Conceptul de unicitate – partea I

 

 

Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah  să i se poată spune « zeul – الإِلَه» cel mai mare dintre alţi zei, sau să se emită judecata eronată că Allah  ar fi un zeu suprem peste ceilalți zei dintr-un panteon politeist arab; însăşi caligrama corectă a lui Allah  formată din următoarele litere ale alfabetului arab:[ ا ل لّ ٰه] contrazice această teorie atât de răspândită în explicaţiile multor analişti şi istorici ostili Islamului.

Mai trebuie ştiut că termenul «religie» comportă în mod necesar reunirea a trei elemente de ordine diferite: o dogmă, o morală, un cult. Primul formează partea intelectuală a religiei, al doilea partea sa socială, în vreme ce al treilea participă în egală măsură la ambele. (apud Rene Guenon).

Etimologia cuvântului «religie» este de provenienţă latină. După Cicero, cuvântul «religie» este format din sufixul «re» care înseamnă «din nou» şi cuvântul «legere» care înseamnă «a citi, a lectura, a culege informaţii din text scris», cu referire la doctrina care compune religia, în sensul ei actual, ea fiind la rândul ei componenta dogmei. După alţi lingvişti, «religie» provine din ataşarea sufixului «re» cuvântului «ligare» care înseamnă «a lega» făcând trimitere la legătura dintre om şi divinitate, cu trimitere la cult, cea de-a doua componentă a religiei, după sensul ei actual.. Alţii dau interpretarea că «religie» provine din latinescul «religiens» care înseamnă «a fi atent, a avea băgare de seamă», care este opusul lui «negligens» care înseamnă «a fi nepăsător, neatent», care va deveni cea de-a treia componentă a religiei, respectiv: morala. Definiţia termenului «religie» a fost făcută prin secolul 14.

Iată, deci, de ce nu se poate clasifica drept religie budismul, hinduismul, taoismul şi alte curente filosofice asemănătoare.

Prin urmare, atunci când vorbim de religie, în adevăratul ei sens, ne referim numai la iudaism, creştinism şi Islam.

Acestea sunt cele trei mari religii ale lumii, iar restul sunt doar doctrine mistice aparţinând unor civilizaţii unitare, formate pe specificul naţional: hinduismul – care este specific tradiţiei indiene, având ca limbă sanscrita şi budismul – specific civilizaţiei chineze, care este o civilizaţie de rasă, şi singura din lume de acest fel.

Mai trebuie ştiut că, citez: „civilizaţia occidentală este o civilizaţie desprinsă din cea orientală, care pe parcursul timpului a fost construită pe mentalitatea grecească transmisă prin intermediul civilizaţiei romane. Grecii au împrumutat totul de la orientali, însă modul cum au expus lucrurile o fac originală, deoarece ei au expus lucrurile limitat, la modul practic, evitând partea spirituală. Orientalii, nu au precum greco-romanii cultul naturii, deoarece natura pentru orientali reprezintă doar lumea aparenţelor. Doctrinele orientale nu au „evoluat” deloc, în sensul în care occidentalii ar înţelege acest lucru. Orice expresie a unei gândiri oarecare este inevitabil imperfectă pentru că limitează şi restrânge ideile, închizându-le într-o formă definită ce nu le poate fi niciodată cu totul adecvată, ideea conţinând întotdeauna mai mult decât expresia sa. Trecerea de la o limbă la alta nu face decât să agraveze imperfecţiunea.”  Rene Guenon

Aceste precizări au fost făcute pentru a înţelege evoluţia omului, în timp şi spaţiu şi că mentalitatea fiecărui individ depinde arealul geografic în care trăieşte, una dintre constantele care îl uneşte fiind credinţa într-o divinitate, variabila fiind modul de percepere a acesteia.

Din punct de vedere mistic omul a fost predispus să creadă în divinitate, iar acest lucru a fost dovedit ştiinţific. In codul genetic al omului se află şi „codul” care îl conduce spre credinţă.

Credinţele religioase, ca parte a naturii umane, se afla adânc întipărite în creierul uman, totul fiind programat genetic încă de la apariţia noastră ca specie, susţin cercetătorii de la Universitatea Yale. „Cele mai clare dovezi se regăsesc în percepţia copiilor asupra vieţii şi a convingerii lor că mintea este separată de corp. O astfel de distincţie este cea care ne permite să credem în supranatural, în zei sau în prieteni imaginari….” „Toți oamenii au aceste convingeri. Ele se afla în circuitele din creierul nostru şi nu dispar niciodată!”- susţine profesorul Paul Bloom, psiholog în cadrul prestigioasei universităţi americane.

Aşadar, Allah  atunci când a creat omul, aşa cum spune Sfântul Qurân, a pus în el şi lumina credinţei. Totul depinde de om, cum foloseşte acest dar, dacă îşi va șlefui inima, astfel încât lumina credinţei din ea să strălucească cum ne spune
capitolul Al-Hadid ( الحديد), versetul 12:

 

…îi vei vedea pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase cu lumina alergând pe faţa lor. (Al-Hadid 57:12)

sau să facă precum ipocriţii din capitolul Al-Baqarah (البقرة ), cărora Allah  le-a luat lumina şi rătăcesc în întuneric.

…le-a luat Allah lumina lor şi i-a lăsat în întunecimi şi nu mai zăresc nimic. (Al-Baqarah 2:17)

Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut o clasificare a oamenilor, după cum ei au credinţă în inimile lor:

„Inimile oamenilor sunt de patru feluri: şlefuite şi strălucitoare precum o lampă care luminează; pecetluite, cu noduri strânse în jurul peceţii; inimi întoarse cu susul în jos şi inimi învăluite. Cât despre inimile şlefuite, ele sunt acelea ale credincioşilor şi lumina lămpii este lumina credinţei. Inimile pecetluite sunt cele ale necredincioşilor. Inimile întoarse cu susul în jos sunt cele ale ipocriţilor incurabili, pentru că ei au primit cunoaştere, o înţeleg, o recunosc ca fiind adevărată, dar o resping. Cât despre cei cu inimi învăluite sunt aceia în ale căror inimi se află şi credinţă şi ipocrizie….”

Source Link

Views: 2

Calea către Allah

  Articol după lucrarea lui Saiyd Hawwa   Singura cale care ne va apropia de Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este aceea de a înţelege şi a accepta semnele Lui, iar raţiunea, gândirea şi ştiinţa sunt factori fundamentali pentru cei care urmează această cale, întrucât fără raţiune nu vom pricepe semnele, fără gândire nu vom cunoaşte pe […]

Articol după lucrarea lui Saiyd Hawwa

Singura cale care ne va apropia de Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este aceea de a înţelege şi a accepta semnele Lui, iar raţiunea, gândirea şi ştiinţa sunt factori fundamentali pentru cei care urmează această cale, întrucât fără raţiune nu vom pricepe semnele, fără gândire nu vom cunoaşte pe Stăpânul lor, iar fără ştiinţă nu vom putea afla nici semnele şi nici nu vom şti cine este Stăpânul lor.

S-ar putea ca aceste vorbe să li se pară ciudate ateilor care se autointitulează întotdeauna drept laici, raţionalişti, liber-cugetători şi gânditori, însă pretenţia fără dovadă nu are nicio valoare ştiinţifică.

Cu ajutorul lui Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), tot ceea ce vom expune în acest capitol se va sprijini pe argumente corecte şi va demola pretenţiile ateilor sau laicilor, căci Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a apus:

Insă aceia care se ceartă în privinţa lui Allah, după ce s-a răspuns [chemării Sale], cearta lor este în van. (Ash-Shura 16)

Acela care cugetă oricât de puţin la cele scrise în Nobilul Quran constată că el atrage atenţia în mod limpede asupra raţiunii, gândirii, ştiinţei şi efectelor lor, adică asupra factorilor esenţiali pentru cunoaşterea limpede şi cuprinzătoare a lui Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), care ne spune:

Spune: «Ce credeţi voi despre acelea pe care le chemaţi în locul lui Allah? Arătaţi-mi ce au creat ei pe pământ! Sau au ei vreo parte [alături de Allah] în ceruri? Aduceţi-mi mie o carte de dinaintea acesteia sau vreo urmă de ştiinţă, dacă voi grăiţi adevăr! – (Al-Ahqaf:4)

Există vreun grăunte de ştiinţă care să confirme că altcineva decât Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) ar fi Creatorul? Iar dacă oamenii îl contestă pe Stăpânul lor, aceasta nu este o dovadă a ştiinţei, ci a ignoranţei:

Dar printre oameni sunt unii care discută despre Allah fără de ştiinţă, fără călăuzire şi fără o carte spre luminare. (Al-Hajj 8)

; acel soi de ignoranţă Allah Preaînaltul s-a referit prin cuvintele:

Ei cunosc ceea ce este văzut din viaţa aceasta, însă ei sunt neştiutori faţă de Viaţa de Apoi. (Ar-Rum 7)

Faţă de acest fel de ignoranţi, credinciosul trebuie ia acea atitudine pe care a învăţat-o de la Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), care a spus:

Aşadar îndepărtează-te de acela care se întoarce de la îndemnarea Noastră şi care nu voieşte decât viaţa pământească. / Aceasta este ştiinţa la care ajung ei! (An-Najm 29/ 30)

Se poate observa faptul evident că în Nobilul Quran îndemnul către raţiune şi analiză este frecvent, el fiind menţionat în numeroase verste precum:

în acestea sunt semne pentru un neam [de oameni] care pricep. (Ar-Ra’d 4)

și

In aceasta este dovada pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc. (Al-Nahl 11)

întru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu. (Ar-Rum 22)

și

Spune: «Priviţi la cele care sunt în ceruri şi pre pământ! (Yunus 101)

Aşadar, acela care chibzuieşte la înțelesurile Sfântului Quran, pricepe că Islamul îl obligă pe musulman să gândească şi să înveţe, pentru că ştiinţa şi gândirea sunt aspecte integrante ale personalităţii musulmanului, în vreme ce pentru nemusulman ele reprezintă un amuzament, un mod de a-şi câştiga traiul sau doar un hobby.

Dacă prin Islam se impune ştiinţa, cunoaşterea, analiza, aprofundarea, aceasta se datorează faptului că Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a lăsat metoda şi mijloacele prin care omul va înţelege că legitima Lui religie este cea adevărată.
Allah (
سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a spus:

Şi cei cărora li s-a dat ştiinţa văd că ceea ce ţi s-a trimis de către Domnul tău este Adevărul. (Saba’ 6)

Sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 2

Cine L-a creat pe Dumnezeu?

  Fethullah Gulen     Oamenii fără viată spirituală interioară întreabă: Dacă Dumnezeu a creat totul, cine L-a creat pe Dumnezeu? Profetul a prezis că unii oameni vor întreba următorul lucru:”O zi va veni când unii oameni vor sta picior peste picior și vor întreba Dacă Dumnezeu a creat totul, cine L-a creat pe Dumnezeu?”[1] […]

 

Fethullah Gulen

 

 

no God but AllahjpgOamenii fără viată spirituală interioară întreabă: Dacă Dumnezeu a creat totul, cine L-a creat pe Dumnezeu? Profetul a prezis că unii oameni vor întreba următorul lucru:”O zi va veni când unii oameni vor sta picior peste picior și vor întreba Dacă Dumnezeu a creat totul, cine L-a creat pe Dumnezeu?”[1]

Întrebarea este bazată pe relația dintre cauză și efect. Totul poate fi privit ca un efect și va fi atribuit unei cauze anterioare care, în schimb este atribuită unei cauze anterioare și așa mai departe. Însă, trebuie să ne amintim că cauza este doar o ipoteză pentru că nu are nici o existență obiectivă. Tot ceea ce există în mod obiectiv este o secvență particulară a circumstanțelor, care este repetată adesea (dar nu întotdeauna). Dacă această ipoteză este aplicată existenței, noi nu putem găsi un creator al primei cauze deoarece fiecare creator trebuie să fi avut un creator. Rezultatul este un lanț interminabil de creatori.[2]

Creatorul trebuie să fie de Sine Existent și Unic, fără egal și fără asemănare. Doar Creatorul crează într-adevăr și determină posibile cauze și efecte pentru Creatia Lui. Din acest motiv, vorbim despre Dumnezeu ca Susținător ce deține și dă viață Creației. Toate cauzele încep în El, iar toate efectele se termină în El. În realitate, lucrurile create sunt 0-uri care niciodată nu vor fi întrebuințate la nimic, decât dacă Dumnezeu le înzestrează cu adevărată valoare sau existență plasând un 1 pozitiv înaintea lui 0.

În sfera existenței, ceea ce noi numim cauze și efecte nu au nici o influență directă sau indirectă. Trebuie să folosim asemenea termene pentru a înțelege cum o anumită parte din creație este făcută inteligibilă pentru noi și disponibilă pentru a fi folosită. Dar chiar și acest lucru confirmă dependența noastră de Dumnezeu și răspunderea în fața Lui. Dumnezeu nu are nevoie de cauze și de efecte pentru a crea; în schimb, avem noi nevoie de ele pentru a înțelege ceea ce El a creat.

 

 

ro.fgulen.com

Source Link

Views: 4