Tag: ateism

Exista Dumnezeu?

Fethullah Gulen     Existenta lui Dumnezeu este prea evidentă pentru a avea nevoie de argumente. Unii învățați sfinți au relatat că Dumnezeu este însuși mai evident decât orice altă ființă, dar cei care sunt săraci sufletește nu Îl pot vedea. Unii au spus că El este ascuns pentru a nu fi perceput direct datorită […]

Fethullah Gulen

 

 

Existenta lui Dumnezeu este prea evidentă pentru a avea nevoie de argumente. Unii învățați sfinți au relatat că Dumnezeu este însuși mai evident decât orice altă ființă, dar cei care sunt săraci sufletește nu Îl pot vedea. Unii au spus că El este ascuns pentru a nu fi perceput direct datorită manifestării sale însăși.
Oricum, marea influență a pozitivismului și materialismului în știința umanitătii face necesară dezbaterea unor asemenea argumente. Acest mod de a gândi reduce existența la ceea ce poate fi perceput în mod direct și se orbește în fața dimensiunilor invizibile ale existenței, care sunt mult mai vaste decât cele vizibile. Deoarece trebuie să ne străduim să dăm la o parte vălul tras de către materialism și pozitivism, vom face o scurtă recenzie a unora dintre demonstrațiile tradiționale ce atestă existența necesară a lui Dumnezeu.

Sea-Water-in-Light-Green-Everything-Underwater-is-Shown-Clearly-Pretty-and-Blue-Sky-a-Quiet-and-Clean-World-is-Shown-HD-Natural-Scenery-Wallpaper

Înainte de a face acest lucru , merită să punem accentul pe fapte istorice deoarece încă de la începutul vieții umane marea majoritate a oamenilor a crezut în existența lui Dumnezeu. Necredincioșii nu pot pretinde superioritate intelectuală asupra credincioșilor deoarece aceștia din urmă sunt formați din oameni de știință inovativi, școlari erudiți, cercetători, și cel mai important, sfinți și Profeti (experți în acest domeniu).

 

De asemenea, oamenii confundă în general neacceptarea existenței unui lucru cu acceptarea inexistenței sale. În timp ce primul este doar o negare sau o respingere, ultimul reprezintă o judecată ce necesită dovezi. Nimeni nu a dovedit și nu va putea dovedi inexistența lui Dumnezeu. În contradictoriu, sunt nenumărate dovezi ce atestă existența Sa.

 

Acest lucru poate fi clarificat cu ajutorul următoarei analogii: imaginează-ți un palat mare cu 1000 de intrări; 999 uși sunt deschise și una ce pare a fi închisă. Cum poți afirma că nu există nici o cale de a intra în palat? Asta fac necredincioșii atunci când își concentrează atenția doar asupra ușii ce pare a fi închisă. Ușile ce duc spre atestarea existenței lui Dumnezeu sunt deschise tuturor, dar numai dacă aceștia doresc să le treacă cu sinceritate.

 

Unele dintre aceste uși – ce reprezintă demonstrația existentei lui Dumnezeu – sunt următoarele:

Creația este contingentă. Cu alte cuvinte, este la fel de posibil pentru ca un lucru să existe sau să nu existe. De asemenea, este posibil ca ceva să ia naștere în orice moment, sub orice formă și având orice caracteristică. Nici o persoană sau lucru nu are nici un rol în determinarea a cum, când și unde va lua naștere, sau ce caracteristică va avea acel ceva. Există o putere ce decide toate acestea. Această putere trebuie să fie infinită și să dețină decizie absolută și cunoaștere cuprinzătoare. În mod necesar și normal această putere este Dumnezeu.

 

Lucrurile sunt finite. Totul este schimbător. Totul este condiționat de timp și spatiu și deci, trebuie să aibă un început și un sfârșit. Acest lucru care are un început, are nevoie și de unul fără început pentru a-i da naștere. Precum un regres fără sfârșit prin originatorul fiecărui originator nu este posibil, rațiunea cere existența unui lucru care este de sine existent și care nu se schimbă niciodată. Acesta este Dumnezeu.

 

Viața. Viața este ca o ghicitoare transparentă. Este o ghicitoare pentru că oamenii de știință nu o pot explica prin cauze materiale și nici nu îi pot descoperi originea și transparentă pentru că reflectă o putere creativă. Prin intermediul acestor două caracteristici, viața declară: Dumnezeu m-a creat.

 

Tot ceea ce există și Universul în sine ca întreg dispun de o armonie și o ordine incredibile. Acest lucru este valabil într-o asemenea măsură încât existența unei singure părți necesită existența întregului; iar existența întregului necesită prezența tuturor celorlalte părți. De exemplu, o singură celulă deformată poate duce la moartea întregului organism. La fel și o rodie are nevoie de existența colaborativă a aerului, apei, solului, soarelui, dar și pentru a exista. O asemenea armonie și cooperare arată existența unui creator al ordinii, un creator care știe totul despre toate relațiile și caracteristicile tuturor lucrurilor; unul care a știut să pună totul în ordine. Creatorul acestei ordini este Dumnezeu.

 

Toată creația dispune de o măiestrie de o valoare inimaginabilă. Cu toate acestea, ea este creată atât de simplu și rapid, precum putem observa. Aceasta este împărțită în nenumărate familii, genuri, specii și chiar grupuri mai mici, fiecare dintre ele fiind alcătuit din mai mulți membri. În ciuda acestei varietăți și abundențe, totul este creat în ordine, cu măiestrie și ușurință. Acest lucru evidențiază existența unei puteri și cunoștințe absolute: Dumnezeu.

 

Orice lucru este creat cu un scop anume. După cum demonstrează ecologia, totul în creație-nu contează cât de nesemnificativ ar fi, are un rol important în existență și un anumit scop. Lanțul creației, inclusiv umanitatea; este în mod evident direcționată către un nou scop final. Din moment ce este nevoie de cineva care urmărește anumite scopuri prin creația sa, și deoarece numai umanitatea are conștiința de a urma aceste scopuri, atunci înțelepciunea și scopul în creație ne ghidează către existența lui Dumnezeu.

 

Toate ființele care au viață, dar și cele care nu au, au o continuă nevoie de multe lucruri chiar și de o mică parte din ceea ce nu își pot oferi singure. De exemplu, menținerea universului cere existența unor legi universale: creșterea, reproducerea, gravitația, repulsia. Dar aceste legi numite  naturale nu au o existență externă, vizibilă sau materială; existența lor este absolut nominală. Cum poate ceva care există doar nominal, care nu deține nici conștiință și nici cunoaștere, să fie responsabil de o creație miraculoasă ce presupune înțelepciune și cunoaștere absolută?

 

Deci, cineva care deține toate aceste atribute a stabilit aceste legi naturale și le folosește ca văluri pentru a-și ascunde operațiunile cu un anumit scop. Plantele au nevoie de aer, apă, lumină și caldură pentru a supraviețui. Dar își pot ele îndeplini aceste nevoi pe cont propriu? Nevoile umanității sunt infinite. Din fericire, toate nevoile noastre esențiale, începând cu existența noastră pe Pământ și până la moarte, sunt îndeplinite de cineva cu o capacitate și o intervenție mult mai mari decât ale noastre. Noi pășim pe această lume și găsim totul pregătit pentru a ne îndeplini toate simțurile și nevoile spirituale și intelectuale. Acest lucru indică prezența unuia care este Atotștiutor și Milostiv, Unul care face ca lucrurile să colaboreze până la final.

 

Toate lucrurile din Univers, în ciuda distanței, se ajută reciproc. Acest ajutor reciproc este atât de cuprinzător încât, de exemplu, precum aproape toate lucrurile (inclusiv apa , aerul, focul, soarele și cerul) ne ajută în modul cel mai extraordinar prearanjat, la fel și celulele corpului, membrele și sistemele cooperează pentru a ne ține în viață. Solul, aerul, apa, căldura și bacteriile colaboreazăpentru a ține în viață plantele. Această cooperare și ajutorare reciprocă observată la creaturile fără conștiință dar ce necesită știință și scop deliberat, arată existența unuia ce le aranjează în acest mod miraculos: Dumnezeu.

 

Curățenia. Până când am început să poluăm peste măsură aerul, apa, solul, lumea naturală era purificată continuu. Chiar și acum își conservă puritatea originală în multe regiuni în care civilizația modernă nu a pătruns. Te-ai întrebat vreodată de ce natura este atât de curată, de ce pădurile sunt curate deși multe animale mor acolo în fiecare zi ? Ți-ai dat seama că dacă toate gângăniile care se nasc într-o singură vară ar supraviețui, toată planeta ar fi acoperită de straturi de gâze moarte? Ai observat că în natură nimic nu se risipește? Fiecare moarte reprezintă începutul unei noi vieți. De exemplu, un corp mort se descompune și este integrat în pământ. Elementele mor și renasc în plante; plantele mor în stomacul animalelor și cel al oamenilor și sunt ridicate la un alt nivel al vieții.

 

Acest ciclu al vieții și al renașterii este un motiv al purității și curățeniei continue a Universului. Dar și bacteriile și insectele, vânturile și ploile, găurile negre și oxigenul ajută la susținerea purității Universului. Această puritate ne arată că există Unul sfânt, ale cărui atribute include curățenia și puritatea.

 

Nenumărate persoane au trăit pe acest Pământ încă de la crearea lui Adam și a Evei. În ciuda originii comune- un spermatozoid și un ovul – deși sunt alcătuiți din aceleași structuri, elemente, organisme, fiecare persoană are o înfățișare unică. Ștința nu poate explica acest lucru. Această diferență dintre oameni nu poate fi explicată cu ajutorul testelor ADN și nici cu ajutorul cromozomilor, deoarece ea datează încă de la apariția primilor indivizi pe Pământ. În plus, această diferențiere între oameni nu stă numai în înfățișarea fiecăruia ci și în caracterul, dorința, ambițiile și abilitățile lor. În timp ce diferite specii de animale sunt aproape la fel, în sensul că nu prezintă nici o diferență în comportament, fiecare om reprezintă o specie diferită ce trăiește în propria sa lume conținută în cea a umanității. Pentru a face posibile toate aceste lucrui, există cineva cu putere arbitrară și cu cunoștință supremă, iar acest cineva este Dumnezeu.

 

Pentru a ne putea direcţiona vieţile şi pentru a învăţa ce este bun şi ce este rău, ne trebuie cel puţin 15 ani. Oricum, multe animale acumulează această cunoaștere la puțin timp după nașterea lor. O rățușcă poate să înoate imediat dupa ce oul eclozează. Furnicile încep să își sape cuiburi în pământ după ce își părăsesc ouăle. Albinele și păianjenii învață imediat cum să își faca fagure respectiv pânze, care sunt niște minuni pe care omul nu ar putea să le reproducă niciodată. Cine învață elanii din Oceanul Atlantic să își găsească drumul spre locul ancestral din Oceanul Pacific? Migrarea păsărilor rămâne un mister pentru noi. Cum ai putea explica asemenea lucruri uluitoare care pot fi atribuite numai învățării și direcționării ce provin de la Unul ce știe totul și care a aranjat Universul și locuitorii săi într-un asemenea fel încât ei însăși să își poată direcționa viețile?

 

În ciuda avansărilor științifice, nu putem explica viața. Viața este darul din partea Celui Nemuritor, Celui ce insuflă spirit în fiecare embrion. Ignoranța noastră în ceea ce privește natura spiritului și relația lui cu corpul, nu neaga existența sa. Spiritul este trimis pe lume pentru a putea fi perfecționat și pentru a acumula o statut adecvat trecerii sale în cealaltă viață.

 

Conștiința noastră este centrul înclinațiilor noastre- spre bine sau spre rău. Toți simțim această conștiință ocazional, iar majoritatea oamenilor înclină a se apropia de Dumnezeu în unele situații. Pentru noi oamenii, această înclinare și credință în El, sunt intrinseci. Chiar dacă în mod conștient negăm existența lui Dumnezeu, uneori se face prezentă credința involuntară în El. Iată câteva versete din Coran ce ilustrează aceste idei:

 

El este Cel ce vă dă să umblați pe pământ și pe mare. Când sunteți pe corăbii ce plutesc, har unui vânt prielnic, vă bucurați. Când vreo furtună se stârnește și valurile se ridică din toate părțile, văzându-se cuprinși de ele, Îl cheamă pe Dumnezeu, curați Lui în credință: Dacă ne mântuiești de aceasta, vom fi dintre cei mulțumitori. (10:22)

 

Apoi (Avram) le-a rupt în bucăți (idolii), înafară de mai marele lor. Poate se vor întoarce la el! Ei au spus: Cel care a făcut aceasta cu dumnezeii noștri, sunt dintre cei nedrepți! Ei au spus: Noi am auzit un tânăr care îi amintea, i se spune Avram. Ei au spus: Aduceți-l înaintea ochilor oamenilor, căci poate vor depune mărturie. Ei au spus:  Tu Avram ai fost cel ce a făcut aceasta cu dumnezeii noștri? El spuse: Ba mai marele lor a făcut-o. Întrebați-i, dacă pot grăi! Atunci și-au venit în fire și au spus:  Sunteți nedrepți! Apoi s-au rătăcit iarăși: Știi că aceștia nu grăiesc? El spuse:  Voi vă închinați, în locul lui Dumnezeu, celor care nici nu vă folosesc și nici nu vă păgubesc?Rușine vouă și celor cărora vă închinați în locul lui Dumnezeu! Nu pricepeți oare? Ei au spus: Ardeți-l! Ajutați-vă dumnezeii, dacă sunteți cu fapta. Deci, spiritul și conștiința umane sunt un argument forte ce atestă existența lui Dumnezeu.

 

Suntem dispuși la bine, la frumusețe, la virtute și ostili în fața răului. Dacă nu am ficorupți de factori și condiții externe, am căuta valorile morale. Aceste valori sunt aceleași virtuți și moralități promulgate de toate religiile inspirate de Divinitate. După cum atestă istoria, umanitatea nu a trăit niciodată fără o religie. Profeții și oamenii religioși au fost întotdeauna cei mai influenți oameni și au lăsat urme invincibile în istoria umanității. Aceasta este o dovadă de necontestat ce atestă existența lui Dumnezeu Unicul.

 

Intuiția umană. Oamenii au intuiții și emoții ce reprezintă un fel de mesaj provenit din lumea imaterială. Printre acestea, intuiția eternității provoacă în noi o dorință puternică de eternitate, pe care dorim să o îndeplinim în multe feluri. Dar, această dorință poate deveni realitate numai prin credință și prin venerarea Eternului. Adevărata fericire umană constă în satisfacerea acestei dorințe de eternitate.

 

Dacă am fi abordați de câțiva mincinoși care ne-ar spune aceleași minciuni mereu, am putea să îi credem în absența unei alternative. Dar când mii de oameni, Profeți care nu au mințit niciodată și nenumărați sfinți și credincioși care au adoptat adevărul ca element esențial în credință sunt de acord că Dumnezeu există, cum am putea noi să contestăm declarațiile lor pe cele ale câtorva mincinoși?

 

Dovezile ce atestă originea Divină a Coranului sunt de asemenea și dovezi ce atestă existența lui Dumnezeu. Coranul le face cunoscut oamenilor, cu mare tărie, precum o face și Biblia în părțile sale necorupte, existența [1] unui singur Dumnezeu. Miile de Profeți care au fost trimiși pe acest Pământ, au ghidat umanitatea către adevăr și toți au oferit prioritate predicilor despre existența lui Dumnezeu.

 

 

[1] Despre autoritatea Divină a Coranului citește articolul nostru numit Întrebări adresate Islamului de către era modernă, 1 (London: Truestar, 1995)

Source Link

Views: 4

Este religia demodată? – partea a doua

  Există revoluționarii care caută însuflețirea din dușmănie decât din afecțiune. Acesta este începutul inspirației care, spun ei, că îi oferă curajul să reziste în fața greutăților cu răbdare pentru cauza lor. Dușmănia pe care o nutresc poate fi personală sau poate apărea în cadrul unei clase de oameni și poate fi direcționată împotriva omenirii […]

 

Există revoluționarii care caută însuflețirea din dușmănie decât din afecțiune. Acesta este începutul inspirației care, spun ei, că îi oferă curajul să reziste în fața greutăților cu răbdare pentru cauza lor. Dușmănia pe care o nutresc poate fi personală sau poate apărea în cadrul unei clase de oameni și poate fi direcționată împotriva omenirii în general sau a generațiilor care trăiau atunci. Asemenea oameni ranchioși pot realiza sfârșitul lor prin reformare. Ura lor cuplată cu firile lor rele și irascibile pot de asemenea să îi susțină și să le distrugă „moralele” , de bună voie să sufere de lipsuri de dragul cauzei pe care o susțin, dar o doctrină bazată mai mult pe invidie decât pe afecțiune nu poate niciodată conduce umanitatea spre ceva bun. Ei pot îndepărta unele rele și pot încheia existența stadiului de nedreptate dar nu oferă nici un remediu solid pentru aceste probleme ale omenirii. Bazată pe dușmănie și invidie, o asemenea filosofie de viață este obligată mai devreme sau mai târziu să degenereze și să creeze mult mai mult rău și nedreptate decât a profesat prima dată și a căutat să elimine. islam_by_khaled_etman-d35n1ra1

Pe de altă parte, o credință a cărui scop nu este reprezentată de un câștig lumesc, nu derivă din invidie ci pune în inima omului afecțiune nobilă, fraternitate și voința de a pune viețile lor în servirea fraților săi poate decât garanta omenirii o răsplată permanentă și merită lupta pentru această cauză, pavează calea progresului și prosperității sale viitoare. Esența unei asemenea credințe, este credința în Dumnezeu și dragostea Lui cu un mod de viață virtuos consecvent care ajută omul să se apropie de Creator.

Dar ambele dintre acestea rămân neînsuflețite atâta timp cât omul nu crede în Viața de Apoi. Credința în Viața de Apoi conferă omului un simț de securitate a alungat din viața sa frica de distrugere odată cu moartea sa fizică și promisiunea unei vieți eterne. Acest lucru, cu alte cuvinte, înseamnă că eforturile sale nu vor fi risipite dar vor fi încoronați cu cele mai mari răsplăți în viața următoare, dacă nu în viața aceasta.
Toate acestea, sunt cu toate astea ceea ce urmează ca o analogie naturală a simplei credințe în Dumnezeu și de asemenea în Viața de Apoi. Dar în privința islamului, nu se oprește aici dar merge cu mult înainte: are o poveste de spus total diferită și mult mai fascinantă.

Cei care consideră că islamul a devenit demodat și nu este nevoie de el, nu cunosc ce anume susține el și nici nu par să înțeleagă într-o manieră înțeleaptă misiunea sa reală în viața omului. Precum au fost învățați prin intermediul cărților de istorie scrise de imperaliști la început, ei cred că islamul a fost revelat doar pentru a pune punct idolateriei și să călăzească omul în venerarea unui singur Dumnezeu, că arabii erau împărțiți în triburi antagonistice, iar islamul a venit și i-a unit făcându-i o națiune unificată și puternică, că erau dependenți de băutură și jocurile de noroc și duceau o viață vicioasă, iar islamul a venit și i-a îndepărtat de aceste vicii precum a distrus multe alte obiceiuri rele larg răspândite printre ei, cum ar fi arderea de vii a fiicelor lor și risipirea puterilor lor în acte de răzbunare, iar islamul a cerut musulmanilor să răspândească mesajul său ceea ce au și făcut, dar acest lucru în schimb a condus la lupte care în ultimă fază au stabilit granițele lumii islamice precum este cunoscută în ziua de azi.

Apoi acest lucru a însemnat conform acestor oameni singurul scop al islamului în viața omului!! „Fiind o misiune istorică a fost de mult îndeplinită: nu se venerează niciun idol în lumea islamică, și când triburile antagonistice au devenit mai mult sau mai puțin subiectul unui proces de absorbire, pierzându-și identitatea în naționalități mari sau comunități. În privința jocurilor de noroc și băuturii să păstrăm în minte faptul că civilizația umană a avansat spre un asemenea grad încât este inutil să declarăm asemenea timpuri trecute nelegiuite, dacă vedem că în ciuda tuturor religiilor tabuurile încă persistă. Astfel, ei au concluzionat că islamul și-a servit scopul în această lume, dar acum nu își găsește locul și de aceea nu mai este de folos. Trebuie, astfel, să ne îndreptăm atenția către doctrinele moderne de viață căci numai în acestea se află salvarea noastră.”

Astfel, repetarea părerilor învățaților vestici acești oameni își trădează propria ignoranță. Ei nu știu nimic despre islam sau despre misiunea sa reală în viața omului. Haideți, înainte de a trece mai departe să vedem ce este islamul și ce susține el de fapt.
Islamul, într-un cuvânt, înseamnă eliberarea de toate felurile de sclavie cum ar fi cele care stopează progresul omenirii, sau nu permit urmarea unei căi de virtute și bunătate. Înseamnă eliberarea omului de dictatori care îi înrobesc fie prin forță, fie prin frică, făcându-l să realizeze ceea ce este greșit și l-au deprivat de demnitate, onoare, proprietăți sau poate chiar și de viață.

Islamul a eliberat omul de asemenea tiranie învătându-l că întreaga autoritate se află la Dumnezeu și numai la El, numai El este Adevăratul Stăpân. Toți oamenii sunt supușii Lui și la fel cum numai El le controlează destinele, niciunul dintre ei nu are puterea să beneficieze într-o măsură oarecare sau chiar să nu împiedice niciun necaz. Toți oamenii se vor înfățișa în fața Lui în Ziua Judecății pentru a răspunde pentru realizările din această viață. Astfel, islamul aduce omului eliberarea de frică sau agresiune cauzate de
oameni precum el care în realitate sunt neputincioși asemenea lui, iar ei sunt supuși Voinței Dominante a lui Dumnezeu.

Nu numai că islamul înseamnă, eliberarea de capricii, incluzând chiar și plăcerea trăirii acestei vieți, căci este cea mai mare slăbiciune a omului exploatată de tirani și dictatori intenționat sau prin înrobirea prietenilor săi. Dar, pentru ea, niciun om nu ar accepta în tăcere sclavia altor oameni precum el, sau să stea și să privească tirania și să nu îndrăznească să o provoace. Este o mare binecuvântare a islamului că a învățat omul să lupte împotriva tiraniei și asupririi cu curaj decât să se înfățiseze în fața lor cu o atitudine umilă. În Sfântul Coran, Dumnezeu ne spune:

Spune: “Dacă părinții voștri, fiii voștri, frații voștri, soțiile voastre,clanul vostru, bunurile pe care le-ați dobândit, negoțul de a cărui lâncezire vă temeți și locuințele de care sunteți mulțumiți vă sunt vouă mai scumpe decât Allah, decât Trimisul Său și decât lupta pe calea Lui, atunci așteptați-vă să vină Allah cu porunca Sa!” Iar Allah nu călăuzește neamul de nelegiuiți! (At-Tawbah 9:24)

Contracarând pasiunile oarbe și dorințele cu dragostea lui Dumnezeu, care reprezintă în viață dragoste, virtute, adevăr și străduința pe calea Lui – în calea a tot ce este bun și măreț, islamul supune pe primul celui din urmă. Pasiunile nerușinate trebuiesc păstrate prin dragostea lui Dumnezeu trebuie să fie dominant și real în direcționarea forței în viața omului fără de care niciun om nu poate susține că este un musulman adevărat.

Un om preocupat de plăceri senzuale își poate forma o viziune greșită asupra vieții și poate crede că se bucură de viață mai mult decât ceilalți. Dar curând va realiza greșeala sa și după aceea el va deveni un simplu sclav al pasiunilor sale oarbe. El este sortit unei vieți perpetuale de depravare și neliniște, deoarece o dată ce dorințele animalice sunt excesive niciodată nu vor fi satisfăcute: ele sunt mai degrabă sporite și degradează omul spre cele mai joase nivele de animalitateunde toate eforturile sale sunt concentrate pe un subiect: cum să se atingă maxiumul de plăcere senzuală în timpul vieții? O asemenea atitudine în fața vieții nu determină progresul, material sau spiritual, căci omenirea nu poate să se înalțe pe trepte mărețe decât dacă s-a eliberat de dominația poftei oarbe animalice.

Numai atunci poate merge mai departe liberă în domeniul științei, artei sau religiei. Tocmai din acest motiv islamul oferă o importanță atât de mare eliberării omului de dorințele sale animalice. Din acest motiv, nici nu favorizează monarhismul, nici nu interzice adepților săi să ia parte liberi la bunele lucruri ale vieții. Mai degrabă, țintește obținerea unei balanțe între cele două extreme. Orice se află aici, este pentru om. Sunt pentru a-l servi nu pentru a-l domina. De aceea, nu ar trebui să își permită să devină sclavul acestora, ci mai degrabă să se folosească de ele ca mijloace de obținere a unui sfârșit măreț, adică perfecțiunea sa spirituală prin răspândirea cuvântului lui Dumnezeu.

Astfel, islamul are două obiective duble în această privință: în viața individuală țintește realizarea unei dreptăți și provizii suficiente pentru absolut fiecare persoană pentru a-i permite să ducă o viață decentă, curată, și în sfera colectivă aranjează lucrurile în așa fel încât toate forțele sociale ale unei comunități să fie îndreptate către intensificarea progresului și civilizației în concordanță cu viziunea de bază asupa vieții care caută să realizeze o balanță între unități și întreg, între individuali și comunitate.

Islamul de asemenea a avut cel mai mare efect liberal asupra intelectului uman căci este diametral opus tuturor felurilor de superstiție. Omenirea, de-a lungul istoriei, a căzut pradă diverselor absurdități de gândire, la fel și practici, unele dintre ele erau jocul dinamic al capriciilor oamenilor și erau recunoscute astfel, în timp ce la altele se făcea referire ca provenind de la dumnezei pe care mâinile omului i-au conturat. Astfel, intelectul uman s-a rătăcit în întuneric înainte de apariția islamului. Cu islamul se obține maturitate și libertate din acest amestec de nonsens, simbolizat prin acești așa numiți dumnezei, tradiții iudaice, și imbecilitățile bisericii creștine, și că încă odată a adus înapoi la bazele Credinței Adevărate și Adevăratului Dumnezeu.

Islamul folosește o foarte simplă terminologie. Învățăturile sale sunt foarte ușor de înțeles, e perceput și de crezut. Invită omul să își folosească abilitățile oferite și să încerce să obțină cea mai deplină înțelegere posibilă a vieții care îl înconjoară. Nu admite nicio ostilitate nativă între rațiune și religie sau din acest motiv, între știință și religie. Nu obligă omul să creadă în lucruri necugetate ca o condiție anterioară a credinței lui în Dumnezeu. Nici nu îl obligă să renunțe la Dumnezeul său pentru a recunoaște realitățile științifice.

Islamul face omul să înțeleagă în termeni clari și fără echivoc, că Dumnezeu și numai Dumnezeu care are prin Mila Lui, toate lucrurile de pe pământ până la om supuse, și ca toate lucrurile care au fost descoperite de cercetările științifice sau de beneficiile materiale care se scurg de aici către om, sunt de fapt o binecuvântare de la Dumnezeu, pentru care omul ar trebui să Îi mulțumească și să se străduiască pentru a deveni un sclav demn a Stapânului Milostiv și Îndurător. Astfel, islamul are cunoașterea și știința ca o parte a lui mai degrabă decât să le considere un rău intrinsec opus credinței adevărate în Dumnezeu.

Niciuna dintre problemele menționate mai sus nu a fost încă rezolvată. Se încearcă să se atingă cele mai înalte obiective reale omenești. Omenirea este încă victima diferitelor imbecilități, încă este condusă de tirani și dictatori și este de departe liberă de subjugarea tiranică a plăcerilor animalice și lascive. Islamul are încă un rol important și măreț.

O jumătate dintre locuitorii din ziua de azi ai pământului au rămas idolatri. În consecință, putem face referire la India, China și la un număr mare de alte părți ale lumii ce sunt locuite de asemenea oameni. Jumătatea rămasă sau aproximativ adoră un alt tip de divinitate care a exercitat o influență nocivă la fel de mare dacă nu chiar și mai rea asupra sentimentelor și gândurilor oamenilor, îndepărtându-i și mai mult de la calea cea dreaptă, această divinitate este știința modernă.

 – finalul părții a doua –

 

Sursa: Grupul de Yahoo Resurse Islamice

Source Link

Views: 2

Cum dovedeşte Universul existenţa lui Dumnezeu ?

  Prin însăși fenomenele care îl caracterizează! 1. Primul fenomen – Apariţia Universului Primul fenomen care dovedeşte existenţa lui Dumnezeu  este chiar apariţia Universului, care are un Creator. Argumente Cu cât ştiinţa progresează mai mult, cu atât dovezile acestui fapt sunt mai exacte, mai profunde şi mai convingătoare. Spre exemplu: Legile termodinamicii, legile atomului, energia […]

 


Prin însăși fenomenele care îl caracterizează!


1. Primul fenomen – Apariţia Universului

Primul fenomen care dovedeşte existenţa lui Dumnezeu  este chiar apariţia Universului, care are un Creator.

Argumente
Cu cât ştiinţa progresează mai mult, cu atât dovezile acestui fapt sunt mai exacte, mai profunde şi mai convingătoare.

Spre exemplu: Legile termodinamicii, legile atomului, energia solară, fiecare dintre acestea oferă dovezi clare în acest sens.

A. Legile termodinamicii

Lecomte du Nouy, conducătorul secţiei de fizică de la Institutul Pasteur şi al secţiei de filosofie de la Universitatea din Sorbona, afirmă în lucrarea sa intitulată Soarta omenirii:

„Unul dintre marile succese pe care le-a înregistrat ştiinţa modernă este corelarea legii Carnot-Clausius (numită şi cea de a doua lege a termodinamicii, considerată cheia înţelegerii materiei fără viaţă) cu teoria probabilităţilor.

Marele fizician Boltzmann a confirmat că:

„evoluţia materiei lipsite de viaţă corespunde unei evoluţii din ce în ce mai probabile a materiei, care se caracterizează prin sporirea simetriei şi a echilibrului forţei. Aşadar Universul înclină spre echilibru şi spre dispariţia tuturor asimetriilor existente în momentul de faţă, astfel încât, în final, toate mişcările se vor opri şi se va aşterne întunericul total.”

Eduard Loskill a subliniat că această lege a termodinamicii confirmă că Universul are un început:

planets-sun-stars„S-ar putea ca unii să considere că acest Univers s-a autocreat, în vreme ce alţii socotesc că această convingere în legătură cu caracterul etern al Universului nu este mai credibilă decât convingerea că există un Dumnezeu etern, însă cea de a doua lege a termodinamicii d e m o n strează că opinia respectivă este greşită. Ştiinţele d e m o n strează cu toată claritatea că acest Univers nu poate fi etern. Are loc o trecere continuă de la corpurile calde la corpurile reci, iar o evoluţie în sens invers nu poate avea loc în mod spontan. Aceasta înseamnă că Universul se îndreaptă către o situaţie în care temperatura tuturor corpurilor se egalizează şi în care sursele de energie se epuizează. Atunci nu vor mai avea loc procese chimice sau fizice şi nu va mai exista vreo formă de viaţă în acest Univers. De aceea noi concluzionăm că acest Univers nu poate fi etern; în caz contrar, energia lui ar fi fost consumată cu mult timp în urmă şi orice activitate ar fi încetat să existe.”

In felul acesta oamenii de ştiinţă au ajuns, poate fără să aibă intenţia acestei d e m o n straţii, la concluzia că Universul are un început şi au confirmat, astfel, existenţa lui Dumnezeu , fiindcă ceea ce are un început nu putea să înceapă de la sine, ci trebuie să fi avut un impuls iniţial sau un Creator.

Savantul biofizician Frank Allen a d e m o n strat şi el caracterul neetern al Universului prin aceeaşi lege, afirmând:

„Deseori se spune că acest Univers material nu ar avea nevoie de un Creator, dar dacă admitem că acest Univers există, atunci se pune întrebarea cum de există şi cum a apărut.
Există patru posibile răspunsuri la această întrebare:
a. fie că acest Univers este doar o închipuire şi o iluzie, dar acest lucru vine în contradicţie cu chestiunea pe care am admis-o în legătură cu existenţa lui;
b. fie că acest Univers a apărut automat din neant;
c. fie că este etern şi nu are un început;
d. fie că are un Creator.

a. Prima posibilitate nu ne ridică nicio problemă, în afară de cea a percepţiei şi a simţurilor, ceea ce înseamnă că felul în care noi percepem acest Univers şi schimbările care se produc în el nu reprezintă decât o închipuire sau o iluzie, fără niciun suport real. Opinia că acest Univers nu ar avea o existenţă efectivă, că el ar fi doar o imagine în minţile noastre şi că noi am trăi într-o lume iluzorie nu merită să fie discutată.

b. Cea de a doua opinie, după care lumea – inclusiv materia şi energia – a apărut singură, din neant, opinie care nu este mai puţin stupidă decât prima şi nici ea nu necesită să fie subiect de discuţie sau analiză.

c. Cea de a treia opinie, conform căreia acest Univers este etern şi nu are un început, se întâlneşte cu opinia potrivit căreia acest Univers are un Creator într-un singur punct, adică are un caracter etern. Aşadar, fie că atribuim calitatea eternităţii unei lumi moarte, fie că o atribuim unui Dumnezeu viu care creează.

d. Nu există nicio dificultate de raţionament în acceptarea celei de a patra dintre aceste posibilităţi, mai mult decât în acceptarea celei de a treia, deoarece legile termodinamicii dovedesc că elementele componente ale acestui Univers îşi pierd în mod treptat căldura, îndreptându-se în mod inevitabil către o zi în care corpurile se vor caracteriza printr-o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut; o zi în care energia va dispărea şi viaţa va deveni imposibilă, iar producerea acestei stări, în care energia va dispărea şi temperatura corpurilor va scădea până la zero absolut, este inductivă odată cu trecerea timpului. Soarele arzător, stelele strălucitoare şi pământul plin de forme de viaţă reprezintă dovada clară a faptului că originea Universului este legată de un timp care a început într-un anumit moment şi, în consecinţă, apariţia Universului nu reprezintă o întâmplare. Aceasta înseamnă că la originea Universului trebuie să se afle un Creator etern, care nu are un început, Atoateştiutor, înzestrat cu o putere fără limite, şi că acest Univers a fost creat de Mâinile Sale. Aşadar legea menţionată anterior confirmă faptul că Universul, de vreme ce are căldură, nu poate să fie etern, întrucât căldura nu mai poate exista după răcirea lui şi, dacă ar fi fost etern, ar fi fost rece.”

 

 

Sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 2