Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah să i se poată spune […]
Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah să i se poată spune « zeul – الإِلَه» cel mai mare dintre alţi zei, sau să se emită judecata eronată că Allah ar fi un zeu suprem peste ceilalți zei dintr-un panteon politeist arab; însăşi caligrama corectă a lui Allah formată din următoarele litere ale alfabetului arab:[ ا ل لّ ٰه] contrazice această teorie atât de răspândită în explicaţiile multor analişti şi istorici ostili Islamului.
Mai trebuie ştiut că termenul «religie» comportă în mod necesar reunirea a trei elemente de ordine diferite: o dogmă, o morală, un cult. Primul formează partea intelectuală a religiei, al doilea partea sa socială, în vreme ce al treilea participă în egală măsură la ambele. (apud Rene Guenon).
Etimologia cuvântului «religie» este de provenienţă latină. După Cicero, cuvântul «religie» este format din sufixul «re» care înseamnă «din nou» şi cuvântul «legere» care înseamnă «a citi, a lectura, a culege informaţii din text scris», cu referire la doctrina care compune religia, în sensul ei actual, ea fiind la rândul ei componenta dogmei. După alţi lingvişti, «religie» provine din ataşarea sufixului «re» cuvântului «ligare» care înseamnă «a lega» făcând trimitere la legătura dintre om şi divinitate, cu trimitere la cult, cea de-a doua componentă a religiei, după sensul ei actual.. Alţii dau interpretarea că «religie» provine din latinescul «religiens» care înseamnă «a fi atent, a avea băgare de seamă», care este opusul lui «negligens» care înseamnă «a fi nepăsător, neatent», care va deveni cea de-a treia componentă a religiei, respectiv: morala. Definiţia termenului «religie» a fost făcută prin secolul 14.
Iată, deci, de ce nu se poate clasifica drept religie budismul, hinduismul, taoismul şi alte curente filosofice asemănătoare.
Prin urmare, atunci când vorbim de religie, în adevăratul ei sens, ne referim numai la iudaism, creştinism şi Islam.
Acestea sunt cele trei mari religii ale lumii, iar restul sunt doar doctrine mistice aparţinând unor civilizaţii unitare, formate pe specificul naţional: hinduismul – care este specific tradiţiei indiene, având ca limbă sanscrita şi budismul – specific civilizaţiei chineze, care este o civilizaţie de rasă, şi singura din lume de acest fel.
Mai trebuie ştiut că, citez: „civilizaţia occidentală este o civilizaţie desprinsă din cea orientală, care pe parcursul timpului a fost construită pe mentalitatea grecească transmisă prin intermediul civilizaţiei romane. Grecii au împrumutat totul de la orientali, însă modul cum au expus lucrurile o fac originală, deoarece ei au expus lucrurile limitat, la modul practic, evitând partea spirituală. Orientalii, nu au precum greco-romanii cultul naturii, deoarece natura pentru orientali reprezintă doar lumea aparenţelor. Doctrinele orientale nu au „evoluat” deloc, în sensul în care occidentalii ar înţelege acest lucru. Orice expresie a unei gândiri oarecare este inevitabil imperfectă pentru că limitează şi restrânge ideile, închizându-le într-o formă definită ce nu le poate fi niciodată cu totul adecvată, ideea conţinând întotdeauna mai mult decât expresia sa. Trecerea de la o limbă la alta nu face decât să agraveze imperfecţiunea.” Rene Guenon
Aceste precizări au fost făcute pentru a înţelege evoluţia omului, în timp şi spaţiu şi că mentalitatea fiecărui individ depinde arealul geografic în care trăieşte, una dintre constantele care îl uneşte fiind credinţa într-o divinitate, variabila fiind modul de percepere a acesteia.
Din punct de vedere mistic omul a fost predispus să creadă în divinitate, iar acest lucru a fost dovedit ştiinţific. In codul genetic al omului se află şi „codul” care îl conduce spre credinţă.
Credinţele religioase, ca parte a naturii umane, se afla adânc întipărite în creierul uman, totul fiind programat genetic încă de la apariţia noastră ca specie, susţin cercetătorii de la Universitatea Yale. „Cele mai clare dovezi se regăsesc în percepţia copiilor asupra vieţii şi a convingerii lor că mintea este separată de corp. O astfel de distincţie este cea care ne permite să credem în supranatural, în zei sau în prieteni imaginari….” „Toți oamenii au aceste convingeri. Ele se afla în circuitele din creierul nostru şi nu dispar niciodată!”- susţine profesorul Paul Bloom, psiholog în cadrul prestigioasei universităţi americane.
Aşadar, Allah atunci când a creat omul, aşa cum spune Sfântul Qurân, a pus în el şi lumina credinţei. Totul depinde de om, cum foloseşte acest dar, dacă îşi va șlefui inima, astfel încât lumina credinţei din ea să strălucească cum ne spune
capitolul Al-Hadid ( الحديد), versetul 12:
…îi vei vedea pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase cu lumina alergând pe faţa lor. (Al-Hadid 57:12)
sau să facă precum ipocriţii din capitolul Al-Baqarah (البقرة ), cărora Allah le-a luat lumina şi rătăcesc în întuneric.
…le-a luat Allah lumina lor şi i-a lăsat în întunecimi şi nu mai zăresc nimic. (Al-Baqarah 2:17)
Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut o clasificare a oamenilor, după cum ei au credinţă în inimile lor:
„Inimile oamenilor sunt de patru feluri: şlefuite şi strălucitoare precum o lampă care luminează; pecetluite, cu noduri strânse în jurul peceţii; inimi întoarse cu susul în jos şi inimi învăluite. Cât despre inimile şlefuite, ele sunt acelea ale credincioşilor şi lumina lămpii este lumina credinţei. Inimile pecetluite sunt cele ale necredincioşilor. Inimile întoarse cu susul în jos sunt cele ale ipocriţilor incurabili, pentru că ei au primit cunoaştere, o înţeleg, o recunosc ca fiind adevărată, dar o resping. Cât despre cei cu inimi învăluite sunt aceia în ale căror inimi se află şi credinţă şi ipocrizie….”
Source Link
Views: 2
