Dreptul la libertate

Dreptul la libertate                                     În Islam, fiecare fiinţă umană se naşte liberă şi trebuie să rămână astfel. Nu este Islamul cel care a legiferat sclavia; ea a fost practicată cu mult timp în urmă, înaintea apariţiei Islamului. Sclavia era practicată în Imperiul Roman, existând o lege care permitea luarea în sclavie a unei persoane […]

0Shares

Dreptul la libertate

 

bird flying in the sunset 54121 1920x1080 Dreptul la libertate                                  În Islam, fiecare fiinţă umană se naşte liberă şi trebuie să rămână astfel. Nu este Islamul cel care a legiferat sclavia; ea a fost practicată cu mult timp în urmă, înaintea apariţiei Islamului. Sclavia era practicată în Imperiul Roman, existând o lege care permitea luarea în sclavie a unei persoane care nu-şi plătea datoria sau a prizonierilor de război. Regina Elisabeta I a Marii Britanii a fost unul dintre cei mai activi comercianţi de sclavi. Toată Europa făcea comerţ cu sclavi aduşi din Africa, chiar până în secolul al optsprezecelea. Albii americani obişnuiau să răpească, să fure africani şi să-i ţină în sclavie pentru a munci în fermele lor.

În Islam nu există niciun verset coranic sau vreo tradiţie profetică care să le poruncească oamenilor să îi ia în sclavie pe alţii. Omar Ben Al Khattab, al doilea calif după profetul Muhammad şi unul dintre companionii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!), a rostit celebra afirmaţie: „Nu îi poţi ţine în sclavie pe oameni de vreme ce s-au născut liberi.” Sfântul Coran şi tradiţiile profetului Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) îndeamnă musulmanii să elibereze sclavii şi această eliberare este opţională în unele cazuri şi obligatorie în altele:

 

  1. Dacă un musulman ucide o altă persoană în mod neintenţionat, el trebuie să-şi elibereze sclavul, dacă are unul;
  2. Dacă un musulman nu posteşte în luna Ramadan în mod intenţionat, el trebuie să-şi elibereze sclavul, dacă are unul;
  3. Pentru a se căi pentru pronunţarea neintenţionată a divorţului, musulmanul este îndemnat să elibereze un sclav, dacă are;
  4. Pentru a se căi pentru un jurământ neîndeplinit, musulmanul este îndemnat să elibereze un sclav;
  5. Pentru a se căi pentru pălmuirea sau lovirea unui sclav, musulmanul este îndemnat să-l elibereze;
  6. Pentru a face un act de caritate, musulmanul este îndemnat să elibereze sclavi, dacă sunt sub controlul său sau sub controlul altora;
  7. Islamul spune ca o parte din bugetul alocat daniei să fie cheltuit pentru eliberarea sclavilor.

 

Cu alte cuvinte, Islamul face din eliberarea sclavilor o parte a datoriei omunitatii islamice, precum şi a musulmanilor.

 

Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) a spus: „Vizitează-i pe bolnavi, hrăneşte-i pe flămânzi şi eliberează sclavii.” Aceasta este o poruncă clară de a elibera sclavii, nu de a-i lua drept sclavi pe cei liberi, după cum unii contestatari ai Islamului afirmă în mod fals.

 

Allah spune în Sfântul Coran:

Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam.” (Al-‘Isra’: 70).

În mod evident, a cinsti nu poate implica luarea în sclavie.

Source Link

Views: 5

0Shares

 Dreptul la demnitate personală

 Dreptul la demnitate personală   În Islam fiecare individ are dreptul să se bucure de demnitate şi respect. Musulmanul este avertizat să nu râdă de alţii, să nu-şi bată joc de ei sau să-i dispreţuiască. Îi este poruncit să nu-i defăimeze pe alţi oameni, să nu le atribuie nume jignitoare, sa nu-i suspecteze, să nu-i […]

0Shares

 Dreptul la demnitate personală

 

În Islam fiecare individ are dreptul să se bucure de demnitate şi respect. Musulmanul este avertizat să nu râdă de alţii, să nu-şi bată joc de ei sau să-i dispreţuiască. Îi este poruncit să nu-i defăimeze pe alţi oameni, să nu le atribuie nume jignitoare, sa nu-i suspecteze, să nu-i spioneze şi să nu-i bârfească pe alţii.

global green park trees 080916 tcm1351 493244  Dreptul la demnitate personală

Allah spune în Sfântul Coran:

                                 „O, voi cei care credeţi! Să nu râ un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici muierile [să nu râdă] de alte muieri, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii.” (Al-Hujurat: 11).

 

Allah mai spune în Sfântul Coran:

O, voi cei care credeţi! Feriţi-vă cu străşnicie de bănuieli, căci unele bănuieli sunt păcat! Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii!” (Al-Hujurat: 12).

 

Musulmanului îi este poruncit să nu facă rău altora cu fapta sau cu vorba. Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) a spus: „Musulmanul este acela care nu face rău oamenilor cu mâna lui sau prin vorba lui.” Musulmanului i se cere să nu facă rău niciunei persoane, chiar dacă este vorba despre un nemusulman. Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) a spus: „Acela care face rău unui nemusulman este duşmanul meu în Ziua Judecăţii.”

 

Pentru a proteja demnitatea individului, Islamul le porunceşte musulmanilor să respecte toate virtuţile şi să se abţină de la toate viciile, asociind aceste porunci cu răsplata şi pedeapsa în viaţa aceasta şi în cealaltă. Islamul interzice calomnia, bătaia de joc, acuzarea pe nedrept, rănirea sentimentelor altora, spionarea altora şi bârfa. De fapt, aceasta este o caracteristică a Islamului, pentru că nicio lege seculară nu poate pedepsi pentru bârfă, de exemplu, dar musulmanul evită bârfa, pentru că va fi responsabil pentru ceea ce face sau spune în faţa lui Allah, în Ziua Judecăţii.

Source Link

Views: 3

0Shares

De ce l-a creat Dumnezeu pe om?

De ce l-a creat Dumnezeu pe om?   Pentru a răspunde la întrebarea „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?” trebuie mai întâi determinată perspectiva din care este pusă întrebarea. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu ar însemna: „Ce l-a făcut pe Dumnezeu să creeze omenirea?”, în vreme ce din punctul de vedere al […]

0Shares

De ce l-a creat Dumnezeu pe om?

 

Pentru a răspunde la întrebarea „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?” trebuie mai întâi determinată perspectiva din care este pusă întrebarea. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu ar însemna: „Ce l-a făcut pe Dumnezeu să creeze omenirea?”, în vreme ce din punctul de vedere al omului ar însemna: „Cu ce scop a creat Dumnezeu oamenii?” .

Ambele puncte de vedere reprezintă aspecte ale controversatei întrebări: „Eu de ce exist?”. În următoarele pagini ambele aspecte ale întrebării vor fi explicate din perspectiva revelaţiei divine. Nu este un subiect ce poate fi supus speculaţiei umane, pentru că presupunerile omului nu pot descoperi întregul adevăr. Cum pot fiinţele umane deduce intelectual realitatea existenţei lor, în vreme ce abia pot înţelege cu greu cum funcţionează propriul lor creier sau entitatea sa mai înaltă, mintea? În consecinţă, numeroşi filosofi care au meditat asupra acestei întrebări de-a lungul timpului au venit cu nenumărate răspunsuri, toate bazate pe presupuneri care nu pot fi dovedite. Întrebările privind această chestiune au condus chiar la afirmaţii potrivit cărora noi nu existăm cu adevărat, iar întreaga lume este imaginară.

Platon De ce l-a creat Dumnezeu pe om?Spre exemplu, filosoful grec, Platon (428 – 348 î.H.), a susţinut că lumea de fiecare zi a lucrurilor schimbătoare, pe care omul ajunge să o cunoască prin intermediul simţurilor sale, nu este realitatea primară, ci este o lume închipuită, a aparenţelor. Mulţi alţii, după cum a fost menţionat anterior, au susţinut şi continuă să susţină că nu există niciun scop al creaţiei oamenilor. Potrivit lor, existenţa umană este pur şi simplu un produs al hazardului. Nu poate exista niciun scop dacă viaţa a evoluat din materie neînsufleţită, care a devenit însufleţită doar din pură întâmplare. Presupuşii „veri” ai omenirii, maimuţele, nu-şi pun întrebări existenţiale, aşadar, de ce ar trebui să şi le pună oamenii?

Deşi cei mai mulţi oameni se întreabă de ce am fost creaţi, după scurte reflecţii ocazionale le este extrem de dificil să afle răspunsul. Fără cunoaşterea scopului existenţei sale omul nu se diferenţiază de celelalte animale. Necesităţile animalului de a mânca, de a bea şi de a procrea sunt şi necesităţi de bază ale fiinţei umane, aşadar efortul uman este direcţionat în această sferă limitată. Când satisfacţia materială devine cel mai important scop în viaţă, existenţa umană se degradează foarte mult, comparându-se cu aceea a animalelor.

Fiinţele umane își vor utiliza constant în mod eronat inteligenţa dată de Dumnezeu, atunci când nu-şi cunosc scopul existenţei. Mintea umană degradată îşi utilizează abilităţile pentru a crea droguri şi bombe şi devine preocupată de păcatul trupesc, pornografie, homosexualitate, ghicitorie, suicid etc. Fără cunoaşterea scopului vieţii, existenţa umană îşi pierde sensul, se risipeşte inutil, iar recompensa unei vieţi eterne, fericite, în lumea de apoi, nu mai există. De aceea este foarte important ca fiinţele umane să răspundă corect la întrebarea: „De ce suntem noi aici?”

Oamenii trebuie să se orienteze adesea către alte fiinţe umane pentru a afla răspunsuri. Singurul loc în care se răspunde clar şi precis acestor întrebări sunt cărţile revelaţiei. A fost necesar ca Dumnezeu să reveleze scopul existenţei umane prin intermediul profeţilor Săi, pentru că fiinţele umane sunt incapabile să găsească singure răspunsul corect. Toţi profeţii lui Dumnezeu i-au învăţat pe urmaşii lor să răspundă la întrebarea: „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?”.

Source Link

Views: 4

0Shares