de referinta din zilele noastre, exista o singura forma de dobanda si aceasta era identica cu aceea pe care Islamul o interzice si care poarta numele de Ar-Riba. Asadar, conform terminologiei islamice “dobanda” inseamna a obtine un anumit profit fara a depune efort sau fara a presta o activitate in schimbul sau.

Din Nobilul Coran putem extrage versete care ne descriu dobanda si, in acelasi timp, ne atentioneaza asupra sa.

Cei care mananca din riba nu se vor ridica [in ziua de Apoi] decat asa cum se poticneste cel atins de Seitan si aceasta [pedeapsa] pentru ca ei zic : Si negustoria e ca si riba, in vreme ce Allah a ingaduit negotul, dar El a oprit riba. Cei carora le vine povata de la Domnul lor si se opresc, aceia au [iertare] pentru ceea ce au facut mai inainte si lucrul lor este de la Allah [pentru judecata], dar cei care o fac mai departe, aceia vor fi oaspetii Focului si ei in el vor ramane vesnic. Allah nimiceste riba si sporeste milosteniile. Allah nu-l iubeste pe necredinciosul pacatos! (Al-Baqara 2 : 275-276)

O, voi cei care credeti ! Fiti cu frica de Allah si lipsiti-va de restul de riba ce v-a mai ramas [la oameni], daca sunteti credinciosi ! Daca nu o veti face, vi se vesteste razboi din partea lui Allah si a Trimisului Sau. Insa daca va veti cai, veti avea banii vostri [mai putin riba]. Nu nedreptatiti si nu veti fi nedreptatiti. Aceluia care este stramtorat sa i se dea pasuire pana ii va fi usor, iar sa faceti milostenie e si mai bine pentru voi, daca stiti! (Al-Baqara 2 : 278-280)

O, voi cei care credeti, nu luati riba inmultita fara masura. Si fiti cu frica de Allah ca sa izbanditi! (Aal-‘Imran 3 : 130)

Interzicerea dobanzii (riba) prin intermediul versetelor coranice, insa, a urmat un proces treptat, putin cate putin revelatia divina pregatind terenul pentru interdictia finala.

Mai intai, Allah Preainaltul anunta interzicerea sa ca un sfat moral : “Ceea ce voi dati cu camata pentru ca sa se mareasca pe seama averii oamenilor nu va spori la Allah, insa aceia care ofera Dania [Az-Zakat], dorind Fata lui Allah, aceia vor avea indoit.” (cap. ar-rum 30 : 39) In acest verset dobanda nu este interzisa, insa se mentioneaza ca ea nu aduce nicio sporire a averii, prin urmare fiind nefolositoare.

In al doilea rand, urmatorul verset critica practica evreilor in perceperea dobanzii :

Si din pricina luarii de catre ei a cametei – macar ca le-a fost oprita; si din pricina mancarii de catre ei pe nedrept a averii oamenilor. Si le-am pregatit celor necredinciosi dintre ei osanda dureroasa. (An-Nisaa’ 4 : 161)

Aici, Allah Preainaltul oferindu-ne drept exemplu istoria evreilor ne arata cum perceperea dobanzii poate sa conduca spre un tip de comportament pacatos, care va sfarsi pedepsit.

In versetul 130 din capitolul ‘al-‘imran interzicerea dobanzii este clar stipulata : “O, voi cei care credeti, nu luati camata inmultita fara masura. Si fiti cu frica de Allah, ca sa izbanditi !”

Intrun final, versetul 275 din Al-Baqarah, redat anterior, anunta accentuat interzicerea sa.

Asadar, putem observa cum oprirea dobanzii a urmat un proces treptat, cuvenindu-se sa subliniem importanta interpretatii corecte a Nobilului Coran, anumiti autori neglijand tocmai acest lucru si permitand riba in cazul imprumuturilor investitionale. [punct de vedere exprimat de M.H.Zahedi Vafa, decan al Facultatii de Studii Islamice si Economice din Teheran, in lucrarea “Riba versus profit in economia de piata”]

 

sursa: economia-islamica.blogspot.com

Source Link

Views: 1

0Shares

„Casa paianjenului” in Coran

„Casa paianjenului” in Coran   Subhan Allah (Slava lui Allah), maretia lui Allah se vede in toate creatiile sale oricat de mici sau de mari ar fi. Acum cateva zile rasfoiam o carte care se numeste “Beit al-ankabut”, adica “Casa paianjenului”. Fara a fi o carte de insectologie, cartea se refera la “shirk”, adica a-I […]

0Shares

„Casa paianjenului” in Coran

 

Subhan Allah (Slava lui Allah), maretia lui Allah se vede in toate creatiile sale oricat de mici sau de mari ar fi.

Acum cateva zile rasfoiam o carte care se numeste “Beit al-ankabut”, adica “Casa paianjenului”. Fara a fi o carte de insectologie, cartea se refera la “shirk”, adica a-I face asociati lui Allah, in sensul considerarii  ca in afara de Allah Preaslavitul si Preainaltul mai exista si altii care ar putea dispune toate oranduielile acestei lumi.

Cartea, cu o prefata semnata de insusi marele sheikh Salih ibn Fawzan al-Fawzan  porneste de la urmatorul verset existent in Nobilul Coran:

Allah stie orice cheamã ei în locul Sãu, cãci El este Cel Puternic [si] Întelept [Al-‘Aziz, Al-Hakim]. Și aceste pilde Noi le dãm oamenilor, dar nu le înteleg decât cei priceputi. (Al-Ankabut:42-43)

 

Verset in care se face o analogie intre cei care cauta adapost la creatii ale lui Allah, crezand ca acestia le vor putea fi de vreun folos si aflandu-se astfel intr-o falsa siguranta, ca si paianjenul care este adapostit de una dintre cele “mai slabe case”, asa cum se mentioneaza in acest verset.

In aceasta carte se arata cum, pornind de la acest verset, pe baza unor cercetari stiintifice privind lumea insectelor, poate fi ilustrat miracolul stiintific existent in acest verset referitor la “casa paianjenului”.

Privind din punct de vedere gramatical, la prima vedere se observa o discordanta intre substantivul “ankabut” = “paianjen” care este de genul masculin, si predicatul “ittakhadat” = “a luat/ si-a facut”, care indica o actiune facuta de cineva de genul feminin.

Si departe de a se putea strecura vreo eroare sau vreun neadevar in Cuvantul lui Allah, Preaslavitul si Preainaltul, cercetarile privind lumea paianjenilor au arat ca numai femelele panjan au capacitatea de a-si construi casele, pentru ca ele singurele, spre deosebire de masculi, sunt dotate in partea inferioara a corpului cu un aparat specializat pentru producerea fibrelor si firelor necesare pentru constructia casei. Subhan Allah!

 

Asadar, in urma cercetarii la care ne refeream s-au facut urmatoarele constatari:

  • Masculul paianjen nu poate construi o casa, cea care are aceasta sarcina fiind de fapt femela paianjan, care detine un aparat specializat pentru producerea firelor necesare in constructia casei, aflat in josul partii anterioare corpului acesteia, constitutia masculului nepresupunand, insa, un aparat asemanator.

 

  • Femela paianjen nu isi incepe constructia casei decat in momentul in care ajunge la pubertate si este pregatita din punct de vedere fiziologic pentru imperechere; in aceasta perioada incepe sa-si construiasca locuinta, care reprezinta un adevarat centru de atractie pentru masculul, incapabil, prin natura sa, de a-si construi o casa.
  • Femela paianjen isi construieste casa din fire pe care le tese in modalitati artistice si geometrice / arhitecturale specifice, astfel incat sa fie deosebit de sensibila la orice vibratie exterioara; firele sunt, de asemenea imbibate cu o substanta lipicioasa careia nu-i scapa nici o insecta, odata ajunsa in perimetrul sau ori s-a apropiat de acesta si aceste fire imobilizeaza insect cazuta in plasa paianjenului pan ace soseste femela paianjan pentru a o ucide.
  • Dupa consumarea imperecherii si terminarea precesului de fecundare, femela paianjen va pleca intr-un loc indepartat si sigur pentru a isi depune ouale. In acest timp, masculul ramas acasa se simte in siguranta pana ce femela se intoarce pentru a-l ucide, iar apoi il mananca – si nu se poate altfel, pentru ca in chiar tesuturile din care este alcatuit acesta se afla material absolut necesara in procesul maturarii oualeor de paianjen.

Subhan Allah!

 

Si concluziile pe care le trage autorul cartii mai sus mentionate pe baza acestor constatari sunt urmatoarele:

  • In mod cert si absolut casa paianjenului este “cea mai slaba casa” din punctul de vedere al constructiei si preciziei firelor sale care nu-l pot apara pe locuitorul ei nici de arsita, nici de inghet, si nici macar de  vreun inamic.
  • Si in pofida “slabiciunii sale” casa paianjenului este o cursa necrutatoare pentru orice insect sau musculita i-ar trece prin preajma.
  • Si “slabiciunea” casei paianjenului nu se rezuma doar la aspectul fizic, material, al acesteia, ea continand in esenta sa si o “slabiciune” simbolica, spirituala, atat timp cat se constituie ca o “siguranta mincinoasa” pentru masculul paianjen care este ucis chiar in timpul in care el se crede in perfecta siguranta in propria casa.

 

dewy_spider_webSi s-ar putea face o analogie perfecta intre casa paianjenului si aceia care si-au luat drept stapani si carmuitori altii decat Allah, cerand de la ei izbanda, aducandu-le jertfe, adorandu-i, crezand ca le vor fi de vreun folos. Si acestia nu sunt decat asemenea masculului paianjen intr-o “siguranta mincinoasa”, pentru ca cei in care ei se incred nu sunt decat minuscule si neajutorate creatii ale Preamaretului, Atoatestiutorului, Cel in puterea caruia sta orice El isi doreste, netrebuind pentru aceasta decat sa spuna a ceva “Fii!” si acesta va fi, Preainaltul, Unicul demn  de slava si lauda si de a fi adorat – Allah.

Subhan Allah! Preamarit si Preaslavit fie Allah, Creatorul celor vazute si nevazute! Cine si-ar fi imaginat ca o insecta atat de mica si neinsemnata – precum painjenul – poate ascunde in natura sa o poveste atat de… fabuloasa!

 

 

sursa: cineesteallah.blogspot.com

Source Link

Views: 4

0Shares

Poluarea Pământului și a mărilor

    Adnan Ash-Sharif     “STRICĂCIUNEA S-A ARĂTAT PE USCAT ŞI PE MARE, DIN PRICINA A CEEA CE SĂVÂRŞESC MÂINILE OAMENILOR, PENTRU CA [ALLAH] SĂ-I FACĂ PE EI SĂ GUSTE O PARTE DIN CEEA CE AU FĂCUT EI. POATE CĂ EI SE VOR ÎNTOARCE!” Şi de îndată ce pleacă, străbate pământul, căutând să semene […]

0Shares

 

 

Adnan Ash-Sharif

 

 

“STRICĂCIUNEA S-A ARĂTAT PE USCAT ŞI PE MARE, DIN PRICINA A CEEA CE SĂVÂRŞESC MÂINILE OAMENILOR, PENTRU CA [ALLAH] SĂ-I FACĂ PE EI SĂ GUSTE O PARTE DIN CEEA CE AU FĂCUT EI. POATE CĂ EI SE VOR ÎNTOARCE!”

Şi de îndată ce pleacă, străbate pământul, căutând să semene stricăciune şi să nimicească semănăturile și dobitoacele. Allah însă nu iubeşte stricăciunea! (Al-Baqarah 2:205).

Pădurile ecuatoriale reprezintă “plămânul verde al pământului”, aşa după cum le-au numit savanţii ecologişti, dar, de zeci de ani, omul distruge în fiecare minut treizeci de hectare din ele, adică 157 mii de kilometri pătraţi anual. Dacă lucrurile vor continua astfel, la începutul secolului al XXI-lea, nu vor mai exista decât 11 milioane de kilometri pătraţi din ele. Africa a pierdut, în decursul ultimei jumătăţi de secol, 80% din pădurile ecuatoriale, fiind urmată de Asia – îndeosebi Malaezia şi Indonezia, şi apoi de America de Sud, în care pădurile ecuatoriale reprezintă jumătate din resursele forestiere mondiale, având o vârstă de aproximativ 150 milioane de de ani. În pădurile sud-americane, trăiesc 3 milioane de specii vegetale şi animale, care se reduc într-un ritm de o specie, în fiecare 15 minute, datorită distrugerii mediului de către om, în decursul secolului al XX-lea.

Consecinţele se văd în deşertificarea crescândă a solului, în secetă, în scăderea resurselor alimentare, în creşterea foametei în cele mai multe ţări din lumea a treia, devenite sărace din cauza lăcomiei omului puternic şi a împilării de către el a semenului său slab, a omului care se consideră astăzi civilizat şi-i caracterizează pe ceilalţi ca fiind săraci sau în curs de dezvoltare. El este vinovat de epuizarea bunurilor pământului, de sărăcirea resurselor lui economice şi de menţinerea populaţiei lui în întunericul ignoranţei, în sărăcie şi înapoiere.

Dezastrul se va abate, mai devreme sau mai târziu, asupra tuturor, dacă omul nu va opri, înainte de a fi prea târziu, consecinţele distrugătoare asupra balanţei mediului terestru, pe care le-au produs cerinţele civilizaţiei sale materiale de un secol şi mai bine; naşterea unui singur copil în S. U. A. constituie, pentru resursele pământului şi pentru poluarea mediului, o povară egală cu cea provocată de naşterea a două sute de copii în India, carnea şi proteinele consumate de un individ din ţările bogate, echivalează cu ceea ce consumă cincizeci de indivizi din ţările sărace, dar, cu toate acestea, unii specialişti din domeniile alimentaţiei şi mediului pun distrugerea mediului şi reducerea resurselor, pe seama ţărilor din lumea a treia.

Poluarea pamantuluiOmul, îndeosebi omul civilizaţiei din secolul al XX-lea, nedrept, neştiutor, adversar învederat, stricător pe pământ şi vărsător de sânge, aşa cum l-au caracterizat versetele sfinte, nu s-a limitat la poluarea pământului, la epuizarea bunurilor lui şi la dezechilibrarea balanţei exacte a compoziţiei învelişului atmosferic care protejează pământul, ci a transformat râurile şi fluviile, lacurile, mările şi oceanele în locuri în care aruncă gunoaiele şi reziduurile uzinelor şi ale vapoarelor sale, în depozit pentru reziduurile uzinelor sale atomice şi poligon pentru experimentarea armelor sale distrugătoare.

În anul 1979, de pildă, omul a aruncat milioane de tone de reziduuri petroliere, 50 tone de derivate toxice ale mercurului, 250. 000 tone de derivate toxice ale plumbului, milioane de tone de resturi şi reziduuri ale uzinelor sale şi, în consecinţă, s-au modificat temperatura şi salinitatea apei fluviilor şi mărilor, iar acest lucru s-a repercutat negativ asupra resurselor animale şi vegetale marine şi asupra climatului. În ultimii treizeci de ani, resursele animale marine de peşte s-au redus la 30%, au dispărut 94% din balene, numărul păsărilor marine a scăzut la jumătate, a dispărut cea mai mare parte a recifilor coralieri, iar partea rămasă a devenit bolnavă şi poluată. Oare aude cineva avertismentul pe care l-a lansat, în urmă cu zece ani lumii, cercetătorul oceanolog al faunei marine Yves Cousteau, care a zis: ,,Ciclul apei şi viaţa sunt inseparabile. Este clar că, dacă vrem să salvăm omenirea, este necesar, mai întâi, să salvăm oceanele!”

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 3

0Shares