De ce oamenii evită să se gândească la moarte?

  Uitaţi-vă în jur, foarte mulţi oameni evită să se gândească la moarte, iar aceşti oameni fac parte din diferite categorii, ca şi statut social, ocupaţie şi venituri, dar pe toţi îi aduce în comun – moartea, frica de ea. Dumnezeu crează multe situaţii în care aminteşte oamenilor de moarte. Deschizând televizorul, noi auzim la […]

0Shares

 

Uitaţi-vă în jur, foarte mulţi oameni evită să se gândească la moarte, iar aceşti oameni fac parte din diferite categorii, ca şi statut social, ocupaţie şi venituri, dar pe toţi îi aduce în comun – moartea, frica de ea. Dumnezeu crează multe situaţii în care aminteşte oamenilor de moarte. Deschizând televizorul, noi auzim la ştiri despre zeci, sute de morţi, auzim cum cineva din apropiaţii noştri e bolnav de cancer; uitându-ne într-un ziar, citim necrologul, mergând cu maşina vedem cimitire de-a lungul şoselelor.

Death pathway   În toate aceste evenimente curente se află o mare înţelepciune a lui Dumnezeu. Toate aceste evenimente, indiferent dacă o persoană este tânără, sănătoasă sau este ascunsă în cel mai sigur loc de pe pământ, îi aminteşte de apropierea morţii. Cei care cred în Dumnezeu, cred în viaţa de apoi, în faptul că moartea este trecerea la viaţa veşnică – Paradisul, nu le este frică de moarte. Ei înţeleg caracterul inevitabil al abordării acesteia şi trecerea la viaţa veşnică.

Atitudinea faţă de moarte a oamenilor atei este foarte diferită de reacţia oamenilor credincioşi. Acest tip de oameni numai când aud cuvântul moarte, schimbă discuţia şi încearcă cât mai repede să uite de acest cuvânt. Ei încearcă să-şi distragă atenţia, să-şi găsesască tot felul de distracţii pentru a alunga gândurile despre moarte şi de a reveni la treburile lumeşti.

Oamenii nu au cum să fugă de locul şi data morţii prezise de Dumnezeu, cât de mult ar încerca şi cât de mult şi-ar dori acest lucru. Cât de des întâlnim oameni care au primit veşti despre moartea celor mai apropiate persoane?… În primele câteva minute ei sunt într-o stare de depresie, dar apoi revin la treburile lumeşti, la afacerile lor, la vacanţa planificată, etc… Şi un astfel de comportament este ca o protecţie, pentru a nu ne mai gândi la moarte, recurgând la fleacurile lumeşti, înşelându-ne pe noi înşine.

Unul dintre motivele prin care încercăm să fugim de acest gând este tocmai frica de moarte. Atunci când ne gândim la moarte nu trebuie să ne întristăm şi să fim pesimişti. Dimpotrivă o persoană care crede în viitor, în lumea de apoi, crede că această lume este doar un pas intermediar pentru trecerea în altă lume mult mai bună, gândurile despre moarte dau naştere la inspiraţii şi aspiraţii pentru un număr mai mare de fapte bune pe pământ. Omul care a trăit viaţa de dragul lui Dumnezeu, cu fiecare gând despre moarte, lui ii va creşte dragostea faţă de Acesta, precum şi dorinţa de a deveni vrednic de Paradisul lui Dumnezeu.

La un moment dat, în viaţa fiecărui om, poate în tinereţe sau la bătrâneţe, la boală sau la sănătate crede sau evită să se gândească la moarte, dar chiar dacă este într-un loc sigur sau periculos, moartea va veni. Trebuie să ne gândim şi să credem că moartea nu este sfârşitul, ci începutul vieţii veşnice şi întru totul trebuie să ne închinăm viaţa lui Dumnezeu pentru a dobândi iertare şi fericire. Atotputernicul Creator, aminteşte fiecăruia dintre noi în Coran:

Fiecare suflet va gusta moartea, desigur voi veti primi [intreaga] voastra rasplata in Ziua Invierii! Cel care va fi indepartat de Foc si adus in Rai va fi izbanditor. Viata aceasta nu este decat placere amagitoare. (Aal ‘Imran 3:185 )

Oriunde ati fi, moartea va va ajunge, chiar de-ati fi in turnuri semete. Daca au partea de bine, ei zic: “Aceasta este de la tine, [Muhammed]!” Spune: “Toate sunt din partea lui allah!”. Dar ce este cu oamenii acestiaca nu inteleg ei aproape nicio vorba? (An-Nisaa’ 4:78)

 

harunyahya.org

Source Link

Views: 3

0Shares

Amprentele digitale

  Adnan Oktar   Că omul crede că Noi nu vom fi în stare să adunăm osemintele sale! Aşa e? Da! Stă în puterea Noastră ca să refacem chiar şi vârfurile degetelor sale! (Al-Qiyamah 75:3-4) Haideţi să ne imaginăm câţi oameni trăiesc acum pe pământ şi cât de mulţi au trăit de-a lungul timpului. Amprentele […]

0Shares

 

Adnan Oktar

 

Că omul crede că Noi nu vom fi în stare să adunăm osemintele sale! Aşa e?

Da! Stă în puterea Noastră ca să refacem chiar şi vârfurile degetelor sale!

(Al-Qiyamah 75:3-4)

Haideţi să ne imaginăm câţi oameni trăiesc acum pe pământ şi cât de mulţi au trăit de-a lungul timpului.

Amprentele digitale ale fiecăreia dintre aceste persoane sunt complet diferite.

Chiar şi la gemenii care sunt identici şi care au aceiaşi structură a ADN-ului, amprenta digitală este diferită. După cum se vede şi în imagine, amprentele digitale au un disign special şi unic. Acest desen de pe deget dobândeşte forma finală chiar înainte de naştere, în uterul mamei, iar amprenta digitală rămâne constantă pe tot parcursul vieţii.

Din acest motiv, amprentele digitale ale fiecărei persoane au o caracteristică unică fiind „o dovadă a identităţii”. Oamenii de ştiinţă au descoperit această caracteristică importantă a omului abia în secolul al 19-lea.

În Coran această revelaţie despre amprentele digitale este dezvăluită încă din secolul 14. În acea vreme omenirea nu avea nici cea mai mică idee că omul poate să aibă aceste trăsături fine şi detalii structurale complexe.

 

Că omul crede că Noi nu vom fi în stare să adunăm osemintele sale! Aşa e?

Da! Stă în puterea Noastră ca să refacem chiar şi vârfurile degetelor sale!

(Al-Qiyamah 75:3-4)

 

 

ro.fgulen.com

Source Link

Views: 2

0Shares

Cum dovedeşte Universul existenţa lui Dumnezeu ?

  Prin însăși fenomenele care îl caracterizează! 1. Primul fenomen – Apariţia Universului Primul fenomen care dovedeşte existenţa lui Dumnezeu  este chiar apariţia Universului, care are un Creator. Argumente Cu cât ştiinţa progresează mai mult, cu atât dovezile acestui fapt sunt mai exacte, mai profunde şi mai convingătoare. Spre exemplu: Legile termodinamicii, legile atomului, energia […]

0Shares

 


Prin însăși fenomenele care îl caracterizează!


1. Primul fenomen – Apariţia Universului

Primul fenomen care dovedeşte existenţa lui Dumnezeu  este chiar apariţia Universului, care are un Creator.

Argumente
Cu cât ştiinţa progresează mai mult, cu atât dovezile acestui fapt sunt mai exacte, mai profunde şi mai convingătoare.

Spre exemplu: Legile termodinamicii, legile atomului, energia solară, fiecare dintre acestea oferă dovezi clare în acest sens.

A. Legile termodinamicii

Lecomte du Nouy, conducătorul secţiei de fizică de la Institutul Pasteur şi al secţiei de filosofie de la Universitatea din Sorbona, afirmă în lucrarea sa intitulată Soarta omenirii:

„Unul dintre marile succese pe care le-a înregistrat ştiinţa modernă este corelarea legii Carnot-Clausius (numită şi cea de a doua lege a termodinamicii, considerată cheia înţelegerii materiei fără viaţă) cu teoria probabilităţilor.

Marele fizician Boltzmann a confirmat că:

„evoluţia materiei lipsite de viaţă corespunde unei evoluţii din ce în ce mai probabile a materiei, care se caracterizează prin sporirea simetriei şi a echilibrului forţei. Aşadar Universul înclină spre echilibru şi spre dispariţia tuturor asimetriilor existente în momentul de faţă, astfel încât, în final, toate mişcările se vor opri şi se va aşterne întunericul total.”

Eduard Loskill a subliniat că această lege a termodinamicii confirmă că Universul are un început:

planets-sun-stars„S-ar putea ca unii să considere că acest Univers s-a autocreat, în vreme ce alţii socotesc că această convingere în legătură cu caracterul etern al Universului nu este mai credibilă decât convingerea că există un Dumnezeu etern, însă cea de a doua lege a termodinamicii d e m o n strează că opinia respectivă este greşită. Ştiinţele d e m o n strează cu toată claritatea că acest Univers nu poate fi etern. Are loc o trecere continuă de la corpurile calde la corpurile reci, iar o evoluţie în sens invers nu poate avea loc în mod spontan. Aceasta înseamnă că Universul se îndreaptă către o situaţie în care temperatura tuturor corpurilor se egalizează şi în care sursele de energie se epuizează. Atunci nu vor mai avea loc procese chimice sau fizice şi nu va mai exista vreo formă de viaţă în acest Univers. De aceea noi concluzionăm că acest Univers nu poate fi etern; în caz contrar, energia lui ar fi fost consumată cu mult timp în urmă şi orice activitate ar fi încetat să existe.”

In felul acesta oamenii de ştiinţă au ajuns, poate fără să aibă intenţia acestei d e m o n straţii, la concluzia că Universul are un început şi au confirmat, astfel, existenţa lui Dumnezeu , fiindcă ceea ce are un început nu putea să înceapă de la sine, ci trebuie să fi avut un impuls iniţial sau un Creator.

Savantul biofizician Frank Allen a d e m o n strat şi el caracterul neetern al Universului prin aceeaşi lege, afirmând:

„Deseori se spune că acest Univers material nu ar avea nevoie de un Creator, dar dacă admitem că acest Univers există, atunci se pune întrebarea cum de există şi cum a apărut.
Există patru posibile răspunsuri la această întrebare:
a. fie că acest Univers este doar o închipuire şi o iluzie, dar acest lucru vine în contradicţie cu chestiunea pe care am admis-o în legătură cu existenţa lui;
b. fie că acest Univers a apărut automat din neant;
c. fie că este etern şi nu are un început;
d. fie că are un Creator.

a. Prima posibilitate nu ne ridică nicio problemă, în afară de cea a percepţiei şi a simţurilor, ceea ce înseamnă că felul în care noi percepem acest Univers şi schimbările care se produc în el nu reprezintă decât o închipuire sau o iluzie, fără niciun suport real. Opinia că acest Univers nu ar avea o existenţă efectivă, că el ar fi doar o imagine în minţile noastre şi că noi am trăi într-o lume iluzorie nu merită să fie discutată.

b. Cea de a doua opinie, după care lumea – inclusiv materia şi energia – a apărut singură, din neant, opinie care nu este mai puţin stupidă decât prima şi nici ea nu necesită să fie subiect de discuţie sau analiză.

c. Cea de a treia opinie, conform căreia acest Univers este etern şi nu are un început, se întâlneşte cu opinia potrivit căreia acest Univers are un Creator într-un singur punct, adică are un caracter etern. Aşadar, fie că atribuim calitatea eternităţii unei lumi moarte, fie că o atribuim unui Dumnezeu viu care creează.

d. Nu există nicio dificultate de raţionament în acceptarea celei de a patra dintre aceste posibilităţi, mai mult decât în acceptarea celei de a treia, deoarece legile termodinamicii dovedesc că elementele componente ale acestui Univers îşi pierd în mod treptat căldura, îndreptându-se în mod inevitabil către o zi în care corpurile se vor caracteriza printr-o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut; o zi în care energia va dispărea şi viaţa va deveni imposibilă, iar producerea acestei stări, în care energia va dispărea şi temperatura corpurilor va scădea până la zero absolut, este inductivă odată cu trecerea timpului. Soarele arzător, stelele strălucitoare şi pământul plin de forme de viaţă reprezintă dovada clară a faptului că originea Universului este legată de un timp care a început într-un anumit moment şi, în consecinţă, apariţia Universului nu reprezintă o întâmplare. Aceasta înseamnă că la originea Universului trebuie să se afle un Creator etern, care nu are un început, Atoateştiutor, înzestrat cu o putere fără limite, şi că acest Univers a fost creat de Mâinile Sale. Aşadar legea menţionată anterior confirmă faptul că Universul, de vreme ce are căldură, nu poate să fie etern, întrucât căldura nu mai poate exista după răcirea lui şi, dacă ar fi fost etern, ar fi fost rece.”

 

 

Sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 2

0Shares