Tag: Ali

Abu Bakr – primul calif

 

ABU BAKR AL-SIDDIQ (radiy-Allahu ‘anhu): Prietenul apropiat, socrul si primul succesor al Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam) (d. 13 A.H.)

Daca voi nu-i veniti in ajutor, [sa stiti ca] l-a ajutat Allah [mai inainte], cand cei care nu credeau l-au alungat, ca unul dintre cei doi. Cand ei doi se aflau in pestera si cand el i-a zis insotitorului sau : ’Nu fi mahnit, caci Allah este cu noi !’ Si a pogorat Allah linistea Sa asupra lui si i-a venit in ajutor cu osteni pe care voi nu i-ati vazut si a facut cuvantul celor care nu credeau [sa coboare] jos, in timp ce cuvantul lui Allah [s-a inaltat] cel mai sus. Iar Allah este Puternic [si] Intelept [’Aziz, Hakim]. (At-Tawbah 9 : 40)

In acest verset al capitolului 9 (Cainta) din Nobilul Coran vom observa trei trimiteri la eroul nostru, Abu Bakr Al-Siddiq : „ca unul dintre cei doi”, „ei doi” (Profetul – salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam  si Abu Bakr – radiy-Allahu ’anhu) si „el i-a zis insotitorului sau” (Profetul – salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam  i-a spus lui Abu Bakr – radiy-Allahu ’anhu). Contextul este definitoriu pentru personalitatea speciala a eroului nostru, el asigurand baza suportului uman pentru Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) in cele mai intunecate si periculoase momente din viata sa, atunci cand politeistii mekkani cautau cu mic cu mare sa-l elimine. S-a relatat ca expresia coranica „Allah este cu noi” a fost rostita de catre Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) in clipa in care Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) i-a zarit pe politeisti in fata intrarii in pestera si si-a exprimat grija cea mai accentuata pentru viata Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ).

Dar sa urmam firul povestirii de la inceput. ’Abdullah ibn Abi Quhafah, numele real al eroului nostru, era un renumit comerciant al Mekkai, fiind un prieten apropiat al lui Muhammed chiar inainte ca el sa devina un Mesager al lui Allah. Aceasta legatura speciala dintre ei este cea care l-a determinat sa devina primul barbat care a imbratisat Islamul. Si aceasta pentru ca stia foarte bine caracterul lui Muhammed si nu a avut nicio urma de indoiala asupra recunoasterii profetiei sale. Din acea clipa si pana la moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) petrecuta 23 de ani mai tarziu – si chiar dupa aceea, Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) s-a dovedit a fi cel mai loial prieten si adept al profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Tocmai datorita loialitatii sale nemarginite si credintei nesovaielnice fata de Profet, eroul nostru a obtinut apelativul AL-SIDDIQ, tradus prin adevaratul credincios saupersoana care nu a pus niciodata la indoiala ceva relatat de catre Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Acest atribut i-a fost acordat de catre insusi Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) dupa evenimentul Israa’ si Mi’raaj (’Calatoria nocturna a Profetului de la Mekka la Ierusalim si Ridicarea la Ceruri’). Cu acea ocazie care a avut loc in data de 27 Rajab, cativa ani inainte de Hijra, Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) le-a spus mekkanilor ca a fost la Ierusalim si s-a inapoiat in Mekka intro singura noapte. Acestia, insa, au privit totul ca pe o provocare, crezand ca au gasit tocmai dovada potrivita care demonstreaza falsitatea vorbelor si faptelor de pana atunci ale lui Muhammed. Cum si-ar fi imaginat cineva ca o fiinta umana ar fi putut ca doar intro singura noapte sa acopere o asemenea distanta geografica, care, in mod normal necesita cel putin doua saptamani ?! Zvonul s-a raspandit cu repeziciune in Mekka, avand un impact negativ chiar si asupra unor noi discipoli ai Profetului care au inceput sa se indoiasca cu privire la profesorul lor. Cativa politeisti au mers la eroul nostru Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) si l-au informat cu privire la cele auzite din partea Profetului despre aceasta calatorie fantastica. Au facut aceasta, in speranta ca vor reusi sa introduca cateva urme de indoiala in inima lui Abu Bakr. Care a fost raspunsul eroului nostru ? El a intrebat : „A spus Muhammed asa ceva ? Daca asa v-a relatat, atunci eu il cred. Si mai cred in vestile pe care ni le-a adus din Paradis, neindoindu-ma cu ceva.” Pentru a-si manifesta sprijinul si pentru a-i convinge pe necredinciosi de adevarul celor spuse de Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), Abu Bakr a mers imediat la Muhammed si i-a spus : „Eu am fost la Ierusalim. Ai putea sa ne vorbesti despre cateva lucruri pe care le-ai observat ?” Si dupa ce le-a infatisat cateva locuri din Ierusalim, Abu Bakr a confirmat adevarul celor auzite. Mai mult, Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) le-a descris mekkanilor sovaielnici lucruri pe care le-a vazut pe drumul care serpuia dinspre Ierusalim inspre Mekka, lucruri care au fost ulterior confirmate de catre calatorii care urmau sa soseasca la Mekka.

Eroul nostru a fost deosebit de util in influentarea multor personalitati mekkane in sensul acceptarii Islamului. In acelasi timp, insa, s-a dovedit a fi salvatorul multor sarmani adepti ai Islamului, in mod special al sclavilor, cheltuindu-si averea de dragul lui Allah pentru a-i rascumpara din mainile stapanilor lor nemilosi, asa cum este cazul si cunoscutului Bilaal ibn Rabaah.

Roof_hafez_tombFirea generoasa a eroului nostru s-a evidentiat in mai multe ocazii, atat inainte deHijra (emigrarea Profetului – salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam de la Mekka la Medina), cat si-n timpul ei, dar si dupa aceea. Cu ocazia Hijrei, Abu Bakr este cel care a angajat ghidul si a asigurat proviziile. Pentru calatoria vietii sale, in compania profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), el a luat si ultimul banut din casa, lasandu-si familia in protectia lui Allah Preainaltul. Aceasta ne aminteste de o alta scena asemanatoare care a avut loc mai tarziu in Medina, ocazie cu care Profetul a strans mijloacele necesare pentru Jihad. Fiecare membru al comunitatii a adus cate ceva. Unii, precum ’Umar ibn Al-Khattab (radiy-Allahu ’anhu) au donat chiar si jumatate din averea lor. Nu acelasi lucru s-a intamplat, insa, cu eroul nostru care a lasat tot ceea ce agonisise. Cand Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) l-a intrebat : „Ce ai pastrat pentru familia ta ?”, a raspuns : „[Pe] Allah,” insemnand ca a crezut ca Allah Preainaltul le va oferi cele necesare.

Cu toate ca Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) a avut o fire foarte blanda, sufletista, atunci cand situatia a impus-o, a fost foarte riguros si hotarat in modul de a gandi si actiona. Doua dintre cele mai reprezentative exemple au avut loc zorii istoriei Islamului, in situatii critice. Primul a fost moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) in cea de-a treia luna a anului 10 dupa Hijra. Cand vestea mortii Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) a fost anuntata, ea a socat multi membri ai comunitatii musulmane, unora, printre care si oameni puternici de calibrul lui ’Umar ibn Al-Khattab, nevenindu-le sa-si creada urechilor. El chiar a pus mana pe sabie amenintand pe oricine ar fi indraznit sa mai vorbeasca ceva in legatura cu disparitia Profetului. Situatia devenise una foarte dificila, riscand sa se transforme in haos. Ea, insa, a fost gestionata de catre eroul nostru Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu), cel care s-a adresat multimii si cu voce puternica a recitat urmatorul verset din Coran :

„Si Muhammed nu este decat un trimis – si au mai fost inainte de el si alti trimisi. Daca el ar muri sau ar fi ucis, v-ati intoarce voi pe calcaiele voastre ? Cel care s-ar intoarce pe calcaiele lui nu i-ar aduce lui Allah nicio stricaciune. Si Allah ii va rasplati pe cei multumitori.”(trad.sensurilor 3 : 144) Dupa aceasta, Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) a continuat, „Acela care i s-a supus lui Muhammed trebuie sa stie ca Muhammed este mort. Acela care i s-a supus lui Allah, sa stie ca Allah nu moare niciodata.”

Ascultandu-l cu luare aminte, oamenii au realizat ca pana chiar si pentru un Profet moartea era inevitabila. Astfel, spiritele lor s-au calmat. Se relateaza ca ’Umar ibn Al-Khattab a spus : „Era ca si cum as fi auzit pentru prima oara acest verset recitat de Abu Bakr.”

Si primul lucru in legatura cu care companionii au inceput sa-si faca griji era alegerea unui succesor (Calif) al Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) care sa preia conducerea noii natiuni (Ummah) musulmane. Dupa lungi dezbateri si discutii (in locul numit „Saqifat Bani Saa’idah”) eroul nostru, Abu Bakr Al-Siddiq, a fost desemnat in unanimitate Calif sau succesor al Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Alegerea sa in acest post important care impune indeplinirea unor sarcini dificile nu trebuie sa mire pe nimeni. El nu doar ca a fost cel mai vechi si apropiat prieten al Profetului, calcandu-i cu fidelitate pe urme, ci si seniorul multor importanti companioni. Mai mult, Profetul insusi (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) l-a desemnat sa conduca in locul sau si de fata cu el comunitatea musulmana adunata pentru rugaciune, totul petrecandu-se in timpul ultimei sale imbolnaviri. Toate acestea au fost semnale clare ca Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) l-a preferat pe el pentru a-l succeda in fruntea ummei musulmane. Istoricii au comentat abtinerea desemnarii verbale, fara echivoc a lui Abu Bakr Al-Siddiq, drept succesor, pe motiv de a nu viola tocmai in perioada de inceput, critica, a tinerei comunitati un principiu important in Islam : cel al SHUREI (’consultarii’).

Al doilea motiv critic salvat de eroul nostru a fost cel reprezentat de tendinta unor noi adepti ai Islamului de a ramane in afara sa, lucruri petrecute dupa moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) si incurajate de cativa impostori care si-au autoproclamat profetia. Unii dintre ei chiar au dorit sa nu mai plateasca zakatul(’milostenia’), cu toate ca nu au renuntat la crezul islamic. Dar pentru Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu), un credincios student si un foarte meticulos discipol al profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), acesti tradatori trebuiau gasiti si readusi pe Calea cea dreapta. Unii dintre companioni l-au atentionat asupra dorintei sale, aratandu-i pericolul la care se expune daca va lupta impotriva acestei mase de oameni, apartinand unui numar foarte mare de triburi. Insa, specific credintei sale nealterate in Allah si in sprijinul Sau divin, eroul nostru a decis sa mearga mai departe, chiar daca va ramane singur in incercarea sa. Asa cum era de asteptat, toti primii companionii Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) i s-au alaturat, campaniile purtate impotriva apostatilor incheindu-se cu succes. Islamul a redevenit religia Peninsulei Arabe. Sub indrumarea eroului nostru, raspandirea credintei a inceput sa se faca simtita inspre teritoriile din nord, in teritoriile Semilunei Fertile.

Calitatea sa de discipol fidel al Profetului este din nou evidentiata in cadrul urmatoarei intamplari. Cu cateva zile inainte de moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), acesta pregatise o armata sub comanda tanarului Usamah ibn Zayd (radiy-Allahu ’anhu) care sa lupte impotriva romanilor, in teritoriile dinspre nord. Moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) a surprins fortele armate la periferia Medinei, gata de deplasare. Prin urmare, sugestiile in vederea renuntarii la aceasta campanie si retinerea ostenilor pentru confruntarea cu rebelii din Peninsula, nu au incetat sa apara. Toate aceste sfaturi erau logice, insa pentru Abu Bakr ceva si mai important era limpede. Si anume, decizia pe care o adoptase Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Ea trebuia sa fie dusa la indeplinire, indiferent de circumstantele dificile cu care se confruntau. Instructiunile date de catre eroul nostru au fost : „Sa plece armata lui Usamah. Jur pe Allah ca daca as fi incoltit de lupi si tot nu as ezita in a-i da ordin sa isi vada de misiunea sa. Pentru nimic in lume nu o sa schimb ceea ce a stabilit Mesagerul lui Allah.” ’Umar ibn Al-Khattab, portavocea unora dintre primii companioni ai Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), i-a sugerat lui Abu Bakr sa-l inlocuiasca pe comandantul armatei, acesta fiind prea tanar si avand sub ordine mai multi companioni seniori ai Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Auzindu-l, eroul nostru s-a infuriat si, apucandu-l de barba pe ’Umar, i-a spus, „Vai tie, ’Umar ! Profetul l-a numit pe el, iar eu sa-l schimb cu un altul ?!” In cele din urma, amandoi, Abu Bakr si ’Umar (radiy-Allahu ’anhu) au mers in fata ostenilor pentru a-si lua ramas bun. Comandantul (tanarul Usamah) a incalecat. Modestul calif Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) a executat inspectia mergand pe jos, ceea ce l-a determinat pe Usamah ibn Zayd (radiy-Allahu ’anhu) sa se simta stanjenit. A dorit sa coboare si i-a solicitat califului sa ii ia locul pe cal.Insa eroul nostru a insistat ca lucrurile sa ramana asa cum sunt, „Ce este rau sa merg o ora pe jos de dragul lui Allah ?” Apoi, politicos a cerut permisiunea tanarului comandant sa-l opreasca la Medina pe ’Umar ibn Al-Khattab, ca sfetnic al sau. In mod firesc, ar fi putut sa faca acest lucru fara a-i cere permisiunea lui Usamah, din moment ce el era califul. Insa nu a facut-o, stiind ca misiunea lui Usamah i-a fost incredintata de catre Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Prin urmare, a preferat sa procedeze astfel, in semn de respect, deunazi mai tanarul comandant nefiind sub comanda sa.

Si istoria ne-a demonstrat intelepciunea de care a dat dovada eroul nostru in a trimite in lupta armata lui Usamah, asa cum era stabilit de la bun inceput. Astfel, rebelii din partea de nord a Peninsulei, observand armata care se indrepta pentru a-i infrunta pe romani, si-au spus in sinea lor, „Daca pozitia carmuitorilor ar fi fost subrezita, califul nu si-ar fi permis sa trimita o asemenea armata sa lupte impotriva romanilor !” Si aceasta a fost una dintre cauzele care i-a adus pe rebeli la tacere.

In al doisprezecelea an dupa Hijra, Abu Bakr Al-Siddiq (radiy-Allahu ’anhu) a murit, moment in care Islamul a prins deja radacini puternice atat in Peninsula Araba, cat si in unele regiuni invecinate in partea de nord si est.

 

Sursa: Mahmoud Esma’il Sieny – “Heroes of Islam”, Editura Darussalam

Traducere: AbdurRahman
Source Link

Views: 1

Cum a fost ‘Ali ales calif?

 

 

Care este background-ul în cazul alegerii celui de-al patrulea calif dreptcălăuzit?

 

shutterstock_93404287            În timpul conducerii lui ’Osman au existat unele greutăţi şi periode dificile, însă mulţi istorici sunt de acord că motivul cel a important a fost că răspândirea Islamului era una rapidă şi un număr mare de oameni începuseră să urmeze Islamul în atât de multe şi variate zone, iar dintre aceştia nu toţi avuseseră şansa să se dezvolte în Islam sub supravegherea Profetului, aşadar erau unele aspecte cu care ei veneau din trecutul lor. Greutăţile au sfărşit prin asasinarea celui de-al treilea calif, ’Osman, un om foarte pios.

După asasinarea lui ’Osman situaţia era destul de confuză şi depresivă, iar ’Ali era foarte deprimat şi nefericit din cauza celor întâmplate. El se izolase şi s-a retras în singurătate. Unii dintre companionii proeminenţi ai Profetului au mers la el şi l-au implorat spunându-i că în timpurile de faţă, în situaţia dată  ei nu se puteau gândi la altcineva care să fie mai calificat şi competent pentru a fi cel de-al patrulea calif. Unii istorici afirmă că  el a ezitat şi a preferat să fie mai mult un sfătuitor decât un conducător. Acesta a fost caracterul şi firea tuturor califilor drept-călăuziţi. Ei erau toţi umili şi nu ajunseseră la conducere pentru putere, pentru că acea funcţie necesita foarte mult sacrificiu, nu precum în zilele noastre când conducătorii au tot felul de beneficii.

El a spus că nu poate accepta aceasta decât în moschee, locul comun pentru fiecare musulman şi musulmană de a-şi exprima opinia, şi cu accepţiunea şi consensul celorlalţi musulmani. Aceasta ne arată, din nou, aceleaşi principii de bază la care aderau toţi cei patru califi. Aceasta arată că indiferent de metoda sau mecanismul prin care fiecare dintre aceşti patru califi drept-călăuziţi a fost ales, fiecare dintre aceştia a fost ales după ba’iah.

 

 

sursa: Interviuri cu Jamal BadawiSource Link

Views: 2

‘Ali ibn Abi Talib – al patrulea calif

 

 

‘Ali ibn Abi Talib (radiy-Allahu ‘anhu): Varul si ginerele Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) si primul copil care a imbratisat Islamul.

– Dorinta ta este ca eu sa raman in urma, impreuna cu femeile si copiii ?

– Oare nu ti-ai dori sa fii pentru mine ceea ce Aaron a reprezentat pentru Moise ? Diferenta este ca dupa mine nu va mai veni nici un alt profet.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAcest scurt dialog dintre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) si eroul nostru ne ofera imaginea pozitiei privilegiate pe care acesta din urma o avea in ochii Profetului Islamului. El a avut loc chiar inaintea bataliei de la Tabuk, dupa ce eroul nostru a fost desemnat de catre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) sa administreze viata de zi cu zi a musulmanilor din Medina, timp in care Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) urma sa se deplaseze cu armata sa la Tabuk (in apropierea granitei nord-vestice).

Aceasta a fost prima data cand ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) a fost insarcinat cu o asemenea responsabilitate, prin urmare lipsind de langa Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) la una dintre importantele batalii. Iar ramanerea sa in Medina in timp ce Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) impreuna cu companionii sai tocmai mergeau la lupta, nu a fost resimtita tocmai usor din moment ce eroul nostru era un luptator de temut. Simtindu-l, Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) l-a consolat comparandu-i pozitia cu cea a lui Aaron atunci cand Moise l-a indrituit sa ramana cu poporul sau in timpul intalnirii stabilite cu Domnul Sau (a se vedea traducerea Coranului, 7 : 142).

‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) a fost primul copil care a imbratisat Islamul si, prin urmare, unul dintre primii care l-au urmat pe Profet. Acest lucru a avut loc pe cand avea numai 10 ani, crescand in sanul familiei Profetului (radiy-Allahu ‘anhu) deoarece tatal sau, Abu Talib era un om cu o conditie precara. Acesta a fost si motivul pentru care atat fratele lui Abu Talib, Hamza (radiy-Allahu ‘anhu), cat si nepotul sau, Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) l-au ingrijit pe rand. Astfel, eroul nostru a fost norocos pentru ca a fost crescut si educat de catre Profetul insusi (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam).

Cand profetul Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) a primit revelatia de la Domnul Sau si a fost indemnat sa raspandeasca mesajul Islamului, asa cum era normal, sotia sa, Khadijah (radiy-Allahu ‘anha) si ‘Ali au fost primii care l-au urmat. Datorita faptului ca eroul nostru a imbratisat Islamul la o varsta atat de frageda, el s-a numarat printre putinii mekkani care niciodata nu s-au inchinat idolilor, motiv suficient ca, adesea cand este mentionat numele sau, sa se rosteasca formula “Karrama-Llahu wajnahu” (aprox. ‘Fie ca Allah sa-i onoreze fata sa’). Chiar se spune despre el ca a fost nascut in interiorul Ka’abei, la 33 de ani dupa nasterea Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam).

Eroul nostru a fost ales de catre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) sa doarma in locul sau in noaptea Hijrei (emigrarii la Medina) cu scopul de a-i induce in eroare pe tinerii politeisti care asteptau pe prispa casei sa-l ucida pe Profet, creandu-le astfel impresia ca inca se afla in pat. In tot acest timp, insa, profetul Muhammad (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) deja plecase impreuna cu prietenul sau apropiat si companion, Abu Bakr (radiy-Allahu ‘anhu), inspre Medina. De asemenea, ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) este cel caruia Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) i-a incredintat gestiunea catorva afaceri aflate in derulare in Makkah.

Dupa emigrarea la Medina, eroul nostru a fost ales drept ‘frate’ al Profetului, cand acesta din urma (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) a dispus ca fiecarui musulman rezident in Medina sa-i fie dat in grija un imigrant din Makkah. De asemenea, i-a oferit-o drept sotie pe fiica cea mai iubita, Fatima (radiy-Allahu ‘anha). Pe campul de lupta, eroul nostru adesea a fost onorat dandu-i-se steagul oficial al Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam). Cum deja am mentionat, eroul nostru nu a lipsit din nici o batalie alaturi de Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), cu exceptia celei de la Tabuk.

Vitejia sa este renumita in istoria Islamului, adaugandu-se altor calitati, precum : stiinta, intelepciunea, evlavia si altele. Toate acestea sunt normale din moment ce a fost crescut de catre Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) insusi. Cei doi au fost foarte apropiati chiar si pe teren, pe parcursul vietii Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) fiindu-i vecin apropiat si ginere, ceea ce i-a permis sa invete direct de la sursa. In ceea ce priveste, insa, curajul sau, vom vorbi mai tarziu.

Dupa moartea profetului Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), eroul nostru s-a dovedit a fi un sfetnic sincer si sustinator permanent al tuturor celor trei califi drept-calauziti de dinaintea sa, Abu Bakr, Umar si ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhuma), oferindu-le consiliere si sprijinindu-i in eforturile de organizare a statului islamic. El chiar i-a oferit-o drept sotie califului ‘Umar (radiy-Allahu ‘anhu) pe fiica sa, Umm Kulthum (radiy-Allahu ‘anha).

Locul special pe care eroul nostru l-a avut in ochii califului ‘Umar (radiy-Allahu ‘anhu) se poate intrevedea si din alegerea sa dintre sase vechi companioni drept succesor dupa moartea califului.

In timpul califatului lui ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu), atunci cand mai multi rebeli au sosit la Medina, eroul nostru a incercat mai intai sa-i opreasca, dupa care si-a trimis pe cei doi fii ai sai mai mari, alaturi de alti prieteni credinciosi si musulmani devotati, sa-l apere pe calif.

Cea mai mare minciuna din istoria Islamului

In conditiile date, este cu adevarat socant pentru orice invatacel sincer al istoriei Islamului sa creada ca poate exista musulmani care sa dea crezare intrigilor tesute de catre evreul ‘Abdullah ibn Saba’ si acolitii sai in legatura cu un presupus conflict pe care ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) l-ar fi avut cu alti companioni ai Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), in special cu ceilalti trei califi drept-calauziti, in legatura cu uzurparea dreptului sau la conducerea califatului ! Ceea ce este si mai rau este faptul ca unii asa-numiti musulmani, autodescrisi ca aparatori ai lui ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu), au pretins ca eroul nostru, barbatul curajului extrem, slujitor al spiritului de dreptate, se temea de acesti califi ! Atunci cum se face ca el a dat in casatorie unuia dintre ei (lui ‘Umar – radiy-Allahu ‘anhu) pe fiica sa ? Dupa cum stim cu totii astazi, aceasta mare minciuna fabricata de catre evreul ‘Abdullah ibn Saba’ si impodobita sub actiunea diferitilor factori etnici, in special cei care tin de adoratorii persani ai focului si de cei care au deplans caderea Imperiului Persan sub armatele califului ‘Umar, este responsabila de marea scindare a comunitatii de musulmani.

Multi musulmani, cautatori ai sfaturilor religioase sau ai opiniilor oficiale, fac referire la eroul nostru drept conducator al companionilor Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) si aceasta datorita cunoasterii sale profunde a invataturilor Islamului, dar si datorita intelepciunii sale in aplicarea dreptatii. De fapt, ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) a fost ales de catre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), in timpul vietii sale, sa-l reprezinte in fata oamenilor din Yemen.

Printre multe alte povestiri care pun in lumina caracterul eroului nostru este si cea care creioneaza disputa dintre el (in calitate de comandant al drept-credinciosilor si sef al statului islamic) si un evreu, cu privire la o armura care ii apartinuse, insa ii fusese luata de catre evreu. Imaginati-va ca insusi califul sa-l cheme pe unul dintre cetateni la resedinta sa pentru a-si disputa un lucru. Si aceasta nu era tot ! Analizand cazul, judecatorul Shuraih a decis in favoarea evreului, deoarece martori din partea eroului nostru nu erau decat copiii sai si slujitorul Rafi’. Si, eroul nostru, ca orice membru cinstit al comunitatii, a acceptat verdictul. Asa cum era normal, aceasta scena l-a impresionat atat de mult pe evreu, incat a anuntat ca doreste sa imbratiseze Islamul, returnand eroului nostru armura pe care si-o insusise in mod incorect. Ali, i-a daruit-o, insa, drept cadou.

Curajul si puterea eroului nostru constituie exemple pentru orice musulman care lupta pe Calea Islamului. Eroul nostru (radiy-Allahu ‘anhu) s-a aflat intotdeauna in fruntea armatei musulmane la fiecare batalie la care a luat parte. Atunci cand la Khaybar (in nordul Medinei) musulmanii au asediat triburile evreiesti tradatoare, fortaretele acestora au opus o rezistenta iesita din comun. Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) le-a spus companionilor : “Maine stindardul va flutura in mainile unui barbat care-i iubeste pe Allah si pe Mesagerul Sau si pe care acestia (Allah si Mesagerul Sau) il iubesc, la randul Lor. Este un barbat dintre voi care niciodata nu a plecat de pe campul de lupta.” Cu totii au sperat ca fiecare sa fie onorat cu purtarea drapelului. Insa, acesta s-a dovedit a fi eroul nostru, Ali (radiy-Allahu ‘anhu), cel care suferea de o boala la ochi. Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) a facut uz de metodele sale de medicina, vindecandu-l. Dupa aceea i-a daruit stindardul cu ajutorul caruia sa conduca ofensiva. Victoria a fost obtinuta, iar fortareata Khaibar – cucerita.

Asemenea tuturor eroilor Islamului, Ali (radiy-Allahu ‘anhu) era recunoscut pentru umilinta sa. Chiar si atunci cand a devenit calif, hainele sale erau foarte simple si ieftine. Cand cineva a vorbit cu el despre acest aspect, raspunsul sau a fost :“Aceasta [atitudine] ma tine cel mai bine departe de infumurare, fiind un exemplu bun de urmat pentru orice musulman.” De asemenea, pe timpul zilei el s-a dovedit a fi un luptator necrutator, iar noaptea – un adorator devotat si cu frica fata de Allah Preainaltul.

Printre multele vorbe intelepte ale eroului nostru, amintim:

“Un barbat niciodata nu trebuie sa astepte altceva de la Domnul sau in afara salvarii si nici nu trebuie sa se teama pentru altceva decat pentru pacatele sale.”

“Cineva care are carente in cunostinte nu trebuie sa se rusineze sa intrebe, iar celui care detine stiinta niciodata nu trebuie sa-i fie prea rusine pentru a-si recunoaste ignoranta, spunand: ‘Si Allah stie cel mai bine.’ “

“Rabdarea si perseverenta sunt pentru credinta asa cum este mintea pentru corp. Acela care nu este perseverent si rabdator nu are credinta.”

Martiriul eroului nostru

Ali ibn Abi Talib (radiy-Allahu ‘anhu) a fost ales calif dupa uciderea perfida a lui ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu) de catre cativa adepti gresit-calauziti ai evreului ‘Abdullah ibn Saba’, intr-un climat infectat cu intrigi otravite, rastalmaciri ale spuselor si deciziilor califului si scrisori fabricate. Astfel, unii dintre dusmanii Islamului au masluit diverse depese in numele Aishei (radiy-Allahu ‘anha), a lui ‘Ali, Talhan si a altor companioni de marca ai Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), pe care le-au expediat in diferite locatii unde traiau musulmani si in care au pretins ca acela care ii conduce este corupt si ca trebuie inlaturat. In acelasi timp, a fost nascocita o alta scrisoare, de aceasta data in numele califului ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu), prin care se ordona decapitarea catorva musulmani. Aceasta din urma scrisoare a fost trimisa in mainile rebelilor cu scopul de a le intensifica ura fata de evlaviosul calif si de a le oferi un motiv in plus pentru a-l presa sa abdice si, eventual chiar sa-l ucida, ceea ce au si facut. Am spus mai sus “gresit-calauziti” deoarece, asa cum istoria ni i-a redat, o parte dintre ei au manifestat fanatism, crezand ca tot ceea ce fac este “drept” sau ca dau o mana de ajutor cauzei Islamului. In realitate, ei nu au obtinut altceva decat sa-i deterioreze temelia, provocand cea mai mare ruptura din sanul comunitatii musulmane.

In aceste circumstante, destinul eroului nostru a fost acela de a fi ales calif. De acum incolo, musulmanii s-au divizat in doua : o factiune loiala califului nou ales (sau dorind sa lase aceasta impresie) si o alta preocupata de revansa fata de uciderea miseleasca a precedentului calif, ea cuprinzand si unele dintre rudele sale. Cei din urma au insistat ca noul calif Ali sa-i predea lor pe ‘ucigasii’ lui ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu) pentru a-i pedepsi. Eroul nostru, un barbat cu un pronuntat spirit de dreptate, asa cum am vazut mai devreme, a dorit ca respectivele persoane mai intai sa fie cercetate si abia apoi, in functie de gradul de vinovatie, sa fie pedepsite. Din pacate, aceasta atitudine a sa a fost gresit inteleasa, in sensul unei asa-presupuse protectii acordata ‘ucigasilor’ lui ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu), de aici rezultand trei confruntari armate. Adevarul este ca aceste nedorite lupte nu ar fi avut loc vreodata tinand cont ca liderii celor doua factiuni, atat eroul nostru, cat si guvernatorul Siriei, Mu’awiyah ibn Abi Sufyan, erau renumiti pentru intelepciunea si integritatea lor. Dar dusmanii Islamului, care nu urmareau altceva decat sa raspandeasca zazanie au ucis figuri reprezentative din ambele tabere, reusind, intrun final sa determine escaladarea tensiunii, sanctiunea fiind lupta deschisa.

La fel de adevarat este ca una dintre partile implicate in conflictul armat rezultat a fost condusa de catre ‘Aishah, vaduva Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam). Pentru a controla cat mai bine desfasurarea evenimentelor si a evita varsarea de sange musulman, ea s-a deplasat in Irak impreuna cu un grup de companioni importanti ai Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam). Din nefericire, acest lucru se petrecea prea tarziu, confruntarea dintre tabara condusa de ‘Aishah (radiy-Allahu ‘anha) si cea a eroului nostru ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) incepand. Lupta, cunoscuta in istorie drept Batalia camilei, a avut loc in anul 36 h., iar eroul nostru este cel care si-a apropiat victoria. In acelasi timp, convins fiind de bunele intentii ale ‘Aishei (radiy-Allahu ‘anha), din respect a dispus toate masurile ca ea sa revina in siguranta la Medina. Se spune ca ‘Aisha (radiy-Allahu ‘anha) a regretat foarte mult implicarea sa intr-o asemenea incurcatura.

Haideti sa revenim la batalia de la Sifin, dintre tabara eroului nostru si cea a lui Mu’awiyah, care a avut loc in anul 37 h. Asa cum am mentionat mai devreme, cautatorii de zazanie au concertat totul astfel incat cele doua grupari sa se lupte una impotriva celeilalte, armata eroului nostru iesind victorioasa. Intr-un final s-a solicitat ca institutia arbitrajului sa intre in functiune, propunere acceptata de catre eroul nostru, conform intelepciunii si deschiderii cu care ne-a obisnuit. Abu Musa Al-Ash’ari (radiy-Allahu ‘anhu) a fost desemnat pentru a-l reprezenta pe eroul nostru, in vreme ce ‘Amr ibn Al-As (radiy-Allahu ‘anhu) – pe Mu’awiyah. Ambii au convenit ca lupta trebuie sa ia sfarsit, partile implicate parasind campul de confruntare.

Unii mai fanatici, din partea eroului nostru, numiti ulterior “kharigiti” (in traducere libera “cei care au alta parere decat a majoritatii”, in acest caz una nociva), s-au opus cu vehementa ideii de arbitraj. Ei au mers pana acolo incat i-au numit pe cei care erau au sustinut arbitrajul, inclusiv pe califul drept-credincios – necredinciosi (kuffar), motiv suficient de puternic ca ei sa fie ucisi ! Au luptat impotriva eroului nostru si a sustinatorilor sai la Nahrawan, unde au si suferit o drastica infrangere.

In anul 40 h, acesti gresit-calauziti kharigiti s-au reunit si au pus la cale o conspiratie care sa duca la eliminarea califului, a lui Mu’awiyah si a lui ‘Amr ibn Al-As (Allah sa fie multumit de ei toti !). Sub vesmantul noptii, in data de 17 Ramadan 40 h., unul dintre cei trei care au complotat, pe numele sau Abdur-Rahman ibn Muljim, l-a asteptat pe eroul nostru pe drumul sau spre moscheea unde obisnuia sa-si faca rugaciunea de dimineata (Fajr), injunghiindu-l cu o sabie. La doar cateva zile de la acest atac miselesc, marele calif  Ali, varul si ginerele profetului Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) a parasit aceasta lume pentru fericirea eterna a Paradisului, fiind unul dintre cei zece care au primit de la Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) vestea ca vor locui in Paradis.

Astfel a luat sfarsit viata marelui erou al Islamului dupa mai putin de 5 ani de lupta impotriva dezordinii si agitatiei provocate de diversi conspiratori. In valtoarea acestor evenimente nefericite au murit mai multi companioni de marca ai Profetului (salla-Llaahu alayhi wa-sallam).

Odata cu moartea eroului nostru a luat sfarsit perioada de aur a celor patru califi drept-calauziti. Fie ca Allah Preainaltul sa-i rasplateasca pe ei toti pentru marile servicii pe care le-au facut Islamului si musulmanilor.

 

Sursa: Mahmoud Esma’il Sieny – “Heroes of Islam”, Editura Darussalam

Traducere: AbdurRahmanSource Link

Views: 1