Raţionalitate și credinţa în Viaţa de Apoi S. A. A. Al-Mawdudi În legătură cu viaţa de apoi există următoarele concepţii în lume: 1. Unii oameni susţin că după moarte nu mai rămâne nimic din om şi că după viaţa pământească nu mai există o altă viaţă. După aceşti oameni, credinţa în viaţa de apoi, […]
Raţionalitate și credinţa în Viaţa de Apoi
S. A. A. Al-Mawdudi
În legătură cu viaţa de apoi există următoarele concepţii în lume:
1. Unii oameni susţin că după moarte nu mai rămâne nimic din om şi că după viaţa pământească nu mai există o altă viaţă. După aceşti oameni, credinţa în viaţa de apoi, n-are nicio legătură cu realitatea. Ei afirmă că aşa ceva nu este posibil şi că o asemenea concepţie este antiştiinţifică.
Această concepţie aparţine ateilor, care susţin că se bazează pe o abordare ştiinţifică a problemei şi că această concepţie a lor este susţinută şi de ştiinţele occidentale.
2. Alţii, pentru a justifica faptele lor, pe acest pământ, susţin că oamenii, după moarte, se nasc din nou. Dacă cineva a dus o viaţă nedemnă, a doua oară se naşte cu înfăţişare de animal sau plantă, sau cu înfăţişare de om rău, de om nedemn. Această concepţie apare în unele credinţe orientale.
3. Există o altă concepţie care este concepţia conform căreia se spune că morţii ar învia la sfârşitul lumii şi că toţi oamenii vor fi prezentaţi la judecata de apoi, adică la judecata divină unde se hotărăşte soarta lor: raiul şi fericire sau iadul şi osânda veşnică. Acum să analizăm fiecare concepţie în parte.
Cei din prima categorie care au, spun ei, de partea lor autoritatea şi sprijinul ştiinţei, suţin că nu există o altă viaţa după moarte. Ei susţin că nu au întâlnit pe nimeni care să fi revenit la viaţă, după moarte, ca oricine să vadă că oamenii după moarte se transformă în praf şi pulbere şi de aceea moartea constitue sfârşitul vieţii, neexistând nicio formă de viaţă după moarte. Să fim atenţi puţin la logica acestora. Ceea ce susţin ei are într-adevăr o bază raţională? În această situaţie când n-au întâlnit niciun caz de revenire la viaţă, ei logic ar trebui să spună că nu ştiu ce se întâmplă cu omul după moarte. În loc de această atitudine loială şi corectă, ei susţin sus şi tare că după moarte nu există nicio formă de viaţă şi când spun acest lucru ei nu uită să amintească că această afirmaţie a lor are o bază ştiinţifică. În realitate, toate aceste afirmaţii ale lor sunt pure speculaţii.
În această problemă ştiinţa nu poate să ne dea un răspuns afirmativ sau negativ, din contră, ne atrage atenţia că afirmaţiile legate de inexistenţa unei alte vieţi după moarte, sunt nefondate. Această atitudine a lor nu se poate asemui cu cea a unuia care, dacă nu a văzut niciodată vreun avion în viaţa lui, susţine că nu poate exista un asemenea aparat zburător făcut de mâna omului. Dacă un om sau chiar mai mulţi oameni n-au văzut cu ochii lor ceva, asta nu înseamnă că acel ceva nu există în realitate.
A doua concepţie susţine că oamenii se nasc şi mor de mai multe ori. Dacă în prima generaţie a trăit o viaţă nedemnă, atunci a doua oară se naşte animal, iar dacă în prima generaţie a trăit ca un animal, datorită bunei comportări, a doua oară se naşte om. Şi tot aşa viaţa şi moartea intră într-un cerc vicios, care nu poate să aibă nicio fundamentare raţională.
Acum să analizăm a treia concepţie. Prima argumentare de la care pleacă această concepţie este următoarea: Într-o bună zi această lume va avea un sfărşit. Allah va distruge acest univers şi în locul lui va crea un sistem superior.
Acest argument este corect fără posibilitatea de a fi contestat într-un fel. Cu cât ne concentrăm gândirea asupra esenţei acestui univers, cu atât ne dăm seama că el nu este dat o dată pentru totdeauna. Această concluzie se degajă din cel adevăr că resursele sale de energie nu sunt nelimitate. Este aproape cert că acestea se vor epuiza într-o zi. Tocmai de aceea oamenii de ştiinţă acceptă ipoteza că la un moment dat soarele se va răci şi îşi va pierde toată energia, că aştrii se vor ciocni între ei şi că toate sistemele universului se vor transforma într-un haos general.
Admiţând distrugerea completă a universului, trebuie să admitem implicit că va intra într-o altă etapă de evoluţie, superioară.
A doua argumentare a acestei concepţii este următoarea: Omul va căpăta din nou viaţă. Oare acest lucru este imposibil? Să zicem că acest lucru n-ar fi posibil, atunci cum de a fost posibilă actuala viaţă a omului? Este fără îndoială că Allah, care a creat omul pe lumea aceasta, va proceda la fel şi pe lumea cealaltă. Acest lucru nu este doar o probabilitate, ci o certitudine.
A treia argumentare: Toate faptele oamenilor sunt înregistrate cu precizie, fiind mai apoi prezentate lui Allah, în ziua judecăţii de apoi.
Autenticitatea acestui argument este confirmată chiar de ştiinţa însăşi. Mai mult se consideră că sunetul determină apariţia unor unde uşoare în aer şi că apoi dispare cu totul. În momentul actual se ştie că sunetul lasă nişte amprente asupra obiectelor cu care vine în contract şi că datorită acestor amprente acest sunet poate fi reconstituit. Discurile de gramofon sunt făcute conform acestui principiu.
Al patrulea argument se bazează pe faptul că în ziua judecăţii de apoi Allah va cere socoteală oamenilor pentru faptele lor din timpul vieţii, hotărând raiul şi fericirea pentru cei cu credinţă şi cei buni şi osânda veşnică pentru cei necredincioşi şi răi.
Oare în această idee există ceva care să vină în contradicţie cu logica? Deseori ne este dat să vedem că cineva, deşi făptuieşte numai fapte bune, totuşi nu beneficiază de pe urma acestei comportări a sa, dar, în acelaşi timp, ne este dat deseori să ne întâlnim cu oameni care, deşi câştigă enorm datorită comportării lor nedemne şi mârşave, nu sunt pedepsiţi de nimeni. Observând la tot pasul o asemenea nedreptate, involuntar ne gândim că odată şi odată primul va fi recompensat pentru faptele sale bune, iar cel de-al doilea va fi pedepsit aspru pentru faptele sale rele. La această judecată de apoi vor fi dezvăluite toate păcatele, fără excepţie, chiar şi acele păcate săvârşite cu gândul. În urma acestei judecăţi de apoi va fi hotărâtă soarta oamenilor în funcţie de comportamentul practic şi mental pe care l-au avut în trecerea lor pe pământ. În lumea de apoi, spre deosebire de lumea aceasta, lumea pământeană, nu există anomalii de felul celor existente pe pământ când un om de o valoare deosebită să fie în slujba unui prost sau un om cu o integritate morală aparte să fie batjocorit de unul lipsit de orice scrupule.
Ultimul argument al acestei concepţii este legat de probabilitatea existenţei raiului şi iadului.
Din moment ce Allah a putut să creeze soarele, luna, stelele şi pământul, atunci de ce n-ar fi putut crea raiul şi iadul?! Când toţi morţii vor învia la sfârşitul lumii şi vor răspunde, înaintea lui Allah pentru faptele bune şi rele pe care le-au făptuit în funcţie de gravitatea lor, Atotputernicul va hotărâ pentru unii recompensa, iar pentru alţii osânda şi de asemenea va stabili şi locul unde vor sta cei buni, cei fără păcate, adică raiul şi locul unde îşi vor ispăşii osânda veşnică cei răi, cei păcătoşi, adică iadul.
După analiza tuturor acestestor aspecte ale acestei chestiuni, credem că nimeni cu o gândire raţională şi nimeni de bună credinţă, nu va putea să nu admită , să creadă în existenţa unei vieţi după moarte. Mai mult, oamenii cred în viaţa de apoi, şi pentru că profetul Muhammed îi învaţă că nu trebuie să se îndoiască de existenţa ei şi că această credinţă este numai şi numai pentru binele nostru.
Principiile enumerate mai sus constituie cele cinci dogme fundamentale ale Islamului. Esenţa lor este concentrată într-o mică propoziţie numită Al-Kalimatul Tayyiba (Cuvinte de împăcare). Când un credincios pronunţă cuvintele La ilahe illAllah( Nu există alt Allah înafara lui Allah) înseamnă că el nu recunoaşte nicio altă divinitate înafară de Allah. Şi dacă la aceste cuvinte adaugă şi cuvintele Muhammed un –rasulullah ( Muhammed este trimisul şi profetul lui Allah), înseamnă că el atestă şi acceptă faptul că Muhammed este trimisul lui Allah. Deci, alături de recunoaşterea ca profet a lui Muhammed, un musulman crede în Allah şi arată supunere devotată faţă de voia Lui, crede în toate cărţile sfinte vestite de Dumnezeu, în îngerii Lui şi în viaţa de apoi. Deasemenea, un bun musulman trebuie să respecte căile şi mijloacele de manifestare a credinţei şi a supunerii noastre faţă de Allah, definite şi cerute de profetul Muhammed. Aceasta este singura cale de mântuire şi izbăvire…
sursa: Liga Islamică și Culturală din România
Source Link
Views: 2
