Supunere, simțuri și rațiune

  Supunere, simțuri și rațiune F. Gulen Mulți oameni întreabă cum este posibil ca Islamul, ce presupune supunere în fața lui Dumnezeu, să se afle în strânsă legătură cu simțurile și cu rațiunea. Islamul înseamnă într-adevăr supunere lui Dumnezeu și există o strânsă legătură între el, simțuri și rațiune. Principiile vieții islamice sunt expuse în […]

 

Supunere, simțuri și rațiune

F. Gulen

Mulți oameni întreabă cum este posibil ca Islamul, ce presupune supunere în fața lui Dumnezeu, să se afle în strânsă legătură cu simțurile și cu rațiunea. Islamul înseamnă într-adevăr supunere lui Dumnezeu și există o strânsă legătură între el, simțuri și rațiune.

Principiile vieții islamice sunt expuse în Coran. Dacă nu s-ar fi aflat în Coran, de unde le-am fi știut? Coranul este revelația necoruptă a realității; tot ce este scris acolo despre Divinitate presupune Profeție, din moment ce doar Profeții Îl pot face pe Cel Divin cunoscut umanității. Asemenea demonstrații fac apel la rațiune și simțuri, precum cele legate de moarte și de înviere. Intuiția noastră a eternității provine de fapt din viața eternă în sine. Dacă nu fi fost așa, cum am fi putut noi intui existența sa, bazându-ne pe cunoștințele și experiențele noastre umane limitate?

Mă voi limita la a explica faptul că toate lucrurile ce au legătură cu credința, în Islam, por fi demonstrate prin rațiune; deși, asemenea explicații reprezintă nimicuri comparate cu percepția profundă umană.

Prin definiție, orice faptă ce vine de la Dumnezeu este făcută prin simțuri și rațiune, căci El este Înțeleptul, Atotștiutorul. Trebuie să recunoaștem că lucrările noastre, comparate cu ale Lui, nu au aproape nici o semnificație. Acest pământ, pe care El ni l-a oferit pentru a trăi, va depăși întotdeauna orice lucru pe care noi l-am putea face pentru a mai adăuga ceva la Creație. Mai bine spus, putem adăuga creației doar lucrurile pe care Dumnezeu ni le permite. Date fiind aceste lucruri, putem deduce că fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu are un anumit scop.

Tot ceea ce observăm în jurul nostru atunci când contemplăm legile Divine atât de evidente în Creația Lui, precum și convingerile noastre interioare, fac imposibilă necredința în existența lui Dumnezeu. Acea credință în El, simțirea Existenței Lui, fie în lumea exterioară, fie în sinele nostru conduc în mod inevitabil la supunere lui Dumnezeu. În acest fel, o cale ce se deplasează de la simțuri la rațiune, își găsește supunerea la El și o astfel de cale presupune o ascultare voită a lui Dumnezeu prin supunerea noastră în fața comenzilor Lui și respectarea interdicțiilor impuse de El.

Supunere, simturi si ratiuniDumnezeu are motive bine întemeiate în comenzile și interdicțiile ce ni le-a trimis, iar pe unele dintre ele le putem înțelege și singuri.Unul dintre aceste motive este că aceste interdicții sunt pentru binele nostru comun sau individual. Unele beneficii se pot observa ușor: stăpânire de sine și ordine, stabilitate în credință și comuniune. Chiar și modul de a ne ruga este prescris dintr-un anumit motiv. Faptul că ne spălăm mâinile înainte și după venerare prezintă beneficii asupra sănătății noastre, dar nu numai. Rugăciunile congregaționale susțin existența comunității. Zakat-ul contribuie semnificativ în a menține balanța dintre cei bogați și cei săraci. Postul este un beneficiu adus sănătății noastre. Ca ultim exemplu, codul penal islamic studiat în lumina simțurilor și a rațiunii, duce la supunere celui Atotputernic, Înțelept. În ceea ce privește pelerinajul (hajj), Coranul îl prezintă astfel: Oamenii, cei care pot face drumul trebuie să meargă în pelerinaj la Casă (3:97). Respectarea acestei comenzi este de asemenea un act de supunere, iar cei care fac acest lucru pot simți experiența hajj-ului ce îi face să contempleze beneficiile sale: o conferință mondială a tuturor musulmanilor, o ocazie pentru noi de a fi împreună de dragul lui Dumnezeu, liberi de orice discriminare umană și deci artificială bazată pe rasă, sex, culoare sau nivel al educației.

Fie că plecăm de la un act de supunere și folosirea simțurilor și rațiunii, sau folosim rațiunea și simțurile pentru ca apoi să ajungem la supunere, Islamul este bazat pe simțuri, rațiune și supunere.

[1] Credința în Islam se bazează pe convingere spirituală și rațională ce presupun gândire, raționament, căutare și verificare. Oamenii își pot baza credința inițială doar prin imitarea celorlalți, dar nu pot rămâne la cel stagiu dacă vor să fie credincioși adevărați. Coranul conține mai mult de 700 versete ce îndeamnă oamenii să studieze fenomenele naturale, să gândească, să raționeze, să reflecteze, să studieze și să verifice. Multe dintre aceste versete se finalizează cu fraze ca: O, voi oameni, folosiți-vă rațiunea, gândirea; reflectați, studiați. Coranul descrie necredincioșii ca oameni fără intelect, incapabili de a gândi, de a-și folosi văzul sau auzul. Primul verset revelat Profetului a fost: Citește în numele Domnului tău (96:1), fapt ce indică clar că credința unei persoane nu poate fi oarbă.
[2] Potrivit Islamului, doar bărbații pot fi Profeți sau Mesageri. Motivele sunt date în capitolul despre Profet și Profetism.
[3] Islamul definește păcatul ca fiind ceva oprit de la Dumnezeu. Cele mai bine știute și bine de evitat sunt: alcoolul, drogurile, carnea de porc, relațiile sexuale înafara căsătoriei și interesele.
[4] Bukhari, Wudu ‘, 3; Muslim, Taharah, 34, 35; Ibn Hanbal, Musnad, 2:334,362,400,523.
[5] Musannaf, 11:428.

Source Link

Views: 2

Despre destin

  „Drept-credinciosul puternic este mai bun şi mai iubit de Allah decât cel slab şi cu toții sunt de folos. Fii sârguincios în ceea ce îţi este de folos, cere ajutorul lui Allah şi nu te delăsa! Iar dacă păţeşti ceva, să nu spui: «Dacă aş fi făcut așa, s-ar fi întâmplat așa şi așa…», […]

 

despre destin „Drept-credinciosul puternic este mai bun şi mai iubit de Allah decât cel slab şi cu toții sunt de folos. Fii sârguincios în ceea ce îţi este de folos, cere ajutorul lui Allah şi nu te delăsa! Iar dacă păţeşti ceva, să nu spui: «Dacă aş fi făcut așa, s-ar fi întâmplat așa şi așa…», ci spune: «Aceasta este ceea ce Allah a ales şi a făcut ceea ce a voit…», deoarece acest «dacă» deschide calea Satanei.”            (relatat de Muslim)

În Coran stă scris:

Nicio nenorocire nu se îndreaptă pe Pământ şi nici în sufletele voastre fără ca ea să nu se afle într-o carte (tablele păstrate), înainte ca Noi să o pricinuim. Aceasta este un lucru uşor pentru Allah, ~ Pentru ca voi să nu fiţi trişti pentru ceea ce aţi pierdut şi nici să nu vă prea bucuraţi pentru ceea ce El vă dăruieşte. Şi Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi lăudăros. [Al-Hadid 57:22-23]

 

Source Link

Views: 3

Prima religie a omului de la facerea sa – 3

    Aşadar Avraam, în anii 3100 (luăm cea mai recentă atestare) propaga o credinţă (nu o numesc intenţionat Islam) care avea ca principale idei credinţa în Dumnezeu cel Unic, indivizibil, fără formă, care nu poate fi văzut de nici o fiinţă umană, Atotputernic, Atotştiutor, şi a supunerii totale în îndeplinirea poruncilor sale. (El însuşi […]

 

 

Aşadar Avraam, în anii 3100 (luăm cea mai recentă atestare) propaga o credinţă (nu o numesc intenţionat Islam) care avea ca principale idei credinţa în Dumnezeu cel Unic, indivizibil, fără formă, care nu poate fi văzut de nici o fiinţă umană, Atotputernic, Atotştiutor, şi a supunerii totale în îndeplinirea poruncilor sale. (El însuşi a demonstrat această supunere prin inrtenţia clară de a-şi sacrifica propriul fiu spre a îndeplini porunca lui Dumnezeu).
Analizând aceste fapte, dar şi perceptele propovăduite de Avraam se poate observa cu uşurinţă că ele sunt esenţa Islamului.
Islamul este denumirea arabă a religiei fundamentate pe Credinţa în Dumenezeu Unic şi a supunerii totale faţă de El, aceeaşi pe care o propovăduia şi o practica Avraam.
Este recunoscut de toţi istorici şi de toţi savanţii sau învăţaţii că Islamul este religie avraamică monoteistă, deci vine prin Avraam. (Am făcut aceste precizări pentru a elimina orice dubiu asupra ceea ce înseamnă Islam.)
Aşadar, pe cale de consecinţă, dacă Islamul vine de la Avraam, înseamnă că el este religia pe care o promova Avraam şi despre care spunea că este religia strămoşilor lui.
Revenind la Iudaism, acesta a luat naştere, spun învăţaţii evrei, odată cu Legământul lui Avraam cu Dumnezeu, bazat pe legile lui Moise, în vremea lui Yehuda, sau Iuda, al patrulea fiu al lui Iacob care a fost fiul lui Isaac care a fost fiul lui Avraam, deci la a treia generaţie de la Avraam, între anii 1700-1600 î.Ch. sau după alte surse 700-600 î.Ch (acea marjă de eroare de 1000 de ani despre care am scris mai sus).

Cu ce se deosebeşte Iudaismul de religia lui Avraam?

Avraam propaga Cuvântul Alllah, o religie deschisă pentru toată lumea, de la cel mai neştiutor până la cel mai mare învăţat, el chema pe toată lume a la adorare şi închiare şi pe când iudeii, au făcut din aceste învăţături monopol de ştiinţă numai pentru rabini (învăţaţi). Ei au făcut în aşa fel încât să apară preoţii, care să facă din adorarea pentru Alllah o ştiinţă greu de accesat pentru cei neinstruiţi, sau pentru cei care nu făceau parte din clanul leviţilor. Pâna la iudei, nici unul dintre profeţii nu le-a transmis mesajul formării unei caste preoţeşti. Ei între ei se certau pentru acest fapt. Este cunoscută disputa dintre evreii ortodocşi şi Rabinismul iudaic. Nu intru în amănunte (nu fac obiectul postării), însă este vorba despre monopolizarea învăţăturilor religioase prin codificarea lor şi alte asemenea acuze de intromisiune în textul religios iniţial.
Iată deci, că Iudaismul este un derivat al Islamului, şi nu invers!

6. 1600 î.Ch. – civilizaţia chineză. Religia chinezilor, până la apariţia budismului, era bazată pe pluralism, nu era imperativă şi nu necesita aderenţi, fiecare familie adorând un anumit zeu local, liber ales, spe exemplu: Mazu – zeiţa mărilor, ori Caishen – zeul prosperităţii şi al bogăţiei. Din acest motiv budismul a avut cea mai mare popularitate. Budismul s-a format pe doctrina şi învăţăturile unui aşa-numit iluminat pe nume Siddhartha Gautama. El a trăit între anii 563 – 483 î.Ch. Hiduismul îl consideră zeu.

Source Link

Views: 3