Tag: coranul

Asteptatul profet – 1

  Rugăciunea lui Avraam (a.s) şi vestea lui Iisus Într-o zi, unul din companioni către Mesagerul lui Allah: „Puteţi să ne spuneţi ceva despre persoana voastră?” Mesagerul lui Allah îi dă următorul răspuns: „Eu sunt ruga lui Avraam şi vestea Măritului Iisus.” În două versete separate Coranul tratează această chestiune: 1) Măritul Avraam (a.s) s-a […]

Rugăciunea lui Avraam (a.s) şi vestea lui Iisus

Într-o zi, unul din companioni către Mesagerul lui Allah: „Puteţi să ne spuneţi ceva despre persoana voastră?” Mesagerul lui Allah îi dă următorul răspuns: „Eu sunt ruga lui Avraam şi vestea Măritului Iisus.”

În două versete separate Coranul tratează această chestiune:

1) Măritul Avraam (a.s) s-a rugat astfel: „Domnul nostru! Ridică în mijlocul lor un trimis dintre ei care să le recite versetele Tale, care să-i înveţe Cartea şi înţelepciunea, şi care să le dea curăţenie, căci Tu eşti Puternicul, Înţeleptul!” (Al-Baqarah [Vaca], 129).

2) Vestea Măritului Iisus: „Iisus, fiul Mariei spuse: „O, fii ai lui Israel! Eu sunt, într-adevăr, trimisul lui Allah la voi ca să vă vestesc un trimis ce va veni după mine şi al cărui nume va fi Ahmad.” Şi când acela veni la ei cu dovezi vădite, ei spuseră: „Aceasta este o vrajbă vădită!” (As-Saf [Rândul], 61/6).

Da, Mesagerul lui Allah nu este cineva care a apărut ca o surpriză. El este un profet anunţat cu secole înainte şi a cărui venire a fost aşteptată de tot universul. Cea mai mare dovadă a profeţiei Lui este minunea veşnică, Coranul. Sute de versete din Cartea Minunilor relatează despre faptul că El este profetul de drept. Un om care nu poate să-L nege în totalitate, nu are cum să nege profeţia Lui. Deocamdată nu vom aborda această chestiune, care formează o temă de sine stătătoare. Când va veni momentul, oferind versetele apelate ca argument, şi această temă în parte va fi abordată.

Veştile din Tora

Deoarece la acest capitol am întâmpinat mii de denaturări, dorim să relatăm unele părţi din cărţile sfinte, Tora, Biblie şi Psalmi, care poartă în ele semne şi vestiri despre Mesagerul lui Allah. Încredinţând detaliile problemei operelor independente, care au o legătură directă cu tema şi, în special, lucrării lui Huseyin Gisri, „Risale-i Hamîdiye”; aici vom oferi doar unele chestiuni pe care le considerăm importante.

Munţii Faran

Într-un verset din Tora, tradus în limba arabă la Londra, în anul 1944, se spune: „Allah şi-a întors faţa către oameni la Sina, i-a poftit în Sâîr. Pe munţii Fâran s-a ivit în toată desăvârşirea. ” (Sifr. Tesniye. Bab: 33, verset: 2).

Adică, ocrotirea, compasiunea şi binefacerea lui Allah s-au manifestat la Sina, acolo unde Moise a stat de vorbă cu Cel Drept. Această îndurare s-a mani-festat prin desemnarea lui Moise ca profet. Sair înseamnă Palestina. Acolo, îndurarea Celui Drept venind pe calea profeţiei, l-a învăluit pe Măritul Iisus şi pe cei din jurul lui. Măreţul Iisus este un mare profet, având onoarea de a-L vedea de mai multe ori pe Stăpân. Datorită faptului că mulţi au confundat termenul de „a se arăta” cu „aparıţia”, şi în această problemă au existat replici. Da, ceea ce se poa-te vedea la El este suflul divin. În munţii Faran, Cel Drept a apărut prin taina unicităţii. Faran este Mecca, deoarece, într-un alt loc din Tora se relatează cum Măreţul Avraam şi-a lăsat fiul İsmail, la Faran. Dacă este aşa, Fâran-ul de care se vorbeşte în Tora, este Mecca.

În acest verset se vorbeşte pe rând de trei profeţi. Primul este Moise, al doilea, profetul Iisus (a.s), iar al treilea este ultimul profet, Muhammed Mustafa (s.a.s). Versetul din Tora continuă cu următoarele explicaţii: „În jurul Său va avea mii de companioni neprihăniţi, curaţi precum briliantul. În mâna dreaptă va ţine o secure de foc cu două tăişuri.” Din acest text reiese că El va fi însărcinat cu răz-boiul sfânt.

Este lucru ştiut că, Mesagerul lui Allah, la începutul revelaţiei, se retrage într-o peşteră aflată în Munţii Hira, unde se cufundă în meditaţie şi rugăciuni. Prima revelaţie a sosit în aceşti munţi.

Dacă Fâran nu este Mecca, atunci ce loc poate fi, de unde o religie precum religia islamică, făcându-şi apariţia, să se răspândească de la răsărit la apus. În lume neexistând un asemenea loc, Faran-ul pomenit în Tora, desemnează Mecca. Aşa cum am arătat mai sus, în versetul 21 din Tora, în care se relatează locul în care s-a stabilit İsmail, demonstrează acest lucru, fiind dovada cea mai elocventă. Nimeni n-are puterea să se opună acestei dovezi. Contestaţiile în legătură cu această temă sunt departe de a fi ştiinţifice, fiind consideraţii personale. Deoarece părţile de la sfârşitul versetului despre companioni şi misiunea de a purta războiul sfânt nu lasă loc nici unei îndoieli sau dubii, ele arată că acea Persoană este Muhammed Mustafa (s.a.s).

Din neamul lui Ismail

În versetul al doilea din Tora, Cel Drept îi spune Măreţului Moise (Musa): „Pentru ei (fiii lui İzrael), dintre fraţii săi voi face un profet ca tine; Voi pune vorbele mele în gura Lui şi El le va spune tot ceea ce am poruncit.” (Sifr: Tesniye Bab: 18, Verset:18).

Versetul 19 completează acest lucru: „Mă voi răzbuna pe cei care nu se supun cuvintelor pe care le va rosti în numele meu!”

În acest verset, relatat de către unul din fiii lui İzrael, se semnalează venirea unui profet din neamul lui İsmail. Or, se ştie că singurul profet din neamul lui İsmail este Domnul nostru, Muhammed (s.a.s). El, ca şi profetul Moise, va veni cu o legislaţie. Pe de altă parte, în acest verset se precizează că profetul ce ur-mează a veni, este „fără carte”

Răzbunarea împotriva celor care nu se supun se va face prin sancţiuni şi pedepse specifice religiei, şi acest lucru se găseşte numai în religia islamică.

Probabilitatea ca profeţii specificaţi în Tora să poată fi profetul Iisus sau profetul İoşua, nu are nici un temei, deoarece aceşti profeţi sunt din neamul lui Izrael. În multe probleme, profetul Iisus nu a adus o nouă legislaţie, el conformându-se profetului Moise. Este evident faptul că profetul İoşua nu seamănă cu profetul Moise. Deoarece el nu a venit cu o nouă legislaţie. Versetul: „Noi v-am trimis vouă un profet care este martor a ceea ce sunteţi, aşa cum am trimis un profet şi la Faraon.” (Müzzemmil [Cel înfăşurat], 73/15) comunică asemănările dintre profetul Moise şi Domnul nostru.

sursa: fgulen.com

Source Link

Views: 2

Sămânța credinței din sufletul credinciosului

  Inima a reprezentat întotdeauna centrul existenţei umane, simbolul dragostei, credinţei, purităţii, frumuseţii şi al sincerităţii, calităţi cu care omul a fost înzestrat de către Allah. Ea a fost, de asemenea, cheia, care se suceşte şi se răsuceşte neîncetat în lacătul dragostei celei mai adânci, pe care aceasta o revarsă către Creatorul a Tot şi […]

Inima a reprezentat întotdeauna centrul existenţei umane, simbolul dragostei, credinţei, purităţii, frumuseţii şi al sincerităţii, calităţi cu care omul a fost înzestrat de către Allah. Ea a fost, de asemenea, cheia, care se suceşte şi se răsuceşte neîncetat în lacătul dragostei celei mai adânci, pe care aceasta o revarsă către Creatorul a Tot şi a Toate.
Inima este epicentrul spiritual al corpului, sfera tuturor trăirilor umane, lăcaşul unde se află sămânţa credinţei musulmanului, astfel polarizând preocupările, inshaAllah, pe calea cea dreaptă şi nu pe drumul greşit.
Rolul ei este esenţial în acceptarea adorării şi supunerii totale faţă de Allah subhanahu wa ta’ala, astfel urmând învăţăturile Profetului Muhammed, salla Allahu aleihi wa sallam. Creatura umană, prin modul în care a fost creată, este inocentă. Inima este cea care se îngrijeşte de trăirile şi sentimentele vaste oferite de această viaţă pe pământ, având posibilitatea, astfel, de a vedea sau a nu a vedea pe Allah subhanahu wa ta’ala. Numai căutând drumul spre adevărata credinţă, va lăsa o portiţă deschisă perceperii adevărului:
Dar oare n-au umblat ei prin lume şi n-au avut ei inimi cu care să priceapă sau urechi cu care să audă? Nu ochii lor sunt orbi, ci inimile din piepturi sunt oarbe.
(Al-Hajj 22:46)
Inima este partea trupului unde Allah subhanahu wa ta’ala a sădit lumina credinţei (Nur Al-Iman), călăuzindu-l, prin intermediul acesteia, pe drumul Său cel drept, pe cine doreşte El, Preaînaltul, deschizând piepturile celor care îl iubesc cu toată fiinţă numai pe El, Unicul:
De voieşte Allah să călăuzească pe cineva, atunci îi deschide pieptul pentru Islam, iar dacă doreşte să ducă pe cineva la rătăcire, atunci îi face pieptul îngust şi închis, ca şi cum s-ar căzni să urce în cer. Astfel trimite Allah osânda acelora care nu cred.
(Al-An’am, 6:125)
Astfel, Allah calauzeste sufletele drept-credincioşilor, dăruind oamenilor cel mai de preţ instrument prin care ei pot să perceapă Atributele Sale Divine şi dragostea Lui Supremă pentru întreaga Sa Creaţie.
De aceea, omul trebuie să facă tot ceea ce îi este în putinţă pentru a păşi pe calea care conduce la apropierea de Allah subhanahu wa ta’ala, ajungând să simtă fericirea nemăsurată în momentul în care aceasta a găsit cheia care deschide spre lumina credinţei. Ea îşi îndreaptă ochii inimii către El subhanahu wa ta’ala, în aşteptarea răsplăţii Lui Preaînaltul, simţind binecuvântările Lui prin tot ceea ce face, prin apa pe care o bea, prin hrana pe care o consumă, prin toate acţiunile pe care le efectuează zilnic. Musulmanul mumin înţelege că toată măreţia, valoarea şi frumuseţea îi aparţin doar lui Allah subhanahu wa ta’ala şi, de aceea, el se întoarce spre Allah Preaînaltul cu sinceritate şi cu adorare şi se supune total Lui, Unicului. Din iubire pentru Cel Măreţ, izvorăşte, apoi, dragostea credincioşilor pentru Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care îi determină să urmeze toate învăţăturile sale. De asemenea, iubesc părinţii, copiii lor; în toate acestea, găsind semne ale adorării pentru Allah subhanahu wa ta’ala.
Oamenii cu mai putina credință iubesc mai mult această lume şi uită de existenţa Creatorului Suprem. Aceştia rătăcesc dintr-un loc în altul, neobservând binecuvântările lui Allah subhanahu wa ta’ala, pentru că inimile lor sunt împietrite, iar ochii lor orbi:
Pentru cei care nu cred e totuna dacă-i previi sau nu; ei nu cred. ~ Allah a zăvorât inimile lor şi urechile lor, iar peste ochii lor s-a aşternut o năframă. Şi ei vor avea [parte] de chin mare.
(Al-Baqarah 2:6-7)
Omul este în permanenţă supus încercărilor, inima purtând o luptă continuă cu ispitele care apar în fiecare clipă. Allah subhanahu wa ta’ala I-a lăsat persoanei libertatea de a alege calea pe care doreşte să meargă, dacă acceptă Cuvântul lui Allah Preaînaltul şi învăţăturile Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, în toate acţiunile sale zilnice, sau dacă ignoră toate acestea, considerând propria gândire mai presus de ceea ce Allah subhanahu wa ta’ala şi Mesagerul Său, salla Allahu aleihi wa sallam, au prescris. Astfel, crezând că timpul său este unul îndelungat pe acest pământ, fapt pentru care nu trebuie să se îngrijoreze pentru ceea ce va veni după moartea sa, lucru care îl va duce la eşec, pierzând răsplata pe care Allah Preaînaltul a promis-o slujitorilor săi credincioşi. Astfel, Allah subhanahu wa ta’ala spune în Sfântul Coran:
Şi pe suflet şi pe ceea ce l-a plăsmuit, ~ Şi i-a insuflat lui nelegiuirea sa şi evlavia sa! ~ Izbândeşte cel care-l curăţeşte ~ Şi pierdut este cel care-l strică!
(Aş-Şams 91:7-10)
Musulmanul mumin luptă în continuu pentru ca inima sa să se păstreze pură şi puternică în faţa tuturor lucrurilor care ar putea să îi disturbe liniştea, pentru ca să poată să treacă de orice test la care Allah subhanahu wa ta’ala îl va supune de-a lungul vieţii. Creatorului Îi sunt pe plac robii Săi atunci când ei se încred total numai în El, îi iubeşte pe robii Săi care se poartă cu blândeţe cu toţi cei din jurul său, iar credinţa din inima muminului risipeşte invidia şi răutatea şi este răbdător în faţa greutăţilor vieţii. Ali ibn Abu Talib, radhi Allahu anhu, a relatat:
„Allah are o rezervă de apă pe pământ şi aceasta este inima. Inimile pe care le iubeşte Allah cel mai mult sunt cele mai puternice în religie, cele mai pure în credinţă şi cele mai blânde în relaţia cu fratele său.”

sursa: Frumusetea Islamului

Source Link

Views: 0

Prima poruncă în Islam – 1

  Porunca Divină de a proclama Islamul se deschide cu imperativul sublim iqra. Tradus de obicei ca recită, înseamnă de asemenea și repetă cu voce tare sau citește. Aceste vorbe sunt adresate umanității, deoarece Profetul (s.a.a.w.s) reprezintă umanitatea în relația ei cu Dumnezeu. Iqra este deci o comandă universală, o deschidere a fiecărui individ de […]

 

Porunca Divină de a proclama Islamul se deschide cu imperativul sublim iqra. Tradus de obicei ca recită, înseamnă de asemenea și repetă cu voce tare sau citește. Aceste vorbe sunt adresate umanității, deoarece Profetul (s.a.a.w.s) reprezintă umanitatea în relația ei cu Dumnezeu. Iqra este deci o comandă universală, o deschidere a fiecărui individ de a se depărta de imperfecțiune spre virtute și fericire atât în această lume cât și în cea care va urma.

religia islamicaIqra este comanda de a citi semnele pe care Creatorul le-a plasat în creație pentru ca noi să putem înțelege Milostivenia Sa, Înțelepciunea și Puterea. Aceasta este comanda de a învăța, prin experiență și înțelegere, semnificația creației Lui. Cu cât învățăm mai mult să o citim, cu atât mai bine putem înțelege că lumea creată este un singur Univers al cărui frumusețe și armonie reflectă Tabla Păstrată (85:21) pe care este scris tot.

Fiecare ființă creată se aseamănă unui creion ce își înregistrează faptele. Dar numai oamenii pot citi ceea ce este scris. De aceea Coranul ne îndeamnă să citim și nu doar să privim. Noi trebuie să înțelegem creația, nu numai să experimentăm, așa cum se întâmplă cu toate celelalte creații.

Știința reprezintă studiul naturii, a modului în care funcționează Universul și a armoniei și principiilor ce guvernează toate interacțiunile. Știința se dezvoltă prin observare și clasificare, prin explicații și experimente. Ordinea balanțată, interrelaționarea delicată și dinamismul prolific nu pot fi atribuite șanselor (sau norocului). Logica ne dictează că numai o Ființă Supremă a creat și susține toate acestea.

Orice ordine sau sistem sunt concepute și decorate înainte de a fi instaurate. Gândește-te la Tabla Păstrată ca la un semn detaliat decorat, iar la Coran ca expunerea verbală a acestuia. Acestea fiind date, Universul poate fi considerat ca o reflectare a decorațiunii finale în lumea noastră. Datoria noastră este de a căuta și de a încerca să înțelegem sensul fiecărui lucru și facem acestea învățând din greșelile noastre.

Source Link

Views: 3