Femeia este jumătate din întreg

  de Ali Budak-Korkut Altay   „Cel mai virtuos dintre voi este acela cu credinţă excelentă, iar acela care se poartă cel mai frumos cu soţia sa este cel mai virtuos”Respectarea şi onorarea codului moral subliniat în principiile Islamului ridică individul pe vârfuri înalte ce nu pot fi atinse în alt mod, la stări atât […]

 

de Ali Budak-Korkut Altay

 

„Cel mai virtuos dintre voi este acela cu credinţă excelentă, iar acela care se poartă cel mai frumos cu soţia sa este cel mai virtuos”Respectarea şi onorarea codului moral subliniat în principiile Islamului ridică individul pe vârfuri înalte ce nu pot fi atinse în alt mod, la stări atât de înalte care nu pot fi dobândite prin altă metodă de veneraţie.

Din păcate, femeile continuă să fie tratate rău şi considerate indivizi neimportanţi în multe părţi ale lumii, poate chiar şi în acele cercuri în care sprijină şi pun în aplicare drepturile femeilor. Potrivit principiilor coranice şi multor hadisuri însă, femeile reprezintă jumătate din întreg. Suntem de părere că atunci când două jumătăţi se unesc, se realizează adevărata unitate a fiinţei umane. Dacă această unitate nu există, nu există nici umanitatea. Bărbatul şi femeia se completează reciproc, căci fiecare dintre ei găseşte în celălalt adevărata sa valoare.

Pe lângă lucrurile scrise şi alte anecdote, Profetul Mohamed era blând cu femeile şi întotdeauna îi încuraja şi pe ceilalţi să facă acelaşi lucru. Din moment ce lui i se trimitea Revelaţia, nu avea nevoie de sfatul altcuiva şi se consulta doar cu soţiile lui cu privire la diferite chestiuni, acesta devenind un precedent pentru urmaşii lui. El a învăţat naţiunea în care trăia că bărbaţii musulmani trebuie să acorde importanţă soţiilor lor. Acesta era totuşi un mod de abordare radical în acele vremuri, când nu numai în Peninsula Arabiei, ci în întreaga lume femeile erau tratate cu dispreţ şi se profita de ele. În unele părţi ale lumii îngroparea de vii a fetelor nou născute era o obişnuinţă, iar în altele existau îndoieli cum că femeile nu ar fi avut suflet. În alte zone fetele erau obligate să se mărite cu cine decideau părinţii şi nu aveau în niciun fel acces la educaţie. Ideea că femeile ar trebui să primească respect şi să fie considerate egale bărbaţilor în societate, în acele vremuri, era una revoluţionară. Profetul a început să-i înveţe aceste lucruri pe oameni prin relaţia pe care o avea cu soţiile sale.

De exemplu, condiţiile din Tratatul de la Hudaybiya a dezamăgit mulţi musulmani, una dintre ele fiind aceea de a nu se săvârşi Pelerinajul în acel an. Mesagerul lui Allah le-a poruncit să-şi sacrifice animalele şi să-şi dea jos hainele pentru Pelerinaj. Unii Companioni au ezitat, sperând că el îşi va schimba părerea. Observându-le reticenţa, Profetul s-a întors în cortul său şi s-a consultat cu soţia sa, Umm Salama, întrebând-o ce părere avea despre acea situaţie. Procedând astfel, el i-a învăţat pe bărbaţii musulmani că trebuie întotdeauna să le ceară părerile soţiilor lor cu privire la chestiuni importante şi nu numai. Tradiţia binecuvântată a Profetului a protejat demnitatea femeilor, care fusese călcată în picioare, iar ele au dobândit un statut înalt în ambele lumi.

half-flower-jouko-mikkolaFiinţele umane, indifirent de sexe, au fost create ca un index al Universului. Cu ajutorul imaginaţiei şi dacă ar fi fost posibil, individul ar putea călători prin macrocosmos şi inspecta nebuloasele maiestuoase şi stelele strălucitoare, întorcându-se din nou în microcosmos şi călătorind prin lumea patriculelor; dacă s-ar putea călători în întregul cosmos şi omul ar putea vedea cu ochii lui minunăţia acestuia, tot nu ar putea găsi nimic comparabil cu fiinţa umană, care este sofisticat alcătuită şi dotată cu putere de a înţelege; nu doar din punct de vedere al alcătuirii sale fizice, ci şi din cel al unicităţii sale spirituale şi facultăţilor intelectuale, umanitatea adevărată este alcătuită cu excelenţă, „în cea mai bună formă,” aşa cum Dătătorul de Formă spune în Discursul Său Divin.

,Allah a creat fiinţele umane ca pe o carte miniaturală în care sunt cuprinse relaţiile cu toate lumile existenţei, precum indexul. În această fiinţă compactă sunt ascunse multe sfere. Fiinţele umane se pot considera minuscule în comparaţie cu tot ceea ce există în jurul lor, însă nu sunt pe deplin conştiente de potenţialul imens cu care au fost înzestrate. Acest lucru este explicat în cel mai frumos mod de Califul Ali ibn Abu Talib: „Tu te consideri un simplu obiect, dar în tine stau ascunse toate sferele existenţei, toate lumile.”

Omul este de fapt un index al Universului. Doar acela care priveşte în esenţa lucrurilor şi citeşte Universul se poate minuna în faţa veridicităţii modului în care a fost construită fiinţa umană, spre deosebire de un simplu călător al cărui privire este fixată doar pe realităţile externe şi percepe entităţile fără a recunoaşte unitatea ce există în ele şi care poate investiga Universul dar nu poate percepe acele înţelesuri subtile şi nici fi conştient de misterul şi adevărul naturii umane. Cel Preaînalt ne spune în mod explicit: „Fără îndoială că Noi am creat fiinţa umană cu cea mai bună statură şi cel mai bun model din creaţie.” Fiecare pas făcut în Univers este amprentat în fiinţele umane.

 

Sursa: Zaman (Traducere după „40 Hadiths-Translation and Commentary,” editată de Ali Budak-Korkut Altay)

Source Link

Views: 2

Adăpostirea la Allah

  „Dumnezeu! Nu este Dumnezeu afară de El, Viul, Veşnicul! Nici picoteala, nici somnul nu-L prind vreodată! Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Cine-ar putea mijloci la El, fără îngăduinţa Sa? El cunoaşte cele dinaintea lor şi cele de după ei, iar ei nu cuprind din ştiinţa Sa decât ceea ce […]

„Dumnezeu! Nu este Dumnezeu afară de El, Viul, Veşnicul! Nici picoteala, nici somnul nu-L prind vreodată! Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Cine-ar putea mijloci la El, fără îngăduinţa Sa? El cunoaşte cele dinaintea lor şi cele de după ei, iar ei nu cuprind din ştiinţa Sa decât ceea ce El voieşte. Tronul Său este mai întins decât cerurile şi pământul a căror păzire nu-I este Lui povară, căci El este Înaltul, Marele. Nici o stricăciune în Credinţă! Calea cea Dreaptă se deosebeşte de rătăcire. Cel care îl tăgăduieşte pe Taghut şi crede în Dumnezeu a apucat cea mai trainică toartă, cea care nu se sparge. Dumnezeu este Auzitorul, Ştiutorul. Dumnezeu este Stăpânul celor care cred, căci El îi scoate din întunecimi către lumină. Cei care tăgăduiesc îi au stăpâni pe Taguţi (Răzvrătiţi) care îi scot de la lumină către întunecimi, de aceea ei vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.”
(Al-Baqarah 2:255, 256, 257)
Source Link

Views: 2

FAPTA MUSULMANULUI ŞI ÎNCREDEREA ÎN ALLAH

FAPTA MUSULMANULUI ŞI ÎNCREDEREA ÎN ALLAH Islamul tratează credinţa şi fapta în strânsă legătură una cu alta, considerând că pretenţia credinţei şi evlaviei, fără confirmarea lor prin faptă, este o pretenţie mincinoasă, după cum fapta care nu porneşte din credinţă şi nu urmăreşte mulţumirea lui Allah este inutilă în balanţa Judecăţii de Apoi. Credinţa asociată […]

FAPTA MUSULMANULUI ŞI ÎNCREDEREA ÎN ALLAH

Islamul tratează credinţa şi fapta în strânsă legătură una cu alta, considerând că pretenţia credinţei şi evlaviei, fără confirmarea lor prin faptă, este o pretenţie mincinoasă, după cum fapta care nu porneşte din credinţă şi nu urmăreşte mulţumirea lui Allah este inutilă în balanţa Judecăţii de Apoi. Credinţa asociată cu fapta bună are ca rezultat fericirea atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi. Allah Preînaltul a grăit în această privinţă:

Pe cel ce face o faptă bună, bărbat sau muiere, şi este credincios îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după faptele cele mai bune pe care le-au săvârşit. (Surat An-Nahl 16:97).

După cum a grăit Preaînaltul:

Omul va fi în pierdere, afară de aceia care cred şi împlinesc fapte bune. (Surat Al-`Asr 103:2-3).

Şi a mai grăit Preaînaltul:

Cei care au crezut în Islam, precum şi aceia dintre cei care s-au iudaizat, dintre creştinii şi sabeenii care vor crede în Allah şi în Ziua de Apoi şi vor face bine, vor avea răsplata lor de la Domnul lor. Ei n-au a se teme şi nici nu se vor mâhni. (Surat Al-Baqarah 2:62).

Asocierea credinţei cu fapta bună este menţionată în Coran de peste trei sute optzeci de ori, iar cuvintele faptă şi acţiune, împreună cu derivatele lor, sunt menţionate în Coran de patru sute şaptezeci şi cinci de ori.

Pentru a explicarea acest aspect, Muhammad Asad (un mare gânditor musulman) afirmă: ,,Islamul nu permite separarea între cerinţele morale şi practice în această existenţă a noastră… De aceea, Islamul insistă puternic asupra faptului că acţiunea reprezintă un element necesar între virtuţile morale. Fiecare musulman trebuie să se privească pe sine ca fiind personal responsabil de răspândirea tuturor formelor de fericire, după cum trebuie să se străduiască să afirme adevărul şi să combată neadevărul în toate timpurile şi pretutindeni. Confirmarea acestui lucru o găsim în următorul verset din Coranul cel Sfânt: «Sunteţi cea mai bună comunitate care a fost creată dintre oameni, căci voi porunciţi împlinirea faptei bune, opriţi de la fapta reprobabilă şi credeţi în Allah».

Source Link

Views: 3