Ce este sistemul politic?

    Sevinci Gemaledin   Plecând de la noţiunea slăvirii lui Dumnezeu, cum ne puteţi explica sistemul politic în opinia dumneavoastră?     Jamal Badawi:             Coranul indică că una dintre cele mai mari probleme ale umanităţii nu a fost credinţa sau necredinţa în Dumnezeu, recunoaşterea sau nerecunoaşterea faptului că Dumnezeu este Creatorul, ci eşuarea […]

 

 

Sevinci Gemaledin

 

Plecând de la noţiunea slăvirii lui Dumnezeu,

cum ne puteţi explica sistemul politic în opinia dumneavoastră?

 

 

Jamal Badawi:

            Coranul indică că una dintre cele mai mari probleme ale umanităţii nu a fost credinţa sau necredinţa în Dumnezeu, recunoaşterea sau nerecunoaşterea faptului că Dumnezeu este Creatorul, ci eşuarea aducerii acestor idei la o concluzie logică, a fi adevăraţi slujitori ai lui Dumnezeu şi supunerea în faţa voinţei Lui.

godÎn Coran, în 23:84 ni se spune la care întrebări necredincioşii ar răspunde afirmativ. Când ar fi întrebaţi ale cui sunt pământurile şi ce este deasupra lor, ei ar răspunde că îi aparţin lui Dumnezeu. Când ar fi întrebaţi ale cui sunt cerurile şi ce este în ele, ei ar răspunde că aparţin lui Dumnezeu. Când ei ar fi întrebaţi în posesia cui se află toată creaţia, ei ar răspunde că lui Dumnezeu. Într-un fel ei admit că totul aparţine lui Dumnezeu, însă ei sunt rebeli faţă de ceea ce le porunceşte unicul şi singurul Creator al universului.

În Coran, în 43:86 se spune că dacă ei ar fi întrebaţi cine i-a creat, ei ar răspnde că Dumnezeu. Din nou dacă cineva acceptă că Dumnezeu este Creatorul lui, prin consecinţă logică acea persoană ar trebui să urmeze ceea ce Creatorul lui îi spune.

În aceeaşi lumină, în 29:61 se vorbeşte despre modul în care atunci când sunt întrebaţi despre cel care a creat cerurile şi pământurile, ei ar răspunde Dumnezeu, despre cine ar fi cel care le-a supus soarele şi lunaei ar răspunde Dumnezeu; despre cine ar fi acela care le-a coborât apă din ceruri pentru a folosi agriculturii şi vegetaţiei, ei ar admite că acela este Dumnezeu, dar s-ar opri din nou în acel punct.

Ceea ce vreau să spun este că problemele umanităţii, atât întrecut cât şi în prezent nu constau în admiterea supremaţiei lui Dumnezeu, ci mai degrabă în mândria umană, vanitatea şi refuzul de a accepta călăuzirea, porunca şi îndrumarea Lui.

 

 

 

____________________________

sursa: Interviuri cu Jamal Badawi

Source Link

Views: 0

Comparațiile între Islam și teocrație

    Cât de valide sunt comparaţiile făcute de diverşi autori între Islam si teocraţie?   Ar trebui în primul rând să primim la naura comparaţiei. Ar trebui să ne amintim de fiecare dată când facem o comparaţie că islamul nu este o idee creată de om şi că Dumnezeu a poruncit un mod de […]

 

 

Cât de valide sunt comparaţiile făcute de diverşi autori între Islam si teocraţie?

 

Great_Mosque_of_CordobaAr trebui în primul rând să primim la naura comparaţiei. Ar trebui să ne amintim de fiecare dată când facem o comparaţie că islamul nu este o idee creată de om şi că Dumnezeu a poruncit un mod de viaţă. Islamul reflectă infinita înţelepciune divină care este complet infailibilă. Cu acest tip de înţelegere a bazelor islamului după cum sunt ele reflectate în cuvântul lui Dumnezeu sau în spusele Profetului, pe care el le-a primit prin calea revelaţiei reprezintă ultimul adevăr şi nu este ceva care poate fi actualizat, schimbat sau înlocuit în vreun fel.

Dacă noi am crede într-un Dumnezeu care ar fi failibil, atunci noi am fi în încurcătură. De cealaltă parte, în cazul celorlalte sisteme, indiferent că e vorba de democraţie, socialism sau altele, noi vorbim cu adevărat de idei şi ideologii ale omului. Aceste idei guvernează viaţa socială sau politică a oamenilor.

Cu toţii conştenizăm că omul este failibil. Nu cred că vreun om a pretins că vreun om ar fi infailibil. O fiinţă umană este failibilă cu toată înţelepciunea şi cunoaşterea lui, care sunt imperfcte. Unele dintre aceste idei ale omului pot fi pozitive, nu spunem că toate sunt rele.

De cealaltă parte, odată ce nu sunt complete, iar imperfecţiunea le caracterizează, nu este logic să comparăm islamul cu aceste sisteme. Ar fi o mare diferenţă dacă am compara unele dintre ele cu acest sistem. Unii oameni şi autori spun că islamul este similar democraţiei pentru că pare a purta o implicaţie conform căreia democrţia este calea şi idealul şi ne-am întoarce la Islam pentru a vedea dacă întruneşte acele standarde sau nu. Aceasta ar însemna să luăm modeul de viaţă poruncit de Dumnezeu şi să-l judecăm în conformitate cu criterii umane.

În primul rând, oricând facem o comparaţie, indiferent că este vorba de sistemul politic, economic, social sau un altul, prefer să spun că noi comparăm democraţia cu Islamul. Ne uităm la principiile şi domeniile democraţiei similare cu Islamul.  În care caz punem regulile divine ca standard împotriva altor lucruri măsurabile. Putem spune că democraţia şi sistemul politic în Islam au unele similitudini, însă nu sunt chiar sinonime.

 

sursa:  Interviuri cu Jamal Badawi 

Source Link

Views: 3

Existența lui Allah

    Semnele care dovedesc existenţa lui Allah sunt trei: a. Universul, b. Sfântul Qurân, c. Miracolele sau minunile a. Universul: Pe pământ se află semne pentru cei care cred cu putere, ca şi în voi înşivă! Oare voi nu vedeţi? (Adh-Dhariyat); Şi câte semne sunt în cer şi pre pământ pe lângă care [oamenii] […]

Semnele care dovedesc existenţa lui Allah sunt trei:
a. Universul,
b. Sfântul Qurân,
c. Miracolele sau minunile

a. Universul:

Pe pământ se află semne pentru cei care cred cu putere, ca şi în voi înşivă! Oare voi nu vedeţi? (Adh-Dhariyat);

Şi câte semne sunt în cer şi pre pământ pe lângă care [oamenii] trec, întorcându-şi faţa de la ele! (Yusuf 12:105);

Şi un semn pentru ei este şi noaptea! Noi tragem din ea ziua şi iată-i pe ei în întuneric, iar Soarele aleargă către un sălaş al lui. Aceasta este rânduiala Celui Atotputernic şi Atoateştiutor, iar pentru Lună am orânduit Noi faze, până ce ea devine ca un ciorchine bătrân de palmier. (Ya-Sin 36:37-39);

Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi culorilor voastre. Intru aceasta sunt semne pentru cei ştiutori. Şi printre semnele Lui sunt somnul vostru în timpul nopţii şi zilei şi căutarea de către voi a harului Său. intru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care aud. (Ar-Rum 30:22-23).
In Univers există o multitudine de fenomene care d e m o n strează existenţa lui Allah.

b. Sfântul Qurân:

Şi zic ei: «De ce nu i se trimit lui minuni de la Domnul său?» Spune: «Ci minunile sunt numai la Allah, iară eu sunt doar un vestitor limpede.» Oare nu le este lor de ajuns că Noi ţi-am trimis ţie Cartea care este citită? (Al-ʽAnkabut 29:50-51);

Ba ea [constă din] versete limpezi păstrate în piepturile acelora cărora li s-a dat cunoaşterea.” (Surat Al-ʽAnkabut: 49); „Şi cum aţi putea voi să nu credeţi când vi se recită versetele lui Allah? (Aal ‘Imran 3:101).
Quran-ul este el însuşi un semn şi un miracol, iar verstele lui ne atrag atenţia asupra altor nenumărate semne din Univers şi aspra unor fenomenele pe care omul nu le poate pătrunde încă, pe care le-a numit miracole, fiind şi acestea alte semne.
In Sfântul Quran există numeroase indicii, fiecare dintre ele fiind de ajuns pentru a dovedi acelaşi fapt.

c. Miracolele sau minunile:

Şi între voi se află Trimisul Lui. (Aal ‘Imran 3:101);

Ceasul s-a apropiat şi Luna s-a despicat, însă când văd un semn ei se îndepărtează şi zic: «[Aceasta este] vrăjitorie neîntreruptă!»  (Al-Qamar 54:1-2);

O, neam al meu! Iată această cămilă de la Allah, care este un semn desluşit pentru voi. (Hud 11:64);

Şi [el va fi] trimis după aceea la fiii lui Israel [şi le va zice lor]: «Eu vin la voi cu semn de la Domnul vostru! Eu plămădesc pentru voi din lut ca un chip de pasăre şi suflu asupra sa şi se va face o pasăre [vie], cu voia lui Allah. Şi-i voi tămădui pe orb şi pe lepros şi-i voi învia pe cei morţi cu voia lui Allah. Eu vă voi vesti ceea ce mâncaţi şi ceea ce păstraţi în casele voastre. in aceasta este un semn pentru voi, dacă voi sunteţi credincioşi!» (Aal ‘Imran 3:49).
Miracolele constau în acele evenimente istorice care nu fac decât să dovedească existenţa lui Allah.

Allah le-a oferit oamenilor dovezi şi argumente limpezi, convigătoare, categorice:

[Şi a trimis] trimişi – vestitori şi prevenitori – pentru ca oamenii să nu mai aibă niciun fel de scuză faţă de Allah, după trimişi. (An-Nisa’ 4:165);

Ei vor zice: «Oare nu v-au adus vouă Trimişii voştri dovezi limpezi?» Şi ei vor răspunde: «Ba da!» Ei vor zice: «Atunci rugaţi-vă!» Dar ruga necredincioşilor nu va fi decât în deşert. (Ghafir 40:50).

Sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 3