Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Este religia demodată? – partea a doua

  Există revoluționarii care caută însuflețirea din dușmănie decât din afecțiune. Acesta este începutul inspirației care, spun ei, că îi oferă curajul să reziste în fața greutăților cu răbdare pentru cauza lor. Dușmănia pe care o nutresc poate fi personală sau poate apărea în cadrul unei clase de oameni și poate fi direcționată împotriva omenirii […]

 

Există revoluționarii care caută însuflețirea din dușmănie decât din afecțiune. Acesta este începutul inspirației care, spun ei, că îi oferă curajul să reziste în fața greutăților cu răbdare pentru cauza lor. Dușmănia pe care o nutresc poate fi personală sau poate apărea în cadrul unei clase de oameni și poate fi direcționată împotriva omenirii în general sau a generațiilor care trăiau atunci. Asemenea oameni ranchioși pot realiza sfârșitul lor prin reformare. Ura lor cuplată cu firile lor rele și irascibile pot de asemenea să îi susțină și să le distrugă „moralele” , de bună voie să sufere de lipsuri de dragul cauzei pe care o susțin, dar o doctrină bazată mai mult pe invidie decât pe afecțiune nu poate niciodată conduce umanitatea spre ceva bun. Ei pot îndepărta unele rele și pot încheia existența stadiului de nedreptate dar nu oferă nici un remediu solid pentru aceste probleme ale omenirii. Bazată pe dușmănie și invidie, o asemenea filosofie de viață este obligată mai devreme sau mai târziu să degenereze și să creeze mult mai mult rău și nedreptate decât a profesat prima dată și a căutat să elimine. islam_by_khaled_etman-d35n1ra1

Pe de altă parte, o credință a cărui scop nu este reprezentată de un câștig lumesc, nu derivă din invidie ci pune în inima omului afecțiune nobilă, fraternitate și voința de a pune viețile lor în servirea fraților săi poate decât garanta omenirii o răsplată permanentă și merită lupta pentru această cauză, pavează calea progresului și prosperității sale viitoare. Esența unei asemenea credințe, este credința în Dumnezeu și dragostea Lui cu un mod de viață virtuos consecvent care ajută omul să se apropie de Creator.

Dar ambele dintre acestea rămân neînsuflețite atâta timp cât omul nu crede în Viața de Apoi. Credința în Viața de Apoi conferă omului un simț de securitate a alungat din viața sa frica de distrugere odată cu moartea sa fizică și promisiunea unei vieți eterne. Acest lucru, cu alte cuvinte, înseamnă că eforturile sale nu vor fi risipite dar vor fi încoronați cu cele mai mari răsplăți în viața următoare, dacă nu în viața aceasta.
Toate acestea, sunt cu toate astea ceea ce urmează ca o analogie naturală a simplei credințe în Dumnezeu și de asemenea în Viața de Apoi. Dar în privința islamului, nu se oprește aici dar merge cu mult înainte: are o poveste de spus total diferită și mult mai fascinantă.

Cei care consideră că islamul a devenit demodat și nu este nevoie de el, nu cunosc ce anume susține el și nici nu par să înțeleagă într-o manieră înțeleaptă misiunea sa reală în viața omului. Precum au fost învățați prin intermediul cărților de istorie scrise de imperaliști la început, ei cred că islamul a fost revelat doar pentru a pune punct idolateriei și să călăzească omul în venerarea unui singur Dumnezeu, că arabii erau împărțiți în triburi antagonistice, iar islamul a venit și i-a unit făcându-i o națiune unificată și puternică, că erau dependenți de băutură și jocurile de noroc și duceau o viață vicioasă, iar islamul a venit și i-a îndepărtat de aceste vicii precum a distrus multe alte obiceiuri rele larg răspândite printre ei, cum ar fi arderea de vii a fiicelor lor și risipirea puterilor lor în acte de răzbunare, iar islamul a cerut musulmanilor să răspândească mesajul său ceea ce au și făcut, dar acest lucru în schimb a condus la lupte care în ultimă fază au stabilit granițele lumii islamice precum este cunoscută în ziua de azi.

Apoi acest lucru a însemnat conform acestor oameni singurul scop al islamului în viața omului!! „Fiind o misiune istorică a fost de mult îndeplinită: nu se venerează niciun idol în lumea islamică, și când triburile antagonistice au devenit mai mult sau mai puțin subiectul unui proces de absorbire, pierzându-și identitatea în naționalități mari sau comunități. În privința jocurilor de noroc și băuturii să păstrăm în minte faptul că civilizația umană a avansat spre un asemenea grad încât este inutil să declarăm asemenea timpuri trecute nelegiuite, dacă vedem că în ciuda tuturor religiilor tabuurile încă persistă. Astfel, ei au concluzionat că islamul și-a servit scopul în această lume, dar acum nu își găsește locul și de aceea nu mai este de folos. Trebuie, astfel, să ne îndreptăm atenția către doctrinele moderne de viață căci numai în acestea se află salvarea noastră.”

Astfel, repetarea părerilor învățaților vestici acești oameni își trădează propria ignoranță. Ei nu știu nimic despre islam sau despre misiunea sa reală în viața omului. Haideți, înainte de a trece mai departe să vedem ce este islamul și ce susține el de fapt.
Islamul, într-un cuvânt, înseamnă eliberarea de toate felurile de sclavie cum ar fi cele care stopează progresul omenirii, sau nu permit urmarea unei căi de virtute și bunătate. Înseamnă eliberarea omului de dictatori care îi înrobesc fie prin forță, fie prin frică, făcându-l să realizeze ceea ce este greșit și l-au deprivat de demnitate, onoare, proprietăți sau poate chiar și de viață.

Islamul a eliberat omul de asemenea tiranie învătându-l că întreaga autoritate se află la Dumnezeu și numai la El, numai El este Adevăratul Stăpân. Toți oamenii sunt supușii Lui și la fel cum numai El le controlează destinele, niciunul dintre ei nu are puterea să beneficieze într-o măsură oarecare sau chiar să nu împiedice niciun necaz. Toți oamenii se vor înfățișa în fața Lui în Ziua Judecății pentru a răspunde pentru realizările din această viață. Astfel, islamul aduce omului eliberarea de frică sau agresiune cauzate de
oameni precum el care în realitate sunt neputincioși asemenea lui, iar ei sunt supuși Voinței Dominante a lui Dumnezeu.

Nu numai că islamul înseamnă, eliberarea de capricii, incluzând chiar și plăcerea trăirii acestei vieți, căci este cea mai mare slăbiciune a omului exploatată de tirani și dictatori intenționat sau prin înrobirea prietenilor săi. Dar, pentru ea, niciun om nu ar accepta în tăcere sclavia altor oameni precum el, sau să stea și să privească tirania și să nu îndrăznească să o provoace. Este o mare binecuvântare a islamului că a învățat omul să lupte împotriva tiraniei și asupririi cu curaj decât să se înfățiseze în fața lor cu o atitudine umilă. În Sfântul Coran, Dumnezeu ne spune:

Spune: “Dacă părinții voștri, fiii voștri, frații voștri, soțiile voastre,clanul vostru, bunurile pe care le-ați dobândit, negoțul de a cărui lâncezire vă temeți și locuințele de care sunteți mulțumiți vă sunt vouă mai scumpe decât Allah, decât Trimisul Său și decât lupta pe calea Lui, atunci așteptați-vă să vină Allah cu porunca Sa!” Iar Allah nu călăuzește neamul de nelegiuiți! (At-Tawbah 9:24)

Contracarând pasiunile oarbe și dorințele cu dragostea lui Dumnezeu, care reprezintă în viață dragoste, virtute, adevăr și străduința pe calea Lui – în calea a tot ce este bun și măreț, islamul supune pe primul celui din urmă. Pasiunile nerușinate trebuiesc păstrate prin dragostea lui Dumnezeu trebuie să fie dominant și real în direcționarea forței în viața omului fără de care niciun om nu poate susține că este un musulman adevărat.

Un om preocupat de plăceri senzuale își poate forma o viziune greșită asupra vieții și poate crede că se bucură de viață mai mult decât ceilalți. Dar curând va realiza greșeala sa și după aceea el va deveni un simplu sclav al pasiunilor sale oarbe. El este sortit unei vieți perpetuale de depravare și neliniște, deoarece o dată ce dorințele animalice sunt excesive niciodată nu vor fi satisfăcute: ele sunt mai degrabă sporite și degradează omul spre cele mai joase nivele de animalitateunde toate eforturile sale sunt concentrate pe un subiect: cum să se atingă maxiumul de plăcere senzuală în timpul vieții? O asemenea atitudine în fața vieții nu determină progresul, material sau spiritual, căci omenirea nu poate să se înalțe pe trepte mărețe decât dacă s-a eliberat de dominația poftei oarbe animalice.

Numai atunci poate merge mai departe liberă în domeniul științei, artei sau religiei. Tocmai din acest motiv islamul oferă o importanță atât de mare eliberării omului de dorințele sale animalice. Din acest motiv, nici nu favorizează monarhismul, nici nu interzice adepților săi să ia parte liberi la bunele lucruri ale vieții. Mai degrabă, țintește obținerea unei balanțe între cele două extreme. Orice se află aici, este pentru om. Sunt pentru a-l servi nu pentru a-l domina. De aceea, nu ar trebui să își permită să devină sclavul acestora, ci mai degrabă să se folosească de ele ca mijloace de obținere a unui sfârșit măreț, adică perfecțiunea sa spirituală prin răspândirea cuvântului lui Dumnezeu.

Astfel, islamul are două obiective duble în această privință: în viața individuală țintește realizarea unei dreptăți și provizii suficiente pentru absolut fiecare persoană pentru a-i permite să ducă o viață decentă, curată, și în sfera colectivă aranjează lucrurile în așa fel încât toate forțele sociale ale unei comunități să fie îndreptate către intensificarea progresului și civilizației în concordanță cu viziunea de bază asupa vieții care caută să realizeze o balanță între unități și întreg, între individuali și comunitate.

Islamul de asemenea a avut cel mai mare efect liberal asupra intelectului uman căci este diametral opus tuturor felurilor de superstiție. Omenirea, de-a lungul istoriei, a căzut pradă diverselor absurdități de gândire, la fel și practici, unele dintre ele erau jocul dinamic al capriciilor oamenilor și erau recunoscute astfel, în timp ce la altele se făcea referire ca provenind de la dumnezei pe care mâinile omului i-au conturat. Astfel, intelectul uman s-a rătăcit în întuneric înainte de apariția islamului. Cu islamul se obține maturitate și libertate din acest amestec de nonsens, simbolizat prin acești așa numiți dumnezei, tradiții iudaice, și imbecilitățile bisericii creștine, și că încă odată a adus înapoi la bazele Credinței Adevărate și Adevăratului Dumnezeu.

Islamul folosește o foarte simplă terminologie. Învățăturile sale sunt foarte ușor de înțeles, e perceput și de crezut. Invită omul să își folosească abilitățile oferite și să încerce să obțină cea mai deplină înțelegere posibilă a vieții care îl înconjoară. Nu admite nicio ostilitate nativă între rațiune și religie sau din acest motiv, între știință și religie. Nu obligă omul să creadă în lucruri necugetate ca o condiție anterioară a credinței lui în Dumnezeu. Nici nu îl obligă să renunțe la Dumnezeul său pentru a recunoaște realitățile științifice.

Islamul face omul să înțeleagă în termeni clari și fără echivoc, că Dumnezeu și numai Dumnezeu care are prin Mila Lui, toate lucrurile de pe pământ până la om supuse, și ca toate lucrurile care au fost descoperite de cercetările științifice sau de beneficiile materiale care se scurg de aici către om, sunt de fapt o binecuvântare de la Dumnezeu, pentru care omul ar trebui să Îi mulțumească și să se străduiască pentru a deveni un sclav demn a Stapânului Milostiv și Îndurător. Astfel, islamul are cunoașterea și știința ca o parte a lui mai degrabă decât să le considere un rău intrinsec opus credinței adevărate în Dumnezeu.

Niciuna dintre problemele menționate mai sus nu a fost încă rezolvată. Se încearcă să se atingă cele mai înalte obiective reale omenești. Omenirea este încă victima diferitelor imbecilități, încă este condusă de tirani și dictatori și este de departe liberă de subjugarea tiranică a plăcerilor animalice și lascive. Islamul are încă un rol important și măreț.

O jumătate dintre locuitorii din ziua de azi ai pământului au rămas idolatri. În consecință, putem face referire la India, China și la un număr mare de alte părți ale lumii ce sunt locuite de asemenea oameni. Jumătatea rămasă sau aproximativ adoră un alt tip de divinitate care a exercitat o influență nocivă la fel de mare dacă nu chiar și mai rea asupra sentimentelor și gândurilor oamenilor, îndepărtându-i și mai mult de la calea cea dreaptă, această divinitate este știința modernă.

 – finalul părții a doua –

 

Sursa: Grupul de Yahoo Resurse Islamice

Source Link

Views: 2

Este religia demodată? – partea a șasea

  Omenirea este de asemenea afectată de forme de prejudecăți rasiale dintre cele mai sălbatice și odioase chiar și în acest secol. America și Sudul Africii pot reprezenta un exemplu în acest sens. Cu siguranță, lumea din secolul douăzeci are încă o problemă în a învăța de la islam. Cu mult timp în urmă, islamul […]

 

Omenirea este de asemenea afectată de forme de prejudecăți rasiale dintre cele mai sălbatice și odioase chiar și în acest secol. America și Sudul Africii pot reprezenta un exemplu în acest sens. Cu siguranță, lumea din secolul douăzeci are încă o problemă în a învăța de la islam. Cu mult timp în urmă, islamul a eliberat omenirea de prejudecățile rasiale. Nu conținea prezentarea unei viziuni frumoase de egalitate dar și în practică a obținut un stadiu fără precedent de egalitate între toți oamenii, negri, albi sau roșii declarând că niciunul dintre ei nu a avut parte de întâietate asupra altora decât în privința pioșeniei. Nu numai că a eliberat negrii de sclavie dar de asemenea a recunoscut în întregime drepturile lor de a aspira chiar și spre cea mai înaltă poziție de autoritate în statul islamic.

De asemenea, ei puteau deveni conducători ai statului islamic la fel ca oamenii liberi. Profetul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Ascultați și supuneți-vă chiar dacă un sclav negru este numit deasupra voastră ca superiorul vostru atâta timp cât el va aplica pentru voi Legea lui Dumnezeu.”

Cum poate lumea din ziua de azi să ignore ca mesajul islamului lovit precum este de răul imperialismului și tiraniei cu toate atributele lor barbare, deoarece numai islamul poate ajuta omenirea să se elibereze de lanțuri. Este opus imperialismului și tuturor formelor
de exploatare.

Tratamenul islamului față de oamenii din țările pe care le cucerea pentru a răspândi cuvântul lui Dumnezeu, a fost atât de generos, blând și sublim încât văzul slab al Europei „civilizate” cu greu pătrunde aceste culmi. Putem cita decizia binecunoscută a califului Omar bint Al Khattab când a cerut să fie biciuit fiul lui Amr ibnil-Aas generalul victorios și guvernatorul onorat al Egiptului căci a bătut un egiptean coptic fără nicio justificare legală și însăși renumitul său tată a scăpat din întâmplare de biciul califului. Acest lucru demonstrează cât de importantă este libertatea civilă și cât de mult se puteau bucura de ea cetățenii statului islamic. Apoi este răul capitalismului care a înrobit toate viețile.

Dispariția sa și nevoia de a elibera rasa umană de relele sale consecințe cheamă încă o dată islamul. Islamul interzice camăta și acumularea de capital sunt baza economiei capitaliste. Acest lucru, cu alte cuvinte, înseamnă că islamul poate efectiv să distrugă răul capitalismului precum a făcut în urmă cu paisprezece secole.

Similar, lumea dominată de comunismul materialis și pagân nu rezistă în fața nevoii de islam căci el dobândește și menține dreptatea socială în cea mai bună ordine fără a limita nevoile sufletului uman, nici nu îngrădește lumea omului spre o lume mai apropiată de simțuri.Les arts de l'Islam (musée des arts décoratifs, Paris)

Mai mult, nici nu forțează sau tânjește impunerea propriei credințe asupra omenirea acționând cu forță precum dictatura proletară, deoarece:

Nu este silire la credință! Răzvedită este deosebirea dintre calea cea dreaptă și rătăcire. (Al-Baqarah 2:256)

În final, lumea încă marcată de umbrele războiului nu are altă alegere decât să se întoarcă spre islam – singura cale pentru stabilirea și menținerea păcii pe acest pământ. Era Islamului într-un fel abia a început și nu s-a încheiat; nu este o forță trecută, ci una vie, dinamică. Viitorul ei este luminos precum istoria sa măreață când a iluminat fața pământului în momentul când Europa încă bâjbâia pe calea întunecată a evului mediu. Sfântul Coran spune:

Cu aceia dintre cei pe care îi stăpânesc mâinile voastre drepte care caută un contract [de eliberare din sclavie] încheiați voi acest contract, dacă voi știți că ei sunt buni, și dăruiți-le lor din bunurile lui Allah pe care El vi le-a dat vouă! (An-Nur 24:33)

 

 

 

sursa: Grupul de discuții Islam România / Resurse Islamice

Source Link

Views: 1

O eră întunecată

    Perioada în care este zdruncinat principiul credinţei în unicitatea lui Allah, este o eră a întunericului, deoarece, dacă în toate piepturile nu va predomina credinţa în Allah, lumina cerurilor şi a pământului, atunci sufle-tele şi conştiinţele vor fi invadate de negură. O asemenea inimă şi conştiinţă va avea o privire mioapă şi tulbure […]

 

 

Perioada în care este zdruncinat principiul credinţei în unicitatea lui Allah, este o eră a întunericului, deoarece, dacă în toate piepturile nu va predomina credinţa în Allah, lumina cerurilor şi a pământului, atunci sufle-tele şi conştiinţele vor fi invadate de negură. O asemenea inimă şi conştiinţă va avea o privire mioapă şi tulbure asupra lucrurilor şi a evenimentelor şi omul va trăi într-o lume întunecoasă, precum liliecii.

Într-o epocă în care principiile referitoare la religie se clătinau din temelii, iar religiile universale erau denaturate de anumite persoane interesate, poate doar câţiva, convinşi de unicitatea divină, credeau într-un Allah (c.c) pe care nu-L puteau numi, nu-L cunoşteau, dar aşa de slabă era vocea lor, încât nu captau interesul nimănui.

 

Idolatria în era ignoranţei

300px-Tribes_englishToţi politeiştii se mândreau cu idolii cu care umpluseră Kaaba. Cei care aveau cunoştinţe limitate declarau că privesc aceşti idoli ca o cale de apropiere de Allah(c.c). Această chestiune este redată astfel într-un verset din Coran: “Noi nu ne închinăm lor decât ca ei să ne apropie de Allah!”.(Az-Zumar [Cetele], 39/3).

Astfel, încă odată se abuza de simţământul de supunere, care a fost încredinţat naturii uname ca un zălog, încă odată omul era trădat, fiind robul arborelui, pietrei, pământului, soarelui, lunii, stelelor; se închinau un timp chiar şi idolilor pe care îi făceau din produse precum halvaua şi brânza, apoi, când îi apuca foamea, le consumau.

Această gândire şi percepţie greşită este redată astfel în Coran: “Cei că-rora ei se închină în afara lui Allah, nu-i pot nici păgubi şi nici folosi. Ei spun: “Aceştia sunt mijlocitorii noştri la Allah!” Spune: “Voi îi daţi de ştire lui Allah de ceea ce nu cunoaşte în ceruri şi pe pământ?” “Mărire Lui şi înălţare deasupra celor pe care ei İi alătură!” (Yunus [Iona], 10/18); “Nu este oare pentru Allah credinţa curată? Cei care îşi iau oblăduitori în locul Lui spun: “Noi nu ne închinăm lor decât ca ei să ne apropie de Allah!” Allah îi va judeca pentru ceea ce se învrăjbeau. Allah nu îl călăuzeşte pe cel care este mincinos, tăgăduitor.” (Az Zumar [Cetele], 39/3).

Pentru gândirea lor anormală căutau scuze, zicând că aşa au apucat de la părinţi: “Când li se spune: “Urmaţi ceea ce Allah a pogorât!”, ei spun: “Ba nu! Urmăm cele aflate de la taţii noştri.” Dacă taţii lor nu pricepeau însă nimic? Dacă nu erau însă pe drumul cel drept? (Al-Baqarah [Vaca], 2/170).

 

Drama copiilor de sex feminin

Încă ceva rău referitor la epoca ignoranţei se relatează în Coran: “Când îi este vestită unuia dintre ei o fiică, faţa i se întunecă, se închide în el, se ţine de-parte de oameni pentru răul ce i-a fost vestit. Oare o va ţine în ciuda ruşinii ori o va înfunda în ţărână? Oare ei nu judecă rău? (Nahl [Albinele], 58/59).

Da, oricare dintre ei, care primea vestea că are o fiică, se îneca de mânie, se întuneca la faţă şi îi era ruşine să mai iasă în lume din cauza acestei veşti. El găsea această veste atât de rea, încât dorea să dispară, să se furişeze, să se ascundă într-o gaură şi credea că trebuie să îndure una dintre alternative, era cuprins de îndoială, neputând să ia vreo hotărâre: ori îndurând dispreţul comuni-tăţii, să lase copilul în viaţă, ori să facă să dispară trupul copilului, pentru a-şi păstra onoarea.

Iată cum era dispreţuită femeia în era ignoranţei şi acest dispreţ, batjocu-ră, bătaie de joc nu era specific numai arabilor, ci şi Imperiului Roman şi Sasa-nid. Luând în considerare acest lucru, putem spune că, operaţiunea iniţiată de İslâm în rândul arabilor din era ignoranţei din grijă pentru lumea femeilor, a fost o teribilă revoluţie în numele tuturor femeilor din lume, o operaţiune ce nu are egal.

Da, în primul rând Coranul se opune acestui mod de cruzime şi interzice uciderea copiilor pentru orice motiv ar fi şi în orice mod: “Să nu vă ucideţi pruncii de frica sărăciei, căci Noi vă dăruim cele trebuincioase traiului şi vouă şi lor!” (Al-An’am, 6/151).

Parcă Cel Drept ar zice: pentru ce vă ucideţi copiii? Eu sunt cel care vă dau cele necesare vieţii. Nu vedeţi că pământul sub porunca voastră vi se oferă sub forma a mii de mese îmbelşugate? Cerul aleargă în ajutorul vostru. Cine altul în afară de mine, trimiţând norii, fac să cadă ploile şi zăpada, ca apoi să răsară pe pământ milioane de specii de plante? Văzând toate aceste bogăţii, cu ce conştiinţă, cu ce drept şi din ce raţiuni vă temeţi că nu aţi avea cele necesare traiului şi vă ucideţi copiii? Să nu uitaţi că, cei care procedează astfel, nu vor avea meritul de a fi interlocutor cu Allah (c.c). Dar într-o zi acei inocenţi, nevinovaţi vor fi întrebaţi pentru ce vină au fost ucişi, iar acei despoţi ce şi-au ucis pruncii, vor suporta pedeapsa tiraniei lor. Iată ce spune Coranul: “Când copila de vie îngropată va fi întrebată pentru care păcat a fost omorâtă. (Tekvir [Chircirea], 81/8-9). Acest verset, prin semnificaţia lui, ne redă morala, comportamentul oamenilor din acea perioadă, trezind în noi o teribilă înfiorare.

Într-o zi, un companion, aflându-se în prezenţa Mesagerului lui Allah, relatează despre această cruzime din perioada ignoranţei astfel: “Da, în timpul erei ignoranţei noi ne îngropam copilele de vii. Şi eu aveam o fiică. I-am spus mamei ei, “îmbrac-o, vreau s-o duc unchiului ei!” (Femeia ştia ce înseamnă acest lucru. Nu după mult timp, sufletul ei, copila dragă, urma să fie aruncată într-o fântână şi acolo îşi va da suflarea, tot zvârcolindu-se. Numai că, femeia nu avea dreptul să se opună acestei cruzimi. Nu putea decât să plângă, vărsând şiroaie de lacrimi). Soţia a făcut ceea ce i-am zis. Copila într-adevăr credea că merge la unchiul ei şi ardea de nerăbdare. Am apucat-o de mână şi am dus-o lângă fântâna pe care o săpasem din timp. I-am spus să se uite în fântână. Tocmai când se uita în fântână, i-am dat un brânci, aruncând-o. Nu ştiu cum, dar copila s-a prins de marginea fântânii. Pe de-o parte se zbătea, pe de altă parte zicea: “Tăticule, ţi s-au prăfuit hainelel!”, încerca să mă scuture. Cu toate acestea, i-am mai dat un brânci şi am îngropat-o de vie!

În timp ce omul povestea, Mesagerul lui Allah şi cei din jur plângeau în hohote. Când unul din cei prezenţi îi zise: “Omule, l-ai întristat pe Mesagerul lui Allah”, Domnul nostru i-a zis: “Mai povesteşte încă o dată!” Omul mai povesteşte încă o dată întâmplarea. Lacrimile ce şiroiau din ochii Profetului se prelingeau pe barba-i sfântă. Prin repetarea acestei întâmplări, Mesagerul lui Allah parcă dorea să spună următoarele: “Iată că voi înainte de İslâm aşa eraţi. Am dorit să se repete relatarea în dorinţa ca voi să vă amintiţi încă o dată omenia, mărinimia pe care v-a făcut s-o dobândiţi İslâmul!

Aşa cum s-a văzut din acest exemplu dureros, în acele zile omenirea trecea printr-o teribilă criză; în fiecare zi, în solul negru, în mii de locuri se săpau gropi adânci şi atâţia copii nevinovaţi îşi dădeau sufletele în străfundul lor. Ome-nirea întrecuse cu mult hienele în sălbăticie. Cei fără colţi nu aveau dreptul la viaţă şi erau condamnaţi să fie sfâşiaţi de dinţii prădătorilor. Toată comunitatea era într-o demenţă şi nu se găsea nimeni să zică “stai!” acestei nebunii.

Tocmai în aceste zile, El, care este ţelul vieţii, se desprinde de oameni, se retrage în “Peştera Hira”, care apoi a fost denumită de către dreptcredincioşi “Muntele Luminii” şi ochii lui aşteaptă să apară în zare zorile libertăţii. În această stare, în acel moment îşi pleacă capul într-o adâncă prosternare, rugându-se ceasuri întregi, cerea de la Stăpân un mijloc de eliberare pentru omenire. Atunci când Buharî şi Müslîm relatează acest hadis, ei folosesc o expresie care înseam-nă să te cufunzi în rugăciune, să te izolezi de lume. De altfel, Mesagerul lui Allah zile întregi stătea de unul singur fără să se întoarcă în Mecca, rămânea în peşteră. Numai atunci când se terminau cele necesare traiului se ducea în oraş, apoi repede se întorcea în peşteră.

Pe de o parte El se gândea la viaţă, la creaţie, la scopul creaţiei, iar pe de altă parte, la omenirea care nu mai avea nici o orânduială, la starea ei tulbure, la melancolia dureroasă din inimile oamenilor.

 

Schimbarea valorilor

Societatea era într-o situaţie atât de complicată, încât toate valorile umane erau răsturnate, virtutea fiind considerată ceva ruşinos, iar ruşinea şi viciul erau respectate ca fiind virtuţi. Cruzimea era aplaudată, iar omenia, persecutată. Lupii deveniseră ciobani şi erau plini de înfumurare; oile, în mâna acestor nemiloşi ciobani, îndurau şi gemeau. Prostituţia, adulterul, imoralitatea, corupţia aşa de mult se răspândiseră, încât mulţi nu-şi cunoşteau tatăl. Noţiuni precum neam şi descendenţă dispăruseră. Băutura şi jocul de noroc nu erau considerate lucruri de ruşine. Speculaţia era apreciată ca ceva normal, diferitele speculaţii prin care era supt sângele oamenilor, erau socotite dibăcie şi deşteptăciune.

Pentru toate aceste lucruri ce aveau loc, era nevoie de un “cuvânt miracu-los”, un categoric “ajunge!” Nevoia era aşa de mare, încât Ocrotitorul deveni precaut şi deveni cauza trimiterii în misiune profetică a Domnului peste Domni şi, odată cu venirea Lui, deodată totul se schimbă. Da, aşa cum spune şi marele poet Ahmed Şevki: “A apărut un drum călăuzitor, tot universul s-a luminat ./ Deja pe buzele timpului a răsărit un dulce zâmbet şi elogiu.

Timpul şi locul ce zăcuseră în întuneric, prin lumina pe care a adus-o Măreţul Muhammed (s.a.s), s-au transformat într-un buchet de trandafiri zâmbitori, încât după ani de zile, în timpul emigrării, când lumea îl întâmpina pe El, zicând: “Din Marea Iubire s-a născut o stea. Celui care ştie toate rugăciunile şi se roagă, atât timp cât se află în această stare, i se cuvine toată recunoştinţa noastră” . Îl vor întâmpina cu toate melodiile ce le răsar pe buze datorită acestor sentimente. Da, cei ce au un destin curat vor murmura aceste melodii pure cu o voce limpede.

 

sursa:fgulen.com

Source Link

Views: 16