Animalele

Animalele   Potrivit revelaţiei finale, a ucide animalele ca o formă de sport este un act interzis şi constituie un păcat în ochii lui Dumnezeu. Ibn’Abbas a relatat faptul că Profetul lui Allah a spus: „Nu lua drept ţintă nicio fiinţă vie.” A lua viaţa oricărui animal este interzis, în afara situaţiei când el este […]

0Shares

Animalele

 

Potrivit revelaţiei finale, a ucide animalele ca o formă de sport este un act interzis şi constituie un păcat în ochii lui Dumnezeu. Ibn’Abbas a relatat faptul că Profetul lui Allah a spus: „Nu lua drept ţintă nicio fiinţă vie.”

A lua viaţa oricărui animal este interzis, în afara situaţiei când el este destinat a fi mâncat, când ameninţă viaţa umană sau când este utilizat pentru crearea obiectelor de vestimentaţie. A ucide pentru distracţie şi divertisment este în mod fundamental rău. Chiar şi atunci când viaţa unui om este luată pentru crime împotriva societăţii sau atunci când viaţa unui animal este sacrificată pentru a fi mâncat, trebuie procedat astfel încât moartea să vină cât mai puţin dureros cu putinţă. Shaddaad ibn Aws a povestit două lucruri pe care şi le-a amintit ca fiind spuse de Profetul lui Allah: „Cu siguranţă Allah a poruncit bunătate pentru toate lucrurile, așa că, atunci când execuţi pe cineva, fă aceasta într-un mod bun, iar când sacrifici un animal, să îl sacrifici într-o manieră bună. Ascuţiţi-vă cuţitul fiecare dintre voi şi permiteţi animalului sacrificat să moară uşor.”

Deşi unii „iubitori de animale” s-au opus metodei islamice de a sacrifica animalele, alternativa de a le ameţi prin şocuri electrice sau de a le lovi în cap este foarte dureroasă pentru acestea. Atunci când gâtul este tăiat cu un cuţit extrem de ascuţit, animalul nu simte şi îşi pierde cunoştinţa cu rapiditate în momentul în care inima pompează sângele spre exterior, din artera carotidă.

Grija pentru animale este prevăzută în legea divină, chiar şi în cazul câinilor care, în general, nu au voie sa intre în casele musulmanilor. Abu Hurayrah a relatat de la Profet: „Unui om i s-a făcut sete în timp ce mergea, deci s-a urcat pe un puţ şi a băut din el. Ieşind, el a văzut un câine însetat care gâfâia şi mânca noroi. Omul şi-a spus: «Acest animal este la fel de însetat precum am fost eu.» Deci s-a urcat pe puţ şi şi-a umplut încălțările cu apă. A ţinut apoi încălțările între dinţi, a ieşit şi i-a dat câinelui apă. Allah l-a mulţumit şi l-a iertat [l-a trimis în paradis].” Oamenii au întrebat: „O, profet al lui Allah! Primim o răsplată pentru faptul că îngrijim animalele?” El a răspuns: „În faptele fiecărei fiinţe umane există o răsplată.”

Abu Hurayrah a povestit, de asemenea, că Profetul lui Allah a spus: „Allah a iertat o prostituată [dintre israeliţi] care şi-a legat încălțarea de o eşarfă şi a scos apă [dintr-un puţ] pentru un câine pe care l-a văzut murind de sete. Din acest motiv, Allah a iertat-o.”

tumblr lf4rczhE741qzip33o1 500 AnimaleleDimpotrivă, a face rău animalelor este un mare păcat potrivit legii islamice. ’Abdullah ibn ’Umar a relatat că Profetul lui Allah a spus: „O femeie a fost pedepsită şi trimisă în iad din cauza unei pisici pe care a ţinut-o închisă până când a murit. Ea nu i-a dat nici mâncare, nici apă, nici nu a eliberat-o pentru a mânca din roadele pământului.”

Există circumstanţe în care sunt pricinuite dureri animalelor, când sunt lovite pentru a le determina să se mişte sau sunt însemnate pentru identificare. Chiar şi în aceste situaţii Dumnezeu a poruncit ca animalele să fie protejate. Jaabir a relatat faptul că Profetul a interzis lovirea sau însemnarea animalelor în zona feţei.

Source Link

Views: 2

0Shares

Vegetaţia

Vegetaţia   Responsabilitatea omenirii de a avea grijă de această lume nu se opreşte la a proteja animalele. Regnul vegetal este de asemenea considerat important în legile divine. De aceea musulmanilor angajaţi în război le este interzis să distrugă pomii; plantarea copacilor este considerată a fi un act de caritate. Jaabir l-a citat pe Profetul […]

0Shares

Vegetaţia

 

hands holding small plant 23 2147807276 VegetaţiaResponsabilitatea omenirii de a avea grijă de această lume nu se opreşte la a proteja animalele. Regnul vegetal este de asemenea considerat important în legile divine. De aceea musulmanilor angajaţi în război le este interzis să distrugă pomii; plantarea copacilor este considerată a fi un act de caritate. Jaabir l-a citat pe Profetul lui Allah: „Orice musulman care plantează un copac câştigă răsplata actelor de caritate. Ceea ce se mănâncă din el, ceea ce se fură din el, ceea ce mănâncă animalele din el şi ceea ce mănâncă păsările constituie caritate. Oricine și oricare ia din el adună, pentru cel care l-a plantat, răsplata carităţii.”

 

Islamul încurajează efortul de a planta, chiar dacă acesta este ultimul lucru pe care credinciosul îl poate face în viaţa sa. Anas a relatat că Profetul a spus: „Dacă semnele începutului Zilei Judecăţii apar şi unul dintre voi are în mâna sa un răsad, el trebuie să îl planteze, dacă poate să facă aceasta înainte ca învierea să înceapă.”

În consecinţă, fiinţele umane sunt responsabile de protejarea mediului în care au fost create, aceasta fiind o datorie sacră către Dumnezeu. Oamenii trebuie să se opună activ poluării masive şi distrugerii habitatelor naturale de către societăţile materialiste, consumeriste, din toată lumea. Potrivit revelaţiei, neglijarea acestei îndatoriri este considerată un păcat, în timp ce îndeplinirea ei este considerată un act de adorare.

Source Link

Views: 0

0Shares

Mecca și internaționalizarea comerțului local

  Dan Michi   Mecca era un oraș aglomerat și prosper, înconjurat de stânci aride, controlând aproape în întregime comerțul desfășurat în spațiul dintre Oceanul Indian și Mediterana. Iar această poziție a fost adjudecată, cel mai probabil, după o perioadă în care înaintașii meccanilor și-au îmbogățit viața nomadă cu practica micilor afaceri. Al-Tabari, însă, a […]

0Shares

 

Dan Michi

 

BATTUTA_8.47307Mecca era un oraș aglomerat și prosper, înconjurat de stânci aride, controlând aproape în întregime comerțul desfășurat în spațiul dintre Oceanul Indian și Mediterana. Iar această poziție a fost adjudecată, cel mai probabil, după o perioadă în care înaintașii meccanilor și-au îmbogățit viața nomadă cu practica micilor afaceri. Al-Tabari, însă, a identificat sursa prosperității în seceta și foametea care i-a lovit, determinandu-l pe Hașim ibn ‘Abd Manaf, ilustrul bunic al Profetului, să călătorească până în Palestina de unde a cumpărat făina pe care a adus-o la Mecca. El a fost primul negustor care a pus bazele celor două călătorii de afaceri ale meccanilor : cea de iarnă (până în Yaman sau Yemen) și cea de vară (până în Șam sau Siria).

Conform unor cercetători, negustorii meccani (quraiși) nu au desfășurat afaceri dincolo de granițele orașului până când Hașim nu s-a deplasat în Siria și guvernanții pe care i-a întâlnit l-au asigurat în scris în ceea ce-i privește pe comercianți și mărfurile acestora. Sfera acestei asigurări includea permisiunea de traversare liberă a Siriei cu caravanele sau le oferea posibilitatea plății unei taxe modice în schimbul căreia să-si asigure mărfurile importate. Ulterior, ‘Abd Șams ibn ‘Abd Manaf a procedat asemănător cu guvernanții Abisiniei (Etiopiei), Naufal ibn ‘Abd Manaf cu cei ai împăratului Cosroe (al-Akasira) al Irakului și Persiei, iar ‘Abd al-Mutalib ibn ‘Abd Manaf de la cei din al-Himyar și al-Yaman. De asemenea ei toți au încheiat acorduri de securitate în zonele de responsabilitate tribal cu șefii respectivelor triburi. Mai târziu, quraișii au dezvoltat un comerț international, semnând acorduri comerciale cu alte țări, sarcină care a revenit celor din neamul lui Manaf. În acea perioadă Peninsula Arabă era traversată de aceste rute comerciale, în special în regiunile mărginașe și cele mai fertile, unind toate centrele comerciale din zonă. În orice caz, conform majorității exegeților, comerțul meccan a depășit granițele regiunii încă din vremuri imemorabile, continuând astfel cu excepția unor perioade preislamice tulburi. Ei și-au bazat opiniile pe capitolul coranic “Quraiș” în care se arată că meccanii obișnuiau să călătorească fie în Siria în fiecare vară și iarnă, fie întrun anotimp mergeau în Siria, iar în celălalt în Yemen.1

 

În acest capitol Allah Preaînaltul le-a poruncit meccanilor să rămână în Mecca pentru a-L adora, arabilor din alte regiuni rămânându-le să aducă diverse daruri drept ofrandă, ceea ce a transformat negoțul întro practică comună in sânul comunității locale. Această ultimă accepțiune vine să contrazică cele afirmate mai devreme, conform cărora comerțul meccan s-a extins dincolo de granițe doar din timpul lui Hașim ibn ‘Abd Manaf.

Pentru a concluziona, indiferent de dovezile aduse în sprijinul uneia sau alteia dintre perioadele în care comerțul meccan a obținut caracter internațional, cert este că meccanii s-au afirmat înainte de zorii Islamului.

 

NOTE

 

1. Lalal al-Din ‘Abd al-Rahman al-Suyuti, Kitab al-Durr al-Manthur fi Tafsir bi’l-Ma’thur, VI (Beirut), p.397

Source Link

Views: 2

0Shares