Soarele are și el un loc special, semnificativ în creație. Doar patru dintre cele mai importante aspecte ale sale sunt menționate în Coran:
Și soarele ce aleargă spre un culcuș al lui, căci aceasta este sorocirea Puternicului, Știutorului! (36:38)
De fapt, aici mustaqarr ar putea însemna rută determinată în spațiu, un loc fix de a trăi. Ni se spune că soarele are o orbită anume și că el se îndreaptă către un punct anume în Univers. Sistemul nostru solar, după cum știm, se mișcă spre constelația Lyra cu o viteză aproape de neconceput (în fiecare secundă ne apropiem cu zece mile mai mult de acea constelație, aproape un milion de mile pe zi). Mai știm și că atunci când soarele își va fi îndeplinit scopul, va suferi o comandă ce va duce la apunerea lui definitivă.
Asemenea lucruri erau spuse într-un timp în care se știa că soarele făcea un circuit zilnic împrejurul Pământului.
Un alt verset coranic elocvent este acela în care se afirmă că Pământul se mărește:
Și cerul? Noi l-am zidit cu trăinicie și i-am dat apoi lărgime(51:47-48)
Prin intermediul acestui verset aflăm că distanța dintre corpurile cerești este în continuă creștere, căci Universul se lărgește. În anul 1922, astronomul Hubble a afirmat că toate galaxiile, înafară de cele cinci cele mai apropiate de Pământ, se mișcă mai departe în spațiu cu o viteză direct proporțională cu distanța lor de la Pământ. Așa că, o galaxie ce se află la milioane de ani lumină distanță de noi se mișcă cu o viteză de 168 km/an, la 1-2 milioane de ani lumină distanță, de două ori aceeași viteză, și așa mai departe. Le Maître, matematician și preot belgian, a propus și a dezvoltat mai târziu teoria conform căreia Universul se extinde. În orice mod am exprima această realitate, Coranul prezintă în mod foarte clar această expansiune.
Coranul indică prezența legilor fizicii, cum ar fi atracția și repulsia, rotația și revoluția din Univers:
Dumnezeu a ridicat cerurile fără ajutorul vreunui stâlp ca voi să îi puteți vedea… (13:2)
Toate corpurile cerești se mișcă într-o anumită ordine, balanță și armonie. Ele sunt susținute de stâlpi invizibili pe care noi nu îi putem vedea. Unii dintre acești “stâlpi” sunt repulsia și forța centrifugă:
Ține cerul pentru ca acesta să nu cadă fără voia Lui (22:65).
De aici înțelegem că toate corpurile cerești s-ar putea prăbuși la un moment dat, dar asta se va întâmpla numai cu voia lui Dumnezeu, iar asta este dovada supunerii Cuvântului lui Dumnezeu, care în limbajul științei contemporane este explicat ca fiind balanța dintre forțele centripede și centrifuge.
Unii comentatori ai Coranului au considerat următorul verset ca fiind cel care face referire la călătoria pe lună, fapt care s-a și întâmplat:
Pe lună plină, căci o veți străbate pas cu pas (84:18-19)
În vechime, acest verset a fost înțeles de către unii comentatori ca făcând referire la viața spirituală a fiecăruia, considerată a fi ascensiunea de la un stagiu la următorul, sau ca un proces general de schimbare de la o stare la alta. Mai târziu, interpreții coranici au încercat să explice versetul în termeni non-literali, deoarece acei termeni literali nu erau în concordanță cu ceea ce ei “știau” despre a călători o asemenea distanță. Dar de fapt, semnificația cea mai adecvată a cuvintelor ce urmează jurământului (Pe lună!), în contextul versetului, este chiar aceea de a călători pe lună, chiar dacă o privim din punct de vedere literal sau figurativ.
sursa: ro.fgulen.com
Source LinkViews: 1
