Importanta strategica a Meccai

Importanta strategica a Meccai Dan Michi   În sprijinul acestei idei putem afirma că Mecca era, totuși, cea mai potrivită locație din regiune a unui viitor centru comercial internațional. Un alt factor care a favorizat acest statut este cel conferit de caracterul său sacru (haram). Existența unui loc unde oamenii puteau să intre fără a […]

0Shares

Importanta strategica a Meccai

Dan Michi

 

În sprijinul acestei idei putem afirma că Mecca era, totuși, cea mai potrivită locație din regiune a unui viitor centru comercial internațional. Un alt factor care a favorizat acest statut este cel conferit de caracterul său sacru (haram).
Existența unui loc unde oamenii puteau să intre fără a se mai teme de ceva a transformat Mecca întrun spațiu atât religios, cât și comercial cu secole înainte de manifestarea Islamului. Mecca și sanctuarul sfânt (Kaaba) i-au atras pe arabii din aproape toate triburile, transformându-i în mulțimi de pelerini, un adevărat spectacol care a sporit importanța regiunii, inclusiv prosperitatea sa materială. Această poziționare i-a determinat pe mulți arabi care nu aparțineau tribului quraiș să vină la Mecca organizați sub forma confederațiilor (hulafa), unele implicate chiar în afaceri.
Acest nou concept organizațional a permis caravanelor meccane sa străbată noi teritorii, să exploreze noi piețe de desfacere și să-i asigure pe negustorii meccani în acele zone în care convențiile de neagresiune nu aveau aplicabilitate. Pe lângă toate acestea, o nouă formă de protecție (giuar) a apropiat triburile vecine de populația meccană, transformând Mecca acelor timpuri întrun teritoriu neutru.
Comerțul orașului, cum era firesc, a rămas legat de ritualurile religioase, în special de Pelerinaj. Astfel, în lunile sacre multe caravane încărcate cu mărfuri au mărșăluit spre Mecca, locul liberului acces la diferite piețe.

 

Craig_Azimuthal projection_SW_Centered on MeccaDe asemenea, localizarea geografică a favorizat Mecca, amplasând-o întro poziție strategică de invidiat, în apropierea uneia din cele mai importante căi comerciale (1) : la intersecția Asiei și Africii, acolo unde și-au dat mâna rutele care veneau dinspre Irakul sasanid și Persia, prin Hira și al-Ubulla, sau dinspre Orientul Îndepărtat, prin China, continuând spre Abisinia (Etiopia) și Somalia, iar de aici înspre Africa. Siria bizantină și Transiordania, in partea nordică, comunicau cu Yemenul sau Arabia meridională și mai departe cu Oceanul Indian, dar și cu Marea Roșie, Egiptul, Marea Mediterană și Europa tot prin regiunea unde era situată Mecca (2).

Cu toate acestea, conform lui Bulliet, singurul motiv viabil pentru care Mecca a devenit un centru comercial înfloritor, a fost manifestarea capacității sale de a aduce sub control comerțul internațional, nu poziționarea strategică în Peninsula Arabă.

 

  1. 1. P.K. Hitti, Istoria arabilor, Londra, 1985, p.6
  2. 2. Bernard Lewis, Arabii de-a lungul istoriei, Londra, 1984, p.21

 

sursa: Grupul Yahoo Resurse Islamice

Source Link

Views: 0

0Shares

Circuitul monetar în Mecca

Circuitul monetar în Mecca   Dan Michi   În Mecca au fost aduse monede bizantine din aur (denarius aureus), dirhami persani din argint, drahme grecești, sasanide și himiare.1 Deosebirile (diferențele) monetare erau stabilite de către personal calificat, ceea ce conducea la aplicarea unor etaloane distincte, respectiv lafluctuații ale ratelor de schimb. Bizantinii, sirienii și egiptenii […]

0Shares

Circuitul monetar în Mecca

 

Dan Michi

 

byzanÎn Mecca au fost aduse monede bizantine din aur (denarius aureus), dirhami persani din argint, drahme grecești, sasanide și himiare.1 Deosebirile (diferențele) monetare erau stabilite de către personal calificat, ceea ce conducea la aplicarea unor etaloane distincte, respectiv lafluctuații ale ratelor de schimb. Bizantinii, sirienii și egiptenii erau popoare care aveau aurul drept etalon (ahl al-zahab), în timp ce babilonienii mizau pe argint (ahl al-uariq).

Pentru meccani primul reper comercializat a fost tocmai moneda, ei investind capitalul de care dispuneau în activitățile de organizare a unor caravane numeroase, în special a celor pentru Siria și Yemen. Ulterior Mecca a devenit un banking city, cu instituții și clienți pentru acest gen de tranzacții financiare. În acea perioadă erau practicate toate formele decamătă (riba), la cea mai ridicată rată, quraișii considerând-o nici mai mult, nici mai puțin decât o “formă legitimă de afaceri”,prin care capitalul era avansatsub formă de împrumut. Acest tip de tranzacție este interzis și condamnat în Coran:

Allah nimicește camăta și sporește milosteniile. Allah nu-l iubește pe necredinciosul păcătos! (Al-Baqara 2 : 276)

Din postura de centru bancar, Mecca a permis oamenilor de afaceri să efectueze plăți către multe zone sau țări îndepărtate. De asemenea, Mecca era un oraș care aplica sistemul de cliring în comerțul internațional, ceea ce a făcut ca afacerile să se bucure de multiple facilități, precum asigurarea bunurilor care tranzitau rutele periculoase.

Coridorul Mării Roșii dintre Ayla și Adulis, renumitul oraș-port abisinian (etiopian), era singurul concurent în acest domeniu. Cu toate acestea, odată cu declinul flotei comerciale bizantine, dublată de lipsa activității manifestată de negustorii abisinieni (etiopieni) ai nordului îndepărtat, coridorul Mării Roșii nu s-a dovedit a fi un real pericol pentru Mecca.

Cea mai mare parte a comerțului cu mărfuri de lux practicat de Imperiul Bizantin era, de asemenea, dependent de Mecca, în special în timpul luptelor cu Imperiul Persan (604-628). Cu toate acestea, s-a relatat că arabii din perioada preislamică desfășurau comerț maritim cu romanii.

 

 

1. Aceste monede, adesea uzate, gravate întro maniera mai degraba brută și având o formă și greutate diferite proveneau din cele mai variate monetării. Numai personalul calificat putea să stabilească cu exactitate standardele (valorile și tipurile) de circulație monetară.

 

 

sursa: economia-islamica.blogspot.com

Source Link

Views: 0

0Shares

Islamul – Religia omenirii

Islamul – Religia omenirii În veacurile de la începutul istoriei, când comunităţile umane s-au constituit în neamuri şi în triburi dispersate şi izolate unele de altele, în diferite zone ale lumii, când aceste neamuri şi triburi simţeau nevoia acută ca cineva să le trezească şi să le prevină, ca un reformator să le îndrepte şi […]

0Shares

Islamul – Religia omenirii

download (78)În veacurile de la începutul istoriei, când comunităţile umane s-au constituit în neamuri şi în triburi dispersate şi izolate unele de altele, în diferite zone ale lumii, când aceste neamuri şi triburi simţeau nevoia acută ca cineva să le trezească şi să le prevină, ca un reformator să le îndrepte şi să le călăuzească, înţelepciunea Creatorului – care este Înţelept şi Bineştiutor – a impus trimiterea de mesageri care să vestească binele şi să prevină în cetăţile izolate ale acestor comunităţi, pentru ca ele să nu mai aibă argumentul neştiinţei şi ignoranţei. Aceşti mesageri au fost asemenea ambasadorilor însărcinaţi cu o misiune animată de principii unitare şi ei transmiteau voinţa Celui care-i trimitea cu misiunea – adică Creatorul -, transmiteau scripturile Sale şi împlineau mesajele Sale.

Unitatea mesajelor divine

Constatăm, de aceea, că fundamentele mesajelor trimişilor şi principiile propovăduirii lor sunt identice, pentru că ei toţi au fost trimişi de o divinitate unică – Creatorul – şi nu au fost deosebiri în credinţele pe care le-au propăvăduit, nici în spiritul actelor de devoţiune şi ritualurilor care le-au fost poruncite

şi nici în principiile de interacţiune materială, morală şi politică pe care le-au împlinit.

Diferenţele mari pe care le observăm astăzi între credinţele adepţilor mesajelor divine se datorează schimbărilor şi deformărilor introduse în principiile acestor religii. Dacă aceste religii anterioare şi-ar fi păstrat nealterate principiile lor iniţiale, aderenţii lor s-ar fi întâlnit cu musulmanii cu adevărat şi ar fi fost în consens cu ei şi toţi aderenţii credinţelor divine s-ar afla într-o singură religie şi ar urma aceeaşi cale şi s-ar călăuzi după orânduiala pe care Creatorul a transmis-o prin toate mesajele şi pe care i-a pogorât-o lui Muhammed.

Filozofia complementarităţii mesajelor

Constatăm că înţelepciunea lui Creatorul a ţinut seamă, în pogorârea mesajelor divine, de dezvoltarea comunităţilor de pe pământ, de comunităţile primitive care aveau legături limitate între ele, fiind izolate în cetăţile lor situate departe una de alta şi de comunităţile civilizate instruite, care  întreţineau legături comerciale, culturale şi politice. Observăm, de aceea, că rânduielile legislative diferă în

mesajele divine de la o comunitate la alta, în ceea ce priveşte forma lor, dar nu şi în ceea ce priveşte spiritul şi semnificaţia lor, pornind de la diferenţele în ceea ce priveşte nevoile comunităţilor de diverse tipuri de reformă şi de îndreptare. De pildă, faptele rele ale unei comunităţi pot să fie înşelarea la măsură şi la cântar şi ele au nevoie de o anumită îndrumare, pentru îndreptarea acestor vicii, în vreme ce faptele rele ale unei alte comunităţi

sunt nelegiuirile, iar faptele rele ale celei de a treia comunităţi sunt nedreptatea, întrecerea măsurii şi uciderea sufletelor pe nedrept. Fiecare dintre aceste comunităţi izolate are nevoie de o îndrumare specifică şi de legi cu caracter particular. Mediul limitat şi izolat impune ca prescripţiile şi legile sale pe care i le aduce trimisul să corespundă cu situaţia comunităţilor respective, atât în ceea ce priveşte modalităţile, cât şi în ceea ce priveşte

prescripţiile şi orânduielile, fără să fie nimic în plus, şi prin modalitatea care să garanteze cele mai adecvate mijloace pentru comunitatea respectivă.

Dacă aruncăm o privire asupra popoarelor primitive care nu cunosc alte mijloace care să le asigure existenţa, în afară de oile pe care le duc la păscut, hrănindu-se cu laptele şi cu carnea lor şi îmbrăcându-se în pieile lor, trăind în satele şi în pustiurile lor, constatăm că cea mai mare parte a rânduielilor şi legilor de care ele au nevoie sunt

dogme, principii ale ritualurilor, o serie de norme etice şi foarte puţine prescripţii referitoare la relaţiile reciproce. Constatăm, apoi, că ar fi absurd ca acestor oameni izolaţi, care nu ştiu nimic despre comerţ, meşteşuguri şi politică, să li se aducă un sistem cuprinzător de legi care să reglementeze vânzările, activitatea firmelor sau relaţiile internaţionale, de vreme ce ei nu ştiu nimic despre aceste tipuri de relaţii.

Source Link

Views: 3

0Shares