Category: Viziune asupra lumii

Sevinci Gemaledin

Cuvântul „Jihad“ dă fiori celor mai mul‏ţi vestici, ei practic punand semnul  egalităţii între jihad şi opresiune, violen‏ţă. Identificarea jihadului cu „războiul sfânt“ nu-şi are nici sursa, nici justificarea în Islam. Această noţ‏iune a fost introdusă în timpul cruciadelor, pentru a justifica masacrele şi jefuirea oraşelor şi aşezărilor din acele vremuri.

Doar printr-o simplă consultare a surselor Islamului, menţionate mai sus, se poate vedea că „jihad“ înseamnă „a depune efort”, „a te strădui pe calea lui Dumnezeu”. Acest cuvânt arab are mai multe sensuri, cel de bază fiind acela de a lupta, de a depune efort pe o cale dreaptă. Încercând să simplificăm, putem spune că există „marele jihad“, care reprezintă, de fapt, lupta cu tine însuţ‏i, şi „micul jihad“, care implică o luptă fizică, o acţiune combativă. Profetul Muhammad spunea:„Cel mai bun jihad pentru cineva este să lupte împotriva lui însuşi pentru Allah, Cel Puternic şi Măre‏ţ.“În această relatare a Profetului se are în vedere lupta dreptcredinciosului cu poftele lumeşti care îl atrag înspre păcat, străduinţa de a face faţă cu credinţă încercărilor vieţii.

De asemenea, Dumnezeu spune în Qur’an:

Nu da ascultare necredincioşilor şi luptă împotriva lor cu el, în luptă neslăbită! (Al-Furqan 25:52).

Dumnezeu vrea să transmită musulmanilor: „Nu te supune necredincioşilor renunţând la religia ta, ci luptă cu ei cu luptă mare, pentru a le transmite Qur’an-ul şi pentru a-i face pe oameni să înţeleagă!“. Acest verset Qur’anic face parte din perioada meccană şi specifică porunca de a lua parte la lupta sfântă, prin care nu se înţelege însă lupta militară, ci una spirituală.

Musulmanii, controlând şi luptând împotriva propriilor dorin‏ţe, pot şi să se străduiască fizic pe calea lui Dumnezeu. Este acel „mic jihad“, fizic şi combativ, care primeşte atât de multe critici. Doar din simplă ignoranţ‏ă, acest tip de jihad şi islamul sunt privite cu teroare, iar musulmanii identificaţi cu teroriştii; scopul acestui jihad „fizic“, atunci când se desfăşoară după legi bine stabilite, reprezintă înălţ‏area Cuvântului lui Dumnezeu. Toţ‏i cei care strigă după libertate, peste tot în lume, au o şansă de a se elibera.

… şi de nu i-ar fi oprit Allah pe oameni, pe unii prin al‏ţii, ar fi dărâmate chilii, biserici, temple şi moschei în care numele lui Allah este pomenit atât de mult. Allah îi ajută neîndoielnic aceluia care-L ajută pe El. Allah este Tare şi Puternic! (Al-Hajj 22:22-40).

Dumnezeu le îngăduie dreptcredincioşilor care sunt atacaţi şi nedreptăţiţi de necredincioşi să lupte împotriva lor şi le promite să-i ajute împotriva acelora care i-au scos din căminele lor pe nedrept, doar din cauza religiei lor.

Dreptcredinciosului i se porunceşte să lupte pentru ocrotirea celor slabi, care nu pot să se apere, a căror demnitate a fost năruită de Taghut, cel care le-a impus tot felul de ticăloşii. Dreptcredincioşii trebuie să-şi dea sufletele pentru a-i salva pe bărbaţii, femeile şi copiii slabi care se roagă lui Dumnezeu să le trimită pe cineva care să îi ajute:

…şi lucrul acesta nu le este străin dreptcredincioşilor, căci ei au făcut legământ cu Dumnezeu din clipa când au primit credinţa să se izbăvească pe ei  înşişi şi să-i izbăvească pe toţi oamenii de orice ticăloşie şi nelegiuire.

Oricine cunoaşte istoria timpurie a Islamului va şti că toate acele naţ‏iuni care au venit sub steagul Islamului fuseseră într-adevăr oprimate.  De exemplu, putem aminti că atunci când companionii Profetului Muhammad au pornit un jihad ofensiv împotriva egiptenilor, persanilor şi romanilor, oamenii nu le-au opus rezisten‏ţă deloc. Dimpotrivă, ei au acceptat Islamul într-un număr atât de mare, încât este neconvingător a spune că jihadul în Islam a adus altceva decât eliberarea acelor oameni, o eliberare după secole de tiranie.

Vorbeam mai sus de un jihad desfăşurat după legi bine stabilite; este vorba de limitele jihadului, de ce se face şi ce nu se face. A nu depăşi limitele înseamnă a nu omorî femei şi copii, după cum Profetul Muhammad spunea:„Este interzisă omorârea femeilor şi copiilor!“

De asemenea, nedepăşirea limitelor implică neatacarea bătrânilor, celor bolnavi, călugărilor, oamenilor care se roagă în lăcaşurile de cult, a celor care lucrează pământul. Nedepăşirea limitelor înseamnă să nu fie omorâte animalele decât pentru a acoperi nevoile de hrană, să nu fie arse recoltele şi  vegetaţ‏ia (în general), să nu fie otrăvite apele şi distruse casele, mânăstirile, bisericile şi sinagogile:

Allah nu vă opreşte să faceţ‏i bine acelora care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre, [ba din contră] să fi‏ţi foarte buni şi drepţ‏i, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţ‏i. (Al-Mumtahanah 60:8).

Dumnezeu nu le interzice dreptcredincioşilor să le facă bine necredincioşilor care nu au luptat împotriva musulmanilor şi nu i-au alungat pe ei din căminele lor, şi să-i trateze pe ei cu dreptate, fiindcă Dumnezeu îi iubeşte pe cei drepţi.

Acum vom aborda un alt aspect de care auzim, din păcate, din ce în ce mai des: bombardamentele sinucigaşe. Se pune întrebarea, pentru musulmani şi pentru nemusulmani, dacă acestea fac parte din jihadul purtat pe calea lui Allah.

Conform celor men‏ţionate mai sus, fără nicio altă analiză, se poate deduce foarte simplu că astfel de ac‏ţiuni nu sunt dictate de religie, cu toate că, din păcate, uni‏i musulmani iau aceste bombardamente sinucigaşe drept un act de virtute care va fi răsplătit. Această concepţ‏ie se abate de la adevăr. Profetul Muhammad spunea: „Acela care merge către extreme este distrus!“

Bombardamentele sinucigaşe constituie fără îndoială un mod extremist de a privi lucrurile, însă această concepţie, din păcate, s-a extins şi în rândurile musulmanilor. Analizând regulile războiului islamic, nu am găsit nicio astfel de specificare printre spusele Profetului şi ale companionilor săi. Din nefericire, în zilele noastre, câ‏ţiva musulmani (greşit îndrumaţ‏i) cred că astfel de acte pavează drumul redeşteptării Islamului şi întoarcerea la glorioasele legi, însă noi ţ‏inem minte spusele Profetului:„Nu fiţ‏i încânta‏ţi de acţ‏iunile cuiva, până nu vedeţ‏i cum le va duce la bun sfârşit.“

Cum se sfârşesc aceste acţ‏iuni sinucigaşe? Un picior aici, o mână acolo … şi represalii masive care vor omorî mai mulţ‏i oameni şi îi vor persecuta pe al‏ţii. Cum poate cineva să fie încântat de o astfel de acţ‏iune, de sfârşitul unei astfel de ac‏ţiuni? Cum categorisim acest tip de acţ‏iuni? Sinucidere – ceea ce este foarte clar interzis în Islam, ca de altfel în orice altă religie monoteistă. Muhammad spunea:  „Pe cel care se omoară singur, în orice fel, Allah îl va chinui cu focul Iadului.“ Este într-adevăr surprinzător că aceşti oameni se sinucid, deşi Dumnezeu spune clar în Qur’an: 

… Şi nu vă ucideţ‏i voi înşivă! Allah este îndurător cu voi! (An-Nisaa’4:29).

Este indubitabil o concepţ‏ie total greşită că acela care se sinucide în numele Islamului merită Paradisul. Despre cel care îşi ia singur viaţ‏a Profetul spune:„El va fi locuitorul Focului“;  „O persoană poate să făptuiască lucruri care par potrivite unui locuitor al Paradisului, dar de fapt îl vor face locuitor al Focului!“

Cei mai mulţ‏i dintre ei nu doresc decât răzbunare şi aici deja nu mai vorbim despre Islam, despre ceea ce este permis sau interzis. Poate fi vorba de un scop politic sau de sete de răzbunare, de orice altceva, dar nu de Islam. Să iei viaţ‏a pe care Dumnezeu ţ‏i-a dat-o este un mare păcat, la fel cum şi să iei alte vieţ‏i este de asemenea interzis, pentru că viaţ‏a umană este un dar de la Dumnezeu cu adevărat pre‏ţios:

… cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet sau de o altă stricăciune pe pământ, este ca şi când i-ar ucide pe toţ‏i oamenii, iar cel care lasă în viaţ‏ă un suflet este ca şi cum i-ar lăsa în via‏ţă pe toţ‏i oamenii… (Al-Ma’idah 5:32).

Prin urmare, orice tip de extremism, cum ar fi şi luarea de ostatici, deturnarea avioanelor şi plasarea bombelor în locuri publice, nu sunt doar condamnate, ci total interzise în Islam!

Chiar și în perioade de război, este interzisă luarea de ostatici dintre ambasadori, trimiși, delegați, diplomați sau rezidenți aparținând altor state.

Islamul este o religie a milosteniei şi nu permite terorismul. În Qur’an, Allah spune:

Allah nu vă opreşte să faceţi bine acelora care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre, ba din contra, să fiţi foarte buni şi drepţi, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţi. (Al-Mumtahanah 60:8).

Profetul Muhammad obişnuia să le amintească soldaţilor săi să nu ucidă femei şi copii şi îi sfătuia „să nu trădeze, să nu facă excese şi să nu ucidă noi-născuţi.“ De asemenea, el mai spunea: „Oricine ucide un om care avea un pact cu musulmanii nu va mirosi parfumul Paradisului, cu toate că parfumul  lui se va simţi de la o distanţă de 40 de ani.“ La fel, Profetul a oprit pedepsirea prin foc. Crima este considerată al doilea păcat major în Islam şi Profetul ne-a avertizat că, în Ziua Judecăţi‏i, primele cazuri care vor fi judecate între oameni vor fi acelea de vărsare de sânge.

Mai mult decât atât, musulmanii sunt încurajaţi să fie blânzi cu animalele şi să respecte interdicţia de a le ucide. Profetul a spus: „O femeie a fost pedepsită pentru că a închis o pisică până ce aceasta a murit de foame. Pentru această faptă a ajuns în Iad. În timp ce era închisă, femeia nu i-a dat pisicii să mănânce şi să bea şi nici nu a lăsat-o să meargă să-şi caute singură.“  Tot Profetul a mai spus că un om a fost răsplătit, pentru că i-a dat de băut unui câine căruia îi era foarte sete, aşa că Allah l-a iertat pentru păcatele sale. Profetul a fost întrebat: „O, Profet al lui Allah, vom fi răsplătiţi dacă suntem buni cu animalele?“ şi el a spus: „Există o răsplată în fiecare animal sau fiinţă umană.“

Pe de altă parte, când un animal este sacrificat pentru mâncare, Profetul ne sfătuieşte să facem aceasta fiind cât se poate de atenţi şi grijulii faţă de animal. El a spus: „Când un animal este sacrificat, sacrificarea trebuie să fie făcută în cel mai uşor mod. Cel care îl taie trebuie să-şi ascută cuţitul pentru ca animalul să nu sufere.“

Luând în considerare cele menţionate mai sus, precum şi alte legi islamice, incitarea la  acte de terorism, distrugerea clădirilor şi proprietă‏ţilor, bombardarea şi mutilarea oamenilor nevinovaţi sunt acte detestabile şi inacceptabile în Islam. Musulmanii urmează o religie a păcii, milosteniei, iertării, religie care nu are nicio legătură cu evenimentele violente care au ajuns să fie asociate cu musulmanii. Dacă un musulman comite astfel de acte, atunci se face vinovat de violarea legilor islamice.

Source Link

Views: 4

Sevinci Gemaledin

Cuvântul „Jihad“ dă fiori celor mai mul‏ţi vestici, ei practic punand semnul  egalităţii între jihad şi opresiune, violen‏ţă. Identificarea jihadului cu „războiul sfânt“ nu-şi are nici sursa, nici justificarea în Islam. Această noţ‏iune a fost introdusă în timpul cruciadelor, pentru a justifica masacrele şi jefuirea oraşelor şi aşezărilor din acele vremuri.

Doar printr-o simplă consultare a surselor Islamului, menţionate mai sus, se poate vedea că „jihad“ înseamnă „a depune efort”, „a te strădui pe calea lui Dumnezeu”. Acest cuvânt arab are mai multe sensuri, cel de bază fiind acela de a lupta, de a depune efort pe o cale dreaptă. Încercând să simplificăm, putem spune că există „marele jihad“, care reprezintă, de fapt, lupta cu tine însuţ‏i, şi „micul jihad“, care implică o luptă fizică, o acţiune combativă. Profetul Muhammad spunea:„Cel mai bun jihad pentru cineva este să lupte împotriva lui însuşi pentru Allah, Cel Puternic şi Măre‏ţ.“În această relatare a Profetului se are în vedere lupta dreptcredinciosului cu poftele lumeşti care îl atrag înspre păcat, străduinţa de a face faţă cu credinţă încercărilor vieţii.

De asemenea, Dumnezeu spune în Qur’an:

Nu da ascultare necredincioşilor şi luptă împotriva lor cu el, în luptă neslăbită! (Al-Furqan 25:52).

Dumnezeu vrea să transmită musulmanilor: „Nu te supune necredincioşilor renunţând la religia ta, ci luptă cu ei cu luptă mare, pentru a le transmite Qur’an-ul şi pentru a-i face pe oameni să înţeleagă!“. Acest verset Qur’anic face parte din perioada meccană şi specifică porunca de a lua parte la lupta sfântă, prin care nu se înţelege însă lupta militară, ci una spirituală.

Musulmanii, controlând şi luptând împotriva propriilor dorin‏ţe, pot şi să se străduiască fizic pe calea lui Dumnezeu. Este acel „mic jihad“, fizic şi combativ, care primeşte atât de multe critici. Doar din simplă ignoranţ‏ă, acest tip de jihad şi islamul sunt privite cu teroare, iar musulmanii identificaţi cu teroriştii; scopul acestui jihad „fizic“, atunci când se desfăşoară după legi bine stabilite, reprezintă înălţ‏area Cuvântului lui Dumnezeu. Toţ‏i cei care strigă după libertate, peste tot în lume, au o şansă de a se elibera.

… şi de nu i-ar fi oprit Allah pe oameni, pe unii prin al‏ţii, ar fi dărâmate chilii, biserici, temple şi moschei în care numele lui Allah este pomenit atât de mult. Allah îi ajută neîndoielnic aceluia care-L ajută pe El. Allah este Tare şi Puternic! (Al-Hajj 22:22-40).

Dumnezeu le îngăduie dreptcredincioşilor care sunt atacaţi şi nedreptăţiţi de necredincioşi să lupte împotriva lor şi le promite să-i ajute împotriva acelora care i-au scos din căminele lor pe nedrept, doar din cauza religiei lor.

Dreptcredinciosului i se porunceşte să lupte pentru ocrotirea celor slabi, care nu pot să se apere, a căror demnitate a fost năruită de Taghut, cel care le-a impus tot felul de ticăloşii. Dreptcredincioşii trebuie să-şi dea sufletele pentru a-i salva pe bărbaţii, femeile şi copiii slabi care se roagă lui Dumnezeu să le trimită pe cineva care să îi ajute:

…şi lucrul acesta nu le este străin dreptcredincioşilor, căci ei au făcut legământ cu Dumnezeu din clipa când au primit credinţa să se izbăvească pe ei  înşişi şi să-i izbăvească pe toţi oamenii de orice ticăloşie şi nelegiuire.

Oricine cunoaşte istoria timpurie a Islamului va şti că toate acele naţ‏iuni care au venit sub steagul Islamului fuseseră într-adevăr oprimate.  De exemplu, putem aminti că atunci când companionii Profetului Muhammad au pornit un jihad ofensiv împotriva egiptenilor, persanilor şi romanilor, oamenii nu le-au opus rezisten‏ţă deloc. Dimpotrivă, ei au acceptat Islamul într-un număr atât de mare, încât este neconvingător a spune că jihadul în Islam a adus altceva decât eliberarea acelor oameni, o eliberare după secole de tiranie.

Vorbeam mai sus de un jihad desfăşurat după legi bine stabilite; este vorba de limitele jihadului, de ce se face şi ce nu se face. A nu depăşi limitele înseamnă a nu omorî femei şi copii, după cum Profetul Muhammad spunea:„Este interzisă omorârea femeilor şi copiilor!“

De asemenea, nedepăşirea limitelor implică neatacarea bătrânilor, celor bolnavi, călugărilor, oamenilor care se roagă în lăcaşurile de cult, a celor care lucrează pământul. Nedepăşirea limitelor înseamnă să nu fie omorâte animalele decât pentru a acoperi nevoile de hrană, să nu fie arse recoltele şi  vegetaţ‏ia (în general), să nu fie otrăvite apele şi distruse casele, mânăstirile, bisericile şi sinagogile:

Allah nu vă opreşte să faceţ‏i bine acelora care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre, [ba din contră] să fi‏ţi foarte buni şi drepţ‏i, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţ‏i. (Al-Mumtahanah 60:8).

Dumnezeu nu le interzice dreptcredincioşilor să le facă bine necredincioşilor care nu au luptat împotriva musulmanilor şi nu i-au alungat pe ei din căminele lor, şi să-i trateze pe ei cu dreptate, fiindcă Dumnezeu îi iubeşte pe cei drepţi.

Acum vom aborda un alt aspect de care auzim, din păcate, din ce în ce mai des: bombardamentele sinucigaşe. Se pune întrebarea, pentru musulmani şi pentru nemusulmani, dacă acestea fac parte din jihadul purtat pe calea lui Allah.

Conform celor men‏ţionate mai sus, fără nicio altă analiză, se poate deduce foarte simplu că astfel de ac‏ţiuni nu sunt dictate de religie, cu toate că, din păcate, uni‏i musulmani iau aceste bombardamente sinucigaşe drept un act de virtute care va fi răsplătit. Această concepţ‏ie se abate de la adevăr. Profetul Muhammad spunea: „Acela care merge către extreme este distrus!“

Bombardamentele sinucigaşe constituie fără îndoială un mod extremist de a privi lucrurile, însă această concepţie, din păcate, s-a extins şi în rândurile musulmanilor. Analizând regulile războiului islamic, nu am găsit nicio astfel de specificare printre spusele Profetului şi ale companionilor săi. Din nefericire, în zilele noastre, câ‏ţiva musulmani (greşit îndrumaţ‏i) cred că astfel de acte pavează drumul redeşteptării Islamului şi întoarcerea la glorioasele legi, însă noi ţ‏inem minte spusele Profetului:„Nu fiţ‏i încânta‏ţi de acţ‏iunile cuiva, până nu vedeţ‏i cum le va duce la bun sfârşit.“

Cum se sfârşesc aceste acţ‏iuni sinucigaşe? Un picior aici, o mână acolo … şi represalii masive care vor omorî mai mulţ‏i oameni şi îi vor persecuta pe al‏ţii. Cum poate cineva să fie încântat de o astfel de acţ‏iune, de sfârşitul unei astfel de ac‏ţiuni? Cum categorisim acest tip de acţ‏iuni? Sinucidere – ceea ce este foarte clar interzis în Islam, ca de altfel în orice altă religie monoteistă. Muhammad spunea:  „Pe cel care se omoară singur, în orice fel, Allah îl va chinui cu focul Iadului.“ Este într-adevăr surprinzător că aceşti oameni se sinucid, deşi Dumnezeu spune clar în Qur’an: 

… Şi nu vă ucideţ‏i voi înşivă! Allah este îndurător cu voi! (An-Nisaa’4:29).

Este indubitabil o concepţ‏ie total greşită că acela care se sinucide în numele Islamului merită Paradisul. Despre cel care îşi ia singur viaţ‏a Profetul spune:„El va fi locuitorul Focului“;  „O persoană poate să făptuiască lucruri care par potrivite unui locuitor al Paradisului, dar de fapt îl vor face locuitor al Focului!“

Cei mai mulţ‏i dintre ei nu doresc decât răzbunare şi aici deja nu mai vorbim despre Islam, despre ceea ce este permis sau interzis. Poate fi vorba de un scop politic sau de sete de răzbunare, de orice altceva, dar nu de Islam. Să iei viaţ‏a pe care Dumnezeu ţ‏i-a dat-o este un mare păcat, la fel cum şi să iei alte vieţ‏i este de asemenea interzis, pentru că viaţ‏a umană este un dar de la Dumnezeu cu adevărat pre‏ţios:

… cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet sau de o altă stricăciune pe pământ, este ca şi când i-ar ucide pe toţ‏i oamenii, iar cel care lasă în viaţ‏ă un suflet este ca şi cum i-ar lăsa în via‏ţă pe toţ‏i oamenii… (Al-Ma’idah 5:32).

Prin urmare, orice tip de extremism, cum ar fi şi luarea de ostatici, deturnarea avioanelor şi plasarea bombelor în locuri publice, nu sunt doar condamnate, ci total interzise în Islam!

Chiar și în perioade de război, este interzisă luarea de ostatici dintre ambasadori, trimiși, delegați, diplomați sau rezidenți aparținând altor state.

Islamul este o religie a milosteniei şi nu permite terorismul. În Qur’an, Allah spune:

Allah nu vă opreşte să faceţi bine acelora care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre, ba din contra, să fiţi foarte buni şi drepţi, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţi. (Al-Mumtahanah 60:8).

Profetul Muhammad obişnuia să le amintească soldaţilor săi să nu ucidă femei şi copii şi îi sfătuia „să nu trădeze, să nu facă excese şi să nu ucidă noi-născuţi.“ De asemenea, el mai spunea: „Oricine ucide un om care avea un pact cu musulmanii nu va mirosi parfumul Paradisului, cu toate că parfumul  lui se va simţi de la o distanţă de 40 de ani.“ La fel, Profetul a oprit pedepsirea prin foc. Crima este considerată al doilea păcat major în Islam şi Profetul ne-a avertizat că, în Ziua Judecăţi‏i, primele cazuri care vor fi judecate între oameni vor fi acelea de vărsare de sânge.

Mai mult decât atât, musulmanii sunt încurajaţi să fie blânzi cu animalele şi să respecte interdicţia de a le ucide. Profetul a spus: „O femeie a fost pedepsită pentru că a închis o pisică până ce aceasta a murit de foame. Pentru această faptă a ajuns în Iad. În timp ce era închisă, femeia nu i-a dat pisicii să mănânce şi să bea şi nici nu a lăsat-o să meargă să-şi caute singură.“  Tot Profetul a mai spus că un om a fost răsplătit, pentru că i-a dat de băut unui câine căruia îi era foarte sete, aşa că Allah l-a iertat pentru păcatele sale. Profetul a fost întrebat: „O, Profet al lui Allah, vom fi răsplătiţi dacă suntem buni cu animalele?“ şi el a spus: „Există o răsplată în fiecare animal sau fiinţă umană.“

Pe de altă parte, când un animal este sacrificat pentru mâncare, Profetul ne sfătuieşte să facem aceasta fiind cât se poate de atenţi şi grijulii faţă de animal. El a spus: „Când un animal este sacrificat, sacrificarea trebuie să fie făcută în cel mai uşor mod. Cel care îl taie trebuie să-şi ascută cuţitul pentru ca animalul să nu sufere.“

Luând în considerare cele menţionate mai sus, precum şi alte legi islamice, incitarea la  acte de terorism, distrugerea clădirilor şi proprietă‏ţilor, bombardarea şi mutilarea oamenilor nevinovaţi sunt acte detestabile şi inacceptabile în Islam. Musulmanii urmează o religie a păcii, milosteniei, iertării, religie care nu are nicio legătură cu evenimentele violente care au ajuns să fie asociate cu musulmanii. Dacă un musulman comite astfel de acte, atunci se face vinovat de violarea legilor islamice.

Source Link

Views: 9