Tag: coranul

A’isha alaturi de Profet in ultimele sale clipe

  ‛Aişah a trăit în calitate de soţie şi parteneră a Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) timp de 10 ani. În această perioadă el a învăţat-o ştiinţa Coranului şi a Sunnei (tradiţiei profetice). Deşi a rămas o sursă permanentă de bucurie şi pace pentru soţul ei, ea a dobândit si şi-a însuşit din […]

 

‛Aişah a trăit în calitate de soţie şi parteneră a Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) timp de 10 ani. În această perioadă el a învăţat-o ştiinţa Coranului şi a Sunnei (tradiţiei profetice). Deşi a rămas o sursă permanentă de bucurie şi pace pentru soţul ei, ea a dobândit si şi-a însuşit din abundenţă cunoştinţe, ocupând un statut de neatins în istoria Islamului. Acest lucru i-a permis să-şi îndeplinească rolul special de educator şi jurist. Contribuţia ‛Aişei în aceste domenii a rămas un permanent izvor de inspiraţie şi călăuzire.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) a împlinit Hajj-ul (pelerinajul la Mekka) în ultimul an al vieţii sale; atunci a ţinut faimoasa predică de adio. În acest timp, la A`rafat, el a primit una dintre ultimele revelaţii de la ALLAH Preamăreţul şi Preaînaltul:

„În ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi!” (Surat Al-Ma’ida: 3).

La trei luni după ce s-a întors de la Hajj, Profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) s-a îmbolnăvit. Devastat de durere şi febră, el le-a întrebat pe soţiile sale: „Unde voi fi mâine?”[1] Înţelegându-i speranţa de a fi la ‛Aişah, ele au decis să-l lase să stea acolo unde dorea. Astfel, el s-a mutat în casa ‛Aişei unde şi-a petrecut ultimele zile din viaţă. Ea obişnuia să spună: „Într-adevăr, unul dintre favorurile lui ALLAH asupra mea a fost ca trimisul lui ALLAH să moară în casa mea, în ziua mea [în ziua în care ar fi trebuit să stea în mod normal cu ea].” El a fost îngropat în casa ei; Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) şi-a amintit că l-a auzit pe Profet (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) spunând: „ALLAH Cel Mai Măreţ nu ia sufletul niciunui profet decât în locul în care El doreşte ca acesta să fie îngropat.” (Hadis sahih − At-Tirmidhi).

1 A’isha alaturi de Profet in ultimele sale clipeNu există nicio îndoială că ALLAH Preaînaltul i-a acordat într-adevăr ‛Aişei o onoare, lăsându-l pe trimisul Său (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) să moară în braţele ei. În afară de privilegiul de a relata o mare parte din tradiţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!), ‛Aişah a fost binecuvântată cu posibilitatea de a înregistra momentele finale ale vieţii sale nobile.

În timp ce ‛Aişah îl îngrijea pe Profet (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!), fratele său, Abdur-Rahman, a intrat în cameră ţinând un siwak (beţigaş folosit pentru curăţarea dinţilor) în mână. Profetul (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) a aruncat o privire înspre siwak şi, cunoscându-i dorinţele, ‛Aişah l-a întrebat dacă doreşte unul. Manifestându-şi dorinţa de a avea un siwak, Profetul (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) a încuviinţat din cap. Cu toate acestea era foarte greu [să-l folosească], aşa că ‛Aişah l-a mestecat pentru a i-l înmuia. Între timp, Profetul (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) îşi înmuia mâinile într-un vas micuţ cu apă, aflat în apropierea lui, şi îşi umezea faţa, repetând în continuu: „Nu există altă divinitate în afară de ALLAH… Cu adevărat moartea este dureroasă.” (Bukhari şi Muslim). ‛Aişah îşi amintea că, în zilele în care era sănătos, Trimisul lui ALLAH (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) obişnuia să spună: „Nu a murit niciodată un profet fără să i se fi arătat locul său în Paradis şi apoi să fie lăsat să aleagă.”  Ea l-a auzit spunând, ca şi când ar fi părăsit această lume: „O, ALLAH, cu cei mai distinşi companioni [cu profeţii, companionii lor, martirii şi cu cei drept-credincioşi].”

„Cei care se supun lui ALLAH şi Trimisului, aceia vor fi împreună cu cei pe care i-a binecuvântat ALLAH cu harul Său, ca şi profeţii, adevăraţii evlavioşi, martirii şi cei pioşi. Şi ce buni tovarăşi vor fi aceştia!” (Surat An-Nisa’: 69).

Când ‛Aişah a auzit aceste cuvinte, şi-a spus: „El nu ne-a ales pe noi.” Într-adevăr, trimisul lui ALLAH (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) a ales compania cea mai nobilă din Paradis.”

 

[1] În casa cărei soţii îi venea rândul să stea.

Source Link

Views: 3

Relația dintre musulmani

    Islamul i-a interzis credinciosului musulman să fie aspru cu fratele său musulman, să-l boicoteze pe el sau să se îndepărteze de el. Celor care se ceartă li se cere ca în termen de trei zile să se calmeze şi să se împace, aducând liniştea între ei şi ridicându-se deasupra orgoliilor, mâniei şi certurilor. […]

 

 

20110830-psp-ramdan-dinamo-011Islamul i-a interzis credinciosului musulman să fie aspru cu fratele său musulman, să-l boicoteze pe el sau să se îndepărteze de el. Celor care se ceartă li se cere ca în termen de trei zile să se calmeze şi să se împace, aducând liniştea între ei şi ridicându-se deasupra orgoliilor, mâniei şi certurilor. Una dintre calităţile lăudate de Coran se referă la faptul că musulmanii trebuie să fie „blânzi faţă de dreptcredincioşi” (Al-Ma’ida: 54).

 

Iar Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: „Unui musulman nu-i este îngăduit să stea despărţit de fratele său musulman mai mult de trei zile. Iar dacă s-au scurs cele trei zile, are datoria să-l întâlnească pe el şi să-l salute [cu expresia „pace ţie!”]. Dacă îi va răspunde la salut, vor fi părtaşi la răsplată, iar dacă nu-i va răspunde, atunci va avea parte de păcat, iar cel care a salutat nu va mai fi părtaş la despărţire!”[1]

 

Interdicţia referitoare la ruperea legăturilor este confirmată în mod deosebit când este vorba de rudele apropiate, căci Islamul consideră obligatorie păstrarea legăturii cu rudele de sânge şi respectarea caracterului ei sacru. Allah Preaînaltul a grăit în această privinţă:

„Fiţi cu frică de Allah în numele căruia vă conjuraţi [unii pe alţii] şi [fiţi cu frică de ruperea] legăturilor de sânge, căci Allah este Veghetor peste voi!” (An-Nisa’: 1).

Trimisul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a înfăţişat această legătură şi valoarea ei la Allah spunând: „Legătura de rudenie [rahm] este agăţată de Tron. Spune: Acela care păstrează legătura cu mine, păstrează şi Allah legătura cu el, iar acela care a rupt legătura cu mine a rupt şi Allah legătura cu el”.[2]

Şi a mai spus Profetul Muhammed: „Acela care întrerupe nu va intra în Rai!”[3] Unii ulemai au interpretat că este vorba de cel care taie, adică întrerupe legăturile de sânge, iar alţii au interpretat că este vorba de cel care taie drumul (adică de tâlharul care iese la drumul mare), ca şi cum amândoi ar

fi puşi pe aceeaşi treaptă.

 

Legătura de rudenie obligatorie nu presupune ca rudele să răspundă la o legătură cu o legătură similară, la o binefacere cu o binefacere similară, căci acestea sunt lucruri fireşti. Obligaţia este de a rămâne legat de rudele de sânge, chiar dacă ele l-au părăsit pe unul dintre ei. Profetul – Pacea asupra IH – a zis: „Cel care ţine la legătură este nu acela care răspunde cu ceva egal, ci cel care ţine la legătură este acela care, dacă s-a întrerupt legătura sa de sânge, el o reface şi o păstrează”.[4]

 

Nu este vorba de acea despărţire şi de ruperea legăturii din cauza părăsirii de către o rudă a căii lui Allah sau mâniei datorate unei acţiuni împotriva Adevărului, căci cea mai puternică dintre legăturile credinţei este iubirea întru Allah şi ura întru Allah.

 

Profetul şi companionii săi au stat departe de cei trei care nu au luat parte la incursiunea de la Tabuk vreme de cincizeci de zile, încât ei s-au aflat în mare încurcătură, neştiind ce să mai facă. Nimeni nu a mai stat cu ei, nimeni nu le-a mai vorbit, nimeni nu i-a mai salutat, până când Allah a revelat în Cartea Sa că ei au fost iertaţi.[5]

 

Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a stat departe de unele dintre soţiile sale vreme de patruzeci de zile.

 

Abd Allah bin Omar a stat departe de unul din fiii săi până la moarte, din cauză că el nu s-a supus poruncilor unui hadis pe care l-a menţionat tatăl său, în care se relatează că Trimisul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – le-a interzis bărbaţilor să le împiedice pe femei să meargă la moschee.[6]

Dacă părăsirea şi cearta ţin de lucrurile lumeşti, atunci această lume este mai puţin importantă pentru Allah şi pentru musulman decât să ducă la certuri şi la ruperea relaţiilor între musulman şi fratele său. Cum să fie altfel, de vreme ce urmarea vrajbei îndelungate este privarea de iertarea lui Allah? într-un hadis autentic se relatează: «Porţile Raiului se deschid în zilele de luni şi de joi şi Allah Preaputernicul şi Preaînaltul îl iartă pe orice rob care nu- I face Lui semeni, afară de bărbatul care poartă vrajbă fratelui său. Şi El zice îngerilor: „Amânaţi-i pe aceştia doi până ce ei se vor împăca! Amânaţi-i pe aceştia doi până ce ei se vor împăca! Amânaţi-i pe aceştia doi până ce ei se vor împăca!”[7]

Este de ajuns pentru acela care are dreptate ca fratele său să vină la el şi să-i ceară iertare, pentru ca el să accepte scuzele lui şi să pună capăt vrajbei. Lui nu-i este îngăduit să-l refuze şi să respingă scuzele lui. Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a avertizat în legătură cu această eventualitate, spunând că nu-i va da lui să bea din izvorul Profetului în Ziua învierii.[8]

 

 

 

[1] Relatat de Abu Dawud (N.A.)

[2]General acceptat (N.A.)

[3] Relatat de Al-Bukhari (N.A.)

[4] Relatat de AI-Bukhari (N.A.)

[5] Relatat de Al-Bukhar şi de alţii (N.A.)

[6] Relatat de Ahmad. larAs-Suyuti a compus o epistolă pe care a intitulat-o „Az-Zajrbi-l-hajr”, adică „pedepsirea prin despărţire”, aducând numeroase dovezi constând din texte şi hadise legate de acest subiect (N.A.)

[7] Relatat de Muslim (N.A.)

[8] Relatat de At-Tabarani (N.A.)

Source Link

Views: 3

Obligația ritualului sacrificării

    Într-o relatare, Profetul Muhammad ne spune: „Îndepliniţi ritualul sacrificării! Aceasta este tradiţia tatălui vostru, Avram.” (hadis) Musulmanii secolului nostru sunt mai determinaţi decât musulmanii care au trăit în secolele trecute să îndeplinească ritualul sacrificării. Dincolo de condiţiile religioase, naţionale, culturale, economice, sociale şi familiale, există anumiţi factori care-i determină să îndeplinească acest mod de […]

 

 

kurbanÎntr-o relatare, Profetul Muhammad ne spune: „Îndepliniţi ritualul sacrificării! Aceasta este tradiţia tatălui vostru, Avram.” (hadis)

Musulmanii secolului nostru sunt mai determinaţi decât musulmanii care au trăit în secolele trecute să îndeplinească ritualul sacrificării. Dincolo de condiţiile religioase, naţionale, culturale, economice, sociale şi familiale, există anumiţi factori care-i determină să îndeplinească acest mod de a-şi arăta devotamentul faţă de Allah. În esenţa acestor factori stă „conştiinţa de a proteja religia”.

Factorii care-i determină pe musulmanii zilelor noastre să se mobilizeze şi să sacrifice cât mai multe animale sunt următorii:

  • Efortul de a însămânţa, de a extinde şi a-i face pe ceilalţi musulmani să conştientizeze că ritualul sacrificării este un simbol al Islamului care dă naştere numeroaselor beneficii individuale, familiale, sociale, economice şi spirituale.
  • În timpul zilelor Sărbătorii Sacrificiului nu există vreo faptă mai plăcută lui Allah decât îndeplinirea acestui ritual. Convingerea că pe lângă sacrificarea unui animal obligatoriu, sacrificăm şi altele facultativ, nu face altceva decât să intensifice dragostea lui Allah pentru credincioşi.
  • Intenţia de a beneficia de cât mai mult fapte bune, sacrificând mai multe animale decât suntem obligaţi să facem. Cheltuind bani pentru sacrificarea mai multor animale câştigăm titulatura de „persoane care cheltuie din avere pentru a-L mulţumi pe Allah”.
  • Avertizarea şi înştiinţarea musulmanilor, în special a acelora bogaţi, care fie din neştiinţă, ori din ignoranţă nu sacrifică un animal, despre responsabilitatea din punct de vedere religios de a îndeplini acest ritual. De asemenea, prin organizarea unor campanii de conştientizare, nouă ne revine datoria de a le oferi ocazia să recupereze cele trecute.
  • Gândul de a-i ajuta pe cei nevoiaşi, oferindu-le ocazia ca în zilele de sărbătoare să se adune în linişte, pace şi bucurie în jurul mesei îmbelşugate.
  • Întocmai ca Profetul Mohamed (saaws), să arătăm celor sărmani şi nevoiaşi compasiune şi să sacrificăm animale şi în numele lor.
  • Să dăm dovadă de fidelitate şi loialitate faţă de Profetul nostru, învăţaţii musulmani, apropiaţii noştri care au trecut în nefiinţă şi să sacrificăm animale pentru sufletele lor.
  • Scopul de sacrifica mai multe animale este acela ca în Ziua de Apoi să păşim pe Podul Sirat (deasupra Iadului).
  • A oferi bani pentru sacrificarea unui animal nu-i ajutăm numai pe ceilalţi, ci şi pe noi înşine.
  • Dorinţa de a spori numărul faptelor bune prin sacrificarea cât mai multor animale, bazându-ne pe o relatare făcute de Profetul Mohamed conform căreia „acela care sacrifică un animal câştigă tot atâtea fapte bune cât numărul firelor de păr de pe pielea animalului sacrificat.”
  • Crezul potrivit căruia nici carnea şi nici sângele animalului sacrificat nu vor ajunge la Allah. La El va ajunge doar evlavia celui care a sacrificat animalul şi drept urmare, acesta va câştiga mulţumirea Lui.

 

sursa: publicația Zaman

Source Link

Views: 3