Provocări pentru actualitate

  Adnan Oktar   “El este Cel care pogoară asupra robului Său semne limpezi, pentru ca să vă scoată pe voi din întuneric la lumină. Şi Allah este Cel Iertător, Cel Îndurător (57:9) Astăzi lumea este, pe drept vorbind,  neliniştită din cauza grupărilor care apelează la teroare. Este foarte clar că toţi  factorii care îndeplinesc […]

0Shares

 

Adnan Oktar

 

“El este Cel care pogoară asupra robului Său semne limpezi, pentru ca să vă scoată pe voi din întuneric la lumină. Şi Allah este Cel Iertător, Cel Îndurător (57:9)

ExhibitionsAstăzi lumea este, pe drept vorbind,  neliniştită din cauza grupărilor care apelează la teroare. Este foarte clar că toţi  factorii care îndeplinesc sau care sprijină acte teroriste trebuie pedepsite conform drepturilor penale internaţionale. Dar mai important este ce strategii de lungă durată  trebuiesc aplicate pentru rezolvarea acestei probleme. Analizele efectuate până la ora actuala au demonstrat că teroarea nu există în nici una din religiile divine, ci vina oamenilor, iar mult mediatizata expresie „teroarea islamică” a fost prezentată în toată goliciunea ei.  Acest lucru ne prezintă mai multe puncte de vedere:

1) Lumea Occidentală şi în special SUA, va lua, în mod motivat, cele mai drastice măsuri împotriva terorismului. Dar aceste măsuri aşa cum nu sunt împotriva unei religii sau a enoriaşilor acestora, nu trebuie să fie nici o luptă împotriva musulmanilor, ci dimpotrivă trebuie să arate foarte clar că este o măsură împotriva beneficiilor Islamului. Scenariul foarte periculos care a apărut prin anii ’90 din „Ciocnirea Civilizaţiilor” trebuie împiedicat sub orice formă. Între civilizaţii nu trebuie să existe lupte, ci toleranţă şi pace.

2). Trebuiesc sprijinite acţiunile “Adevăratului Islam” care este bazat pe iubire, prietenie şi fraternitate şi trebuie ca acest lucru să fie înţeles cum trebuie de comunităţile islamice. Măsura care trebuie luată împotriva fracţiunilor radicale din ţările islamice nu este cea de “secularizare forţată” deoarece această politică  va determina grupările în cauză să reacţioneze. Rezolvarea acestei probleme se va realiza numai prin înţelegerea Islamului, adică prin răspândirea unei imagini de musulman care arată lumii fericirea şi bucuria care şi-a însuşit termenii  educaţiei Coranice precum cele de a a respecta drepturile omului, democraţia, libertateai, buna comportare, ştiinţa, arta şi estetica.

3) Sursele terorii sunt neştiinţa şi fanatismul, iar această problemă se va rezolva numai prin educaţie. Grupările care sunt simpatizante a terorii, trebuiesc înştiinţate că teroarea este împotriva principiilor islamice şi că susţinând astfel de acţiuni vor face rău nu numai islamului şi musulmanilor ci întregii omeniri. De aceea pentru a scăpa de barbarismul acestor oameni ei trebuies în primul rând educaţi.

4) Politica externă a SUA a apărat în ultimii 10 ani  de masacre şi opresiuni musulmanii din diferite zone.

5) Teroarea care îşi are bazele în comunism, fascism, rasism precum şi în alte  ideologii se poate înlătura prin metode culturale de lungă durată. Astăzi, la baza educaţiei din ţările din toate colţurile lumii stă gândirea materialistă şi Darwinistă. Dar darwinismul, aşa cum am subliniat şi mai înainte vede omul precum un animal într-o permanentă luptă, care crede că omul poate progresa  numai prin luptă şi  este o ideologie greşită care pune bazele oricărui fel de teroare. Susţinând că numai cei puternici pot rămâne în picioare şi văzând războiu precum  o virtute,  Darwinismul este de secole o mlaştină care a târât întreaga lume spre belea. De aceea pe lângă măsurile juridice şi cele luate de poliţie  în lupta împotriva terorismului trebuie să înceapă la nivel planetar o campanie de educare a oamemnilor împotriva acestui curent. Piatra de temelie a acestei campanii ar trebui să fie demonstrarea oamenilor despre erorile darwinismului şi materialismului şi învăţarea întregii omeniri despre buna educaţie pe care Allah a stabilit-o. Liniştea de mult aşteptată şi stabilitatea se va realiza numai atunci când frumuseţea educaţiei cerută de religie va fi trăită între oameni, pentru că dacă nu secăm mlaştina nu putem scăpa de această problemă.   Sperăm ca astfel de precauţii va ajuta lumea să scape de terorism şi de toate celelalte organizaţii, dure şi sălbatice.

Toate aceste evoluţii sunt prevestesc faptul că oamenii vor cunoaşte îndeaproape educaţia islamului şi se vor îndepărta de toate prejudecăţiile pe care le-au avut până acum. Secolul 21 va fi, cu voia lui Allah, un veac care va face să se înţeleagă că numai prin trăirea comportamentului cerut de Islam se va instaura în lume pacea şi liniştea de mult aşteptată.

 

sursa: AMR

Source Link

Views: 1

0Shares

Igiena rasială și nazismul

  S-a scris mult despre unul dintre cei mai infami fii ai fascismului, Adolf Hitler. Felul în care i-a tratat acesta pe evrei poate fi atribuit, cel puţin în parte, credinţei lui în evoluţie. P. Hoffman scrie în „Siguranţa personală a lui Hitler” (Pergamon, 1979, pagina 264): „Hitler a crezut în luptă, ca şi principiu […]

0Shares

 

soulmates_xlargeS-a scris mult despre unul dintre cei mai infami fii ai fascismului, Adolf Hitler. Felul în care i-a tratat acesta pe evrei poate fi atribuit, cel puţin în parte, credinţei lui în evoluţie. P. Hoffman scrie în „Siguranţa personală a lui Hitler” (Pergamon, 1979, pagina 264): „Hitler a crezut în luptă, ca şi principiu darwinist al vieţii umane, care-l forţa pe fiecare om să încerce să-i domine pe toţi ceilalţi; fără luptă ar fi putrezit şi pierit….Chiar şi în propria înfrângere în aprilie 1945, Hitler şi-a exprimat credinţa în supravieţuirea celui mai puternic şi a declarat că popoarele slavice s-au dovedit mai puternice.”

Sir Arthur Keith, un evoluţionist bine cunoscut, explică faptul că Hitler a fost doar consistent în ceea ce le-a făcut evreilor – el a aplicat principiile evoluţionismului darwinist. În „Evoluţie şi etică”, (New York, Putnam, 1947, pagina 28), el scrie: „Pentru a vedea măsuri evoluţioniste şi moralitate tribal aplicată în mod viguros în afacerile unei mari naţiuni moderne, trebuie să ne întoarcem din nou în Germania anului 1942. Îl vedem pe Hitler convins deplin că evoluţia este singura care produce o bază reală pentru politica naţională… Mijlocul pe care l-a adoptat pentru a asigura destinul rasei şi poporului său a fost  măcelul organizat care a scăldat în sânge Europa… Un asemenea comportament este foarte imoral când este măsurat conform oricărui standard etic, şi totuşi Germania îl justifică; este în consonanţă cu moralitatea tribală şi evoluţionistă. Germania s-a reîntors la trecutul tribal şi demonstreză lumii metodele evoluţiei în ferocitatea lor nudă.”

Politica pe care a urmat-o Hitler şi naziştii se bazează pe atitudinea amorală, pe care o dezvoltaseră gânditorii darwinişti din Germania în timpul primului război mondial. Conform acesteia, pretinsul „bine” pentru rasă era singurul criteriu pentru activitatea statului şi a „iginei rasiale”. Aceasta a fost folosită pentru justificarea omorurilor în masă, ale persoanelor definite ca „nevrednice de a trăi”, ca în „Acţiunea T4”, şi crudele experimente umane din diferitele lagăre de concentrare.

Mulţi s-au întrebat cum o naţiune, care i-a dat pe Bach, Goethe şi Schiller, a putut să permită ca un om ca Hitler să devină liderul suprem. Cercetările lui Weickart, (De la Darwin la Hitler), arată cum schimbarea treptată a gândirii a fost urmată de o degenerare a aprecierii vieţii umane care continuă până în ziua de azi. Selecţia – dreptul celui mai puternic asupra celui mai slab, contrazice diametral imaginea biblică a omului.

Nu doar mişcarea naţional-socială a lui Hitler a fost puternic influenţată de către Darwin. După ce Karl Marx a citit „Despre originea speciilor” a lui Darwin, i-a scris lui Friedrich Engels:
„Deşi a fost scrisă într-un mod englezesc stângaci, aceasta este cartea care conţine fundamentul istoriei naturii, în conformitate cu punctul nostru de vedere.” (ibid, pag.4)
Darwinismul a marcat vizibil gândirea politică şi a contribuit la fascism, comunism şi la cele două războaie mondiale. Richard Weikart, profesor de istorie modernă europeană la universitatea de stat din California, Stanislaus, a dovedit temenic rădăcinile darwiniste ale multor forme de manifestare ale terorii naziste, în cartea sa „De la Darwin la Hitler”.

Ideile lui Darwin erau răspândite în cercurile academice germane, în principal, prin publicaţiile lui Ernst Haeckel, care a falsificat într-un mod neruşinat desenele embrionilor şi astfel a stabilit legea fundamentală a biogenezei. Acesta susţine că omul repetă, în timpul creşterii sale în uter, dezvoltarea evoluţionară de la peşte la om. Aceasă teză a fost infirmată deja în timpul vieţii lui Haeckel. Totuşi prezentarea ei se găseşte şi astăzi în multe manuale şcolare.

Haeckel este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanţi precursori ai „igienei rasiale/eugeniei” din Germania. Termenul „eugenie” a fost creat de către Sir Francis Galton, un văr de-al lui Darwin, pentru a desemna îmbunătăţirea „materialului” genetic al populaţiei. Adepţii eugeniei s-au bazat pe idei social-darwiniste, totuşi au considerat că „procesul natural al evoluţiei” este prea lent pentru a acoperi nevoile moderne. Noua ştiinţă a eugeniei avea menirea de a susţine guvernele în aplicarea de măsuri social-politice care, prin intervenţia social activă, să împiedice degenerarea.

În cartea „Minunile vieţii” (1904), Haeckel scrie:


„Prin urmare, se poate ca şi omorârea nou-născuţilor infirmi, cum era practicată, de exemplu, de spartani cu scopul de a selecta pe cel mai puternic, să nu intre în mod rezonabil sub incidenţa omorului, aşa cum se întâmplă încă în codurile noastre moderne de legi. Mai mult, trebuie să o încuviinţăm ca fiind o reglementare utilă, oportună, atât pentru cei implicaţi, cât şi pentru societate.”
Haeckel a exercitat o influenţă puternică asupra lui Alfred Ploetsch. Acesta a fost întemeietorul societăţii germane pentru igiena rasei, prima organizaţie eugenică a lumii. Această societate l-a primit pe Julius Lehmann ca membru conducător. Acesta era eugenist-rasial şi un editor cunoscut de manuale de medicină şi ştiinţele naturii, păstrând un contact extins cu Hitler din 1920.

Source Link

Views: 1

0Shares

Imaginaţia lui Darwin

Adnan Oktar   Persoana care a enunţat teoria evoluţionistă în forma în care este ea susţinută astăzi a fost un naturalist amator englez, Charles Robert Darwin. Darwin nu a urmat niciodată vreo specializare în biologie. El a avut doar un interes de amator în ceea ce priveşte natura şi formele de viaţă. Interesul său l-a […]

0Shares

Adnan Oktar

 

Persoana care a enunţat teoria evoluţionistă în forma în care este ea susţinută astăzi a fost un naturalist amator englez, Charles Robert Darwin.

Darwin nu a urmat niciodată vreo specializare în biologie. El a avut doar un interes de amator în ceea ce priveşte natura şi formele de viaţă. Interesul său l-a împins să se alăture voluntar unei expediţii, la bordul unei nave numite H.M.S. Beagle, care a plecat din Anglia în 1832, călătorind vreme de cinci ani în diferite zone de pe glob. Tânărul Darwin a fost foarte impresionat de diferitele specii de vieţuitoare, în special de un soi de cinteze pe care le-a văzut în Insulele Galapagos. El a crezut că formele variate ale ciocurilor lor erau cauzate de adaptarea lor la habitat. Cu această idee în minte, el a presupus că originea vieţii şi a speciilor constă în conceptul de „adaptare la mediu“. Darwin s-a opus astfel faptului că Dumnezeu a creat diferitele specii de vieţuitoare separat, sugerând că acestea provin mai degrabă dintr-un strămoş comun, diferenţiindu-se unele de altele ca rezultat al condiţiilor naturale.

Ipotezele lui Darwin nu au fost bazate pe descoperiri ştiinţifice sau pe vreun experiment; totuşi, în timp, acestea s-au transformat

darwin

într-o teorie arogantă, având susţinerea şi încurajarea primită de la biologii materialişti recunoscuţi de la acea vreme. Ideea era că indivizii ce s-au adaptat la un anumit habitat în cel mai bun mod posibil, au transferat apoi calităţile lor generaţiilor care au urmat; aceste calităţi avantajoase s-au acumulat astfel în timp şi au transformat individul într-o specie total diferită de strămoşii săi. (Originea acestor „calităţi avantajoase“ era necunoscută la acea vreme.) Conform lui Darwin, omul a fost produsul cel mai dezvoltat al acestui mecanism imaginar.

Darwin a denumit acest proces „evoluţie prin selecţie naturală“. El a crezut că a găsit „originea speciilor“: originea unei specii era o altă specie. El a publicat aceste idei în cartea sa intitulată „Originea speciilor, prin intermediul selecţiei naturale“(The Origin of Species, By Means of Natural Selection), în anul 1859.

Darwin era conştient de faptul că această teorie se confrunta cu o serie de probleme. El a mărturisit aceste lucruri în cartea sa, în capitolul „Dificultăţile teoriei“(Difficulties on Theory). Aceste dificultăţi constau în primul rând în date ale fosilelor, în existenţa anumitor organe complexe ale vieţuitoarelor, care nu putea fi explicată prin coincidenţe (spre exemplu, ochiul) şi în instinctele vieţuitoarelor. Darwin spera ca aceste dificultăţi să poată fi depăşite graţie descoperirilor viitoare; şi totuşi, toate aceste lucruri nu l-au oprit să vină cu tot felul de explicaţii neadecvate pentru unele dintre ele. Fizicianul american Lipson a făcut următorul comentariu referitor la „dificultăţile“ lui Darwin:

„Citind ‚Originea speciilor’, am descoperit că Darwin era mult mai puţin sigur de afirmaţiile sale, decât este el 

prezentat de obicei; capitolul intitulat ‚Dificultăţile teoriei’ (Difficulties on Theory) spre exemplu, arată o lipsă considerabilă de încredere în sine. Ca fizician, am fost intrigat în special de comentariile sale legate de apariţia ochiului.“9

În timpul dezvoltării teoriei sale, Darwin a fost impresionat de mai mulţi biologi evoluţionişti care l-au precedat, şi în special de biologul francez Lamarck.10 Conform lui Lamarck, vieţuitoarele au transferat trăsăturile pe care le-au acumulat de-a lungul vieţii de la o generaţie la următoarea şi astfel au evoluat. Spre exemplu, girafele au evoluat din animale asemănătoare antilopelor, alungindu-şi gâtul din ce în ce mai mult, de la o generaţie la alta, pe măsură ce au încercat să atingă ramuri situate din ce în ce mai sus pentru a se hrăni. Astfel că Darwin a folosit teza „transferului de trăsături acumulate“, propusă anterior de Lamarck, ca factor determinant al evoluţiei formelor de viaţă.

Atât Darwin, cât şi Lamarck greşeau, întrucât în zilele lor, viaţa putea fi studiată prin intermediul unei tehnologii foarte primitive şi la un nivel foarte neadecvat. Domenii ştiinţifice precum genetica şi biochimia nu existau la acea vreme nici măcar cu numele. Prin urmare, teoriile lor depindeau în întregime de puterea lor de imaginaţie.

gregor-mendel

 

În timp ce ecourile cărţii lui Darwin încă reverberau, un botanist austriac pe nume Gregor Mendel descoperea în 1965 legile eredităţii. Deşi nu s-au auzit multe despre aceasta până spre sfârşitul secolului, descoperirea lui Mendel a câştigat o importanţă majoră în primii ani ai secolului al XX-lea. Aceasta a fost naşterea ştiinţei numită genetică. Ceva mai târziu, s-a descoperit structura genelor şi a cromozomilor. Descoperirea în anii 1950 a structurii moleculei de ADN ce încorporează informaţia genetică, a aruncat teoria evoluţionistă într-o mare criză. Motivul a fost incredibila complexitate a vieţii şi invaliditatea mecanismului evoluţionist propus de Darwin.

 

Aceste evenimente ar fi trebuit să aibă drept rezultat aruncarea teoriei lui Darwin la coşul de gunoi al istoriei. Totuşi, acest lucru nu s-a produs, întrucât anumite cercuri au insistat în revizuirea, reînnoirea şi ridicarea teoriei lui Darwin la o platformă ştiinţifică. Aceste eforturi capătă sens numai dacă înţelegem că în spatele teoriei se află mai degrabă intenţii ideologice decât preocupări ştiinţifice.

 

sursa: Asociatia Musulmanilor din România

Source Link

Views: 6

0Shares