Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Şiruri frânte, inimi triste, rugăciuni insipide

Muhammad Al-Ghazali Veţi găsi, de asemenea, oameni care se vor autointitula musulmani; deşi manifestă lene în practicarea rugăciunilor obligatorii, ei vor fi întotdeauna prezenţi în public, ori de câte ori va fi cazul, pentru a arăta tuturor cât de dornici sunt să facă aceste rugăciuni. Însă ei nu vor întârzia, în acelaşi timp, să acţioneze […]

482212_495576523839314_746132814_nMuhammad Al-Ghazali

Veţi găsi, de asemenea, oameni care se vor autointitula musulmani; deşi manifestă lene în practicarea rugăciunilor obligatorii, ei vor fi întotdeauna prezenţi în public, ori de câte ori va fi cazul, pentru a arăta tuturor cât de dornici sunt să facă aceste rugăciuni. Însă ei nu vor întârzia, în acelaşi timp, să acţioneze într-un mod contrar cerinţelor unui caracter nobil şi ale unei credinţe perfecte. Astfel de oameni au fost avertizaţi de către Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), iar el a făcut un apel către comunitatea sa şi a atenţionat-o să fie atentă în ceea ce îi priveşte pe aceştia.

Un om care comite greşeala de a îndeplini diferite forme de adorare, fără a înţelege semnificaţia lor, nu poate fi decât un om care nu a înţeles caracterul unui credincios şi care nu a putut să se ridice la acest nivel.

De multe ori chiar şi un copil poate copia mişcările rugăciunii şi este capabil să repete ceea ce este recitat în timpul rugăciunii. Uneori, un actor poate oferi o asemenea rugăciune, chiar realizată cu umilinţă şi concentrare, îndeplinind toate ritualurile necesare. Dar aceste tipuri de mişcări nu ajută în credinţă sau în atingerea scopului pe care îl are un drept-credincios. Există o singură cale de a îndeplini rugăciunile în cel mai bun mod sau de a realiza alte forme de adorare, o cale care nu va da niciodată rezultate greşite: un înalt caracter moral. Oricărei persoane care are această calitate rugăciunea îi va fi utilă; dar adorarea realizată de cel căruia îi lipseşte moralitatea este inutilă.

Imamul Ahmed a consemnat: „O persoană l-a întrebat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): «O, Trimis al lui Allah! O femeie este foarte renumită pentru rugăciunile ei, pentru post şi pentru multe acte de caritate. Dar ea vorbeşte urât cu vecinii ei. Spune-mi, care va fi soarta ei?» El a răspuns că va merge în iad. Acea persoană a întrebat din nou: «O, Trimis al lui Allah! O altă femeie nu face multe prin rugăciunile şi postul ei, dar oferă bucăţi de brânză din generozitatea sa şi nu le vorbeşte urât vecinilor.» El a răspuns: «Ea este una dintre [cei din] Paradis.»”

Acest răspuns subliniază valoarea ataşată unui bun caracter. De asemenea, ne arată că generozitatea sau binefacerea este o rugăciune comună care influenţează societatea. De aceea nu există justificare pentru diminuarea acestora. Dat fiind că rugăciunea şi postul sunt, în parte, forme individuale de adorare, renunţarea – într-o măsură foarte mică – la aranjamentele elaborate în ceea ce priveşte aceste manifestări este permisă.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) nu a răspuns din întâmplare la întrebarea care explică relaţia dintre moralitate şi religie; el a demonstrat legătura care există cu formele corecte de adorare. Moralitatea constituie fundamentul reformei şi a perfecţionării în această lume şi a salvării în Lumea de Apoi.

Problema moralităţii a fost foarte importantă. A fost necesar ca Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) să ofere continuitate în asigurarea călăuzirii pentru adepţii săi.

El a trebuit să insiste în a da un sfat bun oamenilor din jurul său, astfel încât importanţa moralităţii să fie înrădăcinată în mintea şi în inima omului, devenind destul de clar că credinţa, bunătatea şi moralitatea sunt toate dependente una de cealaltă. Acestea au o strânsă legătură între ele şi nimeni nu le poate separa.

 

Caracterul Musulmanului, Editura Femeia Musulmană, București, 2010

Source Link

Views: 4

Ziua Judecatii – predica de vineri

Ziua Judecatii – predica la rugaciunea de vineri   Al cincilea principiu in islam este crezul (credinţa) în ziua de apoi. Profetul Muhammed ne îndeamnă să credem în faptul că morţii vor învia la sfârşitul lumii şi va avea loc judecata de apoi, judecata divină. Această lume şi tot ce există în ea, într-o bună […]

Ziua Judecatii – predica la rugaciunea de vineri

 

SUN 0454 43e1049e 6b1a 4411 ba4d d901faca2012 2048x Ziua Judecatii – predica de vineriAl cincilea principiu in islam este crezul (credinţa) în ziua de apoi. Profetul Muhammed ne îndeamnă să credem în faptul că morţii vor învia la sfârşitul lumii şi va avea loc judecata de apoi, judecata divină.
Această lume şi tot ce există în ea, într-o bună zi, vor avea un sfârşit. Totul va dispărea. Această zi se numeşte sfârşitul lumii. În ziua respectivă, toţi morţii, fără excepţie, vor învia şi se vor prezenta în faţa lui Allah, pentru judecată. Această zi poartă denumirea de haşr (adunare).

In Sfantul Quran, Ziua Judecatii este descrisa in mai multe feluri, gasim peste 20 de nume diferite pentru aceasta Zi, Cea care acopera, Ceasul etc
Marii invatati se intreaba de ce sunt atatea nume diferite pentru Ziua judecatii. Al Qurtubi spune: „Este din natura limbii arabe ca ceva ce are o importanta deosebita sa fie descrisa cu o multime de nume. Din acestea face parte ziua judecatii pentru semnificatia ei.”
In cele ce urmeaza puteti asculta traducerea simultana a unei predici de vineri tinute la centrul Islamic din cadrul Ligii Islamice si Culturale din Romania.

 

Source Link

Views: 6

CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ -2

CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ -2   Muhammad Asad a înţeles poziţia cauzalităţii raţionale în Islam, iar după convertirea sa la Islam el a remarcat diferenţa dintre Islam şi cultura occidentală contemporană, în sensul neglijării aspectelor nevăzute ale credinţei de către această civilizaţie. El remarca în acest sens: ,,Evul Mediu a  alterat forţele productive […]

CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ -2

 

cauzalitateMuhammad Asad a înţeles poziţia cauzalităţii raţionale în Islam, iar după convertirea sa la Islam el a remarcat diferenţa dintre Islam şi cultura occidentală contemporană, în sensul neglijării aspectelor nevăzute ale credinţei de către această civilizaţie. El remarca în acest sens: ,,Evul Mediu a  alterat forţele productive din Europa, unde lâncezeau ştiinţele şi domneau superstiţiile, iar viaţa socială era atât de  primitivă şi aspră încât este dificil să ne-o imaginăm astăzi. În acea perioadă s-a manifestat pentru prima oară influenţa Islamului în lume, bătând la porţile închise ale civilizaţiei occidentale. În faţa privirilor uluite ale gânditorilor europeni a apărut o civilizaţie nouă – o civilizaţie rafinată, superioară, plină de viaţă şi de valori culturale. Impactul acestei civilizaţii asupra Europei a fost imens. Contactul cu civilizaţia islamică a făcut să apară lumina raţională pe cerul Occidentului, care a fost infuzat cu o viaţă nouă şi cu setea de înălţare. Curentele noi care izvorau în lumea musulmană s-au îndreptat cu hotărâre împotriva dominaţiei bisericii creştine. Această luptă a avut la început un aspect exterior, constând în mişcările de reformă religioasă care au apărut aproape concomitent în diverse ţări europene. Scopul acestora era adaptarea modalităţii creştine de gândire la cerinţele noii vieţi. Acele mişcări au fost raţionale şi înţelepte pe calea asumată şi, dacă ele ar fi avut un succes spiritual adevărat, ar fi reuşit să pună de acord ştiinţa cu gândirea religioasă europeană, dar rezultatele proaste înregistrate de biserică în Evul Mediu deveniseră mai influente şi nu au dispărut prin reforma religioasă,  reformă care n-a întârziat să se transforme într-un conflict politic între popoare, urmărind scopuri lumeşti. În timp, puterea spirituală a gândirii religioase creştine a slăbit încetul cu încetul, până ce în secolul al optsprezecelea s-a pus capăt cu desăvârşire dominaţiei bisericii, datorită revoluţiei care a avut loc în Franţa şi influenţelor acestor revoluţii asupra celorlalte ţări.

          În vremea aceea au apărut şi condiţii favorabile pentru o nouă civilizaţie spirituală, eliberată de dominaţia bisericii. Au apărut într-adevăr, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în decursul secolului al XIX-lea, o serie de personalităţi europene de seamă în domeniul spiritual. Dar această nouă înţelegere a rămas limitată la un număr mic de persoane, în vreme ce marea majoritate a europenilor nu a reuşit să se lase călăuzită uşor în direcţia religioasă corectă, după ce petrecuse o îndelungată perioadă de timp ca prizonieră a unor dogme religioase ce nu aveau nicio legătură cu eforturile fireşti ale omului. Din această cauză, marea majoritate a europenilor a respins aceste dogme şi, împreună cu ele, a respins întreaga religie. Apoi, începutul epocii industriei şi vuietul progresului material uimitor au orientat oamenii către alte interese şi avantaje. Toate acestea au contribuit la crearea unui vid religios în Europa (în urma acestei perioade). În acest vid, civilizaţia occidentală a luat o orientare regretabilă din punctul de vedere al celor care consideră că religia reprezintă cel mai puternic adevăr al vieţii omeneşti.

          Când raţiunea europeană s-a eliberat de prima sa sclavie faţă de biserică, în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, s-au depăşit limitele menţionate mai sus şi s-a consolidat treptat decizia de a se opune tuturor formelor autorităţii spirituale asupra omului. Din ascunzişurile acestei temeri şi pentru ca să nu revină acele forţe şi să pătrundă din nou în austeritatea spirituală, Europa s-a ridicat, pretinzându-se lider al tuturor demersurilor teoretice şi practice îndreptate împotriva religiei. Europa s-a întors la moştenirea sa romană …

Source Link

Views: 1