Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Tag: companionii profetului

Primul sol al Islamului – partea a 2-a

  Zilele şi anii au trecut. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi companionii săi au emigrat la Medina, iar tribul Quraish fierbea de furie, urmărindu-i pe aceia care erau adoratori evlavioşi. Astfel a avut loc bătălia de la Badr în care au primit o lecţie şi şi-au pierdut puterea. După aceasta […]

 

Uhud musab bin umeyr 480x330 Primul sol al Islamului – partea a 2-aZilele şi anii au trecut. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi companionii săi au emigrat la Medina, iar tribul Quraish fierbea de furie, urmărindu-i pe aceia care erau adoratori evlavioşi. Astfel a avut loc bătălia de la Badr în care au primit o lecţie şi şi-au pierdut puterea. După aceasta s-au pregătit pentru răzbunare şi astfel a avut loc bătălia de la Uhud. Musulmanii s-au mobilizat, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a stat în mijlocul lor, i-a ales pe cei credincioşi şi l-a desemnat pe cel care va purta steagul, cel ales fiind Mus’ab Cel Bun.

 

Teribila bătălie s-a dezlănţuit, lupta a fost acerbă. Arcaşii nu au respectat ordinele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), părăsindu-şi posturile de pe munte când i-au văzut pe politeişti retrăgându-se ca şi cum ar fi fost înfrânţi. Dar această acţiune a lor a transformat curând victoria musulmanilor în înfrângere. Musulmanii au fost luaţi prin surprindere de către cavaleria tribului Quraish în vârful muntelui, numeroşi musulmani fiind ucişi de săbiile politeiştilor.

 

Când au văzut că s-a instalat confuzia şi oroarea în rândurile musulmanilor, politeiştii s-au îndreptat spre Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru a-l ucide. Mus’ab a înţeles ameninţarea iminentă, a înălţat steagul şi a strigat: „Allahu Akbar! Allah este Cel Mai Mare!” S-a întors şi a luptat tăind în stânga şi în dreapta, ucigându-i pe duşmani. Tot ce voia era să atragă atenţia asupra sa pentru ca duşmanii să se îndepărteze de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). El însuşi a devenit asemeni unei întregi armate. Mus’ab a purces singur la luptă ca şi cum ar fi fost o armată de giganţi, ridicând steagul cu o mână şi lovind cu sabia din cealaltă mână. Însă duşmanii se înmulţeau în jurul său. Erau dispuşi să facă orice pentru a-l putea găsi pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

 

Să permitem aşadar unui martor în viaţă să ne descrie cea din urmă scenă a lui Mus’ab Cel Bun. Ibn Sa’d a spus că Ibraahim Ibn Muhammad Ibn Sharhabiil Al-’Abdriy a relatat că tatăl său a spus: „Mus’ab Ibn ’Umair a purtat steagul în ziua bătăliei de la Uhud. Când musulmanii au fost dispersaţi, el a continuat lupta până când l-a întâlnit pe Ibn Quma’ah. Acesta l-a lovit tăindu-i mâna dreaptă, dar Mus’ab a spus: «Şi Muhammad nu este decât un trimis şi au mai fost înaintea lui şi alţi trimişi.» (Coran 3: 144). El a purtat steagul în mâna sa dreaptă şi s-a sprijinit pe ea. Acesta i-a tăiat şi mâna dreaptă, dar el s-a sprijinit pe steag şi l-a ţinut cu braţele, spunând în acest timp: «Şi Muhammad nu este decât un trimis şi au mai fost înaintea lui şi alţi trimişi.» (Coran 3: 144). Un al treilea l-a străpuns cu lancea. Mus’ab a căzut îmbrăţişând steagul.”

 

Cel mai prețios dintre martiri căzuse! El a murit luptând de dragul lui Allah în marea bătălie a sacrificiului şi a credinţei. A crezut că, dacă va cădea, va reprezenta o punte către moartea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), pentru că acesta va rămâne fără apărare şi protecţie. S-a pus pe sine în calea răului de dragul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Simţind o putere colosală datorită fricii şi a iubirii sale pentru el, a continuat să spună cu fiecare lovitură de sabie care a căzut asupra sa, din partea dușmanilor: „Şi Muhammad nu este decât un trimis şi au mai fost înaintea lui şi alţi trimişi.” (Coran 3: 144). Acest verset a fost revelat ulterior, după ce el l-a rostit.

 

După bătălie au găsit cadavrul acestui martir întins cu faţa în jos, ca şi cum i-ar fi fost teamă să privească momentul în care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ar fi fost rănit. Şi-a ascuns faţa astfel încât să evite această scenă. Sau se poate să-i fi fost ruşine de faptul că a căzut înainte de a asigura protecţia Profetului lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), înainte de a-l servi apărându-l până la sfârşit.

 

Allah este alături de tine, o, Mus’ab! Ce poveste minunată de viaţă!

 

Source Link

Views: 2

Cel care a eliberat Egiptul de sub conducerea Romei -3

Cel care a eliberat Egiptul de sub conducerea Romei partea a treia   Care sunt situaţiile în care inteligenţa şi perspicacitatea lui ’Amr a excelat? Nu includem printre acestea poziţia sa alături de Abu Muusaa Al-Ash’ariy în incidentul de la arbitraj, atunci când cei doi au căzut de acord să îi destituie pe ’Aliy şi […]

Cel care a eliberat Egiptul de sub conducerea Romei

partea a treia

 

Care sunt situaţiile în care inteligenţa şi perspicacitatea lui ’Amr a excelat? Nu includem printre acestea poziţia sa alături de Abu Muusaa Al-Ash’ariy în incidentul de la arbitraj, atunci când cei doi au căzut de acord să îi destituie pe ’Aliy şi pe Mu’aawiyah din funcțiile lor şi să supună chestiunea consultării dintre musulmani. Abu Muussa a implementat înţelegerea, iar ’Amr nu şi-a dus la bun sfârşit partea sa din înţelegere.

 

O imagine clară a inteligenţei şi a intuiţiei sale poate fi observată în atitudinea sa cu privire la căpetenia cetăţii Babylonului (aproape de Cairo, orașul din zilele noastre) în timpul războiului său cu Roma, desfăşurat în Egipt, şi într-o altă confruntare istorică, în bătălia de la Yarmuuk, cu Artubun al Romei.

 

Când Artubun şi comandantul l-au invitat pe ’Amr pentru a vorbi, le-au poruncit unora dintre bărbaţii lor să arunce cu o piatră în el, imediat după plecarea din citadelă, şi să pregătească totul pentru ca uciderea lui ’Amr să fie o chestiune inevitabilă.

 

’Amr l-a întâlnit pe comandant fără a-l suspecta de ceva, iar reuniunea lor a luat sfârşit. În timp ce ’Amr se afla în drum spre citadelă, a zărit deasupra zidurilor ceva suspect care a trezit în el un puternic simţ al pericolului şi de îndată s-a comportat într-o manieră remarcabilă. S-a întors la comandantul citadelei cu paşi siguri şi lenţi, cu încredere şi cu zâmbetul pe faţă ca şi cum nimic nu l-ar fi speriat sau nu i-ar fi trezit suspiciunea. L-a întâlnit pe comandant şi i-a spus: „Mi-a venit o idee în minte, pe care voiam să ţi-o împărtăşesc. Am alături de mine, acolo unde au campat companionii mei, un grup dintre primii companioni ai Profetului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care au intrat în Islam. Căpetenia Credincioşilor nu ar lua nicio decizie fără a-i consulta şi nu ar trimite la luptă o armată fără a-i numi pe aceştia în fruntea luptătorilor şi a soldaţilor. Îi voi aduce la tine pentru a auzi ceea ce am auzit şi eu, pentru ca ei să fie la fel de lămuriţi precum sunt eu.”

 

Comandantul romanilor a înţeles că ’Amr, în naivitatea sa, i-a oferit o oportunitate unică în viaţă. Prin urmare s-a gândit că este mai bine să fie de acord cu el, iar, când se va întoarce cu mai mulţi comandanţi musulmani şi cei mai buni dintre oamenii şi conducătorii lui, să le ofere lovitura de graţie şi să îi doboare pe toţi odată în loc să îl doboare doar pe ’Amr.

 

În secret, a ordonat anularea planului de asasinare a lui ’Amr şi s-a despărţit în mod cordial de acesta, strângându-i mâna cu entuziasm şi încântare. ’Amr a zâmbit în cel mai inteligent mod, caracteristic arabilor, în timp ce părăsea citadela.

 

Dimineaţa, ’Amr s-a întors în citadelă în fruntea unei armate, călare pe calul său care necheza zgomotos, cu mândrie şi veselindu-se. Da, pentru că şi el, de asemenea, ştia multe lucruri despre şiretenia stăpânului său.

 

În anul patruzeci și trei după hegira, ’Amr Ibn Al-’Aas a murit în Egipt, unde guverna. A făcut bilanţul vieţii sale în ultimile sale clipe, spunând: „În prima parte a vieţii mele am fost un necredincios şi am fost unul dintre cei mai înverşunaţi oameni împotriva Profetului lui Allah, deci dacă aş fi murit în acea zi, focul ar fi fost soarta mea. Apoi am jurat credinţă Profetului lui Allah şi nu a existat o persoană mai dragă mie decât el şi mai glorioasă în ochii mei decât el. Dacă aş vrea să îl descriu, nu aş putea, pentru că nu l-am putut privi, purtându-i respect şi frică. Dacă aş fi murit atunci, mi-aş fi dorit să mă număr printre locuitorii Paradisului. După aceasta, am fost testat prin accederea la conducere şi prin lucruri materiale. Nu ştiu dacă ele au fost pentru mine sau împotriva mea.”

 

Apoi şi-a ridicat privirea către cer cu evlavie, invocându-şi Domnul, Preamilostivul, Magnificul: „O, Allah, nu sunt nevinovat, deci iartă-mă! Nu sunt puternic, deci ajută-mă! Iar dacă Îndurarea Ta nu mă atinge, cu siguranţă mă voi număra printre cei distruşi.”

 

A continuat să implore şi să se roage până când spiritul său a urcat la Allah, iar ultimele sale cuvinte au fost: „Nu este alt Dumnezeu în afară de Allah.”

 

amr Cel care a eliberat Egiptul de sub conducerea Romei -3În pământul Egiptului, pe care ’Amr l-a adus pe calea Islamului, unde corpul său a fost depus în cele din urmă, şi deasupra pământului său dur, scaunul său încă rezistă peste secole. Aici obişnuia să predea, să judece, să conducă, sub acoperişul vechii sale moschei, Moscheea lui ’Amr, prima moschee din Egipt în care numele lui Allah Unicul este menţionat şi proclamat între pereţii săi şi din amvonul său, alături de cuvintele lui Allah şi de principiile Islamului.

Source Link

Views: 0

Cum mi-am marturisit credinta – 1

Cum mi-am marturisit credinta partea intai –   At-Tufail a crescut in ţinutul Daws într-o nobilă şi respectată familie. A fost înzestrat cu talent poetic, faima şi excelenţa sa răspândindu-se printre triburi. În timpul sezonului ’Ukaadh, când poeţii arabi veneau de peste tot iar oamenii se adunau pentru a-şi face cunoscute poeziile, At-Tufail obişnuia să […]

Cum mi-am marturisit credinta

  • partea intai –

 

At-Tufail a crescut in ţinutul Daws într-o nobilă şi respectată familie. A fost înzestrat cu talent poetic, faima şi excelenţa sa răspândindu-se printre triburi. În timpul sezonului ’Ukaadh, când poeţii arabi veneau de peste tot iar oamenii se adunau pentru a-şi face cunoscute poeziile, At-Tufail obişnuia să îşi ocupe locul printre primii.

 

Obişnuia să meargă în Mekka şi în alte momente decât cu ocazia ’Ukaadh-ului. Odată a vizitat Mekka atunci când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de abia începuse să îşi declare misiunea, iar tribului Quraish i-a fost frică de faptul că At-Tufail îl va întâlni şi va fi determinat să se convertească la Islam, iar apoi îşi va pune talentul poetic în serviciul Islamului. Acesta ar fi constituit un blestem asupra tribului Quraish şi asupra idolilor lor. Din această cauză, ei s-au adunat în jurul său şi l-au tratat cu ospitalitate, asigurându-i tot confortul necesar. Apoi l-au avertizat în privinţa întâlnirii cu Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Ei i-au spus: „El are un discurs fermecător asemeni magiei şi desparte un om de fiul său, un altul de fratele său şi un altul de soţia sa. Mi-e frică de el pentru tine şi pentru oamenii tăi. Deci nu vorbi cu el şi nici nu asculta nicio discuţie despre el.”

 

Să îl ascultăm pe însuşi At-Tufail istorisind restul poveştii: „Astfel, pe Allah, ei insistau încontinuu să nu ascult nimic de la el şi să nu îl întâlnesc. Când am mers la Ka’bah, mi-am umplut urechile cu vată pentru a nu auzi nimic din ce avea de spus, atunci când a vorbit. L-am găsit acolo, rugându-se la Ka’bah şi am stat aproape de el. Allah nu a refuzat nimic, însă m-a determinat să aud o parte din ceea ce citea el. Am auzit un discurs plăcut şi mi-am spus: «O, pot să îmi pierd mama! Într-adevăr, sunt un poet inteligent. Nu aş eşua în a distinge binele de rău. Ce mă împiedică să îl ascult pe acest om şi ceea ce spune? Dacă ceea ce aduce el este bun, voi accepta, iar dacă este rău…»

 

Am rămas până când Muhammad a plecat acasă. L-am urmat până când a intrat în locuinţa sa şi am intrat după el şi i-am spus: «O, Muhammad, cu adevărat, oamenii tăi mi-au spus multe lucruri despre tine. Pe Allah, au tot încercat să mă determine să îmi fie frică de tine, într-atât încât mi-am astupat urechile cu vată pentru a nu-ţi auzi cuvintele. Însă Allah a voit ca eu să îţi aud cuvintele, deci am auzit un discurs plăcut. Vorbeşte-mi despre mesajul tău.»

semilla 960x623 Cum mi-am marturisit credinta – 1

Astfel, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) mi-a prezentat Islamul şi mi-a recitat din Coran. Pe Allah, nu am auzit niciodată nişte vorbe mai bune decât acestea sau o chestiune mai dreaptă decât aceasta! Astfel că m-am supus şi am mărturisit adevărul.

 

Am spus: «O, Profet al lui Allah, într-adevăr, sunt un om de încredere printre oamenii mei şi mă întorc la ei pentru a-i invita la Islam, de aceea invocă-L pe Allah pentru a face pentru mine un semn care mă va ajuta pentru a-i chema.» El a spus: «Fă un semn pentru el!»”

 

Source Link

Views: 2